Știri
Știri din categoria Apărare
SUA a atribuit un contract de 196 milioane de dolari (aprox. 902 milioane lei) către Electric Boat, primul acord major legat de livrarea de submarine nucleare în cadrul AUKUS, potrivit Economica. Contractul a fost anunțat joi de guvernul SUA și marchează un pas operațional și financiar concret într-un program care, în paralel, rămâne sub presiune politică în Regatul Unit.
AUKUS este un acord de securitate semnat în 2021, prin care Australia urmează să achiziționeze submarine cu propulsie nucleară, cu sprijinul Regatului Unit și al Statelor Unite, alături de cooperarea în tehnologie militară, notează Agerpres.
Atribuirea contractului către compania americană Electric Boat indică trecerea de la angajamente politice la execuție contractuală, cu finanțare alocată. În contextul AUKUS, astfel de contracte sunt relevante deoarece susțin efectiv capacitatea industrială și calendarul de livrare asociat submarinelor cu propulsie nucleară destinate Australiei.
Anunțul vine într-un moment în care, potrivit sursei, există presiuni politice în Regatul Unit privind unele elemente ale parteneriatului. În această lună, șefa executivului local galez, Eluned Morgan, a cerut guvernului britanic să oprească implicarea într-un alt proiect legat de AUKUS.
„Cred în alianţe internaţionale, cred în securitatea colectivă, dar există o diferenţă clară între a fi alături de partenerii noştri şi a da permis de liberă trecere unui preşedinte al SUA care a arătat dispreţ faţă de ţara noastră”, a spus Morgan.
Economica mai arată că programul DARC (Deep Space Advanced Radar Capability) vizează o rețea de radare dezvoltate în Australia, SUA și Regatul Unit pentru monitorizarea globală a cerului, cu scopul de a crește capacitatea celor trei țări de a urmări obiecte în spațiu.
La finalul anului trecut, SUA au încheiat o analiză a acordului AUKUS, menită să asigure succesul pe termen lung și alinierea cu agenda președintelui „America First”. Ulterior, secretarul apărării american John Healey a declarat că parteneriatul funcționează „la capacitate deplină”, după discuții între Londra și Washington.
Recomandate
Prima fotografie aeriană cu bombardierul stealth B-21 Raider scoate la vedere opțiuni de proiectare care vizează costuri și operare mai eficiente , într-un program pe care SUA îl tratează ca investiție-cheie pentru modernizarea flotei de atac la distanță, potrivit Libertatea . Imaginea, surprinsă în timpul unei realimentări în aer, oferă indicii despre arhitectura aeronavei de generația a șasea, gândită să înlocuiască B-2 și B-1 Lancer. Ce arată fotografia: simplificare tehnică, miză pe „invizibilitate” Fotografia publicată de Forum Militar indică faptul că B-21 are două motoare , spre deosebire de B-2, care are patru. Conform specialiștilor citați, această alegere ar reduce greutatea și complexitatea mecanică și ar diminua consumul de combustibil, cu efect asupra autonomiei. Publicația franceză notează și un design „discret” al intrărilor de aer și al evacuărilor, elemente care ar reduce semnătura radar și infraroșie (amprenta după care aeronava poate fi detectată de senzori). Eficiență operațională: autonomie mai mare, dependență mai mică de realimentare În aceeași logică de eficientizare, cockpitul pare mai compact, într-o configurație care ar urmări integrare digitală și siguranță sporită. Potrivit Capital.fr , Northrop Grumman susține că B-21 este „cel mai eficient bombardier” creat până acum și că poate opera pe distanțe lungi cu o dependență minimă de realimentare aeriană. B-21 păstrează forma de „aripă zburătoare” a B-2 și este proiectat să poată livra atât armament convențional, cât și nuclear, la nivel global, cu sprijinul capabilităților de realimentare în aer. Costuri și calendar: peste 800 milioane euro pe unitate, livrări din 2027 Libertatea menționează un cost estimat de peste 800 de milioane de euro per unitate (aprox. 4,0 miliarde lei), ceea ce poziționează B-21 ca investiție majoră în modernizarea flotei SUA. Primele unități sunt programate pentru livrare în 2027 , conform articolului. Context: competiția tehnologică și „zgomotul” informațional La începutul lunii aprilie 2026, cercetători chinezi au susținut că aeronava ar avea două defecte legate de aerodinamică și semnătura radar; Libertatea notează că astfel de afirmații pot fi încadrate la propagandă, însă apariția imaginii poate aduce informații noi într-un domeniu atent monitorizat. În paralel, articolul plasează programul B-21 în competiția strategică cu China, menționând și evoluțiile Beijingului în zona avioanelor de generația a șasea, pe fondul evaluărilor atribuite Pentagonului privind schimbarea echilibrului de putere în securitatea regională. [...]
SUA testează pentru 2027 o dronă maritimă de 52 m, cu rol de atac și recunoaștere, mizând pe platforme autonome care pot lansa rachete și acoperi distanțe intercontinentale , potrivit Adevărul . Miza operațională este extinderea prezenței navale cu sisteme fără echipaj, modulare, care pot fi adaptate rapid de la supraveghere la lovituri cu armament greu. Spectre: două variante, aceeași idee – autonomie mare și roluri multiple Platforma se numește Spectre și este dezvoltată de compania americană Saildrone . Proiectul include două versiuni: Spectre Stealth Strike : variantă de atac, concepută ca platformă mai compactă și mai greu de observat, cu lansatoare integrate într-o structură protejată; poate lansa rachete de croazieră Tomahawk , dar și alte tipuri de armament naval. Spectre Silent Endurance : variantă de recunoaștere, dotată cu o velă de aproximativ 43 de metri (echivalentul unui bloc de 15 etaje), pentru deplasare pe distanțe foarte mari, în mod silențios. Potrivit datelor publicate de analiștii Defense Express, drona are 52 de metri lungime și poate transporta până la 70 de tone . În varianta de atac, platforma ar putea lansa inclusiv rachete SM-6 sau sisteme antisubmarin ASROC , ceea ce îi extinde utilizarea de la lovituri la misiuni de război antisubmarin. Autonomie și compromisuri: viteză de reacție vs. detectabilitate Un punct central este autonomia: versiunea cu velă ar putea parcurge până la 14.800 km fără oprire. Propulsia combină motoare electrice și diesel, iar nava poate naviga și exclusiv cu ajutorul vântului. În același timp, sursa notează un compromis: deși configurația cu velă este silențioasă, dimensiunea acesteia o poate face mai ușor de detectat . În oglindă, varianta de atac este gândită să reducă vizibilitatea, printr-o structură mai compactă și lansatoare integrate. De ce contează: lecții din incidente și planificare pentru producție Dezvoltarea vine și pe fondul unor incidente anterioare: în 2022, un model mai mic al companiei, Saildrone Explorer, a fost aproape capturat de forțe iraniene, experiență care ar fi influențat redesignul și întărirea capabilităților defensive și ofensive ale noilor drone. Spectre este descrisă ca modulară , adică poate fi reconfigurată pentru misiuni diferite – de la patrulare și supraveghere la atac. Conform informațiilor disponibile, primele teste ar urma să aibă loc în 2027 , iar dacă rezultatele sunt conforme așteptărilor, producția ar putea ajunge la câteva unități pe an . În paralel, competiția pe segmentul dronelor maritime se intensifică, în contextul în care atât Ucraina, cât și Rusia dezvoltă sisteme similare, pe fondul unei dependențe tot mai mari a războiului naval de platforme autonome. În paralel: indicii despre F/A-XX , avionul de generația a șasea pentru portavioane Separat, Northrop Grumman a publicat un material video cu indicii despre viitorul avion de luptă de generația a șasea pentru portavioanele marinei SUA, cunoscut ca F/A-XX . Conceptul prezentat sugerează o aeronavă fără coadă, orientată spre reducerea vizibilității radar și creșterea autonomiei, cu compartimente interne pentru armament și aripi pliabile (necesare operării pe portavioane). Programul urmărește înlocuirea F/A-18E/F Super Hornet și completarea flotei de F-35C . Cerințele menționate includ o rază de luptă de cel puțin 1.500 km și compatibilitate cu sistemele existente de lansare și aterizare de pe portavioane. Northrop Grumman concurează cu Boeing, iar decizia privind proiectul final este așteptată până la sfârșitul verii 2026 ; compania nu a oferit detalii tehnice suplimentare, iar unele elemente pot fi modificate sau omise din motive de securitate. [...]
Israel își direcționează încă 200 mil. dolari (aprox. 920 mil. lei) către muniție produsă intern, mizând pe autonomie operațională pe termen scurt , potrivit Economica . Ministerul Apărării de la Ierusalim spune că achiziția vizează muniții pentru luptele „pe termen scurt” și că furnizorul este compania israeliană Elbit Systems . Contractul prevede ca munițiile să fie fabricate în instalațiile Elbit Systems din Israel, ceea ce, în logica autorităților, reduce dependența de livrări externe într-un moment în care ritmul consumului de muniție poate pune presiune pe lanțurile de aprovizionare. De ce contează: securizarea aprovizionării și accelerarea livrărilor Ministrul Apărării, Israel Katz , a justificat achiziția de la o companie locală prin obiectivul de a consolida independența Israelului în industria de apărare, notează Agerpres (citată de Economica). Mesajul central al ministerului este că armata trebuie să poată acționa „cu forță și rapiditate” fără să depindă de factori externi. Context: achiziții repetate de muniție de la același furnizor La sfârșitul lunii martie, Israelul anunțase o altă achiziție de „zeci de mii” de muniții terestre, tot de la Elbit Systems, în valoare de 48 de milioane de dolari (aprox. 221 mil. lei). Noua comandă, de 200 de milioane de dolari, indică o continuare a strategiei de a acoperi necesarul imediat prin producție internă și contracte rapide cu furnizori locali. [...]
Pușcașii marini americani își mută aviația pe „mini-baze” și reduc drastic timpul la sol pentru a limita vulnerabilitatea la drone și rachete, potrivit Focus . În exerciții desfășurate în California, unitățile antrenează realimentarea, reînarmarea și mentenanța accelerată, astfel încât avioanele să stea cât mai puțin pe piste improvizate, unde pot fi detectate și lovite. Schimbarea operațională: dispersare în locul bazelor mari Conform relatării citate de publicație din Business Insider , Marine Corps își completează bazele fixe, mari, cu o rețea de locații mici, greu de anticipat. Acestea ar fi mai puțin protejate, dar oferă flexibilitate și reduc riscul ca o singură lovitură să blocheze operațiunile aeriene. William Swan, adjunctul comandantului pentru aviație, descrie miza în termeni de supraviețuire și logistică într-un „luptă distribuită”, unde devine critic să existe „materialul potrivit în locul potrivit la momentul potrivit”. Tot el admite, potrivit aceleiași surse, că forțele „sunt în urmă” pe această direcție. „Hub-and-spoke”: un nod principal și puncte avansate Marines folosesc un sistem de tip „hub-and-spoke” (un „nod” central cu „spițe” către puncte secundare), în care: un centru mai mare funcționează ca bază principală; mai multe puncte izolate, mai mici, permit realimentare și reîncărcare mai aproape de linia frontului; aeronavele și tehnicienii sunt distribuiți între aceste locații pentru a menține ritmul operațional. Timpul la sol, noua vulnerabilitate Colonelul Jarrod DeVore atrage atenția că unitățile rămân în „lanțul de atac” al adversarului, iar „timpul disponibil la sol” se scurtează, ceea ce obligă la comprimarea și mai mult a procedurilor. Descrierea fluxului de lucru este una de tip „intră–alimentează–încarcă muniția–pleacă”, cu accent pe evitarea staționării. De ce contează Schimbarea indică o adaptare directă la câmpul de luptă dominat de senzori, drone și lovituri la distanță, unde infrastructura fixă și timpii mari de operare la sol cresc riscul de pierderi și întreruperi. Din perspectiva operațională, accentul se mută de la protecția unei baze la mobilitate, dispersare și logistică rapidă, cu presiune mai mare pe coordonare și pe capacitatea de a susține mentenanța și muniția în puncte multiple. [...]
Eșecul Operațiunii „Gheara de Vultur ” a forțat armata SUA să-și refacă modul de coordonare și execuție a operațiunilor speciale , după ce o misiune de salvare a ostaticilor din Iran s-a prăbușit în deșert, cu pierderi de vieți și un impact politic major la Washington, potrivit HotNews . Misiunea, considerată la acel moment cea mai ambițioasă operațiune americană de salvare a ostaticilor, a fost declanșată pe fondul crizei începute în noiembrie 1979, când studenți iranieni au ocupat ambasada SUA din Teheran și au luat zeci de diplomați ostatici. Criza prelungită a pus o presiune politică uriașă pe administrația președintelui Jimmy Carter , iar negocierile au stagnat, ceea ce a împins Washingtonul spre o opțiune militară secretă. Un plan „aproape excesiv de ambițios”, dependent de sincronizare perfectă Planul operațional descris în material presupunea o succesiune de pași care trebuiau să funcționeze fără erori: trupe transportate cu avioane către o locație secretă („Desert One”), elicoptere plecate de pe un portavion din Golful Persic, întâlnirea celor două grupuri în deșert și apoi deplasarea spre Teheran pentru salvare. Miza era ridicată, iar marja de improvizație practic inexistentă. Furtuni de nisip, retrageri forțate și anularea misiunii În câteva ore, operațiunea a început să se destrame: elicopterele au intrat în furtuni de nisip violente, cu vizibilitate aproape nulă, iar motoarele au început să funcționeze defectuos. Unele aparate s-au întors, altele au rămas blocate, iar numărul elicopterelor a coborât sub minimul necesar pentru continuarea planului. În aceste condiții, comandanții au decis anularea misiunii. Retragerea a transformat eșecul într-o tragedie: în haosul nopții, un elicopter și un avion de transport s-au ciocnit, provocând o explozie. Opt soldați americani au murit pe loc, iar resturile aeronavelor au rămas împrăștiate în zona „Desert One”. Impactul: șoc public și reforme în operațiunile speciale Imaginile cu aeronavele arse au circulat rapid la nivel global și au lovit puternic opinia publică americană, episodul fiind perceput ca o umilință publică și o lovitură politică și militară pentru Washington. Materialul notează că președinția lui Jimmy Carter a fost afectată semnificativ. Dincolo de costul imediat, eșecul a funcționat ca „un catalizator” pentru schimbări în armata americană: coordonarea între structuri, considerată insuficientă în acea noapte, a devenit punct central al unei revizuiri, cu noi structuri, instruire consolidată și protocoale redefinite. În contextul reaprinderii tensiunilor dintre Washington și Teheran, amintirea operațiunii revine în atenția publică drept avertisment privind limitele puterii și riscurile operațiunilor extrem de complexe în medii ostile, mai arată articolul. [...]
Uniunea Europeană vrea să transforme clauza de asistență reciprocă într-un mecanism aplicabil , cerând Comisiei Europene un proiect detaliat despre cum ar funcționa, potrivit Agerpres . Miza este una de reglementare și operare: articolul 42.7 din Tratatul UE există, dar nu are planuri operaționale și structuri militare comparabile cu cele ale NATO. Decizia a fost anunțată de Cipru, care găzduiește din 23 aprilie o reuniune informală a Consiliului European. Președintele cipriot Nikos Christodoulides a spus că liderii statelor membre au convenit joi seară că este momentul pentru o explicare detaliată a clauzei din articolul 42.7. „După cum am convenit noaptea trecută, Comisia (Europeană) va pregăti o schiță privind modul în care vom răspunde în cazul în care un stat membru activează articolul 42.7. Există o serie de chestiuni la care trebuie să răspundem.” Ce urmărește proiectul Comisiei: „cine răspunde primul” și „ce înseamnă asistența” Potrivit declarațiilor lui Christodoulides, proiectul ar urma să detalieze, între altele, aspecte practice precum: ce state ar răspunde primele dacă un membru activează articolul 42.7; care ar fi nevoile statului care solicită asistență; cum se organizează răspunsul comun în lipsa unor planuri operaționale preexistente. În forma sa actuală, articolul 42.7 prevede că, dacă un stat membru este victima unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre au „obligația de ajutor și asistență prin toate mijloacele aflate în puterea lor”. De ce revine subiectul pe agendă: presiune geopolitică și un precedent limitat În material sunt menționate drept factori care au crescut urgența clarificării clauzei criticile președintelui american Donald Trump la adresa aliaților europeni din NATO în contextul războiului din Iran, precum și amenințări anterioare privind anexarea Groenlandei de la Danemarca. Clauza UE a fost activată o singură dată, de Franța, după atacurile jihadiste de la Paris din 2015 (130 de morți), când statele membre au contribuit la misiuni UE și internaționale, permițând Franței să își redesfășoare trupele. Ciprul, stat care nu este membru NATO, are un interes direct în detalierea articolului 42.7, după ce luna trecută o dronă a lovit o bază aeriană britanică de pe insulă, după izbucnirea războiului din Iran. Relația cu NATO: articolul 5 rămâne reperul pentru multe state În paralel, mai multe țări UE au transmis că articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic rămâne fundamentul securității lor. Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a insistat asupra acestui punct. „Pentru mine este un lucru absolut crucial că articolul 5 este cheia apărării și a securității noastre colective și că va rămâne așa.” [...]
