Știri
Știri din categoria Apărare
Canada își accelerează reînarmarea navală prin selectarea ThyssenKrupp pentru 12 submarine, o decizie care vine pe fondul presiunilor din NATO pentru creșterea cheltuielilor de apărare și înaintea summitului Alianței de la Ankara, potrivit Agerpres.
Informația a fost publicată de ziarul canadian Globe and Mail și preluată de Reuters, care notează că anunțul oficial ar urma să fie făcut înainte de plecarea premierului Mark Carney la summitul NATO de marți și miercuri, la Ankara. Cancelaria prim-ministrului nu a comentat imediat.
Oferta companiei germane ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS) ar fi bazată pe submarine din clasa 212CD, pe care TKMS le furnizează deja marinei militare norvegiene. Reuters mai arată că ThyssenKrupp speră ca aceste nave, cu formă romboidală și construite din oțel inoxidabil non-magnetic, să devină un nou standard în NATO.
Reuters apreciază că opțiunea pentru firma germană ar consolida relațiile Canadei cu Europa chiar înaintea reuniunii NATO. În același timp, agenția notează că alegerea unui producător din Coreea de Sud ar fi reflectat obiectivul lui Carney de a crește volumul schimburilor cu Asia.
Potrivit aceleiași surse, guvernul de la Ottawa ar fi luat în considerare și o ofertă a constructorului sud-coreean Hanwha Ocean, care nu a comentat.
Canada este descrisă ca fiind presată de SUA să își majoreze cheltuielile pentru apărare și susține că a atins ținta de 2% din PIB mai devreme decât era planificat.
În paralel, liderii statelor membre NATO au convenit alocarea a 5% din PIB pentru apărare (din care o parte pentru investiții legate de securitate) până cel mai târziu în 2035, mai notează Agerpres.
Știrea a fost urmată de o creștere de 12,9% a acțiunilor TKMS, care au atins un maxim al ultimelor patru luni, potrivit Reuters.
Recomandate
Planul Canadei de a strânge până la 100 de miliarde de lire pentru apărare depinde de capital și de țări „ancoră” și riscă să se blocheze fără sprijinul unor state care pot susține un rating de credit triplu A, potrivit Stirile Pro TV . Inițiativa vizează înființarea unei Bănci pentru Apărare, Securitate și Reziliență (DSRB), care ar urma să ofere finanțare mai ieftină pentru consolidarea capacităților militare ale aliaților. Banca este promovată de premierul canadian Mark Carney în contextul unui apel pentru o alianță a „puterilor medii”, pe fondul a ceea ce el descrie drept fragmentarea ordinii mondiale tradiționale conduse de SUA. Termenul-limită pentru anunțarea listei de membri fondatori este summitul NATO , unde Canada speră să prezinte un nucleu inițial de aproximativ 10 țări. Miza economică: finanțare ieftină, dar cu condiții grele de capital Scopul DSRB este să mobilizeze până la 100 de miliarde de lire sterline (133 de miliarde de dolari, aprox. 612 miliarde de lei) sub formă de finanțare ieftină pentru apărare. Principalul obstacol rămâne însă capitalizarea: negociatorul-șef al Canadei pentru proiect, Isabelle Hudon, spune că „capitalul este partea cea mai dificilă a deciziei”, iar anunțul de la summit „nu este garantat”, depinzând de negocierile finale privind angajamentele de capital. O sursă familiarizată cu discuțiile a indicat că: contribuțiile ar fi proporționale cu dimensiunea economiilor; Canada ar putea ajunge la o contribuție de până la 1,5 miliarde de euro (aprox. 7,6 miliarde de lei); țările mai mici ar plăti între 500 și 750 de milioane de euro (aprox. 2,5–3,8 miliarde de lei). În paralel, proiectul rămâne vulnerabil dacă nu atrage state esențiale pentru obținerea unui rating de credit triplu A, element cheie pentru costuri mici de finanțare. Cine e „în joc” și cine stă deoparte Până acum, singurul sprijin public menționat este Luxemburg, care ar urma să devină sediul european al băncii. Coreea de Sud a avut discuții „productive” cu inițiatorii, iar Hudon a estimat o probabilitate de 50% ca Seulul să adere, posibil mai târziu; în același timp, nicio altă țară din G7 nu este „pe punctul de a se alătura”, deocamdată. În Europa, mai multe state au analizat propunerea, potrivit unor surse citate în material: Italia, Spania, Turcia, Belgia și Ucraina. Germania s-a distanțat anterior, dar, între timp, s-a alăturat discuțiilor ca observator, conform unui purtător de cuvânt al Ministerului Finanțelor. Pe de altă parte, Marea Britanie s-a opus aderării, preferând propriul proiect de finanțare a apărării (MDM), dezvoltat împreună cu Țările de Jos și Finlanda, deși ar fi explorat opțiuni de aliniere sau fuziune cu DSRB, potrivit a două surse. Olanda a transmis că nu participă și că rămâne concentrată pe inițiativa MDM. Concurență și presiune: DSRB vs. programele europene Inițiativa canadiană se poate lovi de obstacole și din cauza suprapunerii cu alte instrumente europene, fiind menționată competiția cu programul SAFE al Uniunii Europene. În același timp, presiunea pentru creșterea cheltuielilor militare rămâne ridicată: liderii NATO au convenit în iunie 2025 alocarea a 5% din PIB pentru investiții în apărare și securitate până în 2035, pe fondul războiului din Ucraina, al tensiunilor cu Rusia și al îngrijorărilor privind expansiunea militară a Chinei. Pentru moment, proiectul intră în summit cu o ecuație incompletă: Canada mizează pe „o masă critică” de state, dar lista fondatorilor și nivelul contribuțiilor rămân în negociere, iar orașul-gazdă al băncii (dintr-o listă de cinci orașe canadiene) este puțin probabil să fie anunțat săptămâna viitoare. [...]
Transformarea NATO spre un model în care europenii preiau apărarea convențională a continentului riscă să împingă România și Polonia într-o zonă de costuri și decizii strategice mai greu de controlat, pe fondul incertitudinii privind angajamentul SUA și al presiunii de a crește rapid cheltuielile militare, potrivit unei analize publicate de HotNews . Miza imediată este summitul NATO din 7-8 iulie, la Ankara , unde secretarul general Mark Rutte cere trecerea „de la promisiuni la fapte” după angajamentul de 5% din PIB pentru apărare asumat anul trecut la Haga. Analiza descrie această reconfigurare drept „ NATO 3.0 ”, un concept atribuit Pentagonului: europenii ar urma să conducă apărarea convențională, în timp ce SUA ar păstra, „deocamdată”, umbrela nucleară. „NATO 3.0”: mai mulți bani europeni, mai mult risc pentru flancul estic Pentru statele de pe flancul estic, NATO nu este o relație „negociabilă”, ci garanția de ultimă instanță împotriva Rusiei, iar orice semnal de diminuare a rolului american amplifică anxietatea strategică la București și Varșovia, susține autorul. În acest context, sunt puse în discuție două planuri cu impact direct asupra bugetelor și achizițiilor militare: creșterea cheltuielilor (în logica țintei de 5% din PIB) și accelerarea producției/industriei de apărare în Europa. Trei viziuni despre „europenizarea” NATO și ce înseamnă pentru România Textul identifică trei direcții care s-ar fi cristalizat în Europa după revenirea lui Donald Trump la putere, în ianuarie 2025: Consolidare : preferată de statele din Formatul București 9, urmărește menținerea SUA cât mai „ancorate” în regiune, inclusiv prin interoperabilitate și achiziții de echipamente americane, găzduire de trupe și evitarea unor inițiative care ar putea „decupla” Europa de umbrela nucleară americană. În această logică, duplicarea structurilor de comandă NATO în UE este văzută ca riscantă, nu doar costisitoare. Complementaritate : asociată cu Berlinul, Comisia Europeană și zona „pragmatică” de la Bruxelles, propune construirea unui „pilon european” în interiorul alianței, astfel încât UE să poată acționa mai autonom în vecinătatea apropiată, fără a rupe dependența de SUA ca asigurator de ultimă instanță. Sunt menționate inițiative precum Fondul European de Apărare (EDF) , PESCO și programul SAFE, ca instrumente pentru reducerea fragmentării industriei europene de apărare. Substituție : viziunea care, potrivit analizei, provoacă „cea mai mare anxietate” la București și Varșovia. Câștigă teren la Paris și pleacă de la ideea că era atlantică s-a încheiat, iar Europa trebuie să se pregătească să înlocuiască SUA inclusiv prin capabilități suverane de comandă și control, informații satelitare și o descurajare nucleară „europenizată” sub comandă franceză. Pariul francez: umbrela nucleară și problema încrederii Elementul central al „pariului francez” este oferta președintelui Emmanuel Macron de a deschide un dialog despre rolul descurajării nucleare franceze în securitatea europeană, descrisă drept una dintre cele mai semnificative evoluții strategice din ultimele decenii. Din perspectiva est-europeană, analiza indică două limite majore: Încrederea : trecerea de la umbrela nucleară americană la una franceză ar cere un „salt de încredere” pe care Europa de Est nu este pregătită să îl facă, având în vedere istoricul diferit al angajamentului SUA față de securitatea europeană. Calendarul și costurile : construirea capabilităților necesare unei substituții reale ar dura „două decenii” și ar costa „trilioane de euro”, ceea ce nu răspunde nevoilor urgente de securitate ale flancului estic, potrivit autorului (textul furnizat este trunchiat după acest punct). În esență, discuția despre „NATO 3.0” mută presiunea de pe promisiuni politice pe implementare: bani, producție militară și arhitectură de comandă. Pentru România, riscul este să intre într-o tranziție în care costurile cresc rapid, iar garanțiile rămân, cel puțin pe termen scurt, mai greu de cuantificat. [...]
România va cere la Summitul NATO de la Ankara întărirea apărării pe Flancul Estic, cu accent pe Marea Neagră , potrivit Economica , care citează Administrația Prezidențială . Președintele Nicușor Dan urmează să solicite continuarea sprijinului aliat pentru securitatea regională și consolidarea apărării aeriene și maritime, pe fondul efectelor acțiunilor Rusiei asupra zonei, inclusiv asupra României. Administrația Prezidențială indică faptul că liderul de la București va susține „întărirea descurajării și apărării în mod unitar” pe Flancul Estic, într-un context în care climatul de securitate „continuă să se degradeze” din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei și a evoluțiilor din Orientul Mijlociu. Ce se discută la Ankara și de ce contează pentru România Pe agenda Summitului sunt menționate, între temele principale, angajamentele privind creșterea bugetelor pentru apărare și asumarea unor responsabilități mai mari de către aliații europeni, continuarea sprijinului pentru Ucraina și consolidarea operațională și industrială a Alianței, inclusiv prin dezvoltarea companiilor, a producției și a inovării tehnologice. În acest cadru, România urmărește să mențină Marea Neagră ca prioritate de securitate pentru NATO și să obțină susținere pentru întărirea posturii de apărare, cu accent pe capabilități aeriene și maritime – un semnal cu relevanță directă pentru planificarea militară și pentru direcțiile de investiții din industria de apărare. Documente oficiale și componenta industrială Programul include o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic la cel mai înalt nivel și evenimente conexe cu participarea partenerilor NATO, iar la final ar urma să fie adoptate mai multe documente oficiale, inclusiv Declarația Summitului. În marja Summitului, pe 7 iulie, este programat Forumul NATO pentru Industria de Securitate și Apărare (NATO Security and Defence Industry Forum – NSDIF), dedicat dimensiunii industriale a efortului aliat. Administrația Prezidențială mai precizează că acesta este al doilea Summit organizat în Turcia după cel din 2004, când România a participat pentru prima dată ca aliat, iar președintele României va avea și întâlniri bilaterale în marja evenimentului. [...]
Suedia își accelerează „apărarea totală” pe insula Gotland , mizând pe combinația dintre remilitarizare și reziliență civilă, într-un context în care autoritățile văd insula drept un punct-cheie pentru controlul Mării Baltice, potrivit Adevărul . Gotland, o insulă suedeză din Marea Baltică, este descrisă ca având o importanță strategică majoră: „cine controlează Gotland, controlează Marea Baltică”, iar în planurile de apărare ale Suediei pentru 2025–2030 un atac surpriză asupra insulei (aerian sau maritim) este inclus între cele șapte scenarii critice care cer planificare prioritară. Remilitarizare rapidă, după un deceniu de retragere Articolul descrie revenirea accelerată a prezenței militare pe insulă, după ce în 2005 Suedia a desființat ultimul regiment din Gotland și a lăsat apărarea în sarcina unui batalion redus al Gărzii Naționale. În perioada de vârf a Războiului Rece, insula găzduia patru regimente și putea mobiliza până la 25.000 de soldați. Un exemplu al acestui efort este cazul unei tinere de 19 ani, aflată în serviciul militar obligatoriu, care participă la exerciții la o bază din Gotland și urmează să plece în prima misiune oficială la Stockholm, pentru paza familiei regale. Ea este prezentată ca parte a „sutelor de recruți” trimiși la baza de lângă orașul fortificat Visby. „Marea NATO” și presiunea pe echipamente în Europa Gotland este poziționată la aproximativ 275 de kilometri de Kaliningrad, exclava rusă puternic militarizată dintre Lituania și Polonia. În acest context, colonelul Andreas Gustafsson , comandantul forțelor armate suedeze din Gotland, leagă direct controlul insulei de securitatea regională și de NATO: „Dacă poți controla insula Gotland, poți controla întreaga Mare Baltică. Prin urmare, trebuie să menținem controlul aici – pentru Suedia, dar și pentru NATO.” După aderarea Suediei la NATO, insula a devenit un teren constant pentru exerciții militare comune. Totuși, extinderea capabilităților este încetinită de lipsa de echipamente la nivel european, pe fondul cererii ridicate, în special pentru sisteme de artilerie, ceea ce prelungește timpii de livrare, potrivit aceluiași comandant. Componenta civilă: autosuficiență și pregătire pentru crize Pe lângă dimensiunea militară, autoritățile pun accent pe „apărarea totală” – un model care include pregătirea civilă pentru scenarii de criză, inspirată din lecțiile războiului din Ucraina. Mikael Frisell, directorul general al Agenției Suedeze pentru Apărare Civilă și Reziliență (MSB), argumentează că izolarea geografică poate face insula vulnerabilă, inclusiv prin riscul de a fi blocată în caz de conflict, motiv pentru care se urmărește transformarea Gotland într-o zonă cât mai autosuficientă. Serviciile de urgență sunt instruite pentru: gestionarea unui număr mare de victime; neutralizarea muniției neexplodate; căutare și salvare în clădiri dărâmate. La nivel comunitar, inițiative precum Stark socken („Comunitatea Puternică”) implică locuitorii din mediul rural în cartografierea surselor de apă, verificarea stocurilor de alimente și a generatoarelor și organizarea unor centre comunitare unde oamenii se pot adăposti, găti și primi informații în caz de criză. În același timp, articolul notează că, deși un atac convențional pe termen scurt este considerat puțin probabil, riscurile de spionaj și sabotaj rămân ridicate, iar oficialii suedezi avertizează că un eventual acord de încetare a focului în Ucraina ar putea permite Rusiei să își redirecționeze rapid forțele către Finlanda și statele baltice. Modelul de „apărare totală” din Gotland este prezentat ca reper pentru reziliența în fața amenințărilor hibride și ar fi atras atenția altor state NATO, inclusiv a Marii Britanii. [...]
NATO a făcut pentru prima dată poliție aeriană de pe un portavion european , după ce două avioane britanice F-35 au decolat de pe HMS Prince of Wales pentru a escorta un avion rusesc de patrulare maritimă care s-a apropiat de grupul de luptă aflat sub comanda Alianței, relatează HotNews , citând BBC. Incidentul a avut loc joi în Marea Norvegiei, dar a fost făcut public luni. Potrivit Ministerului britanic al Apărării, avionul rus Tu-142 „Bear-F” a zburat la altitudine joasă și „la o distanță inutil de mică” de portavion, iar în zonă „se crede” că a aruncat în apă 10 sonobuoy-uri – dispozitive care folosesc sonar pentru detectarea submarinelor. Forțele britanice au încercat să contacteze aeronava pe frecvențele internaționale, însă aceasta nu a răspuns. În aceste condiții, cele două F-35 au fost lansate de pe portavion pentru a escorta avionul rus departe de grupul de luptă. Oficialii britanici au descris activitatea Rusiei în Marea Norvegiei drept „periculoasă și neprofesionistă”. Ce înseamnă „premiera” pentru operațiunile NATO Evenimentul este prezentat ca o premieră deoarece ar fi prima dată când NATO desfășoară operațiuni de poliție aeriană de pe un portavion european, un detaliu cu relevanță operațională: extinde practic modul în care Alianța poate reacționa rapid în zone maritime sensibile, fără a depinde exclusiv de baze terestre. Contextul: grupul de luptă și mesajul de descurajare Grupul de luptă condus de HMS Prince of Wales este dislocat în largul Islandei și are la bord 1.500 de militari. Din componență fac parte portavionul, distrugătorul HMS Duncan (tip 45), avioane F-35, elicoptere Merlin și Wildcat, cu sprijin logistic de la nava-cisternă RFA Tidespring. Secretarul britanic al Apărării, Dan Jarvis, a declarat pentru Channel 4 News că amenințarea Rusiei există „în toate domeniile” – de la sub apă până la spațiul cibernetic – și a susținut că astfel de desfășurări îmbunătățesc descurajarea și apărarea în cadrul NATO. Presiune pe bugetele de apărare În același context, guvernul britanic a publicat recent planul privind investițiile în apărare, iar premierul în exercițiu Keir Starmer a anunțat o creștere de 15 miliarde de lire sterline (aprox. 88 miliarde lei) a cheltuielilor militare, parțial finanțată prin reducerea bugetelor altor ministere. Nivelul investițiilor este contestat de opoziție și de voci din armată, care îl consideră insuficient raportat la riscurile atribuite Rusiei. NATO a estimat, totodată, că Rusia ar putea fi pregătită să recurgă la forța militară până în 2030, ceea ce pune aceste episoade de „testare” a apărării într-un cadru mai larg de planificare și reacție operațională. [...]
Drone relativ ieftine au generat pagube economice semnificative în Europa, blocând temporar aeroporturi și expunând o vulnerabilitate a apărării aeriene la joasă altitudine , potrivit unei analize citate de Focus . Un raport al International Institute for Strategic Studies (IISS) leagă o serie de incidente din 2025 de o operațiune atribuită cu probabilitate ridicată Kremlinului, cu efecte operaționale și economice disproporționate față de costul echipamentelor. Cost mic, efect mare: trafic aerian oprit și costuri indirecte Raportul IISS susține că dronele nu au produs pagube directe, însă au provocat „daune economice considerabile” prin plasarea zborurilor în proximitatea unor aeroporturi mari, unde traficul civil a fost oprit temporar. Sunt menționate, între altele, aeroporturi din Bruxelles, Copenhaga, München, Oslo și Vilnius. Potrivit estimărilor experților citați în raport, fiecare dronă ar fi costat între 80.000 și 120.000 de euro (aprox. 400.000–600.000 lei), ceea ce indică un raport cost–impact favorabil pentru autorii acțiunilor, dacă scopul a fost perturbarea și testarea reacțiilor. Incidentul Volkel: o bază sensibilă și o reacție întârziată Unul dintre episoadele centrale descrise în raport a avut loc pe 21 noiembrie 2025, când zece drone ar fi survolat la joasă altitudine baza militară Volkel din Olanda și ar fi dispărut fără a fi oprite. Baza este considerată deosebit de sensibilă deoarece, potrivit raportului, acolo sunt stocate bombe nucleare americane B61-12. Între orele 19:00 și 21:00, dronele ar fi intrat în spațiul aerian olandez; ar fi fost aparate cu aripă fixă, cu anvergura între trei și șase metri. Militarii de la sol le-ar fi văzut cu ochiul liber și ar fi tras cu arme ușoare, iar tehnici de bruiaj (perturbare electronică) ar fi fost folosite, fără rezultat. Pe 7 decembrie a urmat un nou incident deasupra aceleiași baze: Ministerul Apărării ar fi ridicat două avioane F-35, însă drona ar fi dispărut înainte ca aeronavele să poată interveni. Vulnerabilitate operațională: „gaură” de radar la altitudine mică Concluzia raportului, citată de Focus, este dură: episodul este descris drept „un eșec strategic al apărării aeriene aliate”. Problema-cheie ar fi detectarea la joasă altitudine: dronele ar fi zburat atât de jos încât radarele clasice occidentale de apărare aeriană nu le-ar fi surprins, iar bruiajul nu ar fi funcționat. Autorii consideră că zborurile au urmărit să testeze reacția NATO: timpii de răspuns, posibilitatea doborârii, procedurile din lanțul de comandă și punctele slabe ale supravegherii radar. Dimensiunea europeană: 144 de incidente, inclusiv în Germania Raportul IISS documentează 144 de incidente în 13 țări europene (cu posibilitatea unor alarme false, potrivit autorilor). În Germania ar fi fost înregistrate 58 de cazuri, în Belgia 25, iar în Danemarca 16. În Germania, dronele ar fi apărut, între altele, deasupra bazei aeriene americane Ramstein, a unor instalații ale BASF și a unui terminal de gaze naturale lichefiate (LNG) din zona Hamburg. Cine ar fi în spate și ce spun autoritățile olandeze Raportul indică drept probabilă o operațiune amplă coordonată de Kremlin. În plus, autorii susțin că incidentele s-ar fi oprit abia după ce autorități și marine europene au intensificat controalele asupra unor nave suspecte ale „flotei din umbră” rusești din Marea Nordului, pe care le consideră posibile platforme mobile de lansare și comunicații (vapoare de marfă sau petroliere). Ministerul Apărării din Olanda nu a comentat raportul, iar un purtător de cuvânt a invocat, potrivit Het Parool, motive operaționale și de securitate pentru a nu face declarații despre origine, motive sau posibili participanți. [...]
