Știri
Știri din categoria Apărare
Opoziția din Taiwan a deblocat un buget de aproape 25 de miliarde de dolari pentru achiziții de armament american, reducând semnificativ ambiția inițială a președintelui Lai Ching-te și deschizând calea pentru decizii rapide în parlament, potrivit Agerpres.
Kuomintang (KMT) și Partidul Popular Taiwanez (TPP) au anunțat că vor susține achiziții de arme americane în valoare de 25 de miliarde de dolari (aprox. 115 miliarde lei), după luni de dispute privind nivelul cheltuielilor necesare pentru întărirea apărării în fața presiunii crescânde din partea Chinei.
Fondurile ar urma să fie alocate printr-un buget special, întins pe opt ani, și să se adauge cheltuielilor de apărare „obișnuite” din bugetul anual al guvernului. Președintele Lai propusese inițial aproape 40 de miliarde de dolari (aprox. 184 miliarde lei) pentru aceste achiziții, însă opoziția – majoritară în parlament – s-a opus.
În interiorul KMT, disputa pe tema bugetului a produs tensiuni: președinta partidului, Cheng Li-wun, a fost criticată pentru o poziție considerată prea favorabilă Chinei, în condițiile în care ea ar fi dorit ca 12,10 miliarde să fie alocate achiziției de arme americane, cu opțiunea unor achiziții suplimentare.
Acordul opoziției vine după ce guvernul taiwanez a fost supus presiunilor din partea SUA pentru creșterea capacităților de apărare, iar parlamentari de rang înalt ai KMT au cerut un buget mai mare decât cel susținut inițial în partid.
Parlamentul s-ar putea pronunța asupra propunerii chiar vineri. Legislativul dăduse anterior undă verde guvernului să semneze acorduri cu SUA pentru patru contracte de armament, deși finanțarea nu fusese încă aprobată.
Beijingul consideră Taiwanul parte a teritoriului său și nu a exclus recurgerea la forță pentru „reunificare”. În acest context, Lai Ching-te s-a angajat să ridice bugetul apărării la 5% din PIB până în 2030 și propusese, în noiembrie 2025, cheltuieli militare suplimentare de 39 de miliarde de dolari pentru achiziția de arme esențiale, inclusiv americane, proiect care a fost blocat în parlament.
Recomandate
Taiwanul a trecut la testarea armamentului pe submarinul său produs local , după ce a efectuat prima lansare de torpilă de pe această platformă, un pas operațional care apropie programul de intrarea în serviciu și întărește capacitatea de descurajare navală în fața Chinei, potrivit Agerpres . Testul a fost anunțat de compania CSBC , producătoarea primului submarin taiwanez, informație relatată de Reuters , conform aceleiași surse. De ce contează testul: trecerea de la construcție la capabilitate de luptă Lansarea unei torpile indică intrarea într-o etapă critică de validare a sistemelor de luptă ale submarinului, nu doar a platformei în sine. În termeni operaționali, astfel de teste sunt necesare pentru a demonstra că nava poate utiliza armamentul conform rolului pentru care a fost proiectată. Programul: opt submarine pentru descurajare și protecția rutelor maritime CSBC urmează să producă în total opt submarine, în cadrul unui program descris ca având două obiective: descurajarea marinei militare chineze; protecția căilor navigabile considerate vitale în eventualitatea unui război. Articolul integral Agerpres este disponibil doar abonaților, astfel că detalii suplimentare despre parametrii testului sau calendarul următoarelor etape nu sunt publice în materialul citat. [...]
Traversarea Strâmtorii Hormuz sub foc iranian nu a calmat piața: armatorii și asigurătorii rămân prudenți , deși două distrugătoare americane au respins atacuri cu rachete, drone și ambarcațiuni rapide, relatează Focus . Miza economică rămâne ridicată: chiar și un singur atac reușit ar putea declanșa pierderi majore și ar menține costurile de risc la niveluri care descurajează traficul comercial. Potrivit publicației, distrugătoarele USS Truxtun și USS Mason au traversat luni Strâmtoarea Hormuz „sub atacuri grele” și au reușit să respingă toate amenințările, încheind trecerea fără avarii. Informațiile despre natura atacurilor sunt atribuite portalului militar „ Global Defense News ”. Ce a făcut SUA, operațional: „ Project Freedom ” și apărare pe mai multe straturi Traversarea a fost parte a noii misiuni americane „Project Freedom”, descrisă ca un efort de a permite navelor rămase blocate în Golful Persic să revină pe rutele maritime globale, în pofida blocadei iraniene. Pentru securizarea pasajului, SUA au folosit un dispozitiv amplu, menționat de Focus: două distrugătoare (clasa Arleigh Burke), echipate cu sistemul de luptă Aegis (pentru contracararea rachetelor cu rază scurtă și medie); sprijin aerian cu elicoptere Apache și Seahawk, folosite în special împotriva ambarcațiunilor rapide; un „al treilea inel” de apărare cu avioane de luptă, care au atacat poziții de rachete, au făcut recunoaștere și au bruiat senzori; în ansamblul operațiunii: aproximativ 100 de avioane și elicoptere și circa 15.000 de militari. De ce nu se vede „relaxare” pentru comerț: riscul rămâne prea scump Deși operațiunea este prezentată ca o demonstrație că blocada poate fi depășită, Focus notează că pentru comerțul global nu înseamnă, cel puțin pe termen scurt, o detensionare. Armatorii și asigurătorii ar rămâne reticenți, pentru că „un singur atac reușit” ar putea produce o catastrofă. Publicația indică explicit tipurile de consecințe care cântăresc în deciziile companiilor: victime în rândul marinarilor, poluare cu petrol și pierderi de ordinul miliardelor. Ce urmează: testul este sustenabilitatea protecției „Global Defense News” este citată cu ideea că întrebarea-cheie devine dacă SUA pot asigura protecție durabilă a rutei comerciale fără a suprasolicita echipamentele și echipajele. Cu alte cuvinte, succesul tactic al unei traversări nu rezolvă automat problema economică: piața așteaptă predictibilitate și un nivel de risc acceptabil, nu doar capacitatea de a respinge atacuri punctuale. [...]
Turcia a prezentat prototipul primei sale rachete balistice intercontinentale , un proiect care, dacă va intra în producție, ar ridica miza pentru industria de apărare de la Ankara și pentru postura sa în NATO, printr-o capacitate declarată de lovire la distanțe de 6.000 km. Potrivit Antena 3 , racheta se numește „Yildirimhan” („Fulgerul”) și a fost prezentată public la Istanbul. Raza de acțiune anunțată – 6.000 de kilometri – plasează „Fulgerul” în categoria rachetelor intercontinentale, conform standardelor Federației Oamenilor de Știință din SUA , care clasifică drept intercontinentale rachetele cu rază de peste 5.500 km. Lansată de pe teritoriul Turciei, racheta ar putea lovi ținte din Europa, Africa sau Asia. Ce știm despre „Fulgerul”: parametri tehnici și stadiul proiectului Conform informațiilor citate, racheta ar avea următoarele caracteristici: rază de acțiune: 6.000 km; viteză maximă: Mach 25 (de 25 de ori viteza sunetului); încărcătură: până la 3.000 kg (3 tone); propulsie: patru motoare; combustibil: tetraoxid de azot lichid. Prototipul a fost prezentat la o expoziție dedicată sistemelor de armament aerospațiale, organizată la Istanbul. Racheta este produsă de centrul de cercetare și dezvoltare al Ministerului turc al Apărării, iar Turcia „încă nu a început producția în masă”, potrivit materialului. De ce contează: implicații pentru industria de apărare și poziționarea în NATO Prin dezvoltarea unei rachete intercontinentale, Turcia își propune să devină „un jucător-cheie în Orientul Mijlociu și în cadrul NATO”, notează articolul. Mesajul politic este dublat de o componentă economică, prin accentul pus pe tehnologie și pe efectele costurilor în conflictele moderne. Ministrul turc al Apărării, Yasar Guler , a declarat: „Într-o lume în care costurile economice au devenit o armă a războiului asimetric, Turcia oferă aliaților săi nu doar sisteme de armament, ci și tehnologie și o securitate economică sustenabilă”. În lipsa unor detalii despre calendar, buget sau contracte, rămâne de urmărit dacă proiectul va trece de faza de prototip și când ar putea începe producția în masă, aspect pe care sursa precizează că nu a fost demarat până acum. [...]
Rusia își intensifică pregătirile pentru un nou test al rachetei balistice intercontinentale Sarmat , iar semnalele operaționale (restricții de spațiu aerian și avertizări locale) indică o posibilă lansare în intervalul 8–11 mai, cu o fereastră care ar putea include chiar Ziua Victoriei , 9 mai, potrivit Digi24 . Miza principală este una operațională: Sarmat, prezentată de Vladimir Putin drept element central al „arsenalului nuclear de nouă generație”, nu a intrat încă în serviciu, după o dezvoltare de peste un deceniu și o serie de probleme în testele din 2024–2025, inclusiv lansări nereușite și explozii în timpul fazelor de testare. Indiciile care sugerează pregătiri de lansare Digi24 relatează, citând Kyiv Post, că pregătirile sunt sugerate de avertismente din domeniul aviației și de restricții privind acoperirea sateliților, într-o perioadă cu încărcătură simbolică pentru Rusia. În plan practic, au apărut două tipuri de semnale: Pe 6 mai, autoritățile din regiunea Kamceatka au avertizat asupra unor activități legate de rachete la poligonul Kura și au interzis accesul sau circulația civililor în apropiere. Pe 7 mai, Rusia a emis avize de navigație aeriană (NOTAM), cerând aeronavelor să evite mai multe zone restricționate, inclusiv în Marea Barents, Marea Kara, în apropierea lanțului muntos Kura și în zona bazei Forțelor Strategice de Rachete Dombarovsky (regiunea Orenburg). Analiști citați de The Moscow Times spun că tiparul acestor închideri seamănă cu pregătirile pentru un test de rachetă de lungă distanță. Fereastra de timp și componenta politică Thord Are Iversen, analist independent în domeniul apărării, a indicat suprapuneri între NOTAM-urile de la Kura și un test Sarmat preconizat de la Dombarovsky, cu intervale care se suprapun parțial. Etienne Marcuz, analist francez de la Fundația pentru Cercetări Strategice, a apreciat că momentul ar putea avea o semnificație politică, cu o perioadă de lansare „între 8 și 11 mai”. „Lansarea ar putea avea loc chiar înainte sau în cursul zilei de 9 mai, o dată extrem de simbolică în Rusia, care marchează Ziua Victoriei.” De ce contează: întârzierea Sarmat și presiunea pe forțele strategice Potrivit materialului, întârzierea programului ridică semne de întrebare privind fiabilitatea pe termen lung a componentei terestre a descurajării nucleare ruse, în condițiile în care Sarmat ar trebui să înlocuiască rachetele R-36M2 „Voyevoda” (denumite în clasificarea NATO „Satan”), aflate la final de viață. Digi24 notează că, potrivit Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI), Rusia mai operează doar un număr limitat de astfel de sisteme vechi, unele datând de la sfârșitul anilor 1980. În acest context, analiștii văd în eventualele teste de armament o posibilă încercare de a proiecta forță, mai ales pe fondul atacurilor ucrainene cu drone în adâncimea teritoriului rus, care au forțat Moscova să reducă sau să anuleze unele demonstrații militare tradiționale. În lipsa unei confirmări oficiale a unei lansări, informațiile rămân la nivel de evaluare bazată pe restricții și tipare operaționale, însă fereastra indicată (8–11 mai) sugerează că un test ar putea fi iminent. [...]
Distrugerea unui 2S4 Tulipan reduce capacitatea Rusiei de a lovi ținte fortificate de la distanță , într-un moment în care astfel de sisteme sunt folosite pentru a sparge linii defensive în estul Ucrainei, potrivit Libertatea . Armata ucraineană susține că a eliminat mortierul autopropulsat supranumit „Barosul”, descris ca o armă rară, cu rol specializat în atacuri asupra pozițiilor întărite. Informația este prezentată ca o revendicare a părții ucrainene și este atribuită de Libertatea portalului polonez Onet , fără detalii suplimentare despre locul exact sau momentul loviturii. În lipsa unor confirmări independente în material, amploarea pierderii rămâne, deocamdată, la nivel de declarație. De ce contează operațional: un sistem greu, pentru ținte „greu de spart” 2S4 Tulipan (NATO M-1975) este descris ca cel mai mare mortier autopropulsat, dezvoltat în perioada 1969–1989. Conform datelor din articol, sistemul are: greutate de 30 de tone; calibru de 240 mm; rază de tragere de până la 10 km cu proiectile convenționale și până la 18 km cu proiectile reactive. Rolul său principal este lovirea țintelor întărite (clădiri, buncăre), inclusiv prin traiectoria înaltă a proiectilelor, care permite căderea aproape verticală peste țintă — utilă împotriva pozițiilor fortificate. Ce muniții poate folosi și unde a fost utilizat Libertatea notează că, pe lângă muniția explozivă standard (proiectilul 53-F-864, cu o greutate totală de 130 kg), sistemul ar putea folosi și alte tipuri de muniție, inclusiv muniție ghidată cu laser și focoase nucleare tactice. În ceea ce privește istoricul de utilizare, articolul menționează Afganistan, Siria și războaiele din Cecenia. În al doilea război din Cecenia, mortierul ar fi distrus peste 100 de ținte în Groznîi, potrivit experților militari citați de sursă. În războiul actual, ar fi fost activ mai ales în regiunea Harkov, împotriva pozițiilor ucrainene fortificate. Ce spune partea ucraineană Potrivit materialului, surse din armata ucraineană au transmis că sistemul era o amenințare pentru pozițiile defensive, dar că acum a fost distrus: „Mortierul era o amenințare reală pentru pozițiile noastre defensive, dar acum este praf și pulbere”, au declarat surse din armata ucraineană. În absența unor informații suplimentare în articol despre verificarea distrugerii sau despre impactul imediat în teren, consecința practică rămâne legată de ideea centrală: eliminarea unui mijloc specializat de lovire a fortificațiilor, dacă revendicarea se confirmă. [...]
Forțele Aeriene ale SUA pun pe masă opțiunea unui nou bombardier greu, pe fondul întârzierilor și scumpirilor la modernizarea B-52 , după ce au cerut 1 milion de dolari (aprox. 4,6 milioane lei) în bugetul pentru anul fiscal 2027 pentru o analiză formală a alternativelor, potrivit TWZ . Demersul vizează un „New Heavy Bomber Analysis of Alternatives” (AoA) – un proces standard în armata americană pentru evaluarea opțiunilor și rafinarea cerințelor înaintea unui potențial program de achiziție. În documentele bugetare citate, USAF indică faptul că analiza ar urma să evalueze cerințele viitoare de lovire la distanță mare, costurile și ce configurație ar putea avea un eventual bombardier care să urmeze B-52, „potențial mai devreme decât mai târziu”. De ce contează: modernizarea B-52 se complică, iar calendarul se întinde USAF intenționează să opereze B-52 cel puțin până în 2050, când cele mai „tinere” aparate ar avea circa 88 de ani, însă flota nu poate rămâne în serviciu la nesfârșit. În paralel, Forțele Aeriene derulează un amplu program de modernizare, descris ca multi-miliarde de dolari, care include motoare noi, radar nou și îmbunătățiri ale comunicațiilor, iar aeronavele modernizate ar urma să fie redenumite B-52J . În acest context, publicația notează că două dintre cele mai mari componente ale pachetului – remotorizarea și noile radare – au fost afectate de întârzieri și creșteri de costuri. Totodată, din informațiile publice disponibile până acum, o flotă complet modernizată de B-52J ar fi încă la cel puțin un deceniu distanță de a deveni realitate. Ce finanțează cererea de 1 milion de dolari și unde apare în buget Suma cerută pentru AoA apare ca linie bugetară „Advanced Concept Demonstration” în secțiunea „B-52 System Improvements”. USAF nu a cerut și nu a primit bani pentru această linie în anul fiscal 2026, dar a primit aproape 4 milioane de dolari în ciclul bugetar anterior. Conform documentelor citate, finanțarea din anul fiscal 2025 a susținut o demonstrație clasificată de tip „Proof of Concept” pe B-52. TWZ precizează că nu este cunoscut ce concluzii a tras USAF din acea demonstrație. Ce ar putea ieși din analiză: de la „urmaș” la alternative parțiale Documentele bugetare nu indică cerințe de proiectare concrete pentru un bombardier care să înlocuiască B-52. TWZ menționează ca posibilitate o configurație de tip „blended wing body” (aripă-fuzelaj integrat), care ar putea oferi o anumită reducere a vizibilității pe radar și o capacitate internă mare de încărcătură, inclusiv pentru muniții voluminoase. Analiza ar putea lua în calcul și opțiuni mai „radicale” pentru a acoperi doar o parte din rolurile îndeplinite astăzi de B-52, nu neapărat un program complet de înlocuire. Publicația subliniază însă că inițierea unui AoA nu obligă USAF să lanseze un program nou. Context operațional: o flotă mică, roluri multiple și presiune pe utilizare USAF are în prezent 76 de bombardiere B-52H în serviciu, ultimele ieșite de pe linia de producție Boeing în 1962, dar modernizate în repetate rânduri. Potrivit TWZ, aeronavele rămân foarte solicitate pentru lovituri convenționale la distanță mare, fiind folosite intens în cel mai recent conflict cu Iranul, și au un rol central în componenta aeriană a triadei nucleare a SUA. În planurile actuale de structură de forțe, B-52 ar urma să rămână în serviciu mai mult decât B-1 și B-2 și să opereze în paralel cu viitorul B-21 , un bombardier „stealth” (cu vizibilitate redusă pe radar) cu cerințe diferite față de B-52. [...]
