Știri
Știri din categoria Apărare
Australia ridică ținta de cheltuieli militare la 3% din PIB până în 2033, ceea ce implică un efort bugetar suplimentar de 53 de miliarde de dolari australieni în următorii 10 ani, potrivit G4Media. Miza economică este dublă: creșterea presiunii pe finanțele publice și redirecționarea de resurse către programe de înzestrare și tehnologie, într-un context regional mai tensionat.
În termeni comparați, suplimentarea anunțată este de 38 de miliarde de dolari americani (aprox. 175 miliarde lei) în deceniul următor. Din total, 14 miliarde de dolari australieni urmează să fie alocate în plus în următorii patru ani, conform comunicatului citat în articol.
Pentru a ajunge la noua țintă, Australia a modificat modul de calcul al bugetului apărării, aliniindu-l la definiția NATO, care include și cheltuieli conexe, precum pensiile, notează Bloomberg, citat de G4Media. Ajustarea de metodologie contează pentru comparațiile internaționale și pentru modul în care guvernul își justifică nivelul de efort în raport cu aliații.
Chiar și cu această recalibrare, nivelul de 3% rămâne sub ținta de 3,5% din PIB cerută anul trecut de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, mai arată materialul.
O parte din fonduri va merge către tehnologia dronelor: între 2 și 5 miliarde de dolari australieni vor fi investiți direct în acest segment, potrivit informațiilor din articol. (Sursa nu detaliază calendarul exact al acestor investiții sau programele concrete.)
Pe plan strategic, Australia și-a ajustat orientarea militară după venirea la putere a guvernului laburist în 2022, cu un accent mai puternic pe descurajare și apărare în Indo-Pacific, pe fondul rivalității în creștere dintre SUA și China.
Ministrul Apărării, Richard Marles, a justificat majorarea prin deteriorarea mediului de securitate și prin erodarea normelor internaționale care limitau folosirea forței.
„Australia se confruntă cu cele mai complexe și amenințătoare circumstanțe strategice de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.”
„Normele internaționale care odinioară limitau folosirea forței și a coerciției militare continuă să se erodeze”.
Marles a indicat și creșterea activității militare chineze în proximitatea Australiei, susținând că desfășurările Armatei Populare de Eliberare „au crescut ca frecvență și capacitate” în ultimii doi ani și că tendința va continua.
Din perspectivă economică, anunțul fixează un cadru multianual de cheltuieli care va influența prioritățile bugetare până în 2033, însă articolul nu oferă detalii despre impactul asupra deficitului, sursele de finanțare sau eventuale tăieri/realocări în alte capitole bugetare.
Recomandate
Australia își ridică ținta de apărare la 3% din PIB până în 2033 , ceea ce implică un efort bugetar suplimentar de 53 de miliarde de dolari australieni (32,2 miliarde de euro, aprox. 160 miliarde lei), pe fondul deteriorării mediului de securitate și al presiunilor SUA asupra aliaților, potrivit News . Guvernul de la Canberra a anunțat că va crește cheltuielile militare de la 2% din PIB în prezent la 3% din PIB până în 2033. Ținta anterioară, stabilită în 2024, era de 2,3% din PIB până în 2033, ceea ce indică o accelerare a planului de finanțare a apărării. Ce înseamnă financiar: 53 mld. dolari australieni în plus Anunțul vizează cheltuieli militare suplimentare de 53 de miliarde de dolari australieni (32,2 miliarde de euro, aprox. 160 miliarde lei), potrivit unor oficiali ai Ministerului Apărării. Miza este creșterea rapidă a resurselor alocate într-un interval fix, până în 2033, într-un context în care guvernul invocă multiplicarea conflictelor la nivel global. Schimbare de metodologie: aliniere la definiția NATO Pentru atingerea noii ținte, Australia a modificat modul de calcul al bugetului apărării, astfel încât să se alinieze definiției NATO, care include și elemente precum pensiile militare. Ajustarea de metodologie contează deoarece poate ridica nivelul raportat al cheltuielilor fără ca toate componentele să fie strict investiții sau achiziții curente, ci și costuri asociate personalului. Context operațional: modernizare și AUKUS Canberra își justifică decizia prin degradarea normelor internaționale și creșterea numărului de state implicate în conflicte, potrivit unui discurs pe care ministrul Apărării, Richard Marles , urma să îl susțină joi, din care AFP spune că a consultat fragmente. Australia, îngrijorată de consolidarea Marinei chineze, a accelerat în ultimii ani modernizarea apărării pentru a descuraja un potențial adversar dinspre nord. În acest cadru, țara a încheiat în 2021 parteneriatul AUKUS cu Statele Unite și Regatul Unit, pentru a se echipa în următorul deceniu cu submarine cu propulsie nucleară. [...]
Europa riscă să cumpere tehnologie militară deja depășită din cauza procedurilor lente de achiziții, în timp ce Ucraina își adaptează dronele „în timp real”, potrivit unei analize publicate de Economedia . Miza este una operațională și economică: ritmul de inovare din războiul din Ucraina comprimă ciclurile tehnologice atât de mult încât sistemele contractate astăzi pot deveni necompetitive până la livrare. Conflictul a mutat dronele din rol auxiliar în centru, iar diferența de scară este majoră: dacă înainte de invazia rusă nicio armată europeană nu opera mai mult de 2.000 de drone, acum se estimează că Rusia și Ucraina folosesc până la șapte milioane de unități anual. În paralel, producția Ucrainei ar fi crescut de la 2,2 milioane de drone în 2024 la 4,5 milioane în 2025, pe fondul unei accelerări continue a dezvoltării. Cicluri tehnologice prea scurte pentru birocrația europeană Potrivit expertului BCG Nikolaus Lang, dronele evoluează tehnologic la fiecare trei până la șase luni, ceea ce face ca echipamentele cumpărate „astăzi” să poată fi depășite în mai puțin de un an. Problema, în Europa, este că procesul birocratic de achiziție durează suficient de mult încât tehnologia contractată să fie depășită până la implementare. În Ucraina, ciclurile de dezvoltare ar fi fost reduse de la luni la săptămâni, prin adaptări rapide pe front. Aceeași dinamică este alimentată de competiția permanentă dintre tehnologii și contramăsuri: exemplul dat în analiză este al dronelor cu fibră optică, aproape inexistente în 2024, care ar fi ajuns în 2025 la producții de mii de unități lunar. De ce contează: investiții și piață fragmentată în Europa Analiza notează că Europa are cercetare de top în domenii precum inteligența artificială și telecomunicațiile, dar transformă mai greu această inovație în aplicații militare. Lang rezumă diferența astfel: „Europa este puternică în explorare, dar SUA domină implementarea.” Decalajul se vede și în finanțare: Statele Unite ar fi alocat aproximativ 70 de miliarde de dolari (aprox. 303 miliarde lei) pentru venture capital în apărare în ultimul deceniu, față de 7 miliarde de dolari (aprox. 30 miliarde lei) în Europa. În plus, piața americană este descrisă ca unificată, cu un buget anual de peste 900 de miliarde de dolari (aprox. 3.890 miliarde lei), în timp ce Europa rămâne fragmentată, cu bugete și sisteme naționale diferite. Un alt indicator al fragmentării: aproximativ 80% din achizițiile militare europene sunt realizate la nivel național, iar 90% din cercetare este finanțată tot individual de state, ceea ce duce la duplicare, coordonare slabă și dificultăți de scalare. Dependențe de componente și un orizont lung de recuperare Analiza mai arată că multe drone europene folosesc componente produse în China, ceea ce ridică probleme de securitate și dependență strategică. Experții citați estimează că Europa ar putea construi un ecosistem tehnologic militar propriu, însă procesul ar putea dura între cinci și zece ani. În acest interval, NATO încearcă să accelereze inovarea prin programe comune și hub-uri dedicate dezvoltării de drone, inteligență artificială și sisteme de comunicații reziliente, dar problema de fond rămâne viteza de execuție. Concluzia experților este că diferența de ritm poate deveni o vulnerabilitate strategică majoră pentru continent în anii următori. [...]
Turcia își fixează ca țintă 40 de echipe de comando , într-o extindere care schimbă capacitatea operațională a armatei și sugerează o adaptare la „amenințările actuale” și la concepte de luptă moderne, potrivit Mediafax . Anunțul vizează mărirea numărului de brigăzi de comando, iar noile echipe ar urma să fie structurate diferit față de cele existente, pentru a se potrivi mai bine războiului modern. Informația este atribuită de Mediafax publicației Clash Report. Ținta declarată și evoluția capacității Potrivit datelor prezentate, Turcia ar urma să adauge 15 echipe noi, în contextul unei creșteri accelerate a acestei componente în ultimele decenii. Evoluția menționată în material este: 4 brigăzi în 1994; 12 după următorii 24 de ani; 16 după deciziile Consiliului Militar Suprem din 2018; 18 în 2020; 25 în 2026. Ministerul Apărării din Turcia indică drept „noul obiectiv” atingerea unui total de 40 de echipe. De ce contează: impact operațional Miza principală este una operațională: creșterea numerică, combinată cu o reorganizare a noilor structuri, indică o orientare către unități mai potrivite pentru tipul de amenințări și misiuni asociate conflictelor recente. Materialul nu oferă detalii despre calendar, buget sau modul concret de implementare, dincolo de ținta de capacitate și de numărul de echipe noi menționat. [...]
NATO vizează un sprijin militar de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina în 2026, iar Mark Rutte cere o împărțire mai echitabilă a costurilor între aliați , potrivit Biziday . Mesajul a fost transmis la Berlin, într-o reuniune a miniștrilor apărării din țările care susțin cel mai mult Ucraina, inclusiv Germania și Marea Britanie. Secretarul general al NATO a indicat că statele membre ar urma să acorde Ucrainei asistență militară în valoare de 60 de miliarde de dolari (aprox. 276 miliarde lei), echivalentul a circa 50 de miliarde de euro, pe lângă finanțarea prin împrumuturi din partea Uniunii Europene. Rutte a cerut explicit ca fondurile provenite din împrumutul UE să se adauge angajamentelor bilaterale ale statelor, nu să le înlocuiască. „Toți aliații trebuie să investească mai mult pentru a atinge ținta de 60 de miliarde de dolari – sprijin pentru securitate și apărare acordat Ucrainei în acest an.” Ce se schimbă în discuția dintre aliați: de la volum la „cine plătește” Dincolo de nivelul total al sprijinului, Rutte a pus accent pe problema distribuției: unele state ar suporta o parte disproporționat de mare din efort, iar Alianța ar trebui să ajungă la o abordare „mai echitabilă și mai previzibilă”. Tema este legată de pregătirea summitului NATO de la Ankara , programat pentru 7-8 iulie 2026. „Prea puține țări își asumă o parte prea mare din povară, iar noi trebuie să rezolvăm această situație.” Priorități de achiziții și continuitatea mecanismului pentru arme americane Rutte a indicat că finanțările ar trebui orientate către câteva „mari priorități”, între care: apărare aeriană; drone; muniție cu rază extinsă de acțiune. Totodată, a precizat că mecanismul PURL (pentru achiziționarea de arme americane pentru Ucraina de către statele membre NATO) va continua să funcționeze și în 2026. Contextul și detaliile sunt relatate de The Guardian . [...]
Războiul din Iran a expus limitele de reacție ale armatei britanice , amplificând presiunea politică asupra premierului Keir Starmer să accelereze investițiile în apărare, după ani de avertismente privind reducerea capacităților militare, potrivit The Jerusalem Post , care preia o analiză Reuters. Un episod invocat de publicație este atacul cu dronă asupra unei baze britanice din Cipru, la începutul conflictului din martie: Regatul Unit a avut nevoie de trei săptămâni pentru a trimite o navă de război în estul Mediteranei, în timp ce Franța, Grecia și Italia au dislocat nave în câteva zile. Întârzierea a alimentat criticile privind disponibilitatea flotei de suprafață. O capacitate mai mică, pe fondul tăierilor bugetare Analiza descrie o forță militară „aproape la jumătate” față de perioada Războiului Rece, iar armata terestră este la cel mai redus nivel din secolul al XIX-lea. Reducerile sunt puse în contextul scăderii cheltuielilor de apărare ca pondere în economie: de la circa 3,8% din PIB la începutul anilor ’90 la 2,3% în 2024. În plan politic, Starmer a susținut miercuri că guvernul său, aflat la putere de aproape doi ani, a inițiat „cea mai mare creștere susținută” a cheltuielilor militare de la Războiul Rece. În paralel, capacitățile diminuate au devenit și subiect de ironii la Washington: președintele SUA, Donald Trump, a catalogat cele două portavioane britanice drept „jucării”, iar secretarul apărării, Pete Hegseth, a ridiculizat „marea și rea Royal Navy”, potrivit materialului. Marina: flotă de suprafață redusă și presiune pe mentenanță Royal Navy are 38.000 de militari, două portavioane și un total de 13 distrugătoare și fregate. În 1991, avea aproximativ 62.000 de oameni, trei portavioane și circa 50 de distrugătoare și fregate. Nava HMS Dragon a ajuns în estul Mediteranei pe 23 martie. Comparativ, în războiul din Golf (1990–1991), marina britanică a trimis în regiune 21 de nave de suprafață și două submarine, plus 11 nave auxiliare (Royal Fleet Auxiliary). Totodată, până în decembrie 2025, Marea Britanie a avut timp de decenii o navă în Orientul Mijlociu, dar prezența s-a încheiat odată cu scoaterea din uz a HMS Lancaster în Bahrain, cu câteva săptămâni înainte de izbucnirea războiului din Iran. Analiza notează și constrângeri operaționale: fregatele îmbătrânite trebuie retrase înainte ca înlocuitoarele să fie disponibile, iar distrugătoarele sunt în lucrări de mentenanță. Un total de 13 fregate noi Type 26 și Type 31 ar urma să intre în serviciu în anii următori. În plus, marina este solicitată și de amenințările rusești mai aproape de casă, inclusiv misiuni recente de urmărire a submarinelor rusești în Atlanticul de Nord. O parte importantă a bugetului apărării merge către componenta nucleară: aproximativ o cincime este alocată submarinelor nucleare, inclusiv descurajării Trident (patru submarine din clasa Vanguard). Acestea ar urma să fie înlocuite cu clasa Dreadnought la începutul anilor 2030. Forțele aeriene și armata terestră: mai puține platforme, efective mai mici Royal Air Force are peste 150 de avioane de vânătoare în serviciu (aproximativ două treimi Eurofighter Typhoon, restul F‑35) și circa 31.000 de angajați permanenți. În 1991, RAF avea aproximativ 700 de avioane de luptă și circa 88.000 de oameni; în războiul din Golf a dislocat 157 de aeronave în regiune, inclusiv peste 80 de avioane de vânătoare. Înainte de războiul din Iran, Marea Britanie a trimis șase F‑35 în Cipru și patru Typhoon (Escadrila 12, unitate comună RAF–Qatar) în Qatar, apoi încă patru Typhoon la începutul lui martie, după începerea loviturilor SUA și Israelului asupra Iranului. Spre deosebire de 1990–1991, Londra nu este implicată direct în conflict, dar Starmer a permis misiuni „defensive” pentru protejarea rezidenților din regiune, inclusiv a cetățenilor britanici. Armata terestră are în prezent 74.000 de militari activi, față de 148.000 în 1991. Numărul tancurilor principale de luptă a scăzut de la circa 1.200 la finalul Războiului Rece la aproximativ 150 operaționale în prezent. De ce contează Dincolo de dezbaterea politică internă, episodul Cipru și comparațiile cu dislocările rapide ale altor state europene indică o problemă de capacitate și disponibilitate: Marea Britanie are platforme moderne pe hârtie (portavioane, F‑35), dar o masă critică mai mică de nave, aeronave și personal, ceea ce poate limita viteza și amploarea intervențiilor în crize regionale. În acest context, promisiunile de creștere a bugetului apărării vor fi judecate nu doar prin nivelul cheltuielilor, ci și prin ritmul în care se transformă în forțe efectiv utilizabile. [...]
Israelul își extinde operațiunile navale ofensive dincolo de granițe , inclusiv printr-un raid amfibiu în Naqoura, Liban , semn al unei schimbări operaționale spre acțiuni mai riscante „în spatele liniilor inamice”, potrivit The Jerusalem Post . Marina israeliană a anunțat joi că, „cu doar două zile în urmă”, forțele speciale Shayetet 13 (echivalentul israelian al US Navy SEALs) au intrat în Naqoura dinspre mare, într-o operațiune descrisă drept prima de acest tip în Liban din anul 2000. Armata leagă această abordare de o doctrină de „apărare înaintată” adoptată după atacul din 7 octombrie, care, pentru forțele terestre, s-a tradus prin crearea de zone tampon în Gaza, Liban și Siria, iar pentru marină prin misiuni mai agresive și cu expunere mai mare. Ce se schimbă în modul de operare al marinei Publicația notează că Marina a oferit și exemple fără a preciza date și locuri: într-un caz, ar fi trimis cinci militari Shayetet 13 într-o misiune la „mii de kilometri” de Israel, fără sprijin și fără un plan imediat de salvare în caz de complicații. Într-o altă misiune, descrisă tot vag, Shayetet 13 ar fi fost trimisă într-o zonă a lumii unde nu mai operase anterior. Cooperare mai strânsă cu Mossad și Shin Bet Marina susține că operațiunile comune cu Mossad au ajuns „la noi niveluri” în ultimii ani, fără a detalia toate acțiunile. Totuși, a indicat că informațiile navale ar fi fost implicate direct în uciderea șefului marinei iraniene, Alireza Tangsiri, și că au facilitat lovituri ale forțelor aeriene asupra unor rachete de croazieră navale iraniene și asupra unor situri legate de submarine și alte amenințări subacvatice. Separat, Marina a dezvăluit că a avut un rol, atât de informații, cât și operațional, în eliminarea a cinci oficiali de legătură ai Forței Quds (Corpul Gardienilor Revoluției Islamice) cu Hezbollah, într-un atac asupra hotelului Ramada din Beirut, pe 8 martie. Implicarea marinei ar fi fost până acum clasificată. Conform relatării, Marina ar fi lansat 14 rachete în acel atac, iar unul dintre cei vizați ar fi fost un responsabil de finanțare descris de IDF drept „actorul-cheie” în transferul a 770 milioane de dolari (aprox. 3,5 miliarde lei) din Iran către Hezbollah în ultimul an. Ținte în Gaza și Liban: rol naval în asasinate punctuale În Gaza, Shin Bet ar fi condus planificarea asasinatelor la nivel înalt împotriva Hamas, majoritatea executate de forțele aeriene, însă Marina afirmă că a fost implicată în unele dintre aceste operațiuni „în moduri noi”, lucrând direct cu Shin Bet. Sunt menționate trei cazuri: 19 noiembrie 2025: asasinarea șefului naval al Hamas, Abdullah Abu Samael, după ce Hamas ar fi încălcat semnificativ armistițiul; 16 martie: asasinarea lui Yunas Mahmoud Hasin Elian, comandant naval Hamas, despre care IDF spune că a avut un rol important în încercările Hamas de a-și reconstitui capacități navale; 31 martie: asasinarea comandantului Hezbollah pentru frontul de sud, Hajj Yusuf Ismail Hashem, într-o operațiune realizată împreună cu alte agenții de informații israeliene. În ansamblu, mesajul operațional este că Marina israeliană își asumă un rol mai activ în lovituri de precizie și misiuni speciale, inclusiv în cooperare cu Mossad și Shin Bet, într-un cadru pe care armata îl prezintă ca răspuns la schimbarea mediului de securitate după 7 octombrie. [...]
