Știri
Știri din categoria Tehnologie
Un start-up israelian, Tondo Smart, a bifat un pilot reușit în Los Angeles care ar putea deschide contracte municipale mai mari pentru gestionarea și securizarea spațiului aerian urban la joasă altitudine, potrivit The Jerusalem Post. Testul a vizat un sistem automatizat de identificare a dronelor, gândit să coordoneze zborurile în zone aglomerate și să ajute la detectarea activităților aeriene neautorizate.
Compania a fost fondată de Guy Saadi, absolvent al Unității 8200, și de Micha Ben-Ezra, cu peste 30 de ani de experiență în piața energiei. Soluția, descrisă ca transfer de principii din zona de apărare către un produs comercial, urmărește să „detecteze și să organizeze” spațiile aeriene la altitudine mică, cu utilizări atât civile, cât și de securitate.
Pilotul a fost derulat de SphereLink, subsidiara din SUA a Tondo Smart, și a urmărit demonstrarea capacității de a gestiona și proteja infrastructură critică și spații publice „la scară”, conform articolului. În cadrul testului, SphereLink a folosit un amplasament operat de Los Angeles Bureau of Street Lighting pentru a identifica, monitoriza și gestiona activitatea dronelor autorizate în spațiul aerian urban la joasă altitudine.
Directorul general al SphereLink, Gilad Babchuk, a susținut că pilotul a arătat că infrastructura existentă a orașului poate deveni un „strat operațional în timp real” pentru administrarea spațiului aerian urban.
„Acest pilot reușit a demonstrat că infrastructura existentă a orașului poate deveni un strat operațional în timp real pentru gestionarea spațiului aerian urban.”
Tondo Smart își bazează senzorii pe infrastructura existentă, iar o platformă asistată de inteligență artificială (software care analizează date și semnale pentru a recunoaște tipare) ar ajuta la detectarea amenințărilor și la coordonarea dronelor autorizate dintr-o zonă.
Compania leagă importanța pilotului de dimensiunea și complexitatea Los Angelesului, dar și de calendarul de evenimente majore: meciuri de Cupă Mondială în acest an, Super Bowl în 2027 și Jocurile Olimpice în 2028. În acest context, articolul notează așteptarea ca activitatea dronelor să crească „exponențial”, atât în zona autorizată, cât și în cea neautorizată.
Deși Tondo Smart nu a comunicat potențialul financiar al proiectului, compania a indicat că succesul din Los Angeles ar putea avea „implicații comerciale semnificative” dacă se transformă într-o activitate municipală mai amplă.
Recomandate
Trecerea la cipurile DRAM de 1 megabit a schimbat economia memoriei în PC-uri , deschizând calea pentru module SIMM de 1 MB și pentru o creștere rapidă a capacității în sisteme comerciale și de consum, într-un moment în care piața era dominată de producătorii japonezi, potrivit Tom's Hardware . În urmă cu 40 de ani, IBM devenea prima companie de calculatoare care folosea cipuri de memorie de 1 megabit, iar începutul „erei megabit” era asociat cu o fabrică IBM din Vermont, într-un context de presiune competitivă puternică din partea Japoniei asupra pieței de memorii. IBM 3090 (seria Sierra) de tip mainframe a fost prima platformă care a adoptat memoria cu densitate mai mare. Contextul de piață: SUA vs. Japonia în memorii Momentul a fost tratat de The New York Times drept „un moment rar, deși trecător, de glorie”, pe fondul estimării că industria japoneză de semiconductori își va depăși și consolida poziția, după ce ajunsese deja la o cotă de piață de 75%. În paralel, IBM a prezentat realizarea ca pe un semnal de leadership tehnologic și a insistat asupra faptului că cipurile DRAM au fost fabricate în SUA, prin vocea vicepreședintelui senior Jack D. Kuehler. Scepticismul publicației americane era alimentat și de faptul că producători japonezi precum Fujitsu, Hitachi, Mitsubishi, NEC și Toshiba lucrau deja la propriile cipuri DRAM de 1 megabit, aflate în faza de eșantionare; odată trecute la producție de masă, era de așteptat ca „tigrii” economici din Extremul Orient să revină în frunte. De ce a contat tehnologic și operațional saltul la 1 megabit În 1986, majoritatea dispozitivelor foloseau cipuri de 64 kilobiți, iar vârful tehnologiei japoneze era reprezentat de cipuri de 256 kilobiți. În acest peisaj, cipurile IBM de 1 megabit, fabricate pe un proces de 1,2 microni, au însemnat un salt important de densitate și eficiență. Efectul practic a fost apariția și standardizarea modulelor 30-pin SIMM de 1 MB RAM, realizate cu opt până la nouă cipuri într-o configurație pe o singură față. Aceste module au devenit uzuale în calculatoarele personale și de acasă din a doua jumătate a anilor ’80 până în anii ’90 și au fost folosite și în alte echipamente, de la imprimante la plăci de sunet și plăci grafice (sunt menționate, între altele, modele precum Tseng ET3000/ET4000, Trident TVGA 8800/8900 și seria Cirrus Logic GD542x). [...]
Deficitul de memorii pentru centrele de date ar putea persista până în 2030 , prelungind presiunea asupra lanțurilor de aprovizionare și a costurilor din industria tehnologică cu încă 2-3 ani față de așteptările anterioare, potrivit Profit . Estimarea îi aparține șefului SK Group , al doilea cel mai mare conglomerat din Coreea de Sud după Samsung, care anticipează că deficitul actual de memorii ar putea continua până la finalul deceniului. În industrie, scenariul mai răspândit până acum era o revenire la normal după 2027, notează publicația. De ce contează: investițiile în producție vin târziu Un element-cheie în această ecuație este calendarul extinderilor de capacitate. Samsung, SK Hynix și Micron au început să își mărească producția, însă noile capacități nu ar urma să fie gata mai devreme de 2027 sau 2028, conform informațiilor citate. În acest context, cererea venită din zona centrelor de date rămâne un factor care poate menține piața „strânsă” mai mult timp decât se estima, cu efecte în cascadă pentru companiile care depind de memorii (de la furnizori de infrastructură până la producători de echipamente). Ce se vede deja în industrie Profit menționează că SK a inaugurat o fabrică în februarie, în Cheongju, însă materialul disponibil în extras este trunchiat și nu oferă detalii complete despre capacitate, ritm de ramp-up (creșterea treptată a producției) sau impactul imediat în piață. În lipsa acestor date, concluzia rămâne una de direcție: chiar și cu investiții în derulare, intervalul până la intrarea efectivă în producție la scară mare poate împinge normalizarea pieței mai aproape de 2030 decât de 2027. [...]
Apple taie suportul pentru Intel în macOS 27, iar utilizatorii de Mac-uri vechi rămân doar cu actualizări de securitate , potrivit WinFuture . Următoarea versiune majoră a sistemului de operare ar urma să ruleze doar pe Mac-uri cu procesoare Apple (seria M) și pe dispozitive noi precum un „ MacBook Neo ” cu A18 Pro, ceea ce închide practic era upgrade-urilor de macOS pentru computerele cu Intel. Schimbarea este semnificativă operațional: un Intel Mac care poate instala macOS 26 „Tahoe” nu va mai putea trece la macOS 27, chiar dacă funcționează în prezent pe versiunea anterioară. Cu alte cuvinte, pentru a rămâne pe „linia” versiunilor noi (funcții și modificări de interfață), utilizatorii vor fi împinși către un upgrade de hardware. Ce se schimbă pentru utilizatorii cu Intel Mac Apple ar urma să continue să livreze actualizări critice de securitate pentru Mac-urile cu Intel, însă fără funcții noi și fără revizii majore de interfață, care vor fi rezervate de la macOS 27 pentru hardware-ul Apple Silicon. Consecința directă: cine vrea să rămână la zi cu noutățile de macOS va trebui, în timp, să treacă la un Mac cu cip din seria M sau la un model cu procesor din seria A. Ce modele Intel mai sunt încă „în joc” pe macOS 26 WinFuture notează că lista de Mac-uri Intel compatibile cu macOS 26 „Tahoe” este deja limitată, fiind menționate explicit: MacBook Pro 16 inch (2019) MacBook Pro 13 (2020) iMac 27 inch (2020) Mac Pro (2019) De la macOS 27, suportul pentru aceste generații ar urma să dispară complet. În schimb, toate Mac-urile cu M1 sau mai nou (inclusiv MacBook Air, MacBook Pro, iMac, Mac mini, Mac Studio și Mac Pro pe Apple Silicon) ar urma să primească în continuare versiunile noi de macOS. Calendarul indicat și implicațiile pentru aplicații Publicația citează informații atribuite MacRumors , care conturează și un calendar al tranziției: macOS 26 (Tahoe) : ultima versiune majoră cu suport pentru hardware Intel macOS 27 (2026) : ultima versiune cu suport complet pentru Rosetta 2 (tehnologia care permite rularea aplicațiilor scrise pentru Intel pe procesoare Apple) macOS 28 (2027) : eliminare în mare parte a suportului pentru cod Intel WinFuture amintește că direcția fusese sugerată încă de la macOS 26.4, unde apare un avertisment pentru utilizatorii de Intel. În ansamblu, decizia este prezentată ca finalul logic al tranziției Apple de la procesoarele Intel la propriile cipuri Apple Silicon, cu accent pe performanță și eficiență, dar și cu o delimitare fermă față de hardware-ul mai vechi. [...]
Camerele de 200 MP au devenit, în 2026, o opțiune utilizabilă în mai multe scenarii, nu doar un argument de marketing , pe măsură ce senzori mai mari și procesarea „multi-cadru” (combinarea mai multor cadre pentru reducerea zgomotului și a mișcării) reduc diferențele dintre fotografiile la rezoluție maximă și cele obținute prin „pixel binning”, potrivit unei comparații publicate de Android Authority . Testul pune față în față Samsung Galaxy S23 Ultra (2023), cu senzorul Samsung ISOCELL HP2 de 200 MP (1/1,3 inch, pixeli de 0,6 microni), și vivo X300 Ultra (lansat recent), care folosește Sony LYT-901 , primul senzor Sony de 200 MP, mai mare (1/1,12 inch) și cu pixeli de 0,7 microni. Miza practică: cât de mult contează, în utilizarea de zi cu zi, trecerea la un senzor mai mare și la o procesare mai avansată. Ce se schimbă operațional: 200 MP nu mai înseamnă compromisuri evidente În primii ani, fotografiile la 200 MP erau adesea vizibil mai slabe decât cele la rezoluție redusă (obținute prin combinarea pixelilor), din cauza procesării lente, a pixelilor foarte mici și a algoritmilor mai puțin maturi. În comparația de acum, publicația notează că diferența dintre cadrele la 200 MP și cele „pixel-binned” se îngustează în 2026, cel puțin pe hardware-ul nou. Pe vivo X300 Ultra, imaginile la 200 MP și la 12,5 MP arată „foarte similar” într-o scenă dificilă, cu iluminare din spate, în timp ce pe Galaxy S23 Ultra diferența rămâne mare: fotografia la 12,5 MP are un HDR (interval dinamic extins) agresiv și culori foarte saturate, iar cadrul la 200 MP prezintă zone arse și, la mărire, artefacte de tip „grilă”. Unde se vede câștigul: detaliu și lumină slabă În fotografiile la 12,5 MP, Android Authority observă că vivo păstrează mai mult detaliu și are mai puțin „smearing” (pierdere de textură prin netezire) decât S23 Ultra, chiar dacă profilul de culoare „Authentic” ales pe vivo produce o imagine mai rece și mai „spălăcită”. Un element important de utilizare este și distanța focală: camera principală de pe X300 Ultra are echivalent 35 mm, față de 24 mm pe S23 Ultra, ceea ce schimbă perspectiva (mai „strânsă” pe vivo) și poate influența rezultatul. În lumină slabă, diferențele devin mai evidente în exemplele descrise: la un subiect în mișcare (pisica autorului, în curte, noaptea), Samsung „se chinuie” comparativ cu vivo, unde separarea subiectului este mai bună, iar imaginea rămâne mai curată. Într-o scenă de dimineață, fără procesare automată de noapte, niciun telefon nu obține flori perfect clare, dar cadrul Samsung are „pete” vizibile la mărire, în timp ce vivo oferă o redare mai curată și ușor mai luminoasă, cu profunzime de câmp mai mică (fundal mai estompat). Fotografii la 200 MP: mai multă marjă de decupare, dar și diferențe la „fine detail” La 200 MP, ambele telefoane oferă mult detaliu și spațiu pentru decupaj, însă vivo este descris ca fiind mai bun la captarea detaliilor fine, mai ales la oameni. În exemplul de pe plajă (Cape Town), persoanele din fotografia Samsung apar „pătate” și cu „banding” (benzi de culoare), în timp ce vivo păstrează mai bine textura. Totuși, nici vivo nu e prezentat ca perfect: apar franjuri minore (contururi colorate) și, pe alocuri, accentuare excesivă a clarității. În cadrele la 200 MP pe timp de noapte, vivo livrează o imagine mai curată și text mai lizibil, deși autorul notează că procesarea asistată de inteligență artificială poate face unele caractere să pară prea ascuțite și nenaturale. Într-o scenă de interior (piață/market), vivo păstrează mai mult detaliu „rezolvabil” (text mai lizibil pe sticle și robinete), iar sursa atribuie controlul mai bun al surselor de lumină și tratamentelor de pe lentile (ZEISS) de pe telefonul vivo. De ce contează: 200 MP devine o funcție „versatilă”, nu doar pentru zoom Concluzia editorială a comparației este că generația nouă de senzori de 200 MP, împreună cu procesoare capabile de procesare multi-cadru la rezoluție maximă, face fotografia la 200 MP mai viabilă în mai multe condiții: HDR mai bun, performanță mai solidă în lumină slabă și detaliu superior. Publicația punctează și că diferențele pot veni și din chipset și din „tuning”-ul de cameră al fiecărui brand, nu doar din senzor. Pentru piață, implicația practică este că producătorii pot justifica mai credibil camerele de 200 MP ca funcție principală (nu doar ca specificație), iar presiunea se mută către senzori mai mari și algoritmi mai buni. Autorul spune că ar vrea să vadă Samsung adoptând un senzor de 200 MP „similar de mare” anul viitor, însă aceasta rămâne o opinie, nu o informație confirmată. [...]
Google încearcă să standardizeze interfețele generate de agenți AI , prin lansarea A2UI 0.9 , un set de reguli și instrumente care le permite acestor „entități inteligente” să construiască elemente de interfață și să reutilizeze componente din aplicații existente. Unghiul important pentru piață este unul operațional: A2UI 0.9 împinge dezvoltarea de aplicații către un model în care agenții AI nu doar „răspund” în text, ci pot compune interfețe în mod programatic, pe baza unor componente standardizate, ceea ce ar putea reduce fragmentarea între implementări și ar accelera integrarea în produse. Ce aduce A2UI 0.9 pentru dezvoltatori și echipele de produs Conform informațiilor preluate de ITmedia din publicația The Decoder, A2UI 0.9 include: o bibliotecă web „core” partajată (un nucleu comun pentru implementări); un renderer (motor de randare) oficial pentru React ; actualizări ale rendererelor pentru Flutter, Lit și Angular; un Agent SDK nou, instalabil prin Python, destinat construirii de interfețe de către agenți AI. Actualizarea mai introduce funcții personalizate pe partea de client, sincronizare de date între client și server și îmbunătățiri ale mecanismelor de tratare a erorilor. Ce urmează și cum arată ecosistemul Google ar urma să lanseze pe viitor și versiuni A2UI pentru Go și Kotlin. Compania mai susține că ecosistemul A2UI „se dezvoltă rapid” și că standardul suportă deja integrări precum AG2, A2A 1.0 și json-render, conform aceleiași surse. [...]
Robotul umanoid „Shandian” al Honor a câștigat semimaratonul dedicat roboților, cu un timp de 48:19 , într-o competiție care a pus în aceeași clasare echipe cu navigație autonomă și echipe operate prin telecomandă, cu un sistem de ponderare a rezultatelor, potrivit CNMO . Miza practică: astfel de curse devin un test public de performanță operațională (stabilitate, control, adaptare la teren) pentru roboți umanoizi, nu doar o demonstrație de laborator. Evenimentul „ Beijing Yizhuang Half Marathon & Humanoid Robot Half Marathon ” a avut loc pe 19 aprilie, la Beijing, iar în cursa roboților au participat 105 echipe, inclusiv Honor „Shandian”, Unitree „H1”, Beichuang „Tiangong Ultra” și Songyan Power „Xiaowantong”, conform informațiilor publicate. Cum a fost evaluată cursa: autonomie vs. telecomandă, aceeași clasare Competiția a reunit două tipuri de echipe – unele cu navigație autonomă, altele controlate de la distanță – dar cu clasament unic . Rezultatele au fost calculate cu coeficienți de ponderare diferiți: echipele dintr-o categorie: coeficient 1,0 ; echipele din cealaltă categorie: coeficient 1,2 . CNMO nu detaliază în extrasul disponibil care categorie a primit fiecare coeficient, dar precizează că cele două tipuri au concurat „pe aceeași scenă” și au fost ierarhizate împreună. Ce spune Honor despre „Shandian” și al doilea robot înscris, „Yuanqizai” Potrivit informațiilor oficiale ale Honor citate de publicație, „Shandian” are: capacitate de percepție și navigație autonomă ; un sistem de mișcare cu dinamică ridicată , dezvoltat intern, orientat spre alergare rapidă și adaptare la teren; comportament descris ca stabil și cu răspuns rapid în mișcare; design de tip „mecha”, cu accent pe aerodinamică și impact vizual; feedback interactiv în timp real în scenarii sportive (de exemplu, benzi luminoase și gesturi), cu intenția ca pe viitor să fie integrat în activități urbane precum alergarea de noapte. În aceeași cursă a participat și un al doilea robot dezvoltat de Honor, „Yuanqizai”, descris ca având un corp „fiabil/stabil/sigur”, cu trecere bună pe terenuri complexe, navigație autonomă bazată pe percepția mediului, dialog vocal „inteligent”, înțelegere multimodală a contextului și abilități de interacțiune cu oamenii, inclusiv dans. [...]
