SOL$73.28+0.04%

Sateliții NASA folosiți pentru monitorizarea uraganelor și a gheții polare pot identifica aproximativ poziția unor bruiaje GPS, ceea ce ar putea ajuta la evaluarea zonelor cu risc pentru aviație și transport maritim, potrivit Ars Technica.

Un experiment descris de Sean Gorman, CEO și cofondator al companiei Zephr.xyz, și detaliat în revista GPS World, arată că două sisteme diferite de sateliți NASA au reușit să localizeze un bruiaj GPS „cunoscut, dar misterios” din Iran la o distanță de câțiva kilometri față de poziția sa. Astfel de dispozitive emit semnale puternice care „acoperă” semnalele radio mai slabe venite de la sateliții GPS (SUA) și de la alte sisteme globale de navigație.

Ce înseamnă asta operațional: hartă de risc, nu „vânătoare” în timp real

Capacitatea nu echivalează cu monitorizare în timp aproape real și nici cu identificarea exactă a sursei, avertizează Clara Chew, cercetător principal și coordonator al echipei de sisteme și date GNSS (sisteme globale de navigație prin satelit) la producătorul de sateliți Muon Space, care nu a fost implicată în studiu. Totuși, ea spune că estimarea poziției bruiajelor ar putea fi utilă:

„Ar putea fi utilă pentru planificarea zborurilor” sau pentru „indicarea zonelor cu risc ridicat pentru transportul maritim”.

Pe fond, valoarea practică este una de „conștientizare a situației”: identificarea unor zone unde interferențele GPS sunt prezente și pot afecta navigația, mai ales în regiuni considerate cu risc.

Cum detectează bruiajele două sisteme NASA, prin semnale diferite

Experimentul se bazează pe două platforme cu misiuni inițiale diferite, care „văd” bruiajul prin efecte distincte:

• CYGNSS (Cyclone Global Navigation Satellite System): o constelație de opt microsateliți care detectează semnale GPS reflectate de suprafața oceanului pentru a măsura viteza vântului în interiorul uraganelor și al cicloanelor tropicale. Când un bruiaj la sol pornește, efectul apare ca o „amprentă” mare în semnalele reflectate, vizibilă la sute de kilometri de sursă.
• NISAR (NASA-ISRO Synthetic Aperture Radar): folosește imagistică radar pentru cartografiere și urmărirea schimbărilor de la suprafața Pământului (cutremure, tsunami, vulcani, colapsul calotelor de gheață). Emisiile unui bruiaj GPS apar ca dâre în imaginile radar, perpendiculare pe direcția de zbor, iar fiecare astfel de dâră poate indica direcția bruiajului față de traiectoria satelitului.

Gorman sintetizează diferența astfel: CYGNSS oferă o măsurare indirectă, răspândită pe multe puncte de reflexie, în timp ce NISAR detectează emisiile mai direct și mai precis, dar doar de-a lungul „benzii” înguste pe care o scanează satelitul.

De ce contează

Interferențele GPS sunt în creștere la nivel global, iar posibilitatea de a aproxima din spațiu poziția unor surse de bruiaj poate susține decizii operaționale (rute, planificare) prin conturarea unor zone de risc. Limita majoră rămâne însă aceeași: instrumentele descrise nu sunt, cel puțin în forma prezentată, un sistem de localizare exactă și nici unul de supraveghere continuă în timp real.