Știri
Știri din categoria Știință
Întâlnirea de la Casa Albă a lăsat în plan secund misiunea Artemis 2, într-un eveniment de 22 de minute în care astronauții nu au vorbit deloc, iar întrebările despre NASA au fost rare, potrivit Space. Președintele Donald Trump i-a primit pe cei patru membri ai echipajului Artemis 2 și pe administratorul NASA, Jared Isaacman, la Biroul Oval, pe 29 aprilie 2026, într-o apariție transmisă în direct, descrisă de Casa Albă drept un „salut”.
Trump i-a lăudat pe astronauții NASA Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, precum și pe Jeremy Hansen de la Agenția Spațială Canadiană, spunând că „e nevoie de oameni ca aceștia” și invocând „curajul” lor. Apoi a speculat, în fața camerelor, despre posibilitatea de a merge el însuși în spațiu și l-a întrebat pe Isaacman dacă un președinte ar putea participa la o astfel de misiune, la care șeful NASA a răspuns că „se poate lucra” la asta.
Misiunea Artemis 2 a fost lansată pe 1 aprilie și s-a încheiat pe 10 aprilie, trimițând echipajul într-un zbor în jurul Lunii și înapoi. Conform relatării, a fost prima misiune cu oameni care a părăsit orbita joasă a Pământului după Apollo 17 (1972), iar astronauții au ajuns mai departe de Pământ decât oricine până acum, depășind recordul stabilit de Apollo 13 (1970).
Cu toate acestea, în timpul evenimentului de la Casa Albă, Trump nu le-a adresat întrebări despre zbor, iar nici reporterii prezenți nu au cerut detalii despre experiența lor. Astronauții au rămas în spatele președintelui și „nu au spus niciun cuvânt”, notează publicația.
Jared Isaacman a primit mai multă atenție în discuție. Trump l-a felicitat și a spus că numirea lui a fost o „alegere grozavă”, amintind că l-a nominalizat inițial în ianuarie 2025, i-a retras numele în mai și l-a renominalizat în noiembrie.
Președintele i-a pasat lui Isaacman și o întrebare venită de la un reporter despre posibilitatea mutării sediului NASA din Washington, D.C. Isaacman a răspuns că prezența în capitală ajută agenția să interacționeze cu „toți actorii interesați” și să ia „deciziile corecte pentru națiune”.
Majoritatea întrebărilor din Biroul Oval au vizat subiecte non-spațiale, inclusiv războiul cu Iran, invazia Rusiei în Ucraina și teme de politică internă americană. Spațiul a apărut totuși în două momente: Trump a spus că administrația va publica „cât de mult poate” din dosarele guvernamentale despre OZN-uri și a afirmat că NASA „are o șansă” să ajungă cu oameni pe Lună înainte de finalul mandatului său, în condițiile în care planul agenției vizează o aselenizare în 2028.
Trump a adus în discuție și U.S. Space Force, pe care a înființat-o în primul mandat, susținând că va deveni „unul dintre cele mai importante” instrumente ale SUA.
La final, Space notează că în cadrul evenimentului nu au existat întrebări despre cererea de buget federal pentru 2027 a Casei Albe, care ar reduce bugetul total al NASA cu 23% și finanțarea pentru știință cu 47%, potrivit aceleiași surse.
Recomandate
Modelele NASA arată că unele microbe terestre pot supraviețui pe Lună săptămâni sau luni , ceea ce complică atât protecția „resurselor” locale (în special gheața de apă), cât și acuratețea analizelor științifice din viitoarele misiuni spre poli, potrivit The Jerusalem Post . Cercetarea, condusă de oameni de știință NASA, a testat în simulări cinci forme de fungi și bacterii în trei regiuni din apropierea Polului Sud lunar (Nobile Rim, Connecting Ridge și de Gerlache Rim). Condițiile de mediu au fost construite pe baza observațiilor sondei Lunar Reconnaissance Orbiter și a datelor privind expunerea la radiații. Rezultatul: în anumite zone – mai ales în interiorul craterelor permanent umbrite – unele microorganisme ar putea rezista perioade de la câteva săptămâni la câteva luni, în special în anotimpurile de toamnă și iarnă, conform autorului principal Prabal Saxena (NASA Goddard Space Flight Center). Cine rezistă mai bine și unde apar „nișele” de supraviețuire Dintre organismele analizate, cei doi fungi s-au dovedit mai rezistenți decât cele trei specii de bacterii. Cel mai robust a fost Aspergillus niger („mucegaiul negru”), o specie comună, întâlnită și în sisteme de ventilație; astronauții au identificat Aspergillus și la bordul Stației Spațiale Internaționale, iar experimente anterioare au arătat că poate supraviețui chiar și în exteriorul stației, pe orbită. A fost studiat și genul Fusarium, un fung frecvent din sol. În cazul bacteriilor, studiul a inclus: Deinococcus radiodurans (cunoscut pentru toleranța la frig și radiații), Staphylococcus aureus (prezent adesea pe piele și în cavitatea nazală), Bacillus subtilis (întâlnit în sol, vegetație și tractul gastrointestinal uman). Conform simulărilor, cele mai mari amenințări pentru supraviețuire sunt radiația ultravioletă și căldura – temperaturile din timpul zilei lunare pot ajunge la aproximativ 260°F (127°C) – alături de radiația particulelor energetice și efectele vidului de la suprafață. Modelele au indicat existența unor „nișe” de supraviețuire care pot acoperi suprafețe comparabile cu podeaua unor cratere late de mile (adică de ordinul kilometrilor). De ce contează pentru misiunile cu echipaj și pentru exploatarea resurselor Studiul, publicat în Science Advances , nu a evaluat dacă microorganismele s-ar putea înmulți pe Lună, ci doar dacă pot persista. Totuși, coautoarea Heather Graham (NASA Goddard) a indicat scenarii în care celulele ar putea fi îngropate, ceea ce le-ar proteja de radiații și le-ar menține mai calde, sau situații în care s-ar putea forma „pungi” de apă lichidă, care ar putea favoriza creșterea. Miza operațională este dublă: pe de o parte, microbii ar putea afecta resurse precum apa (existentă ca gheață în unele zone), potențial utilă astronauților; pe de altă parte, contaminarea poate altera interpretarea probelor și a analizelor privind regolitul (materialul de la suprafața Lunii) și posibila prezență a unor molecule organice. „Contaminarea este inevitabilă, așa că trebuie să urmărim ce aducem cu noi, pentru ca ulterior să putem distinge chimia lunară de ceea ce am adus de pe Pământ”, a spus Graham, citată în material. Context: presiunea crește odată cu revenirea pe Lună SUA și China urmăresc revenirea astronauților pe suprafața Lunii pentru prima dată din 1972 și dezvoltarea unor baze pe termen mai lung. NASA, prin programul Artemis, vizează aterizări în zona Polului Sud. În acest context, autorii avertizează că atât Polul Sud, cât și Polul Nord lunar ar include regiuni unde microbii asociați oamenilor ar putea supraviețui suficient de mult încât să influențeze operațiunile științifice și de explorare. Studiul nu a analizat dacă mediul lunar ar putea produce mutații care să facă microbii mai periculoși ca patogeni, limitând concluziile la persistența celulară în condiții simulate. [...]
Imaginile NASA confirmă că deșeurile spațiale pot produce „daune” măsurabile pe Lună , un risc operațional care devine tot mai relevant pe măsură ce crește traficul de rachete și misiuni în spațiul cislunar, potrivit HotNews . Un satelit care orbitează Luna a surprins craterul format după impactul unei trepte superioare de rachetă SpaceX , scăpată de sub control. Treapta superioară a unei rachete Falcon s-a izbit de suprafața lunară pe 5 august, cu o viteză de 8.700 km/h, după ce a plutit prin spațiu mai bine de un an. Locul impactului a devenit vizibil abia după aproape o săptămână. Imaginile au fost realizate în 11 și 12 august de sonda Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) și publicate marți de NASA. Oamenii de știință ai agenției au stabilit că impactul a lăsat un crater cu diametrul de 18 metri și o adâncime mai mică de 3 metri. Ce arată craterul și de ce contează pentru misiunile viitoare În jurul craterului se văd dungi întunecate și luminoase, dispuse ca un evantai. NASA explică faptul că liniile mai întunecate sunt material excavat din apropierea suprafeței, „îmbătrânit” de-a lungul a milioane de ani de vânt solar, raze cosmice și micrometeoriți. În schimb, razele mai luminoase de la marginea craterului sunt material proaspăt, scos din straturi mai adânci ale solului. Din perspectivă operațională, astfel de observații oferă date concrete despre efectele coliziunilor necontrolate și despre modul în care este redistribuit materialul la suprafață — informații utile pentru planificarea și protejarea viitoarelor activități în proximitatea Lunii. Cum a fost obținută fotografia LRO a fotografiat craterul de la o altitudine de 96 km, în timp ce se deplasa cu o viteză de o milă pe secundă (aprox. 1,6 km/s). Operatorii de zbor au înclinat sonda pentru a orienta camerele spre zona impactului. Sonda urmează o orbită polară lunară la fiecare două ore, în timp ce Luna se rotește dedesubt. Materialul este relatat de AP, cu detalii preluate de HotNews ; varianta AP este disponibilă aici . Pentru context despre impactul la 8.700 km/h, HotNews a publicat anterior un material separat, disponibil aici . [...]
NASA a redus consumul de energie al sondei Voyager 2 pentru a menține în funcțiune toate cele trei instrumente științifice rămase încă cel puțin un an , prin oprirea unor dispozitive neesențiale și trecerea la alternative cu consum mai mic, potrivit Space . Miza este una operațională: pe măsură ce „bateria” nucleară a sondei își pierde treptat din putere, fiecare watt economisit prelungește direct capacitatea de a colecta date din spațiul interstelar . Ajustarea, descrisă de NASA drept un „Big Bang”, vizează un echilibru delicat între menținerea temperaturii interne a navei și păstrarea instrumentelor științifice active. Voyager 2 și Voyager 1 (lansate în 1977) folosesc un generator termoelectric cu radioizotopi (RTG), care transformă căldura rezultată din dezintegrarea plutoniului în electricitate, însă puterea disponibilă scade cu aproximativ patru wați pe an pentru fiecare sondă. Ce a făcut NASA, concret Într-o declarație, NASA a precizat că echipa a redus cerințele de energie ale lui Voyager 2 prin: oprirea unor dispozitive care nu sunt legate de activitatea științifică; folosirea unor „alternative cu consum mai mic”, suficient de eficiente pentru a păstra sonda încălzită la distanța foarte mare față de Soare. „Marjele de putere ale navei au devenit extrem de subțiri, ceea ce obligă echipa să conserve energia prin oprirea dispozitivelor și sistemelor neesențiale.” Impactul asupra științei: instrumente închise, dar încă „în viață” Scăderea de putere are deja efecte măsurabile: fiecare dintre cele două sonde a oprit câte două instrumente științifice doar din 2024 până acum. Unele instrumente fuseseră închise după încheierea survolurilor planetare istorice, însă altele au fost oprite strict din motive de consum. Inițial, fiecare sondă a plecat cu 10 instrumente. În prezent, Voyager 2 a rămas cu doar trei, iar fără această reconfigurare ar fi existat perspectiva opririi încă unuia chiar în cursul acestui an. Noile economii de energie ar urma să permită operarea tuturor celor trei instrumente „cel puțin încă un an”, potrivit NASA. Ce urmează: aceeași intervenție și pentru Voyager 1 NASA intenționează să aplice aceeași schimbare de consum („Big Bang”) și pentru Voyager 1 „în lunile următoare”. Operațiunea este complicată și de întârzierile de comunicație: un semnal către fiecare sondă are nevoie de aproape 24 de ore pentru a ajunge într-un singur sens. În plus, Voyager 1 este mai departe de Pământ decât Voyager 2. Voyager 2 se află la aproximativ 142 unități astronomice (distanțe Soare–Pământ), iar Voyager 1 se apropie de 171 unități astronomice, conform datelor NASA citate de publicație. Context: de la survoluri planetare la date din spațiul interstelar Cele două sonde au fost lansate pentru a profita de o aliniere rară a planetelor gigant din Sistemul Solar. Ambele au trecut pe lângă Jupiter și Saturn, trimițând imagini detaliate ale planetelor și sateliților lor. Ulterior, Voyager 1 a fost deviată deasupra planului Sistemului Solar, în timp ce Voyager 2 a continuat către Uranus și Neptun, fiind prima navă care a „văzut” aceste lumi și lunile lor; ultimul survol planetar al lui Voyager 2 a avut loc în 1989. Misiunile continuă și astăzi cu transmiterea de date din spațiul interstelar: Voyager 1 a intrat în această regiune în 2012, iar Voyager 2 în 2018. Potrivit NASA, Voyager 1 este în prezent cea mai îndepărtată navă construită de om, la circa 25,5 miliarde de kilometri de Pământ. [...]
NASA a câștigat cel puțin încă un an de date științifice de la Voyager 2 , după un „pariu” de management energetic care menține în funcțiune instrumentele rămase, potrivit WinFuture . Miza este operațională: fără intervenție, încă un senzor ar fi trebuit oprit înainte de finalul lui 2026, pe fondul scăderii continue a puterii electrice disponibile în spațiul interstelar. Manevra „Big Bang”: schimbări simultane, fără plasă de siguranță Inginerii de la Jet Propulsion Laboratory au finalizat la începutul lui august un set de modificări interne, numit „Big Bang”, prin care au înlocuit mai multe echipamente mari consumatoare de energie cu alternative mai eficiente. Implementarea a cerut planificare la detaliu, inclusiv din cauza întârzierii de comunicație: semnalele ajung la sondă în aproximativ 20 de ore pe sens, la o distanță de circa 21,5 miliarde km. Potrivit informațiilor atribuite NASA în articol, au fost înlocuite două sisteme de încălzire și un alt dispozitiv care funcționa în principal pentru căldura reziduală, cu trei alternative mai economice energetic. De ce scade energia și de ce intervenția e riscantă Voyager 2 este alimentată de generatoare termoelectrice cu radioizotopi (RTG), care transformă căldura degajată de plutoniu-238 în electricitate. Pe măsură ce materialul radioactiv se dezintegrează, puterea disponibilă scade inevitabil — în cazul sondei, cu aproximativ patru wați pe an, conform articolului. În acest context, oprirea sistemelor nu e un simplu „economisitor”: electronica și conductele de combustibil trebuie menținute calde în frigul extrem al spațiului profund, cu temperaturi apropiate de zero absolut. Din acest motiv, schimbarea sistemelor de încălzire a fost făcută simultan; o oprire treptată ar fi putut duce la înghețarea ireversibilă a unor componente critice. Ce instrumente mai funcționează și de ce contează După manevră, Voyager 2 ar urma să păstreze active cel puțin încă un an cele trei instrumente științifice rămase: magnetometrul; instrumentul pentru unde de plasmă; detectorul de raze cosmice. Acestea colectează date despre mediul din afara heliosferei (bula magnetică protectoare a Soarelui), iar articolul notează că, în prezent, nu există o misiune succesoare planificată pentru acest tip de „stație” de măsurare la marginea Sistemului Solar. Următorul pas: procedură similară pentru Voyager 1 Echipa intenționează să aplice același tip de intervenție și pe Voyager 1 în lunile următoare. Sonda-soră operează în prezent cu doar două instrumente active, iar în 2027 ambele misiuni împlinesc 50 de ani de la lansare. Pentru detalii tehnice și context, WinFuture trimite la comunicările NASA: NASA și pagina oficială a misiunii NASA Voyager Mission . [...]
Anunțul SUA despre o armă pe orbită ridică miza securității sateliților , într-un moment în care marile puteri își testează tot mai des capacitățile de a se apropia, bruia sau scoate din funcțiune infrastructura spațială de care depind comunicațiile și operațiunile militare, potrivit Antena 3 , care citează BBC. Washingtonul a oferit puține detalii despre sistemul desfășurat. Troy Meink , secretarul Forțelor Aeriene, a spus că arma aflată „pe orbită” este necesară pentru protejarea forțelor americane împotriva acțiunilor inamice ostile, fără să precizeze capacitățile sau momentul plasării ei pe orbită. În context, analiza amintește că armatele avansate folosesc deja sateliți pentru comunicații securizate, recunoaștere, furnizarea de date de localizare pentru lovituri țintite și detectarea lansărilor de rachete. Pe măsură ce conflictele devin mai tehnologizate, analiștii se așteaptă la o utilizare mai intensă a echipamentelor militare în spațiu. Ce ar putea fi „arma” despre care au vorbit SUA Dr. Bleddyn Bowen ( Royal United Services Institute / Universitatea Durham) spune că poate doar să emită ipoteze privind arma anunțată de SUA, iar scenariul cel mai probabil ar fi unul „non-distructiv”, axat pe perturbarea funcționării sateliților. Ipotezele menționate: platformă de război electronic sau bruiaj radio , care ar putea perturba comunicațiile prin satelit; Bowen explică faptul că, dacă legăturile radio sunt întrerupte, satelitul devine „practic inutil”; satelit pentru inspecție de aproape și capturare , adică un aparat capabil să se apropie de alți sateliți pentru a-i verifica sau a interacționa cu ei. Bowen nu exclude însă existența unor arme „mai periculoase”, care ar putea produce deșeuri spațiale și distrugeri semnificative, dar consideră mai puțin probabil un „vehicul de distrugere cinetică” (un dispozitiv care lovește direct un satelit pentru a-l distruge). De ce contează: operațiunile RPO și riscul de escaladare Materialul descrie intensificarea manevrelor spațiale ale Rusiei și Chinei din ultimul deceniu, cunoscute ca operațiuni de întâlnire și proximitate (RPO) – zboruri foarte apropiate de sateliții occidentali. În teorie, astfel de sateliți manevrabili pot deveni „vânător-ucigaș”, fie prin coliziune, fie prin împingerea țintei în afara orbitei, potrivit dr. Rod Thornton (King’s College Londra), citat de BBC. Bowen adaugă că partea chineză a demonstrat capacități de „remorcare spațială”: un vehicul se poate apropia de un satelit, îl poate prinde și îl poate muta pe o altă orbită. Aceeași capacitate poate avea o utilizare pozitivă (îndepărtarea deșeurilor spațiale), dar și una ofensivă (scoaterea din uz a sateliților funcționali). Ce capacități sunt atribuite Rusiei Thornton susține că Rusia ar compensa lipsurile la capitolul armament spațial și sateliți prin rachete: sisteme lansate de la sol care pot lovi sateliți pe orbita joasă a Pământului și rachete antisatelit (ASAT) lansate de la mare altitudine cu ajutorul aeronavelor. Tot el avertizează că, „ca ultimă soluție”, Rusia ar putea lansa arme nucleare în spațiu, iar unda de șoc electromagnetică ar „prăji” sateliții neprotejați pe o suprafață vastă. Într-un astfel de scenariu, afirmă Thornton, Rusia – având mai puțini sateliți – ar putea ieși „marea câștigătoare” dintr-un conflict spațial. Informațiile despre arma americană rămân, deocamdată, limitate, iar evaluările se bazează pe ipoteze și pe tiparele de capabilități deja demonstrate de marile puteri în operațiuni de proximitate și în sisteme antisatelit. [...]
Roverul Curiosity a identificat pe Muntele Sharp formațiuni „fără precedent” pe Marte , iar echipa misiunii încearcă acum să stabilească dacă aceste urme pot rescrie o parte din istoria geologică locală, potrivit Space . Deși roverul Perseverance este cel mai nou vehicul robotic al NASA pe Planeta Roșie, Curiosity continuă să livreze observații relevante la 14 ani de la aterizare. În imagini și măsurători recente, Curiosity a surprins pe Muntele Sharp o serie de gropi late și puțin adânci, împrăștiate în roca de bază, care „nu seamănă cu aproape nimic din ce am văzut în trecut”, a declarat Michelle Minitti, adjunct al investigatorului principal pentru camera MAHLI (Mars Hand Lens Imager), într-un comunicat. Ce au văzut cercetătorii și de ce contează Gropile mici și adânciturile sunt frecvente pe suprafața marțiană, însă aceste cavități sunt descrise ca fiind neobișnuit de largi și superficiale față de forme similare observate anterior. Un element important, menționat de echipă, este că nu apar „obiecte evidente” care să fi ocupat cândva aceste gropi, ceea ce complică explicația formării lor. Pentru a maximiza valoarea științifică a observației, echipa a strâns cât mai multe date cu instrumentele disponibile la bord, inclusiv: MAHLI (camera pentru imagini de detaliu); Mastcam (camera principală); ChemCam (sistem de analiză chimică și imagistică); APXS (spectrometru cu raze X pentru compoziție). Indiciu operațional: semnături chimice diferite în materialul din gropi Analizele de până acum indică existența unor straturi interesante în materialul din interiorul gropilor, care pare să fie chimic diferit de roca de bază din jur. Space notează însă că interpretarea rămâne deschisă: echipa nu are încă o concluzie despre mecanismul de formare, vechimea acestor structuri sau ce ar putea spune ele despre evoluția mediului marțian. Următorul pas, implicit, este continuarea investigațiilor pentru a răspunde la întrebările-cheie ridicate de echipă: cum s-au format aceste gropi, de când există și ce informații pot oferi despre istoria geologică a lui Marte. [...]
