Știri
Știri din categoria Știință
O descoperire din Coreea de Sud sugerează că impacturile cu asteroizi pot crea „habitate” stabile pentru microbi timp de zeci de mii de ani, ceea ce schimbă perspectiva asupra rolului craterelor de impact în evoluția timpurie a vieții, potrivit Mediafax.
O echipă de cercetători a identificat sub un crater de asteroid urme ale unor comunități microbiene vechi de peste 20.000 de ani, în bazinul Jeokjung-Chogye din regiunea Hapcheon. Structura circulară a fost identificată recent drept crater de impact, format în urma căderii unui asteroid în urmă cu aproximativ 42.000 de ani, iar descoperirea este relatată de Science Alert, conform publicației.
Sub partea de nord-vest a craterului, geologii au găsit mai multe stromatolite – structuri stratificate create de microorganisme precum cianobacteriile, considerate unele dintre cele mai vechi dovezi ale vieții de pe Pământ. Interpretarea cercetătorilor este că aceste formațiuni s-au dezvoltat într-un mediu hidrotermal generat chiar de impactul asteroidului: energia coliziunii ar fi încălzit scoarța terestră și apa acumulată ulterior în crater, formând un lac fierbinte activ timp de zeci de mii de ani.
„Aceasta este prima dovadă complexă care sugerează că stromatolitele s-ar fi putut forma în lacuri hidrotermale create de impacturile cu asteroizi. Astfel de medii ar fi putut oferi condiții favorabile pentru ecosistemele microbiene timpurii”, a declarat geologul Jaesoo Lim, de la Institutul Coreean de Geoștiințe și Resurse Minerale (KIGAM).
Echipa a analizat compoziția chimică a stromatolitelor și a identificat urme de europiu, element considerat indicator al activității hidrotermale din trecut. Sedimentele au avut niveluri ridicate de calciu, calcit și sulf, asociate microorganismelor adaptate la medii fierbinți.
Datarea cu radiocarbon indică faptul că stromatolitele s-au format între aproximativ 23.400 și 14.600 de ani în urmă, ceea ce susține ideea că lacul hidrotermal creat după impact a persistat câteva zeci de milenii.
Concluzia prezentată este că ciocnirile cu asteroizi nu ar fi avut doar efecte distrugătoare asupra Pământului timpuriu, ci ar fi putut crea și medii favorabile apariției sau dezvoltării vieții. Autorii studiului avansează și ipoteza că, în perioada bombardamentului intens de acum aproximativ 4 miliarde de ani, planeta ar fi putut avea numeroase astfel de „refugii” temporare pentru microorganisme.
Cercetătorii mai susțin că aceste ecosisteme microbiene ar fi putut contribui inclusiv la apariția oxigenului în atmosfera timpurie a Pământului, în contextul în care organisme fotosintetice precum cianobacteriile sunt considerate esențiale în schimbarea compoziției atmosferei. Dacă ipoteza este corectă, impacturile ar fi putut crea mici „oaze de oxigen” în diverse regiuni ale Terrei timpurii, favorizând dezvoltarea vieții microbiene.
Recomandate
China testează, prin Shenzhou-23 , o ședere de un an pe orbită , un prag operațional necesar pentru misiunile cu echipaj spre Lună planificate până în 2030, potrivit Digi24 . Misiunea este programată să fie lansată duminică și va duce trei astronauți la stația spațială Tiangong , însă unul dintre ei ar urma să rămână pe orbită un an întreg, în premieră pentru programul chinez. Lansarea este programată la ora 23:08 (ora locală), adică 18:08 ora României, de la centrul Jiuquan din deșertul Gobi, cu o rachetă Long March 2-F, care va propulsa nava Shenzhou-23 către Tiangong („Palatul Ceresc”). De ce contează: trecerea de la rotații de 6 luni la un an Până acum, echipajele de pe Tiangong au rămas, în general, câte șase luni. Experimentul unei șederi de un an este gândit pentru a evalua efectele microgravitației pe termen lung și pentru a valida funcționarea echipamentelor și a procedurilor într-un „regim operațional diferit” față de misiunile mai scurte. Astronautul care va face șederea de un an nu este anunțat din start: el va fi ales ulterior, în funcție de progresul misiunii, potrivit unui oficial al Administrației Spațiale Chineze cu Echipaj Uman (CMSA), citat în articol. Riscurile medicale și cerințele tehnice ale unei misiuni lungi Richard de Grijs, astrofizician și profesor la Universitatea Macquarie din Australia, a indicat pentru AFP principalele provocări pentru oameni într-o ședere îndelungată: pierderea densității osoase, atrofia musculară, expunerea la radiații, tulburări de somn, oboseală comportamentală și psihologică. Tot el a subliniat importanța unor sisteme fiabile de reciclare a apei și a aerului, precum și capacitatea de a gestiona urgențe medicale departe de Pământ. Echipajul și componenta de „deschidere” a programului Misiunea marchează și primul zbor spațial al unui astronaut din Hong Kong: Li Jiaying (43 de ani), fostă polițistă. Ceilalți doi membri ai echipajului sunt comandantul Zhu Yangzhu (39 de ani), inginer spațial, și Zhang Zhiyuan (39 de ani), fost pilot al forțelor aeriene, aflat la primul zbor în spațiu. Echipajul are de realizat proiecte științifice în: științele vieții, știința materialelor, fizica fluidelor, medicină. Ce urmează în calendarul Chinei: Lună 2030, Mengzhou și un astronaut pakistanez Shenzhou-23 este parte din obiectivul Chinei de a trimite astronauți pe Lună înainte de 2030, în paralel cu programul american Artemis. În 2026, China este programată să efectueze un zbor de testare orbital al noii nave Mengzhou („Nava Viselor”), care ar urma să înlocuiască Shenzhou și să transporte astronauți pe Lună. Beijingul mai vizează construirea primei faze a unei baze științifice cu echipaj uman pe Lună, Stația Internațională de Cercetare Lunară (ILRS), până în 2035. Tot până la finalul lui 2026, China intenționează să primească pe Tiangong primul astronaut străin, un pakistanez. În context, articolul amintește că China a fost exclusă oficial din Stația Spațială Internațională (ISS) din 2011, după ce SUA au interzis NASA să colaboreze cu Beijingul, ceea ce a accelerat dezvoltarea propriului proiect de stație spațială. [...]
Un dispozitiv optic montat pe roverul sovietic Lunokhod 1 a rămas utilizabil după aproape 40 de ani , iar în 2010 a returnat un semnal laser de circa patru ori mai puternic decât cel al reflectorului de pe Lunokhod 2, potrivit Antena 3 . Miza practică: astfel de „ținte” pasive (retroreflectori) susțin măsurători de mare precizie ale distanței Pământ–Lună și ale mișcărilor Lunii, într-un experiment care depinde de hardware vechi, expus decenii la mediul lunar. De ce contează semnalul „neobișnuit de puternic” Deși roverul a încetat să mai răspundă în 1971, retroreflectorul său – un ansamblu optic pasiv construit în Franța – nu avea nevoie de energie electrică. Rolul lui este să primească un impuls laser trimis de pe Pământ și să îl întoarcă aproape pe aceeași direcție, permițând calcularea distanței prin măsurarea timpului de zbor al luminii (dus-întors, aproximativ 2,5 secunde). Problema majoră a fost localizarea: poziția finală a roverului devenise incertă la nivel de kilometri, o eroare uriașă când ținta este un dispozitiv mic aflat la circa 384.000 km. Cum a fost „recuperat” Lunokhod 1 ca țintă științifică Schimbarea a venit în 2010, când imagini de înaltă rezoluție de la Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) al NASA au permis identificarea locației roverului. Cu coordonate mai precise, cercetătorii au putut încerca din nou măsurători laser către reflector. În aprilie 2010, echipa APOLLO (Apache Point Observatory Lunar Laser-ranging Operation) din New Mexico a trimis impulsuri laser către Lunokhod 1 folosind coordonate derivate din LRO și a obținut semnalul de întoarcere, apoi a rafinat poziția prin observații suplimentare. Ce indică diferența față de Lunokhod 2 și întrebarea despre praf În rezumatul lucrării ulterioare, echipa a notat că reflectorul de pe Lunokhod 1 părea „în stare excelentă” și returna un semnal de aproximativ patru ori mai puternic decât reflectorul de pe Lunokhod 2. Materialul mai menționează că NASA a raportat, în general, slăbirea semnalelor de la reflectoare lunare mai vechi, iar una dintre ipoteze este depunerea de praf ridicat de micrometeoriți; cauzele nu sunt însă pe deplin clarificate. În acest context, performanța Lunokhod 1 nu „rezolvă” problema, dar adaugă un punct de date important într-un experiment pe termen lung. De ce poziția lui Lunokhod 1 ajută măsurătorile Echipa APOLLO a observat că Lunokhod 1 este amplasat mai aproape de marginea Lunii decât alți reflectori, o geometrie utilă pentru studierea oscilațiilor subtile ale Lunii (librațiile). Aceste mișcări sunt folosite pentru rafinarea modelelor despre interiorul Lunii, inclusiv întrebări legate de miez. Separat, NASA descrie măsurarea laser lunară drept unul dintre cele mai longevive experimente din era Apollo; reflectoarele lăsate de misiunile Apollo 11, 14 și 15, plus cele transportate de Lunokhod 1 și 2, permit urmărirea distanței Pământ–Lună cu precizie foarte mare. Un rezultat cunoscut, menționat în material, este că Luna se îndepărtează de Pământ cu aproximativ 3,8 centimetri pe an. Context: misiunea și „pierderea” roverului Lunokhod 1 a aterizat în Marea Ploilor pe 17 noiembrie 1970, în misiunea sovietică Luna 17, și este descris ca primul rover telecomandat care a operat pe o altă lume. A funcționat timp de 11 cicluri lunare zi-noapte și a parcurs aproximativ 10,5 kilometri, înainte ca încercările de contact să eșueze; încheierea oficială a călătoriei este datată 4 octombrie 1971. Roverul a rămas pe Lună, iar urmele sale sunt încă vizibile în imaginile LRO, însă timp de decenii oamenii de știință nu au mai știut suficient de precis unde se află pentru a folosi reflectorul în mod eficient. [...]
Lansarea Shenzhou 23 ar urma să deblocheze rotația echipajelor la Tiangong după o misiune prelungită de urgență , într-un context în care China încearcă să revină la un calendar operațional normal pe stația sa spațială, potrivit Space . Misiunea este așteptată „cel mai devreme duminică” (24 mai), iar notificările de închidere a spațiului aerian indică o lansare în jurul orei 11:10 EDT, adică 18:10 ora României (15:10 GMT). Racheta Long March 2F, cu o lungime de 62 de metri, a fost transportată pe 16 mai pe calea ferată pe o distanță de 1,5 kilometri de la clădirea de integrare la rampa de lansare de la Jiuquan Satellite Launch Center, în deșertul Gobi. Pe 20 mai a avut loc o repetiție generală, iar China Manned Space Agency (CMSA) a transmis că facilitățile și echipamentele sunt în stare bună. De ce contează: rotația echipajelor, afectată de un incident, intră în faza de „reset” Shenzhou 23 va duce un nou echipaj de trei astronauți pentru un sejur de șase luni la bordul Tiangong, însă CMSA nu a anunțat încă numele membrilor echipajului. Aceștia urmează să fie prezentați public la Jiuquan cu aproximativ o zi înainte de lansare; sursa notează că au făcut deja teste medicale și repetiții. Miza operațională este închiderea celei mai lungi misiuni chineze cu echipaj uman de până acum, Shenzhou 21, prelungită în urma unei urgențe. Astronauții Shenzhou 21 (Zhang Lu, Wu Fei și Zhang Hongzhang) ar urma să revină pe Pământ pe 29 mai, la bordul capsulei Shenzhou 22, trimisă fără echipaj ca „ambarcațiune de salvare” după ce capsula Shenzhou 20 ar fi fost avariată de un impact suspectat cu resturi orbitale. Posibilă premieră: un zbor uman de un an pentru China Lansarea ar putea deschide și un scenariu fără precedent pentru programul chinez: unul dintre cei trei astronauți Shenzhou 23 ar putea rămâne pe orbită timp de un an. Potrivit articolului, acest lucru ar fi legat de planul ca Shenzhou 24 (programată pentru finalul acestui an) să transporte un astronaut pakistanez la Tiangong pentru o vizită scurtă; acesta ar urma să ocupe locul unuia dintre astronauții Shenzhou 23 la întoarcerea capsulei pe Pământ, lăsând un membru al echipajului inițial să continue șederea până la 12 luni. CMSA nu a confirmat oficial acest aranjament. Context: Tiangong intră în a 11-a misiune cu echipaj Shenzhou 23 va fi a 11-a misiune cu echipaj către Tiangong. Prima vizită a avut loc în iunie 2021 (Shenzhou 12), iar stația cu trei module a fost finalizată la finalul lui 2022. Misiunea vine la scurt timp după andocarea cargo-ului Tianzhou 10, ajuns la Tiangong pe 11 mai cu aproape șapte tone de provizii, un element care susține continuitatea operațiunilor odată cu schimbarea echipajului. [...]
China programează lansarea Shenzhou-23 duminică la 23:08 (ora României), iar misiunea include primul astronaut din Hong Kong, un semnal de extindere a bazei de recrutare și de creștere a ritmului operațional al stației spațiale potrivit Global Times , care relatează despre conferința de presă a autorităților chineze. Agenția chineză pentru zboruri spațiale cu echipaj (China Manned Space Agency – CMSA) a anunțat că lansarea este programată duminică la 23:08, cu racheta Long March-2F Y23, care urmează să fie alimentată „în scurt timp”. Echipajul are trei membri: inginerul de zbor Zhu Yangzhu (comandant), pilotul navei Zhang Zhiyuan și specialistul în încărcătură utilă (payload) Lai Ka-ying. Lai Ka-ying este prezentată drept primul astronaut din Regiunea Administrativă Specială Hong Kong (HKSAR) care participă la o misiune spațială cu echipaj și, totodată, prima femeie specialist payload selectată din regiunile Hong Kong și Macao pentru programul spațial al Chinei. Publicația notează că Lai s-a născut în Hong Kong în noiembrie 1982 și că, înainte de selecția din iunie 2024 (a patra serie de astronauți), a lucrat în Poliția din Hong Kong, unde a avut rangul de superintendent. Ce înseamnă misiunea pentru operarea stației spațiale CMSA descrie Shenzhou-23 ca fiind a șaptea misiune cu echipaj din etapa de „aplicație și dezvoltare” a stației spațiale și a 40-a misiune a programului chinez de zboruri spațiale cu echipaj. Obiectivele principale includ: rotația echipajului în orbită cu astronauții Shenzhou-21; continuarea experimentelor de știință spațială și aplicații; activități extravehiculare (ieșiri în spațiu); transfer de marfă; instalarea și recuperarea de încărcături utile și echipamente externe. După intrarea pe orbită, nava Shenzhou-23 va executa proceduri autonome de întâlnire și andocare la portul radial al modulului central Tianhe , formând o configurație „trei module și trei nave”, conform informațiilor prezentate la conferința de presă. Experiment de un an în orbită și recordul Shenzhou-21 Purtătorul de cuvânt al CMSA, Zhang Jingbo, a mai spus că un astronaut din echipajul Shenzhou-23 va realiza un experiment de ședere în orbită timp de un an. După predarea în orbită, echipajul Shenzhou-21 ar urma să revină la locul de aterizare Dongfeng. La momentul conferinței, astronauții Shenzhou-21 se aflau de 203 zile în orbită și erau așteptați să stabilească un nou record național pentru cea mai lungă ședere în orbită a unui echipaj chinez. Ajustări tehnice pentru protecția la deșeuri spațiale În contextul unei întrebări despre primul exercițiu de pregătire pentru lansare de urgență, Zhang Jingbo a declarat că, pe parcursul a 20 de zile, operațiunile de răspuns au decurs „lin și eficient”. Tot el a spus că nava Shenzhou-23 a fost adaptată cu îmbunătățiri la protecția ferestrelor împotriva deșeurilor spațiale, pentru a crește rezistența la impact. Context: Chang’e-7 și obiectivul de aselenizare înainte de 2030 Conferința a inclus și actualizări despre programul lunar: sonda Chang’e-7 a ajuns la centrul de lansare Wenchang (Hainan) în aprilie și se află în testare și pregătire, pentru o lansare planificată în a doua jumătate a acestui an. Misiunea va folosi metode integrate (orbitare, aselenizare, deplasare și survol) pentru a studia mediul și resursele de la polul sud lunar și va include cooperare internațională. În plus, CMSA a reiterat planurile pentru zborul de verificare tehnică al rachetei Long March-10 și pentru primele zboruri ale navei cu echipaj Mengzhou și ale landerului lunar Lanyue, cu obiectivul de a trimite astronauți chinezi pe Lună înainte de 2030. Publicația mai notează că doi astronauți pakistanezi au intrat în centrul de cercetare și pregătire, iar unul ar urma să participe ca specialist payload într-o misiune spațială de scurtă durată. [...]
O nouă goană după aur riscă să distrugă situri arheologice abia identificate în Deșertul Estic din Sudan, unde o echipă internațională de arheologi a localizat 260 de structuri funerare cu ajutorul imaginilor din satelit, potrivit Antena 3 . Monumentele sunt morminte circulare uriașe, unele cu diametrul de până la 80 de metri, în care au fost găsite rămășițe umane și animale (inclusiv vite, oi și capre). Multe dintre structuri au ziduri joase din piatră, iar în centrul cercului apare câte un individ îngropat separat. Identificarea nu a fost făcută prin expediții clasice în teren, ci prin analizarea imaginilor din satelit. Deși siturile nu au fost încă cercetate în detaliu la fața locului, arheologii spun că seamănă cu alte monumente funerare din regiune, cunoscute sub numele de „ Atbai Enclosure Burials ”, descoperite în ultimele decenii. De ce contează: presiunea mineritului se vede deja în teren Semnalul de alarmă al cercetătorilor vizează extinderea exploatărilor aurifere în Deșertul Estic, fenomen care atrage „tot mai mulți mineri, bani și grupări armate” în zone până recent aproape pustii. Potrivit studiului citat în material, cel puțin 12 dintre monumentele descoperite au fost deja deteriorate de activități miniere și acte de vandalism, iar specialiștii se tem că distrugerile vor continua. Context: o Sahară cândva locuită Cercetătorii leagă aceste monumente de comunități de păstori nomazi, iar amplasarea lor – în apropierea unor foste surse de apă, albii secate de râuri sau oaze – susține ipoteza. Materialul amintește că, la vremea respectivă, Sahara arăta diferit față de deșertul actual, însă pe măsură ce vegetația a dispărut și ariditatea a avansat, cultura care a construit aceste structuri pare să fi dispărut. Ca paralelă, este menționat situl Gobero din deșertul Ténéré, unde arheologii au găsit peste 200 de schelete umane și mii de artefacte, comunitatea de acolo părând să fi abandonat zona odată cu revenirea condițiilor extrem de aride. Descoperirea a fost publicată în revista științifică African Archaeological Review . [...]
Stația Spațială Internațională pierde din nou aer în segmentul rusesc, cu circa 0,45 kg pe zi , iar NASA spune că situația nu afectează deocamdată operarea stației, potrivit IT之家 . Agenția americană a confirmat pe 21 mai că modulul PrK din segmentul rusesc a revenit la un regim de scădere a presiunii, după ce în ianuarie anunțase că, în urma unor verificări și etanșări repetate, presiunea internă intrase într-o „stare stabilă”. Scurgerea este urmărită de NASA de peste cinci ani, iar sursa ar fi „fisuri structurale” foarte mici, dificil de localizat cu precizie și greu de reparat complet. PrK este, în esență, un coridor de tranziție care leagă modulul de servicii rusesc „Zvezda” de portul de andocare. Ce înseamnă „1 liră pe zi” și cum gestionează NASA problema Un purtător de cuvânt al NASA, Josh Finch, a declarat că analiza datelor indică o pierdere de aer de aproximativ 1 liră pe zi (circa 0,45 kg). Ca măsură de limitare, planul actual de „peticire” menține coridorul de tranziție la o presiune mai mică și, la nevoie, se face o re-presurizare în cantități reduse. Contextul operațional: monitorizare după un episod din 1 mai Conform informațiilor prezentate, Roscosmos a observat o „depresurizare lentă” în modulul PrK după ce un astronaut rus a descărcat marfă de pe nava cargo Progress 95, la 1 mai, iar ulterior a continuat monitorizarea evoluției. NASA afirmă că, în acest moment, scurgerea nu a afectat funcționarea Stației Spațiale Internaționale, iar NASA și Roscosmos coordonează pașii următori pentru remediere. Publicația nu oferă un calendar pentru o soluție definitivă. [...]
