Știri
Știri din categoria Știință
Rusia amână până în 2036 trei misiuni lunare în plin avans al programului NASA, potrivit Digi24, o decizie care subliniază decalajul tot mai mare dintre marile puteri în cursa spațială. Anunțul vine într-un moment simbolic: succesul misiunii Artemis 2, care a readus oameni în apropierea Lunii după mai bine de jumătate de secol.
Conform informațiilor transmise de agenția rusă Interfax, Rusia a decis să amâne lansările misiunilor:
Noile termene sunt plasate în intervalul 2032–2036, fără ca autoritățile să ofere explicații clare pentru această întârziere. Decizia continuă seria de amânări din ultimii ani și vine după eșecul notabil al misiunii Luna-25, care s-a prăbușit pe suprafața Lunii în 2023.
Deși Moscova consideră explorarea Lunii drept un obiectiv strategic, realitatea programului spațial rus indică dificultăți majore. După perioada de vârf a Uniunii Sovietice, când a fost lansat primul satelit și primul om în spațiu, Rusia a pierdut teren constant.
Astăzi, competiția este dominată de:
| Actor | Situația actuală |
|---|---|
| SUA (NASA) | Misiuni cu echipaj uman, program Artemis în plină desfășurare |
| China | Avans rapid, misiuni robotice și planuri pentru echipaj uman |
| Rusia | Întârzieri repetate, eșecuri tehnice și lipsă de calendar clar |
În aceeași perioadă, NASA marchează un moment istoric. Misiunea Artemis 2 a trimis patru astronauți în jurul Lunii, aceștia devenind primii oameni care realizează un astfel de zbor după peste 50 de ani. Mai mult, traiectoria lor a depășit distanțele atinse de misiunile anterioare, semnalând un progres tehnologic semnificativ.
Această diferență de ritm între programele spațiale evidențiază o schimbare de echilibru în explorarea cosmică. Dacă în trecut rivalitatea era dominată de SUA și URSS, în prezent Rusia pare să rămână în urma unei competiții în care SUA și China dictează direcția.
În ciuda întârzierilor, Rusia continuă să considere Luna un obiectiv strategic, inclusiv pentru potențiala exploatare a resurselor naturale. Totuși, lipsa unui calendar clar și amânările repetate ridică semne de întrebare privind capacitatea sa de a reveni în prim-planul cursei spațiale.
În acest context, decizia de a împinge misiunile până în anii 2030 nu este doar o ajustare tehnică, ci un semnal al dificultăților structurale cu care se confruntă programul spațial rus.
Recomandate
Scutul termic al capsulei Orion din misiunea Artemis 2 pare să fi funcționat conform așteptărilor, reducând un risc operațional major pentru zborurile cu echipaj spre Lună , după ce vehiculul a revenit pe Pământ fără problemele care au alimentat ani la rând îngrijorări în jurul acestui element critic, potrivit Space . Capsula Orion, botezată de echipaj „Integrity”, a amerizat pe 10 aprilie, încheind o misiune de 10 zile până la orbita Lunii. Înaintea reintrării în atmosferă, scutul termic a fost intens discutat nu doar din cauza vitezelor și temperaturilor extreme ale revenirii (în jur de 5.000°F, adică aproximativ 2.800°C), ci și din cauza precedentului Artemis 1. În 2022, misiunea fără echipaj Artemis 1 a fost un succes, însă scutul termic al Orion — cu diametrul de 16,5 picioare (aprox. 5 metri), descris ca fiind cel mai mare de acest tip trimis vreodată în zbor — a suferit „mai multe avarii decât era de așteptat” la reintrare. Deși NASA a decis să păstreze același design pentru Artemis 2, agenția a modificat traiectoria de reintrare, aducând capsula într-un unghi mai abrupt, astfel încât să petreacă mai puțin timp în regimurile de temperatură extremă care au afectat Artemis 1. Ce s-a văzut după amerizare Comandantul Artemis 2, Reid Wiseman , a spus că el și colegii săi au inspectat capsula la scurt timp după amerizare și că, la o primă evaluare vizuală, scutul termic a fost într-o stare bună. Wiseman a menționat o pierdere de material carbonizat („char loss”) în zona numită „shoulder” — locul unde scutul termic se întâlnește cu structura conică a navei — dar a descris partea inferioară ca arătând „foarte bine” pentru o inspecție făcută de echipaj. „Cu siguranță, când am ajuns la vehicul, a existat o mică pierdere de material carbonizat pe ceea ce se numește «shoulder»… Dar partea de jos… ni s-a părut minunată.” Tot el a caracterizat reintrarea drept „foarte lină”. De ce contează: risc redus, dar verdictul final rămâne la NASA Observațiile echipajului sunt preliminare, iar NASA urmează să ofere concluzii detaliate în săptămânile și lunile următoare, după analize tehnice. Totuși, faptul că scutul termic pare să fi trecut testul în condiții reale de reintrare atenuează una dintre cele mai sensibile necunoscute operaționale ale programului Artemis, mai ales după controversele din comunitatea de zbor spațial legate de păstrarea aceluiași design. Publicația notează și că Artemis 2 ar fi „cântecul de lebădă” pentru acest design de scut termic: NASA a spus că va schimba abordarea pe viitoarele misiuni Artemis. Ce urmează în program Conform articolului, următoarea misiune, Artemis 3, ar urma să rămână pe orbita Pământului pentru a testa proceduri de andocare folosind Orion și unul sau ambele landere lunare dezvoltate privat (Starship al SpaceX și Blue Moon al Blue Origin), ceea ce ar însemna condiții mai puțin extreme decât la întoarcerea de la Lună. În schimb, Artemis 4 este descrisă ca o misiune care va ajunge „departe” și va reveni „fierbinte”: ar urma să folosească unul dintre landere pentru a duce astronauți lângă polul sud lunar, apoi să îi aducă înapoi pe Pământ la bordul Orion. [...]
Imaginile publicate de NASA cu recuperarea echipajului Artemis 2 indică un test operațional reușit al procedurilor de întoarcere și salvare , un element-cheie pentru viitoarele zboruri cu echipaj din programul lunar, potrivit TVR Info . Fotografiile surprind momentul în care capsula Orion este deschisă la scurt timp după revenirea pe Pământ. Scafandrii marinei americane au ajuns primii la navă, au deschis trapa și i-au întâmpinat pe cei patru astronauți, după 10 zile petrecute în spațiu. Echipajul s-a întors din prima misiune cu echipaj uman în jurul Lunii după mai bine de o jumătate de secol, notează materialul. În același timp, misiunea a dus echipajul la o distanță record de Pământ și a furnizat imagini, inclusiv cu partea nevăzută a Lunii, o eclipsă și un apus al Pământului, care trimit la fotografiile istorice din era Apollo. Într-un material asociat, TVR Info amintește că astronauții au beneficiat de pregătire în fotografie profesională înaintea zborului, pentru a documenta Luna și Pământul în timpul misiunii: „Astronauţii misiunii Artemis 2 au profitat la maximum de instruirea în domeniul fotografiei profesionale” . [...]
Rusia a început testele pe un motor spațial cu plasmă fără electrozi , o soluție care, dacă se confirmă în practică, ar putea schimba modul în care sunt planificate misiunile de durată prin reducerea uzurii componentelor-cheie ale propulsiei electrice, potrivit Digi24 . Prototipul este testat de Centrul Național de Cercetare „ Institut Kurciatov ”, iar informația a fost transmisă de Xinhua, potrivit Agerpres. Președintele institutului, Mihail Kovalciuk, a spus că motorul este verificat într-o instalație specializată care simulează condițiile din spațiu. Testare în condiții simulate de spațiu Kovalciuk a descris instalația de test ca fiind una de mari dimensiuni, „aproape 1.000 de metri cubi”, cu „o viteză de pompare enormă”, în care a fost montat motorul pentru a-i fi măsurați parametrii de funcționare. „Avem o serie întreagă de progrese... care vizează crearea unui motor fundamental nou pentru călătoriile în spaţiul cosmic. Avem o instalaţie care simulează condiţiile spaţiale. Este un volum imens, aproape 1.000 de metri cubi, cu o viteză de pompare enormă. Acolo este instalat acest motor cu plasmă fără electrozi pentru a-i testa toţi parametrii.” El a mai precizat că o funcționare de probă a instalației a fost realizată cu o zi înainte, sub conducerea consiliului de supraveghere al Institutului Kurciatov. Context: rolul Institutului Kurciatov Institutul Kurciatov este prezentat ca unul dintre principalele centre științifice din Rusia, cunoscut pentru realizări în energie nucleară și fizică. Materialul nu oferă, însă, detalii despre calendarul testelor, rezultate preliminare sau momentul în care tehnologia ar putea fi folosită într-o misiune reală. [...]
Un nou „univers virtual” promite simulări mai fidele ale formării galaxiilor, cu implicații directe pentru modul în care sunt interpretate observațiile JWST : proiectul COLIBRE a generat un „univers sintetic” care reproduce îndeaproape aspectul universului timpuriu surprins de telescopul spațial James Webb , susținând astfel modelul cosmologic standard ΛCDM, potrivit ITmedia . Simularea COLIBRE este construită pe baza modelului cosmologic standard și urmărește evoluția materiei din primele aproximativ un miliard de ani după Big Bang până în prezent. Elementul care o diferențiază, conform materialului, este puterea de calcul folosită și capacitatea de a modela mai bine mișcarea gazului rece și a prafului cosmic — componente esențiale pentru descrierea formării stelelor și, implicit, a galaxiilor. De ce contează: o potrivire mai bună cu JWST și o validare a ΛCDM Publicația notează că universul sintetic obținut de COLIBRE este „înalt concordant” cu imaginile universului timpuriu observate de JWST. Această potrivire este prezentată ca un argument în favoarea modelului ΛCDM (Lambda Cold Dark Matter), cadrul teoretic folosit pe scară largă pentru a descrie expansiunea universului și rolul materiei întunecate reci. Un membru al echipei, Carlos Frenk, spune într-o declarație citată că galaxiile „născute” în computer seamănă puternic cu cele reale și reproduc caracteristici observabile precum numărul, luminozitatea, culoarea și dimensiunea. „Să vezi «galaxii» născute în computerul nostru, aproape indistincte de galaxiile reale, [...] este extrem de incitant.” (Carlos Frenk, declarație citată de ITmedia) Cum a fost posibil: accent pe gazul rece și pe rolul prafului Simularea a rulat pe supercomputerul COSMA8 de la Universitatea Durham și a vizat o problemă pe care alte proiecte mari ar fi tratat-o insuficient: modelarea gazului rece. Motivul este operațional pentru astrofizică: stelele se formează prin colaps gravitațional al gazului rece și al prafului, iar o simulare realistă a formării stelare depinde de descrierea corectă a acestor componente. COLIBRE a inclus și modelarea particulelor fine de praf și a efectelor lor, inclusiv: facilitarea formării moleculelor de hidrogen; blocarea radiației ultraviolete, care altfel ar împiedica răcirea gazului și ar frâna nașterea stelelor. „Majoritatea gazului din galaxiile reale este rece și plin de praf, dar până acum majoritatea simulărilor la scară mare au fost nevoite să ignore acest lucru.” (Joop Schaye, declarație citată de ITmedia) Limite și ce urmează: „micile puncte roșii” rămân un mister Deși modelul este descris ca foarte avansat, ITmedia precizează că simulările nu rezolvă un puzzle identificat de JWST: apariția unor obiecte numite „micile puncte roșii”, observate în număr mare la circa 600 de milioane de ani după Big Bang și care ar dispărea în jurul pragului de aproximativ 1,5 miliarde de ani. Materialul menționează ipoteza că acestea ar putea fi „semințe” ale găurilor negre masive. Cea mai mare parte a simulărilor ar fi fost finalizată în 2025, unele rulări continuă, iar analiza datelor ar urma să dureze ani, potrivit articolului. Echipa indică și o direcție de popularizare: transformarea unor rezultate de vizualizare în reprezentări audio, pentru a face fenomenele mai accesibile publicului. Studiul asociat proiectului a fost publicat la 13 aprilie în „Monthly Notices of the Royal Astronomical Society”, conform ITmedia. [...]
Blue Origin a făcut un pas operațional important spre lansări mai dese, reușind pentru prima dată să lanseze racheta New Glenn cu un propulsor deja folosit și să îl recupereze, însă misiunea a fost afectată de o problemă care a dus la plasarea încărcăturii pe o orbită diferită de cea planificată, potrivit Agerpres . Racheta, cu o înălțime de aproape 100 de metri, a decolat de la Cap Canaveral (Florida) la 07:25 ora locală (14:25, ora României). După separarea treptelor, treapta superioară a continuat zborul pentru a livra în spațiu satelitul de comunicații al AST SpaceMobile . În paralel, propulsorul a aterizat cu succes pe o platformă plutitoare din Oceanul Atlantic, la aproximativ nouă minute și 30 de secunde după decolare. Blue Origin a transmis ulterior pe X că satelitul a fost plasat „cu succes”, dar pe o orbită diferită de cea vizată, compania evaluând amploarea diferenței. De ce contează: reutilizarea propulsorului scurtează ciclul de lansare Reutilizarea și recuperarea propulsorului sunt esențiale pentru a crește ritmul lansărilor și pentru a reduce efortul de producție între misiuni, într-un sector în care SpaceX a impus deja acest model operațional, notează materialul citat de Agerpres (care preia informații transmise de France Presse). Blue Origin mai reutilizase rachetele New Shepard, însă acestea sunt mai mici și folosite pentru zboruri turistice spațiale de scurtă durată. New Glenn este racheta „mare” pe care compania își bazează ambițiile de a recupera teren în fața SpaceX. Ce s-a întâmplat cu propulsorul reutilizat Propulsorul folosit acum este același care fusese recuperat în noiembrie, la a doua tentativă, când a aterizat controlat pe o barjă în Atlantic. Pentru această primă reutilizare, compania a decis să înlocuiască toate motoarele și să facă „câteva alte modificări” înainte de relansare. Context: miza depășește o singură misiune Performanțele New Glenn sunt urmărite atent deoarece racheta se află în centrul planurilor lui Jeff Bezos de a concura cu SpaceX inclusiv în programul lunar Artemis al NASA, unde ambele companii dezvoltă module lunare. Agerpres mai arată că Statele Unite depun eforturi pentru a readuce astronauți pe Lună în 2028, iar evoluțiile companiilor implicate sunt monitorizate îndeaproape în acest context. [...]
NASA a oprit unul dintre ultimele instrumente științifice ale sondei Voyager 1 pentru a economisi energie și a prelungi funcționarea misiunii , într-o decizie care arată cât de strâns a devenit „bugetul” de putere al celui mai îndepărtat obiect construit de om, potrivit NPR . Voyager 1, lansată în 1977 și proiectată inițial pentru o misiune de cinci ani, funcționează de aproape 49 de ani și se află, în această primăvară, la peste 15 miliarde de mile de Pământ (aprox. 24 miliarde km). La această distanță, un semnal radio are nevoie de peste 23 de ore ca să ajungă la sondă, într-un singur sens, ceea ce complică orice intervenție și crește riscul operațional atunci când apar probleme. De ce a fost oprit un instrument: energie în scădere și risc de oprire automată Sonda este alimentată de un generator termolectric cu radioizotopi, care transformă căldura produsă de plutoniu în electricitate. Nu are panouri solare și nici baterii reîncărcabile, iar puterea disponibilă scade cu aproximativ 4 wați pe an. După aproape cinci decenii, această scădere a devenit critică. În urma unei manevre de rutină la final de februarie, nivelul de energie a coborât neașteptat, iar Voyager 1 s-a apropiat de declanșarea unui mecanism automat de protecție (oprire de siguranță), care ar fi forțat echipa să treacă printr-un proces lung și riscant de recuperare. În acest context, inginerii au decis să reducă consumul înainte ca sonda să intre în regim de avarie. Ce a oprit NASA și ce mai funcționează pe Voyager 1 Pe 17 aprilie, echipa misiunii a trimis comenzi pentru dezactivarea experimentului Low-energy Charged Particles (LECP), unul dintre instrumentele științifice rămase. LECP a măsurat ioni, electroni și raze cosmice din Sistemul Solar și din afara lui, contribuind la cartografierea mediului interstelar. Instrumentul echivalent de pe Voyager 2 a fost oprit în martie 2025, iar oprirea LECP pe Voyager 1 făcea parte dintr-o ordine stabilită anterior de echipele de știință și inginerie, pentru a conserva energie păstrând cât mai mult din capacitățile considerate esențiale. „Deși oprirea unui instrument științific nu este preferința nimănui, este cea mai bună opțiune disponibilă”, a declarat Kareem Badaruddin, managerul misiunii Voyager la JPL, într-o postare pe blog publicată vineri de NASA. După această oprire, Voyager 1 mai are două instrumente științifice operaționale: unul care „ascultă” undele de plasmă; unul care măsoară câmpurile magnetice. Inginerii estimează că oprirea LECP ar putea oferi misiunii aproximativ încă un an de „respiro”. Ce urmează: planul „Big Bang” și ținta anilor 2030 Echipa lucrează și la un plan mai amplu de economisire a energiei, numit informal „Big Bang”: o schimbare coordonată a mai multor componente alimentate, pentru a înlocui sisteme mai vechi cu alternative cu consum mai mic. Testele pe Voyager 2 sunt programate pentru mai și iunie 2026; dacă acestea merg bine, aceeași procedură ar urma să fie încercată pe Voyager 1 nu mai devreme de iulie. Dacă planul reușește, există chiar o șansă mică ca LECP să poată funcționa din nou. Obiectivul declarat al inginerilor este să mențină cel puțin un instrument activ pe fiecare dintre cele două sonde până în anii 2030, prelungind colectarea de date dintr-o regiune a spațiului în care nicio altă misiune nu operează. [...]
