Știri
Știri din categoria Știință
Cercetătorii au demonstrat că „gândacii-cyborg” pot funcționa sub apă, o evoluție care extinde utilizarea insectelor controlate tehnologic dincolo de mediul terestru și le împinge spre aplicații operaționale precum inspecții în infrastructură și misiuni de căutare-salvare, potrivit Gizmodo.
Echipa de la Nanyang Technological University (Singapore), din cadrul School of Mechanical and Aerospace Engineering, a publicat o lucrare în care descrie „echiparea” unui gândac cu un fel de costum de scufundare. Conform rezumatului lucrării, costumul combină un modul miniaturizat de generare a oxigenului cu o carcasă flexibilă, impermeabilă, pentru a asigura alimentare continuă cu oxigen și izolarea față de apă.
În mod obișnuit, gândacii (ca majoritatea insectelor terestre) respiră prin spiracule toracice, care preiau oxigen direct din aer. Soluția descrisă în lucrare creează, în esență, o „bulă” de respirație: generatorul miniatural pompează oxigen în carcasa impermeabilă, astfel încât insecta să poată continua să respire chiar și scufundată.
În testele descrise, sistemul a permis gândacului să respire sub apă „până la trei ore”, notează publicația.
Primele versiuni au avut limitări operaționale: montarea pe spate a generatorului de oxigen a crescut rezistența la înaintare în apă și a dus la instabilitate, inclusiv răsturnare. După ajustări, cercetătorii spun că gândacii au reușit să meargă sub apă „stabil și lin”, fără să se răstoarne.
Autorii indică drept utilizări posibile:
Concluzia lor, redată de Gizmodo, este că abordarea ar putea fi extinsă și la alte platforme de insecte-cyborg terestre, inclusiv alte specii de gândaci, lăcuste și gândaci de bălegar (beetles). Publicația nu oferă detalii despre calendarul unor aplicații comerciale sau despre un cadru de utilizare în teren, dincolo de aceste exemple din lucrare.
Recomandate
Șase „Space Balls” aduse de valuri pe o plajă din Queensland sunt, cel mai probabil, rezervoare de combustibil dintr-o rachetă străină, iar cazul activează reguli internaționale de proprietate asupra deșeurilor spațiale , potrivit WinFuture . Zona a fost izolată inițial din cauza riscului ca obiectele să conțină substanțe toxice. Obiectele sferice au fost găsite în weekend la Forrest Beach, o mică localitate de coastă la nord de Townsville. Pompierii au intervenit în echipamente speciale și au instituit rapid un perimetru de siguranță de 50 de metri, pe fondul incertitudinilor privind pericolul pentru comunitatea locală (aprox. 2.500 de locuitori). Ce sunt „Space Balls” și de ce au fost tratate ca risc chimic Primele analize indică faptul că este vorba despre resturi provenite dintr-o lansare de rachetă din afara Australiei. Agenția spațială australiană estimează că materialul a reintrat recent în atmosferă din orbită. Astfel de recipiente sferice sub presiune, realizate de regulă din aliaje rezistente de titan, pot supraviețui reintrării fără să se dezintegreze. Conform BBC News , aceste sfere sunt folosite ca rezervoare de combustibil și ar putea conține, teoretic, urme de hidrazină — o substanță chimică volatilă și foarte inflamabilă. Din acest motiv, obiectele au fost transportate sub escortă, în containere speciale pentru materiale periculoase. Autoritățile au transmis între timp că obiectele deja recuperate nu mai reprezintă un pericol imediat, dar populația este în continuare avertizată să nu atingă eventuale fragmente suplimentare și să sune la numărul de urgență. Implicația mai puțin vizibilă: cui aparțin, legal, resturile de rachetă Odată identificat statul care a efectuat lansarea, intră în joc acordurile internaționale. Tratatul ONU privind spațiul cosmic din 1967 prevede că „națiunea lansatoare” își păstrează dreptul de proprietate asupra fragmentelor, inclusiv după căderea lor pe teritoriul altui stat. Asta înseamnă că Australia ar urma să poarte discuții diplomatice pentru a stabili dacă țara de origine solicită recuperarea rezervoarelor. Agenția spațială australiană lucrează cu parteneri internaționali pentru a stabili cu certitudine proveniența rachetei. Context: nu este un incident izolat WinFuture amintește că nu este prima dată când resturi de rachetă ajung în Australia sau în apropiere, iar dimensiunea continentului crește probabilitatea unor astfel de episoade, chiar dacă rareori în zone locuite. În 2023, un element de mari dimensiuni al unei rachete indiene a fost găsit pe o plajă din Australia de Vest, lângă Perth, iar guvernul Indiei a renunțat atunci la repatrierea materialului. Pe termen scurt, cazul din Queensland rămâne tratat ca incident de siguranță publică, cu posibilă componentă chimică; pe termen mediu, miza este identificarea exactă a lansării și aplicarea procedurilor legale privind deșeurile spațiale. [...]
Autoritățile australiene tratează ca potențial pericol chimic apariția a șase sfere metalice găsite pe o plajă din nordul statului Queensland, după ce au fost încadrate preliminar drept posibil „deșeu spațial”, relatează The Jerusalem Post . Zona a fost securizată, iar publicul a fost avertizat să nu atingă obiectele, pe fondul riscului ca acestea să conțină substanțe toxice sau inflamabile. Sferele au fost descoperite la Forrest Beach, la nord de Townsville, în weekend. Australian Space Agency (ASA) investighează originea lor, dar nu a confirmat deocamdată de unde provin și nici momentul în care ar fi ajuns în zonă. Imediat după descoperire, Queensland Fire Department a instituit un perimetru de protecție de 50 de metri și a transmis un mesaj public de prudență privind „obiectele suspecte”. În paralel, în mediul online au apărut speculații că ar putea fi rezervoare de combustibil (propulsant) ale unei rachete, ceea ce ar explica îngrijorarea legată de posibile materiale periculoase. Ce indică primele observații: posibil să nu fi „venit din spațiu” Alice Gorman, arheolog spațial și expert în „gunoi spațial” la Flinders University, a declarat pentru The Guardian că sferele nu prezintă urme de ardere, ceea ce ar sugera că „probabil nu au părăsit atmosfera”. În interpretarea ei, obiectele ar putea proveni dintr-o treaptă de rachetă (prima sau a doua) care a căzut înapoi pe Pământ, în timp ce restul treptei și-a continuat misiunea de a livra încărcătura utilă. Gorman a mai spus că astfel de obiecte pot fi găsite chiar și la ani după o lansare, ceea ce face posibil ca ele să nu aibă legătură cu vreun eveniment recent. De ce contează: riscul de substanțe toxice și pașii următori Potrivit articolului, autoritățile încearcă să se asigure că sferele pot fi manipulate în siguranță, întrucât nu este clar dacă în interior există materiale periculoase. Este menționată inclusiv hidrazina , un combustibil de rachetă „foarte toxic”, ca exemplu de substanță care ar putea reprezenta un risc. În același timp, au existat discuții dacă obiectele ar avea vreo legătură cu o misiune NASA menționată în contextul interceptării unui telescop în cădere, însă agenția nu a revendicat nicio conexiune cu incidentul. Ancheta ASA și a pompierilor rămâne în desfășurare, iar până la identificarea oficială a provenienței, autoritățile tratează cazul ca pe un incident cu potențial hazard. [...]
Reluarea cercetărilor arheologice la Castrul Roman de la Răcari începe să producă rezultate concrete , după ce specialiștii Muzeului Olteniei au identificat temelia de piatră a grânarului fortificației, o clădire-cheie pentru funcționarea garnizoanei romane, potrivit Mediafax . Descoperirea a fost comunicată public de primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, care a transmis pe Facebook că rezultatele cercetărilor scot la lumină o parte din istoria de acum aproape 1.800 de ani a zonei. Ce au găsit arheologii și de ce contează Concret, arheologii au descoperit fundația de piatră a grânarului castrului (horreum) – descris ca fiind a doua cea mai importantă clădire după comandament. În astfel de spații erau depozitate proviziile necesare unei garnizoane: cereale, alimente și nutreț pentru animale. Potrivit mesajului citat de Mediafax, urmele identificate indică faptul că un incendiu a distrus construcția, iar zidurile masive și urmele focului ar oferi indicii despre ultimele momente ale fortificației, „cel mai probabil” în contextul invaziilor gotice din secolul al III-lea . Context: un sit major, cercetări reluate și susținute local La Răcari se afla al doilea cel mai mare castru de piatră din regiune, de unde unitățile militare romane supravegheau valea Jiului. Cercetările arheologice au fost reluate în 2003 și sunt susținute de Consiliul Județean Dolj, prin Muzeul Olteniei Craiova. [...]
Descoperirea de carbon organic direct la suprafața unei roci marțiene complică interpretarea „semnelor de viață” și întărește nevoia de a aduce probe pe Pământ , potrivit Ars Technica . Roverul NASA Perseverance a detectat un tip de carbon macromolecular pe suprafața unei formațiuni din craterul Jezero , într-o zonă de la marginea unui vechi canal fluvial numit Neretva Vallis, la un sit denumit Bright Angel. Spre deosebire de descoperirile anterioare, unde carbonul organic a fost găsit în interiorul rocilor și a necesitat forare sau abraziune pentru a fi expus, de această dată semnalul a apărut „la vedere”, pe suprafață. Autoarea principală a studiului, Ashley E. Murphy (Planetary Institute, Tucson), spune că este, din câte se știe, cea mai „superficială” detecție de materie organică de până acum pe suprafața marțiană. Ce a măsurat Perseverance și unde Detecția a fost realizată cu SHERLOC, un spectrometru Raman în ultraviolet montat pe brațul robotic al roverului. Instrumentul folosește un laser în ultraviolet profund și analizează lumina reflectată la energii „deplasate”, ceea ce permite identificarea unor legături moleculare specifice. În intervalul solurilor 1180–1218, Perseverance a analizat patru ținte la Bright Angel: Steamboat Mountain – o rocă obișnuită folosită ca probă de control; Cheyava Falls , Apollo Temple și Walhalla Glades – au indicat o semnătură spectroscopică de carbon macromolecular . Semnalul identificat este așa-numita bandă grafitică (G-band) , care indică o rețea încâlcită, „înnodată” de atomi de carbon în mare parte reduși, rezistentă la degradare chimică și termică. De ce contează: semnalul seamănă cu „kerogenul”, dar originea rămâne necunoscută În limitele de precizie ale instrumentelor de pe rover, materialul detectat se potrivește aproximativ cu kerogenul terestru. Totuși, cercetătorii evită deliberat termenul: pe Pământ, kerogenul provine aproape exclusiv din materie biologică (în principal microbi fosilizați), iar folosirea lui ar sugera o sursă biogenă. În schimb, echipa folosește formularea „carbon macromolecular” tocmai pentru a reflecta incertitudinea: nu este stabilit dacă originea este biotică (legată de viață) sau abiotică (procese geologice/chimice fără viață). Ce urmează: răspunsul ar putea depinde de aducerea probelor pe Pământ Pe Terra, o cantitate mare de carbon macromolecular este adesea asociată cu procese biologice, dar în cazul lui Bright Angel nu există încă o explicație clară. Concluzia practică, potrivit autoarei studiului, este că pentru a înțelege ce este acest carbon și de unde provine ar putea fi necesară aducerea de eșantioane pe Pământ , unde analizele de laborator pot depăși limitările instrumentelor aflate pe rover. [...]
Nava științifică „Știință” a Chinei pleacă într-o misiune de 40 de zile în Pacificul de Vest, cu un sistem de observații care combină balize fixe, vehicule subacvatice și măsurători de pe navă , într-o încercare de a îmbunătăți estimările și prognozele privind schimburile de căldură și substanțe dintre ocean și atmosferă, potrivit IT Home . Nava de cercetare integrată a părăsit astăzi portul-mamă din Qingdao (provincia Shandong) pentru „cursa comună” de cercetare științifică din 2026 în Pacificul de Vest. Expediția este programată să dureze aproximativ 40 de zile și reprezintă a 15-a ieșire pe mare a proiectului de cercetare din Pacificul de Vest, susținut de Fundația Națională pentru Științe Naturale a Chinei , proiect început în 2010. Ce urmărește expediția: două întrebări-cheie și observații multidisciplinare Misiunea este construită în jurul a două teme științifice majore: variațiile curenților principali și ale „bazinului cald” (zona tropicală cu ape foarte calde) din Pacificul de Vest și efectele lor asupra climei și mediului, respectiv evoluția reliefului geologic complex din regiune și implicațiile pentru resurse și mediu. În paralel, echipele vor derula observații integrate în mai multe domenii, inclusiv: interacțiunea ocean–atmosferă; oceanografie fizică; ecologie și biologie marină; chimie marină; geologie marină. Miza operațională: observații „punct–suprafață” cu balize și planor subacvatic Un element central al campaniei este sistemul de observații „coordonate” care combină „balize ancorate + planor mobil + secțiuni măsurate de pe navă”, pentru a acoperi atât puncte fixe, cât și zone mai largi. În acest cadru, seria de balize „Langya” (dezvoltată intern și deja pusă în utilizare) va face măsurători mai dese și mai detaliate ale proceselor de la interfața ocean–atmosferă în „bazinul cald” tropical din Pacificul de Vest, descris ca un „motor-cheie” al schimbărilor climatice globale. Scopul este estimarea și prognoza mai precisă a fluxurilor de căldură, impuls (moment) și substanțe între ocean și atmosferă. Complementar, „baliza submersă Langya” este orientată spre observații pe termen lung și continue ale proceselor dinamice din întreaga coloană de apă, pentru a înțelege legăturile energetice și mecanismele de cuplare dinamică, inclusiv transferul de energie de la circulația la scară mare către turbulența la scară mică. Context: 14 ani de serii de date și peste 1.100 de stații Institutul de Oceanologie al Academiei Chineze de Științe organizează aceste campanii din 2010, iar până acum a acumulat, potrivit sursei, serii de observații multi-parametru pe unele secțiuni-cheie din Pacificul de Vest pe o durată continuă de până la 14 ani și a realizat observații în peste 1.100 de stații. Zona de investigație s-a extins treptat de la regiunea curentului de margine vestică către zona de intersecție dintre „bazinul cald” și „limba rece”, în paralel cu construirea unui cadru teoretic de cuplare între schimbări climatice, dinamică hidrologică, cicluri ale materiei, structuri profunde și evoluția vieții. [...]
NASA a lansat misiunea Swift Boost pentru a împinge pe o orbită mai sigură observatorul spațial Swift, un activ evaluat la circa 500 milioane de dolari (aprox. 2,3 miliarde lei) , potrivit IT之家 . Lansarea a avut loc pe 3 iulie, la ora 04:36 (ora Coastei de Est a SUA), adică 11:36 ora României, și urmărește să prevină reintrarea necontrolată a satelitului în atmosferă. Misiunea a pus pe orbită un vehicul robotic de service numit LINK, construit de Katalyst Space, lansat cu o rachetă Pegasus XL a Northrop Grumman. Racheta a fost eliberată în zbor de avionul modificat L-1011 „Stargazer” la circa 40.000 de picioare (aprox. 12.192 metri), înainte de a-și continua traiectoria spre orbită. De ce a ajuns Swift în pericol „Swift” (Neil Gehrels Swift Observatory) a fost lansat în noiembrie 2004 și este folosit în principal pentru detectarea exploziilor de raze gamma. Problema, conform aceleiași surse, este că observatorul nu are propriul sistem de propulsie, iar orbita i-a scăzut treptat din cauza „umflării” atmosferei la altitudini mari, pe fondul activității solare. Fără intervenție, NASA estima că în toamna lui 2026 satelitul ar fi coborât sub pragul critic de 300 km, ceea ce ar fi făcut mai dificilă și mai riscantă orice tentativă de salvare. Modelul operațional: contract rapid, echipă mică, risc acceptat Intervenția este derulată de Katalyst Space Technologies , care a primit în septembrie 2025 un contract NASA de 30 milioane de dolari (aprox. 138 milioane lei). Cerința: proiectare, fabricație, testare și lansare în 10 luni. Pentru a respecta fereastra de lansare, compania a format o echipă de aproximativ 40 de persoane și a aplicat măsuri „neconvenționale”, inclusiv producția internă a unor componente-cheie și comprimarea semnificativă a etapelor de testare. Ce urmează: andocare și „împingerea” pe orbită mai înaltă LINK este echipat cu trei propulsoare cu xenon de tip „Hall effect” (propulsie electrică eficientă pentru manevre orbitale) și trei brațe mecanice cu cleme. Planul este ca, după andocarea cu Swift, vehiculul să ridice observatorul pe o orbită mai înaltă, considerată mai sigură. Dincolo de salvarea unui satelit anume, misiunea este prezentată ca un test pentru un model comercial de „salvare” în spațiu cu costuri mai mici și toleranță mai mare la risc, care ar putea influența modul în care sunt prelungite viețile operaționale ale sateliților fără propulsie proprie. [...]
