Știri
Știri din categoria Știință
Un posibil El Niño în 2026 ar putea împinge 2027 spre un nou record de temperatură globală, potrivit The Guardian, care citează evaluări ale agențiilor meteo și ale cercetătorilor în climă. Semnalul de interes pentru economie și politici publice este că un episod El Niño, dacă se confirmă, ar putea amplifica temporar încălzirea globală peste tendința deja ridicată determinată de emisiile din combustibili fosili.
Atât Administrația Națională Oceanică și Atmosferică a SUA (NOAA), cât și Biroul de Meteorologie din Australia spun că unele modele climatice indică formarea unui El Niño mai târziu în 2026, însă subliniază incertitudinile. Fenomenul face parte din ciclul temperaturilor oceanice din Pacific numit Oscilația Sudică El Niño (ENSO), asociat cu evenimente meteo extreme la nivel global.
În termeni simpli, El Niño apare când ape mai calde decât media se acumulează în estul Pacificului ecuatorial și se extind spre coasta continentului american, ceea ce tinde să „ridice” temperatura medie globală. În Australia, El Niño este adesea corelat cu condiții mai uscate și mai fierbinți, cu implicații pentru agricultură, resurse de apă și riscul de incendii.
„Unele modele sugerează posibilitatea dezvoltării El Niño din iunie.”
Dr. Andrew Watkins, climatolog la Monash University și fost șef al prognozelor pe termen lung la biroul australian, explică mecanismul care ar putea favoriza tranziția: există „multă apă caldă stocată” în vestul Pacificului tropical, iar atunci când alizeele slăbesc, această apă se poate deplasa spre est, încălzind zona din largul Americii de Sud. El spune că „precursorii sunt acolo”, dar este prea devreme pentru a ști dacă fenomenul se va materializa.
O altă nuanță importantă ține de probabilități și de calendar. Prof. asociat Andrea Taschetto, expert ENSO la University of New South Wales, afirmă că actualul episod La Niña se apropie de final și că prognoza dincolo de acest punct rămâne dificilă; pentru intervalul iunie–august, șansele pentru El Niño sau pentru o fază neutră ENSO sunt în prezent „aproximativ 50/50”, „ca și cum ai arunca o monedă”.
Impactul asupra temperaturilor globale ar putea fi însă mai pronunțat în 2027 decât în 2026, dacă El Niño se dezvoltă spre finalul lui 2026. Dr. Zeke Hausfather, cercetător la grupul independent Berkeley Earth, estimează că El Niño-ul din 2023–2024 a adăugat probabil circa 0,12°C la temperaturile globale în 2024 și susține că un nou episod, dacă apare „mai târziu anul acesta”, ar atinge vârful în jurul intervalului noiembrie–ianuarie, influențând în principal temperatura medie globală din 2027.
În același timp, Watkins avertizează că încălzirea globală provocată în principal de arderea combustibililor fosili este acum „atât de puternică” încât începe să depășească variabilitatea de la un an la altul, ceea ce înseamnă că recordurile pot fi atinse și fără un El Niño deosebit de intens.
Recomandate
Organizația Meteorologică Mondială estimează o probabilitate de 80% ca El Niño să se formeze până în septembrie , ceea ce ridică riscul de temperaturi neobișnuit de mari, ploi extreme și episoade de secetă în următoarele luni, potrivit Biziday . Conform datelor prezentate de OMM, șansele ca fenomenul să se instaleze între iunie și august sunt de 80%, iar probabilitatea urcă la 90% pentru formarea până în noiembrie. În plus, intensitatea ar urma să fie cel puțin moderată, posibil până la puternică, în clasificarea oficială a OMM. De ce contează: El Niño poate amplifica încălzirea globală și extremele meteo Secretarul general al ONU, António Guterres , a cerut ca situația să fie tratată ca o „urgență climatică”. În declarația citată, el a avertizat că efectele vor fi mai dure într-o lume deja încălzită: „Fenomenul El Niño va pune paie pe focul unei lumi care se încălzește. Impactul va lovi și mai puternic, va ajunge și mai departe și va traversa granițele cu o viteză devastatoare.” Pentru următoarele trei luni, OMM anticipează temperaturi neobișnuit de ridicate în aproape toată lumea și avertizează asupra unei probabilități mai mari de ploi extreme și secetă. Avertismentul vine după ce Europa s-a confruntat deja în luna mai cu temperaturi record. Ce este El Niño și ce indică măsurătorile recente El Niño apare o dată la câțiva ani și durează, de regulă, între nouă și doisprezece luni. Fenomenul este legat de slăbirea (sau schimbarea direcției) vânturilor care împing apele calde spre vest, ceea ce permite încălzirea apelor de suprafață în estul Pacificului. OMM precizează că temperaturile la suprafața mării în anumite zone de referință din Pacific se apropie de pragurile El Niño, pe baza observațiilor din intervalul de la sfârșitul lunii aprilie până la mijlocul lunii mai, pe fondul temperaturilor neobișnuit de ridicate la nivel global. Context: precedentul din 2023–2024 și tiparele regionale Ultimul episod El Niño (2023–2024) a fost unul dintre cele mai puternice cinci înregistrate și a contribuit la faptul că anul 2024 a fost extrem de cald, cu multiple recorduri globale de temperatură. Deși fiecare eveniment are particularități, experții asociază frecvent El Niño cu: ploi mai puternice în părți din America de Sud, sudul SUA, Cornul Africii și Asia Centrală; secetă în America Centrală, nordul Americii de Sud, Caraibe, Australia, Indonezia și părți din Asia de Sud; un potențial de alimentare a uraganelor în centrul și estul Pacificului, dar și de reducere a formării lor în bazinul Atlanticului. Materialul citează informații preluate de The Guardian și Reuters. [...]
NASA a cerut oprirea lucrărilor la modulul HALO, de 1,1 miliarde de dolari, ceea ce crește riscul ca investiția să rămână fără utilizare în noua arhitectură a programului lunar, potrivit Ars Technica . Decizia vine la trei luni după ce NASA a anunțat, la Washington, că își mută accentul de la stația orbitală Lunar Gateway la o bază pe suprafața Lunii și că va „pune pe pauză” lucrările la Gateway. În același pachet de schimbări, agenția a indicat că elementul Power and Propulsion Element (PPE) — una dintre cele două componente aflate cel mai avansat — ar urma să fie reutilizat ca modul central pentru o demonstrație de propulsie nuclear-electrică în spațiul îndepărtat. Ce se întâmplă cu HALO și de ce contează financiar HALO (Habitation and Logistics Outpost) este modulul presurizat în care astronauții ar fi petrecut cea mai mare parte a timpului în timpul vizitelor la Lunar Gateway. NASA a acordat către Northrop Grumman contracte în valoare totală de 1,1 miliarde de dolari pentru proiectarea, construcția și integrarea modulului de locuire cu PPE. După anunțurile NASA din martie, Northrop Grumman a făcut demersuri pentru ca HALO să fie inclus în planurile pentru baza lunară. Informațiile obținute de publicație indică însă că acest scenariu este acum puțin probabil, ceea ce pune sub semnul întrebării valorificarea unei investiții deja contractate. Semnal operațional: oprirea lucrărilor la un subcontractor-cheie Săptămâna trecută, Paragon Space Development Corp., un contractor important pentru HALO, a fost informat să oprească lucrul la vehiculul spațial, au declarat două surse pentru Ars Technica . Paragon primise în 2022 un contract de peste 100 de milioane de dolari pentru dezvoltarea sistemului de susținere a vieții (life-support) al modulului HALO. În lipsa unor detalii suplimentare în material despre pașii următori, rămâne neclar dacă oprirea este o măsură temporară sau preludiul unei anulări mai ample a activităților legate de HALO. [...]
O eroare operațională a scos din funcțiune una dintre cele mai importante antene ale NASA, cu reparații estimate la 4,1–4,6 milioane de dolari (aprox. 18,9–21,2 milioane lei) , într-un moment în care Rețeaua Spațială Profundă (Deep Space Network, DSN) funcționează deja la limită, potrivit Gizmodo . Incidentul vizează antena DSS-14 (diametru 230 de picioare, adică aprox. 70 de metri) de la complexul Goldstone, lângă Barstow, California, un nod critic pentru trimiterea de comenzi și recepția de date de la misiuni în spațiul îndepărtat. Antena rămâne offline, iar NASA spune că reparațiile, împreună cu mentenanța și modernizările, ar urma să fie finalizate în octombrie 2028. Ce s-a întâmplat și de ce a contat operațional Pe 16 septembrie 2025, DSS-14 „a căzut” după o supra-rotire care a tensionat cablurile și conductele din zona centrală a antenei. Au fost avariate și furtunurile sistemului de stingere a incendiilor, ceea ce a dus la inundații și pagube provocate de apă. În momentul incidentului, antena urmărea misiunea Juno (sondă aflată pe orbită în jurul lui Jupiter). Investigația a stabilit că o problemă electrică din ziua precedentă a făcut ca sistemul de control să raporteze greșit starea de rotație a antenei. Defecțiunea nu a fost observată, iar în timpul urmăririi lui Juno au apărut opriri repetate la limită (limit stops). Operatorii au încercat să identifice cauza și au făcut pași de depanare care, fără intenție, au ocolit protecții software și hardware — ceea ce a dus, în final, la supra-rotire. După ce au observat inundația, operatorii au încercat să „stocheze” antena ca măsură de siguranță, dar sistemul depășise deja limitele de rotație; manevra a împins antena și mai mult în supra-rotire și a produs daune suplimentare. Concluziile investigației: protecții slabe și un ultim „gard” mecanic nefuncțional Consiliul de investigare a pus incidentul pe seama unei combinații de vulnerabilități software, eroare umană și o defecțiune anterioară nedocumentată. Un element critic: sistemul hidraulic de limitare (ultima protecție mecanică) era nefuncțional în ziua incidentului, după ce fusese avariat într-un eveniment anterior care nu fusese documentat. Potrivit raportului, sistemul nu fusese testat adecvat pentru o perioadă nedeterminată. În declarațiile citate, conducerea NASA indică măsuri de întărire a proceselor și disciplinei operaționale la nivelul DSN. „NASA tratează siguranța și orice abatere de la procedurile stabilite cu maximă seriozitate, iar investigația de la Goldstone a arătat că trebuie să ne consolidăm procesele.” (Joel Montalbano, NASA) Problema de fond: DSN este deja la capacitate, iar cererea crește Miza nu este doar costul reparațiilor, ci și presiunea asupra unei infrastructuri globale care susține comunicațiile cu sondele interplanetare. DSN este alcătuită din trei facilități, poziționate la aproximativ 120 de grade una față de alta, pentru a asigura acoperire pe măsură ce Pământul se rotește: Goldstone (SUA), lângă Madrid (Spania) și lângă Canberra (Australia). Un raport din 2023 al Office of Inspector General (OIG) din cadrul NASA a constatat că cererea pentru antenele DSN depășește oferta cu până la 40% în anumite momente. În plus, cererea ar urma să crească semnificativ în următorul deceniu și să depășească capacitatea cu 50% în anii 2030, pe fondul programului Artemis (care vizează o aselenizare cu echipaj până în 2028). În acest context, scoaterea din funcțiune a unei antene majore precum DSS-14 amplifică riscul de congestie operațională: mai multe misiuni concurează pentru „timp de antenă”, iar orice indisponibilitate poate reduce flexibilitatea de planificare și marja de siguranță a comunicațiilor. Ce urmează NASA estimează costuri de reparație între 4,1 și 4,6 milioane de dolari (aprox. 18,9–21,2 milioane lei) și un orizont de finalizare până în octombrie 2028. În paralel, agenția spune că lucrează la standardizarea proceselor și instruirii în toate cele trei situri ale rețelei, după ce investigația a indicat și factori de cultură organizațională: presiune pentru operare rapidă, roluri extinse dincolo de pregătire, proceduri insuficiente și dependență de practici nedocumentate. [...]
Ariane 6 a decolat cu propulsoare mai puternice, un pas operațional pentru creșterea capacității de lansare a Europei , potrivit Agerpres . Racheta a fost lansată miercuri după-amiază de la portul spațial european Kourou , din Guiana Franceză, având la bord 36 de sateliți ai companiei Amazon. Ce s-a schimbat la această misiune Elementul nou al zborului este trecerea la un model modernizat de propulsoare cu combustibil solid. Dacă până acum Ariane 6 a zburat cu propulsoare P120C, de această dată a fost echipată cu P160C, descrise ca fiind mai puternice. Motorul P160C poate transporta mai mult combustibil solid, ceea ce crește capabilitățile rachetei. În funcție de misiune, Ariane 6 poate fi configurată cu două sau patru propulsoare, ceea ce îi oferă flexibilitate pentru încărcături diferite. De ce contează: capacitate și costuri într-o piață competitivă Ariane 6 este succesoarea Ariane 5, rachetă folosită intens între 1996 și 2023 și lansată pentru ultima dată la jumătatea anului 2024. Noua rachetă a fost proiectată pentru transportul de sateliți pe orbita Pământului pentru clienți comerciali și guvernamentali și este „considerabil mai ieftină” decât predecesoarea sa, conform Agenției Spațiale Europene (ESA) . Cine a construit și cine a plătit La program au participat peste 12 țări. Germania este al doilea finanțator în cadrul ESA, după Franța, și a acoperit aproximativ 20% din costurile de fabricație, estimate la circa 4 miliarde de euro. Treapta superioară a rachetei a fost asamblată în Germania, iar mai multe componente majore și sisteme ale motorului au fost produse și testate tot în această țară. [...]
O expediție cu tehnologie avansată a identificat 31 de specii marine noi , într-o zonă vastă și puțin explorată din Atlanticul de Sud, în largul coastelor Braziliei, potrivit Mediafax . Miza descoperirii ține de capacitatea cercetării oceanice de a „vedea” organisme fragile fără a le distruge, ceea ce poate accelera cartografierea biodiversității din așa-numita zonă de mijloc a oceanului. Expediția a fost realizată de o echipă internațională aflată la bordul navei Falkor, operată de Institutul Oceanic Schmidt , și a vizat apele tropicale ale Atlanticului de Sud, relatează Science Alert (menționată de Mediafax). De ce contează: multe organisme nu pot fi studiate prin metode clasice Cercetătorii au folosit tehnologii avansate de imagistică pentru a confirma că 31 dintre speciile analizate nu fuseseră descrise până acum. În mod tradițional, o parte dintre viețuitoarele din aceste zone sunt greu de cercetat deoarece sunt foarte fragile și se pot deforma sau distruge atunci când sunt capturate. Pentru documentare, echipa a utilizat scanări cu laser, imagini 3D și secvențiere genomică (analiza materialului genetic), metode care permit identificarea și descrierea mai precisă a organismelor. Ce au găsit și cum au documentat descoperirea Printre speciile menționate se numără: viermi marini aproape transparenți din genul Tomopteris; ctenofore cu apendice strălucitoare; rizarieni gigantici, organisme unicelulare suficient de mari pentru a fi văzute cu ochiul liber; larvacee, animale mici asemănătoare unor mormoloci, care folosesc mucusul pentru a prinde hrană din apă; sifonofore, organisme coloniale alcătuite din mai multe părți care funcționează împreună ca un singur animal. Trei sisteme de imagistică au fost montate pe vehiculul operat de la distanță SuBastian , care a scanat animalele cu laser, a realizat imagini 3D și a surprins siluete cu contrast ridicat pentru detalii fine. Pentru analiza microbilor, echipa a folosit un microscop dezvoltat la Universitatea Stanford. Expediția a consemnat și o premieră științifică: obținerea de imagini 3D ale structurii celulare vii a unui microb, despre care echipa spune că este prima observație de acest tip realizată pe mare. „Cel mai mare habitat de pe Pământ, zona de mijloc a oceanului, este plin de animale incredibile pe care abia începem să le înțelegem”, a declarat Karen Osborn, zoolog la Muzeul Național de Istorie Naturală Smithsonian și coordonatoarea științifică a expediției. [...]
NASA mută Artemis III în orbita Pământului pentru a testa două landere lunare, o schimbare operațională menită să reducă riscul înaintea unei noi aselenizări. Potrivit Jalopnik , misiunea programată pentru 2027 nu va zbura către Lună și nu va include un echipaj „revenit” din Artemis II, ci va funcționa ca o demonstrație complexă de integrare între mai multe vehicule și companii. Planul inițial era ca Artemis III să fie prima misiune de aselenizare cu echipaj uman după 1972, însă NASA a redesenat programul în februarie, tocmai pentru a evita trimiterea astronauților la o aselenizare fără testarea prealabilă a vehiculelor de coborâre. În noua arhitectură, Artemis III rămâne pe orbită terestră și încearcă, într-o singură misiune, să valideze două sisteme diferite de aselenizare. Cum ar urma să decurgă misiunea Artemis III Secvența descrisă include trei lansări separate și mai multe andocări: o rachetă SLS lansează patru astronauți pe orbită, într-o capsulă Orion, într-un profil similar cu Artemis II; Blue Origin trimite pe orbită landerul lunar Blue Moon, lansat cu o rachetă New Glenn ; Orion andochează cu Blue Moon pentru două zile, timp în care astronauții fac teste și exersează trecerea în cealaltă navă; SpaceX lansează Starship pe orbită, care andochează cu Orion pentru o zi; astronauții fac teste, dar, conform articolului, nu ar urma să intre efectiv în Starship; Orion revine pe Pământ și amerizează pentru recuperare, durata totală fiind estimată la aproximativ două săptămâni. De ce crește complexitatea (și riscul) operațional Miza nu este doar numărul de manevre, ci dependența de maturitatea tehnică a mai multor sisteme în paralel. Jalopnik notează că misiunea ar implica trei lansări cu trei rachete diferite, plus două secvențe de andocare/dezandocare. În plus, publicația citează o analiză Space.com potrivit căreia niciunul dintre cele două landere nu există în acest moment, iar Starship nu a zburat încă pe orbită. În același timp, New Glenn a suferit recent o explozie pe rampa de lansare, ceea ce ar putea împinge calendarul, întrucât Blue Origin nu ar putea relua lansările decât după câteva luni, cel puțin. Ce urmează: Artemis IV și obiectivul unei baze lunare Dacă Artemis III își atinge obiectivele de testare, ideea este ca Artemis IV să încerce să ducă astronauți pe suprafața Lunii în 2028. Dacă apar întârzieri sau eșecuri, calendarul ar urma să fie împins. În logica programului, aceste demonstrații sunt pași necesari pentru planurile mai ample ale NASA de a construi o bază lunară, însă, înainte de orice aselenizare, agenția trebuie să dovedească faptul că poate integra și opera în siguranță vehiculele de coborâre în regim real de misiune. [...]
