Știri
Știri din categoria Știință
Explozia pseudo-științei online devine un risc operațional pentru comunicarea științei, iar rețelele sociale au ajutat grupurile de negaționiști să se conecteze și să se consolideze, spune fizicianul Cristian Presură într-un interviu publicat de stirileprotv.ro. În viziunea lui, fenomenul nu mai arată ca „insule” separate, ci ca un „continent” în care oamenii migrează ușor de la o teorie conspiraționistă la alta.
Presură descrie o dinamică în care comunități care înainte erau izolate (de la „Pământul plat” la negaționism medical sau „inventarea istoriei”) și-au creat „poduri” prin platformele sociale, iar profilurile se suprapun tot mai des — de exemplu, „un platist este, în general, și antivaccinist”.
Potrivit fizicianului, motorul principal nu este lipsa de informație, ci emoțiile: deziluzii față de societate, față de clasa politică și față de direcția în care merge România. În acest context, știința ajunge să fie folosită ca „debușeu” pentru frustrări care au, de fapt, alte cauze.
Soluția pe termen lung, în opinia sa, este educația orientată spre gândire critică, nu memorare: un om care a înțeles de ce Pământul este rotund nu va nega acest lucru doar pentru că este nemulțumit de societate.
Presură explică de ce puțini cercetători rămân consecvenți în popularizarea științei online: canalele riguroase tind să aibă audiențe mai mici, iar presiunea din comentarii poate deveni descurajantă. El dă exemplul unei colege care s-a retras după un volum mare de injurii.
Și el spune că este afectat de atacurile online și că, deși blochează utilizatorii agresivi, nu a „trecut peste ură”. Menționează inclusiv o încercare de a automatiza blocarea cu ajutorul unui agent de inteligență artificială, dar afirmă că Facebook l-a avertizat că își riscă pagina dacă folosește un astfel de instrument.
În același interviu, fizicianul face distincția între riscurile pe termen scurt și cele pe termen lung: nu vede „apocalipsa” în durata vieților noastre, dar spune că, pe scări de timp de mii sau milioane de ani, o civilizație se poate autodistruge. El indică drept factori de risc bombele nucleare și, mai ales, super-inteligența artificială, subliniind că problema de fond este decalajul dintre avansul tehnologic și cel moral.
Această idee este legată și de Paradoxul Fermi (de ce nu am detectat civilizații extraterestre): o explicație posibilă, în interpretarea lui, este că multe civilizații avansate s-ar fi putut autodistruge înainte să ajungă să comunice.
Recomandate
Succesul Artemis II validează calendarul NASA pentru Lună și ridică miza competiției cu China , într-un moment în care administrația de la Washington împinge discursul public spre „următorul pas: Marte”, potrivit digi24.ro . Echipajul Artemis II a revenit în siguranță pe Pământ în noaptea de vineri spre sâmbătă, după o misiune de nouă zile, amerizând în Oceanul Pacific la ora 03:07 (ora României). Capsula Orion, denumită „Integrity”, a reintrat în atmosferă și a amerizat în largul coastelor Californiei, la scurt timp după ora 17:07 (ora Pacificului). Misiunea a dus astronauții la o distanță de peste 252.000 de mile (aprox. 406.000 km) de Pământ, iar pe 6 aprilie nava a atins distanța maximă de 406.771 km, un record pentru cea mai mare distanță parcursă vreodată de oameni în spațiu. Ce urmează în programul Artemis: 2027–2028, cu ochii pe 2030 Potrivit calendarului prezentat, NASA prevede o nouă misiune în 2027 care nu se va aventura până la Lună, înainte de a trimite astronauți pe suprafața lunară în 2028, în cadrul celei de-a patra misiuni Artemis. Această țintă este plasată în ultimul an al mandatului lui Donald Trump și „teoretic” înaintea Chinei, care intenționează să-și trimită taikonauții pe Lună în 2030. Artemis II este descrisă drept prima misiune cu echipaj uman în apropierea Lunii din ultimii peste 50 de ani și primul test cu echipaj al programului Artemis, care urmărește revenirea oamenilor pe suprafața lunară începând cu 2028. Dimensiunea operațională: ce a testat Artemis II și de ce contează Zborul a fost lansat pe 1 aprilie de la Cape Canaveral și a inclus două orbite în jurul Pământului și un survol al Lunii. Dincolo de performanța tehnică, misiunea a bifat și premiere de reprezentare în echipaj: Victor Glover a devenit primul astronaut de culoare într-o misiune lunară; Christina Koch – prima femeie; Jeremy Hansen – primul astronaut non-american implicat într-un astfel de zbor. În logica programului, Artemis II este o etapă de validare înaintea unei viitoare misiuni cu aselenizare, planificată pentru finalul deceniului, prima de la Apollo 17 (1972). Programul Artemis vizează și o prezență umană pe termen lung, ca etapă intermediară pentru viitoare misiuni cu echipaj către Marte. Mesaj politic: „următorul pas, Marte”, pe fondul presiunilor interne Donald Trump a reacționat pe rețeaua sa Truth Social, felicitând echipajul și invitându-l la Casa Albă, în timp ce a indicat direcția politică pe termen lung. „Felicitări echipajului extraordinar şi foarte talentat al misiunii Artemis II. Întreaga călătorie a fost spectaculoasă, aterizarea a fost perfectă şi, în calitate de preşedinte al Statelor Unite, nu aş putea fi mai mândru! Aştept cu nerăbdare să vă văd pe toţi în curând la Casa Albă. O vom face din nou şi apoi, următorul pas, Marte!” În același context, articolul notează că succesul Artemis II vine pe fondul tensiunilor geopolitice și al reducerilor de personal în cadrul NASA, dar este tratat ca un moment-cheie pentru relansarea programului spațial american dincolo de orbita joasă a Pământului. Deocamdată, detaliile despre Artemis-3 nu sunt publice; administratorul asociat al NASA, Amit Kshatriya, a spus că anunțul va veni „în curând”. [...]
NASA își schimbă calendarul operațional pentru revenirea pe Lună , după ce Artemis 3 nu va mai încerca o aselenizare, ci va rămâne pe orbită terestră pentru teste de andocare cu viitoarele module de aselenizare comerciale, potrivit space.com . Ajustarea mută accentul pe reducerea riscurilor tehnice și pe integrarea cu furnizori privați, într-un program care vizează o bază lunară permanentă până în 2032. Artemis 2, prima misiune cu echipaj spre Lună de la Apollo 17 (1972), a amerizat în siguranță în largul coastelor din San Diego în seara de 10 aprilie, după o călătorie de 10 zile în jurul Lunii. Echipajul a inclus trei astronauți NASA (Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch) și un astronaut al Agenției Spațiale Canadiene (Jeremy Hansen). Ce se schimbă la Artemis 3: de la aselenizare la test de andocare NASA a modificat arhitectura misiunii Artemis 3, astfel încât aceasta să rămână pe orbită terestră și să testeze capacitatea capsulei Orion de a se andoca cu unul sau ambele sisteme de aselenizare cu echipaj (Human Landing System – HLS) dezvoltate privat: Starship (SpaceX) și Blue Moon (Blue Origin). Ținta de lansare indicată este „mijlocul lui 2027”. Într-o conferință de presă din 7 aprilie, administratorul NASA Jared Isaacman a spus că a avut loc în aceeași zi „prima discuție de proiectare la nivel înalt” pentru Artemis 3, iar una dintre deciziile rămase este alegerea orbitei inițiale (orbită joasă sau orbită înaltă a Pământului), în funcție inclusiv de „cadența de lansare” a celor doi furnizori HLS. Următorul prag: Artemis 4 și obiectivul bazei lunare până în 2032 Dacă Artemis 3 decurge conform planului, Artemis 4 ar urma să ducă astronauți pe suprafața Lunii, în apropierea polului sud, la finalul lui 2028, folosind Orion și unul dintre vehiculele HLS. Pe termen mai lung, NASA își propune o succesiune de misiuni cu echipaj care să susțină înființarea unei baze lunare până în 2032, ca etapă de pregătire pentru misiuni spre Marte. De ce contează: dependența de tehnologie comercială și riscurile tehnice rămase Schimbarea de rol pentru Artemis 3 evidențiază două constrângeri majore ale programului: maturitatea incompletă a landerelor HLS : Blue Moon nu a zburat încă, iar Starship a avut 11 zboruri suborbitale de test, ultimele două fiind complet reușite, dar vehiculul nu a ajuns încă pe orbită și nu a demonstrat realimentarea în spațiu (necesară pentru misiuni lunare sau marțiene) și nici integrarea unui sistem de susținere a vieții; ajustări necesare la Orion după Artemis 2 : modulul de serviciu al capsulei (Integrity) a avut o scurgere de heliu la sistemul de propulsie; rata a fost considerată „încă acceptabilă”, însă NASA anticipează un „redesign extins” al sistemului de valve. Au existat și probleme la toaletă, care ar putea necesita modificări. În paralel, NASA spune că pregătirile hardware pentru Artemis 3 avansează: unele componente ale rachetei Space Launch System (SLS) sunt deja la Kennedy Space Center, iar altele urmează să plece din Michoud Assembly Facility (Louisiana) în cursul lunii. Ce urmează imediat NASA se așteaptă să anunțe „curând” identitatea astronauților pentru Artemis 3, fără a oferi un termen exact. În același timp, deciziile privind orbita misiunii și ritmul de disponibilitate al landerelor comerciale rămân elemente-cheie pentru menținerea țintelor din 2027–2028. [...]
Succesul misiunii „Artemis 2” scoate în evidență decalajul tot mai mare al Rusiei în cursa spațială , într-un moment în care SUA și China își accelerează programele lunare, iar Moscova se luptă cu stagnare, datorii și subfinanțare, potrivit focus.de . Contextul este cu atât mai sensibil cu cât Rusia marchează 65 de ani de la zborul lui Iuri Gagarin, simbol al supremației sovietice de altădată. Articolul notează că recordul stabilit de cei patru astronauți NASA, care au ajuns „mai departe în spațiu decât orice om până acum”, a venit în preajma Zilei Internaționale a Zborului Spațial Uman (12 aprilie), legată istoric de misiunea lui Gagarin din 12 aprilie 1961, când acesta a petrecut 108 minute în spațiu la bordul navei „Vostok”. De ce contează: Rusia rămâne în urmă la Lună, iar problemele sunt structurale Miza principală, în lectura publicației, este „cursa spre Lună”, unde SUA și China sunt în față, iar Rusia „a fost lăsată pe margine”. Un expert rus în domeniu, Georgi Trișkin, susține că Rusia nu reușește nici măcar să-și respecte propriile planuri privind sondele lunare și se teme că diferența față de lideri se va adânci. În plan operațional, Roskosmos a amânat în mod repetat expediții, după eșecul primei misiuni lunare fără echipaj din 1976 încoace: sonda „Luna-25” s-a prăbușit pe suprafața Lunii în august 2023, un eșec costisitor, cu atât mai vizibil cu cât India reușise anterior o misiune similară. Presiune bugetară și sancțiuni, dar și datorii și subfinanțare Textul leagă dificultățile actuale și de faptul că Rusia direcționează „multă” finanțare către războiul de agresiune împotriva Ucrainei, în timp ce sancțiunile occidentale apasă suplimentar. Totuși, aceeași sursă amintește că, în perioada Războiului Rece, URSS a reușit performanțe majore în pofida presiunilor geopolitice, de la „șocul Sputnik” (1957) până la competiția care a culminat cu aselenizarea americană din 1969. Trișkin descrie probleme „profunde” în industrie, pe care le caracterizează drept o fază de stagnare, asociată cu surplus de personal, datorii „insuportabile” la companiile cheie și subfinanțare „în toate domeniile”, într-o analiză publicată pentru think tank-ul Carnegie. Ce urmează: Rusia caută roluri de nișă și se uită tot mai mult spre China Deși Moscova își menține planurile lunare, inclusiv la nivel declarativ, Trișkin consideră că Rusia a ratat momentul și ar putea cel mult contribui cu soluții tehnice pentru o viitoare stație lunară, de exemplu în zona utilizării energiei nucleare. În acest sens, în cadrul primei „Săptămâni a Spațiului” de la Moscova (menționată ca fiind în desfășurare până pe 12 aprilie), compania de stat Rosatom a anunțat intenția de a construi reactoare nucleare mici pentru un avanpost pe Lună, capabile să funcționeze autonom cel puțin zece ani; este menționată și posibilitatea unui propulsor nuclear pentru rachete. Pe linia cooperării, un cosmonaut rus, Alexei Subrițki, spune că realizările partenerilor ar trebui să fie un stimulent pentru o misiune cu echipaj, „posibil” în cooperare cu alții, sugerând o accelerare a pașilor. Cea mai plauzibilă direcție de colaborare este China: cele două țări au semnat în 2025 o declarație de intenție pentru construirea unei centrale electrice lunare comune până în 2036. În paralel, China își împinge înainte programul lunar: după ce misiunea „Chang’e 6” a adus în 2024 probe de pe fața îndepărtată a Lunii, „Chang’e 7” ar urma să ajungă în acest an la polul sud pentru a căuta gheață de apă, ca etapă de pregătire pentru o bază de cercetare pe care „Chang’e 8” ar urma să o dezvolte. Publicația mai notează că avantajul Chinei ar fi organizarea centralizată a programului, care permite accelerarea deciziilor și a dezvoltării, inclusiv pe zona rachetelor reutilizabile, unde mai multe companii lucrează la modele similare celor promovate de SpaceX. [...]
Imagini surprinse de capsula Orion în misiunea Artemis II readuc în atenție vizibilitatea României în programele spațiale , printr-o postare a Ambasadei României în SUA, care a publicat cadre rare cu Marea Neagră văzută din orbită, potrivit digi24.ro . Dincolo de componenta vizuală, mesajul are o miză de comunicare instituțională: conectează un reper geografic românesc la un proiect major al NASA. Postarea ambasadei descrie Marea Neagră, văzută din spațiu, ca fiind „vastă, de un albastru intens şi de o forţă liniştită”, în imagini realizate de nava spațială Orion în timpul misiunii Artemis II. Ce spune Ambasada României și ce elemente punctează despre litoral Reprezentanții ambasadei notează că România, aflată pe țărmul vestic al Mării Negre, are o coastă de „doar 225–245 km”, cea mai scurtă dintre țările riverane. În același mesaj sunt amintite două repere cu încărcătură simbolică și de patrimoniu natural: Delta Dunării , descrisă drept „cel mai nou teritoriu al Europei” și unul dintre cele mai bogate ecosisteme din lume ca biodiversitate, aflat în extindere pe măsură ce fluviul remodelează țărmul; Constanța , menționată ca fiind fondată ca vechea colonie greacă Tomis în jurul anului 600 î.Hr. și prezentată drept unul dintre cele mai vechi orașe locuite neîntrerupt din regiune. Context: de ce contează asocierea cu Artemis II Artemis II este una dintre misiunile-cheie ale programului Artemis, prin care NASA dezvoltă capabilități pentru zboruri cu echipaj dincolo de orbita joasă a Pământului. În acest context, folosirea unor imagini realizate de capsula Orion pentru a evidenția Marea Neagră funcționează ca un instrument de poziționare publică: România este plasată, măcar la nivel de mesaj, în proximitatea unui proiect spațial cu vizibilitate globală. O relatare similară a fost publicată și de hotnews.ro , pe baza aceleiași postări de pe Facebook a ambasadei. [...]
Programul Artemis ar putea transforma Luna într-o „platformă” operațională pentru explorare , cu efect direct asupra modului în care NASA își planifică misiunile viitoare și asupra fezabilității unor baze lunare, potrivit digi24.ro . Miza nu este doar științifică, ci și practică: accesul la date și probe noi ar urma să reducă incertitudinile care blochează decizii legate de infrastructură, resurse și operațiuni pe suprafața Lunii. NASA urmează să revină pe Lună prin programul Artemis, cu obiectivul declarat de a pune bazele unei prezențe susținute, care să genereze un flux constant de date și mostre. În acest cadru, articolul indică faptul că unele dintre marile întrebări despre Lună ar putea primi răspuns în următorii 10–20 de ani, pe fondul tehnologiilor noi și al accesului la materiale lunare suplimentare. Ce aduce Artemis, dincolo de „întoarcerea” pe Lună Planul descris în material poziționează Artemis ca o trecere de la misiuni punctuale la o explorare cu continuitate. În acest context, sunt menționate etape ale programului: Artemis 2 a efectuat un zbor în jurul Lunii, Artemis 3 ar urma să testeze pe orbita terestră joasă operațiuni de întâlnire și andocare cu vehiculele care vor transporta viitoare echipaje, iar Artemis 4 este prezentată drept misiunea care ar urma să ducă din nou astronauți pe Lună, prima după Apollo 17 (1972). Consecința operațională: o prezență umană susținută ar permite instalarea de instrumente în zone neacoperite până acum și colectarea de probe din regiuni-cheie, ceea ce ar îmbunătăți semnificativ calitatea modelelor științifice folosite în planificare. Cele cinci „necunoscute” cu impact direct asupra planificării Materialul inventariază cinci mistere majore pe care misiunile Artemis le-ar putea aborda: Originea Lunii : teoria dominantă rămâne cea a coliziunii dintre Pământul timpuriu și un corp de mărime similară cu Marte, acum 4,5 miliarde de ani, însă baza de date este limitată de numărul redus de mostre Apollo. Accesul la roci noi și la materiale de la adâncime (de exemplu fragmente din mantaua expusă în cratere) ar putea consolida sau ajusta această ipoteză. Apa de pe Lună (cantitate și formă) : există indicii de gheață în craterele de la polul sud aflate permanent în umbră și apă în formă cristalină în minerale de la suprafață. Întrebarea cu relevanță practică este dacă apa este suficient de concentrată pentru a fi utilizată de viitoare baze; articolul notează scenarii de la resursă abundentă, procesabilă în oxigen sau combustibil, până la resursă prea dispersată pentru extracție fezabilă. Structura internă : datele seismice Apollo sunt insuficiente, fiind colectate din aceeași regiune, iar modelele actuale gravitaționale și termice sunt considerate prea simple pentru o hartă detaliată. O rețea modernă de seismometre, instalată în mai multe zone, ar putea rafina estimări privind nucleul, mantaua și distribuția căldurii reziduale. Diferențele dintre fața vizibilă și fața ascunsă : asimetria (fața ascunsă mai accidentată, fața vizibilă mai netedă și cu câmpii bazaltice) nu are o explicație care să se potrivească perfect cu modelele existente. Posibile expediții și probe de pe fața ascunsă ar putea aduce date despre vârstă, compoziție și evoluție termică. Dispariția câmpului magnetic : unele mostre Apollo sunt magnetizate, sugerând un „dinam” intern cândva activ, deși Luna pare prea mică și rece pentru a susține mult timp un câmp magnetic global. Probe noi din regiuni diverse și măsurători magnetice mai precise ar putea indica perioada și intensitatea acestui fenomen. De ce contează: Luna ca resursă și laborator, nu doar destinație Concluzia editorială a materialului este că, spre deosebire de era Apollo, Luna nu mai este văzută ca destinație finală, ci ca începutul unei noi etape de explorare. În termeni operaționali, răspunsurile la întrebările despre apă, interior și istorie geologică ar influența direct cât de realistă este o prezență umană susținută și ce tip de infrastructură ar putea fi justificată. Articolul avertizează totodată că nu toate răspunsurile vor veni rapid, însă următorul deceniu ar putea schimba substanțial calitatea întrebărilor și a datelor disponibile, odată cu „tolba” de roci lunare care ar urma să fie adusă pe Pământ. [...]
Reușita misiunii Artemis II validează calendarul NASA pentru revenirea pe Lună și deschide etapa de pregătire operațională pentru Artemis III , după ce capsula Orion a amerizat în siguranță în Oceanul Pacific, lângă San Diego, la finalul unei misiuni de 10 zile în jurul Lunii, relatează libertatea.ro . Amerizarea a avut loc la ora 17:07, ora Pacificului (3:07, ora României), după o călătorie de 1.117.659 km în spațiul cislunar (zona dintre Pământ și Lună). Deși durata efectivă a zborului a fost de 9 zile, 1 oră și 32 de minute, misiunea este consemnată oficial ca având 10 zile, întrucât ziua lansării este considerată „ziua unu a zborului”. Ce a testat NASA și de ce contează pentru următoarea misiune În reintrarea în atmosferă, Orion a rezistat la temperaturi de până la 2.760°C și la viteze de 40.233 km/h, iar sistemul de parașute a redus viteza capsulei înainte de impactul cu apa. În timpul misiunii, astronauții au evaluat, între altele, sistemele de susținere a vieții, detectoarele de radiații și noile costume spațiale — elemente care, potrivit articolului, sunt esențiale pentru viitoarele misiuni și pentru planul NASA de a construi o bază lunară estimată la 20 de miliarde de dolari (aprox. 100 miliarde lei) până în 2030. Cine a fost la bord și cum s-a încheiat operațiunea de recuperare Echipajul a fost format din comandantul Reid Wiseman, pilotul Victor Glover, Christina Koch (NASA) și Jeremy Hansen (Agenția Spațială Canadiană). Potrivit materialului, sunt primii oameni care revin de pe Lună după Apollo 17 (1970). După amerizare, echipa de salvare de pe USS John P. Murtha i-a recuperat cu bărci și i-a transportat la bordul navei cu elicopterul, unde au fost supuși controalelor medicale. Ce urmează: Artemis III și ținta de aselenizare din 2028 Administratorul NASA, Jared Isaacman, a legat explicit succesul Artemis II de pașii următori din program, inclusiv pregătirile pentru Artemis III și obiectivul de aselenizare în 2028. „Acesta este doar începutul. Vom reîncepe să facem acest lucru cu frecvență, trimițând misiuni către Lună până când vom aseleniza în 2028 și vom începe construirea bazei noastre. (...) trebuie să începem pregătirile pentru Artemis III”. În timpul misiunii, echipajul s-a apropiat de Lună la 6.545 km de suprafață, iar Christina Koch a devenit prima femeie care a călătorit pe Lună și s-a întors, Hansen – primul non-american, iar Glover – primul om de culoare, mai notează articolul. [...]
