Combinația dintre automatizarea accelerată și scumpirea energiei riscă să grăbească pierderea locurilor de muncă, pe măsură ce firmele caută să-și reducă rapid costurile într-o economie deja fragilă, argumentează The Guardian într-un comentariu semnat de Larry Elliott.

Autorul pornește de la ideea „distrugerii creative” din capitalism – înlocuirea tehnologiilor vechi cu unele noi, cu costuri sociale adesea dure – dar susține că valul actual, în care mașinile capătă abilități cognitive (pot „gândi” și „învăța”), are un potențial de perturbare economică mai mare decât automatizările din trecut. În mod ideal, guvernele ar avea timp să amortizeze tranziția prin investiții în competențe și strategii industriale, însă contextul actual ar reduce această „fereastră” de adaptare.

De ce criza energetică poate accelera automatizarea

În analiza publicată, războiul din Orientul Mijlociu este prezentat ca un factor care complică suplimentar tranziția: închiderea strâmtorii Hormuz ar fi dus la creșterea prețurilor la energie și la penurii de materii prime folosite în industrie și agricultură. În acest cadru, o creștere abruptă a costurilor pentru companii, combinată cu disponibilitatea tehnologiilor care economisesc forță de muncă, este descrisă drept un „amestec toxic” ce poate duce la reduceri rapide de personal, la scară mare.

Elliott susține că stimulentul de a înlocui oameni cu mașini crește tocmai pentru că perspectiva economică s-a deteriorat față de „acum câteva săptămâni”. El notează că Fondul Monetar Internațional a redus în această săptămână prognozele de creștere și a atras atenția asupra riscurilor unei recesiuni globale; dacă aceste avertismente se confirmă, șomajul ar putea crește, iar companiile ar deveni și mai motivate să taie costuri – în special costuri cu forța de muncă – și mai reticente să reia angajările chiar și după o îmbunătățire a condițiilor de business.

„De data asta ar putea fi diferit”: două riscuri pentru piața muncii

Autorul trece în revistă argumentul „optimiștilor AI”: pe termen scurt apar probleme, dar pe termen lung economia ar crea, ca și în alte revoluții tehnologice, mai multe locuri de muncă decât distruge, prin creșterea productivității și a creșterii economice.

Elliott indică însă două vulnerabilități ale acestei teze:

• nu există garanția că istoria se repetă, iar impactul AI ar putea fi mai transformator și mai disruptiv decât al unor tehnologii anterioare (exemplifică prin comparația cu motorul cu ardere internă);
• locurile de muncă eliminate de AI ar putea fi mai bine plătite decât cele nou create, cu riscul ca „mașinile să facă munca inteligentă”, iar oamenii să rămână cu sarcini mai simple și mai prost plătite.

Scenariul „buclă” și riscul financiar

Textul citează un scenariu atribuit companiei de cercetare Citrini, formulat înainte de izbucnirea războiului cu Iranul: o criză economică și financiară „condusă de AI” în 2028, în care automatizarea ar elimina locuri de muncă bine plătite din zona „white-collar” (birouri), reducând puterea de cumpărare. La nivel de firmă, accelerarea automatizării ar avea sens (mașinile pot funcționa continuu), dar la nivel de economie, scăderea cererii ar lovi veniturile companiilor, ar genera noi tăieri de costuri și un nou val de automatizare și concedieri, până la un posibil șoc bursier.

Autorul adaugă că, până acum, o temere pe Wall Street era un declin provocat de faptul că AI nu ar livra promisiunile; scenariul Citrini mută riscul în direcția opusă: o criză tocmai dacă „mașinile inteligente” se dovedesc într-adevăr eficiente. În această logică, țările care au adoptat cel mai rapid AI, precum SUA, ar fi mai vulnerabile.

Ce ar trebui să facă guvernele, potrivit autorului

Concluzia comentariului este că războiul funcționează ca un semnal de alarmă: factorii de decizie ar avea mai puțin timp decât cred pentru a pregăti economiile și societățile pentru impactul AI. Elliott propune concentrarea pe „trei R”: recalificare (reskilling), reindustrializare și redistribuire, cu avertismentul că, în lipsa unei reacții rapide, beneficiile AI ar putea fi captate de o minoritate, în timp ce majoritatea s-ar confrunta cu consecințele șomajului în masă.