Știri
Știri din categoria Externe

Retragerea completă a trupelor SUA din Irak schimbă direct ecuația de securitate și riscul operațional din regiune, într-un moment în care Bagdadul spune că va marca plecarea printr-o „Zi a independenței”, potrivit HotNews.
Un oficial guvernamental irakian a declarat pentru DPA (informație preluată de Agerpres) că armata americană și-a încheiat complet retragerea din Irak, inclusiv forțele combatante și trupele de sprijin logistic. DPA notează însă că informația nu a fost confirmată oficial, deocamdată, de Washington.
Conform Pentagonului, în ultimii ani în Irak mai erau desfășurați în jur de 2.500 de militari americani, staționați la Erbil (Kurdistanul irakian), la o bază din apropierea aeroportului din Bagdad și în Zona Verde, cartierul guvernamental din capitală. Retragerea a fost convenită de SUA și Irak în 2024.
Trupele americane din Irak au participat la campaniile împotriva organizației teroriste Stat Islamic (ISIS), lansate în 2014 de SUA și țări aliate. Gruparea a fost declarată învinsă militar în Irak în 2017 și în Siria în 2019, dar celule ale Statului Islamic rămân active și continuă să întreprindă sau să revendice atacuri ocazionale.
În același timp, sursa arată că situația de securitate din Irak s-a deteriorat din nou după declanșarea războiului americano-israelian împotriva Iranului la sfârșitul lunii februarie. În ultimii ani, Washingtonul și Teheranul s-au confruntat repetat pe teritoriul Irakului, iar în contextul actualului conflict legat de Iran au avut loc sute de atacuri care au vizat instalații și trupe americane din Irak, precum și ținte aparținând forțelor kurde.
DPA mai notează că este de așteptat ca Iranul și forțele aliniate cu el să salute retragerea trupelor americane.
Irakul va organiza patru zile de sărbătoare oficiale începând de miercuri, când expiră oficial termenul-limită pentru retragerea americană. Evenimentul va fi celebrat drept „Ziua independenței”, iar instituțiile publice vor fi închise.
În paralel, planul inițial prevedea ca milițiile puternice aliate cu Iranul să se dezarmeze și să fie integrate în aparatul de securitate al statului, în același timp cu retragerea SUA. Măsura anunțată de premierul Ali al-Saidi a fost însă amânată și ar urma să fie pusă în practică începând cu vara anului viitor.
SUA și aliații lor au invadat Irakul în 2003 și l-au înlăturat de la putere pe Saddam Hussein. După retragerea din 2011, armata americană a revenit în 2014, la solicitarea guvernului irakian, pentru a lupta împotriva ISIS.
Recomandate

Retragerea forțelor americane din Irak până la finalul lui septembrie 2026 riscă să lase regiunea autonomă Kurdistan fără un „scut” militar într-un moment în care Iranul a intensificat atacurile cu rachete și drone , potrivit unei analize din The Jerusalem Post . Regiunea kurdă din nordul Irakului, cu capitala la Erbil, a beneficiat de autonomie încă din anii ’90 și a fost sprijinită de SUA, inclusiv după 2003, când autonomia a fost consacrată în Constituția irakiană. În prezent, însă, plecarea militarilor americani din Irak include și retragerea din Kurdistan, unde SUA erau desfășurate la Erbil și într-o a doua locație. Americanii vor rămâne prin consulatul mare din Erbil, dar analiza notează că autoritățile regionale privesc cu îngrijorare ce urmează. Presiune de securitate: peste 1.000 de atacuri cu rachete și drone În contextul loviturilor SUA și Israelului asupra Iranului, Teheranul ar fi declanșat atacuri asupra regiunii Kurdistan, depășind pragul de 1.000 de atacuri cu rachete și drone, conform analizei. Țintele principale ar fi fost grupuri kurde disidente aflate în Kurdistanul irakian, formate din kurzi care au fugit din Iran în ultimele decenii. Sunt menționate mai multe organizații, între care Partidul Democrat al Kurdistanului Iranian, Komala, PJAK, Xhabat și Kurdistan Freedom Party (PAK). PAK este prezentat ca având un rol în lupta împotriva ISIS alături de peshmerga (forțele kurde) și ca fiind interesat acum să se implice împotriva regimului iranian. Lecția referendumului din 2017: izolarea politică poate reveni Analiza reamintește referendumul pentru independență din 25 septembrie 2017, când aproximativ 2,8 milioane de persoane au votat, iar peste 92% s-au pronunțat pentru independență. După acel moment, Bagdadul a sancționat regiunea, inclusiv prin încercări de închidere a aeroporturilor din Erbil și Sulimaniyeh și prin presiune militară în zona Kirkuk, oraș cu o prezență kurdă importantă. În acel episod, Turcia și Iranul au sprijinit Bagdadul, iar regiunea a rămas izolată. Analiza susține că atacurile și presiunile de atunci au fost coordonate inclusiv de Qasem Soleimani , comandantul Forței Quds din cadrul IRGC, împreună cu lideri ai unor miliții șiite. Ce se schimbă acum: Bagdadul își consolidează controlul în zone-cheie În prezent, relațiile dintre Erbil și Bagdad par „mult mai bune”, însă analiza indică o tendință care reduce spațiul de manevră al guvernului regional kurd (KRG): Irakul își consolidează controlul în alte zone, inclusiv printr-un acord cu gruparea armată yazidită YBS pentru depunerea armelor și printr-un acord cu Turcia privind preluarea bazei turcești Bashiqa, care ar urma să devină un obiectiv federal irakian. Consecința operațională pentru KRG, potrivit analizei, este creșterea influenței Bagdadului în Nineveh Plains și Sinjar, zone care se învecinează cu regiunea Kurdistan și pe care KRG le-a considerat în trecut „disputate”. În acest context, KRG ar fi puțin probabil să mai aibă un rol semnificativ în Sinjar sau Kirkuk. Miza imediată: apărare antidrone și finanțarea peshmerga Îngrijorarea centrală pentru KRG, atribuită premierului Masrour Barzani, este că regiunea ar putea deveni mai vulnerabilă la atacuri, în special cu drone și rachete. Analiza notează și riscul ca nu doar trupele SUA să plece, ci și finanțarea americană pentru peshmerga să se reducă sau să se oprească. În paralel, peshmerga au fost presați să se reformeze și să se unifice, iar KRG afirmă că a început acest proces, potrivit aceleiași surse. Calendarul retragerii: Washingtonul reconfirmă termenul-limită Publicația citează o relatare a Rudaw din Erbil, potrivit căreia un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a reafirmat că Washingtonul rămâne angajat să își retragă forțele militare din Irak până la termenul stabilit și că SUA urmează „calendarul de tranziție stabilit de comun acord” pentru încheierea operațiunilor militare ale coaliției în Irak. În lipsa unor detalii suplimentare despre aranjamentele de securitate post-retragere, analiza conturează un risc major pentru regiunea kurdă: diminuarea prezenței militare americane exact când amenințarea cu atacuri dinspre Iran și din partea milițiilor susținute de Teheran rămâne ridicată. [...]

SUA și China reduc tarifele pentru mărfuri de 60 mld. dolari (aprox. 270 mld. lei), într-un aranjament care poate tempera presiunea asupra lanțurilor de aprovizionare și a costurilor la import potrivit Antena 3 . Măsura vizează o gamă largă de produse – de la cărbune și produse agricole americane până la bunuri de consum fabricate în China – și vine după întâlnirea de la Washington dintre Donald Trump și Xi Jinping. Acordul este construit pe un mecanism numit „30 pentru 30”, prin care fiecare țară poate importa din cealaltă bunuri „nesensibile” în valoare de 30 de miliarde de dolari, beneficiind de tarife vamale reduse. Ce produse intră pe listele de tarife reduse Pe partea chineză, lista produselor americane pentru care se vor aplica tarife mai mici include 1.619 articole. Printre acestea se regăsesc porumb, grâu, carne congelată, fructe de mare, produse din lemn, cosmetice și dispozitive medicale, conform unei liste publicate de Casa Albă . Soia americană nu este inclusă, ceea ce este prezentat ca o lovitură pentru fermierii americani afectați de războiul comercial. În oglindă, lista SUA pentru importuri din China cu tarife reduse cuprinde 77 de produse, între care jucării, veselă, accesorii de bucătărie, perdele, aparate de ras electrice și mingi gonflabile. Angajamente pe energie și miza deficitului comercial Casa Albă a mai anunțat că China va importa cel puțin 10 milioane de tone metrice de cărbune din SUA în 2027 și din nou în 2028. Publicația notează însă că angajamente anterioare privind importuri de anumite mărfuri (inclusiv produse agricole) „nu au fost întotdeauna respectate în totalitate”. În plan mai larg, tarifele au fost folosite de Trump pentru a reduce deficitul comercial al SUA cu China. Reprezentantul comercial al SUA, Jamieson Greer, a declarat într-un interviu pentru CNBC că deficitul comercial pe mărfuri a scăzut cu 40% de când Trump a preluat funcția și că ar urma să ajungă la 140 de miliarde de dolari în acest an, în timp ce datele Biroului de Recensământ al SUA indică un deficit de aproximativ 295 de miliarde de dolari în 2024. Context: armistițiul tarifar și ce urmează Anunțul vine după ce SUA și China conveniseră anterior să pună pe pauză escaladarea măsurilor tarifare până la 10 ianuarie. Armistițiul comercial – cu tarife de 30% pentru produsele chineze și de 10% pentru produsele americane – a fost prelungit de mai multe ori din mai 2025, când cele două țări s-au întâlnit la Geneva pentru negocieri. Potrivit informațiilor prezentate, produsele incluse în lista anunțată duminică ar fi „cel mai probabil” exceptate de la viitoare măsuri tarifare, ceea ce sugerează o încercare de a izola o parte din comerțul bilateral de noi runde de taxe. Separat de comerț, SUA și China au convenit să creeze un canal bilateral de comunicare pentru a discuta despre eventuale „incidente” legate de inteligența artificială și au înființat Dialogul SUA–China privind „Superinteligența”, conform Casei Albe. [...]

Respingerea de către Trump a armistițiului propus de Iran prelungește riscul de șoc pe piața energiei , într-un moment în care Strâmtoarea Hormuz rămâne practic blocată, iar costurile politice și economice ale conflictului cresc pentru ambele părți, potrivit Al Jazeera . Donald Trump a spus sâmbătă că respinge propunerea Teheranului de a opri războiul și de a redeschide Hormuz, argumentând că Iranul „pierde foarte rău” și că vrea un acord, dar „acel acord nu ar fi acceptabil”. Duminică, ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a declarat că Iranul a văzut reacția inițială a lui Trump, însă nu a primit încă un răspuns prin intermediari; Qatar ar fi avut un rol de mediere în discuții purtate în marja Adunării Generale a ONU de la New York. Ce cerea Iranul și de ce contează pentru fluxurile de energie Propunerea iraniană, descrisă ca un plan pe șapte zile, includea o succesiune de pași care ar fi legat redeschiderea Strâmtorii Hormuz de concesii economice și de securitate din partea SUA. Concret, Teheranul cerea: ridicarea blocadei navale asupra porturilor iraniene; renunțarea la sancțiuni privind vânzările de petrol iranian; eliberarea a circa 12 miliarde de dolari (aprox. 54 miliarde lei) din active iraniene înghețate; respectarea unui armistițiu regional mai larg, inclusiv în Liban și Yemen. În schimb, Iranul ar fi redeschis Hormuz și ar fi început negocieri cu Washingtonul pentru un acord final. Miza economică este directă: închiderea „esențială” a strâmtorii a perturbat fluxurile de petrol și gaze din statele din Golf, care depind de exporturile energetice pentru finanțarea bugetelor, notează publicația. De ce Casa Albă crede că poate „aștepta” un acord mai bun Experții citați de Al Jazeera spun că respingerea indică o strategie de negociere în care Washingtonul mizează pe faptul că presiunea economică asupra Iranului nu și-a epuizat efectele. Andreas Krieg (King’s College London) apreciază că Trump vede propunerea Teheranului mai degrabă ca pe un semn de slăbiciune decât ca pe o oportunitate care trebuie acceptată imediat. În acest cadru, administrația Trump ar fi intensificat presiunea prin: întărirea blocadei navale; sancțiuni care vizează veniturile Iranului din petrol; amenințarea cu sancțiuni secundare (adică penalizări pentru țări/companii terțe care fac afaceri cu Iranul); sancțiuni în domeniul aviației, menite să perturbe zborurile. Richard Weitz (NATO Defence College) a declarat că Washingtonul ar putea crede că poate „aștepta puțin și obține termeni mai buni”, inclusiv din cauza îngrijorărilor legate de ordinea pașilor propusă de Iran. Riscul politic și economic pentru SUA: prețuri mai mari și presiune electorală Așteptarea nu este lipsită de costuri pentru Trump, avertizează analiștii. Un sondaj Reuters/Ipsos din august (citat de Al Jazeera) indica faptul că 63% dintre americani se opun războiului SUA-Israel cu Iranul, iar 31% îl susțin. În plus, creșterea costurilor cu combustibilul și transportul poate alimenta nemulțumiri legate de costul vieții înaintea alegerilor de la mijloc de mandat din noiembrie. Mohamad Elmasry (Doha Institute for Graduate Studies) spune că oferta Iranului poate fi interpretată ca o încercare de a-i oferi lui Trump o cale către scăderea prețurilor la petrol și gaze înainte de vot, dar avertizează că Teheranul ar putea decide să „îl facă să plătească” pentru refuz, inclusiv prin escaladare în apropierea alegerilor. De ce prelungirea conflictului poate lovi și transportul maritim global Krieg avertizează că Trump ar putea confunda „durerea” economică a Iranului cu disponibilitatea de a capitula, iar presiunea suplimentară nu garantează concesii suplimentare. În schimb, Iranul ar putea crește costurile conflictului pentru adversari, inclusiv prin Hormuz, infrastructură regională și, potențial, Bab al-Mandeb (strâmtoare între Yemen și Cornul Africii). În acest context, Al Jazeera notează că importanța Bab al-Mandeb a crescut după ce houthiții aliniați Iranului și-au extins controlul asupra coastei yemenite la Marea Roșie, obținând acces „neîngrădit” la această rută îngustă, cu implicații pentru transportul maritim. Gruparea a anunțat deja o blocadă navală asupra navelor saudite în Marea Roșie, după ce Riadul a început să folosească ruta ca alternativă pentru exporturile sale de petrol. Ce urmează: un conflict „prelungit” și o negociere pe termen Ross Harrison (Middle East Institute) apreciază că Teheranul ar putea fi acum „mai puțin îngrijorat” să nu exagereze și mai preocupat să nu pară dispus la compromisuri prea devreme. Într-un interviu difuzat sâmbătă de Al Jazeera, președintele iranian Masoud Pezeshkian a spus că Iranul nu mai are încredere în negocierile cu Washingtonul după atacuri în timpul rundelor anterioare și sancțiuni ulterioare: „Nu avem nicio încredere în partea americană și nu știm pe ce bază se poate ajunge la o înțelegere cu ea.” Concluzia experților citați este că „prelungirea” conflictului este scenariul cel mai probabil: ambele părți ar avea nevoie de un acord, dar fiecare crede că timpul îi va îmbunătăți poziția de negociere. Pentru piețele de energie și transport, asta înseamnă menținerea riscului de perturbări și a presiunii asupra prețurilor atât timp cât Hormuz rămâne un punct de blocaj. [...]

Iran condiționează redeschiderea Strâmtorii Hormuz de un acord rapid, dar spune că nu mai are încredere în negocierile cu SUA , într-un moment în care ruta prin care trecea înainte de război circa o cincime din petrolul și gazele tranzacționate la nivel global rămâne principalul său instrument de presiune, potrivit Al Jazeera . Președintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat, într-un interviu difuzat sâmbătă, că Teheranul „nu mai are încredere” în discuțiile cu Washingtonul, după ce runde anterioare de negocieri ar fi fost urmate de atacuri și sancțiuni. „Nu avem nicio încredere în partea americană și nu știm pe ce bază se poate ajunge la o înțelegere cu ea.” Miza economică: Hormuz, pârghia Iranului în război Pezeshkian și ministrul de Externe Abbas Araghchi au fost în această săptămână în SUA, la reuniunea liderilor mondiali organizată de ONU, unde au prezentat o propunere care ar urma să ducă la încetarea luptelor în războiul SUA–Israel cu Iranul și la deblocarea Strâmtorii Hormuz în termen de șapte zile. Conform planului descris de Araghchi, „pașii inițiali” ar dura patru-cinci zile, strâmtoarea ar fi redeschisă în ziua a șasea, iar „în ziua a șaptea” ar începe discuțiile cu SUA pentru un acord final pe subiecte agreate reciproc, inclusiv programul nuclear al Iranului. Ce cere Teheranul și ce oferă în schimb În cadrul propunerii, Washingtonul ar urma să: ridice blocada navală asupra porturilor iraniene; renunțe la sancțiunile privind vânzările de petrol ale Iranului; elibereze aproximativ 12 miliarde de dolari (aprox. 54 miliarde lei) din active iraniene înghețate; respecte o încetare a focului la nivel regional, inclusiv în Liban și Yemen. În schimb, Iranul ar urma să redeschidă Strâmtoarea Hormuz, descrisă de Al Jazeera drept principala pârghie a Teheranului. Pezeshkian a mai spus că mediatorii Qatar și Pakistan transmit mesajele Iranului către Washington și că negocierile ar porni de la un memorandum de înțelegere (MoU) convenit în iunie, pe care SUA ar trebui să-și clarifice poziția, după ce acesta a expirat luna trecută. Teheranul neagă responsabilitatea pentru blocaj și leagă redeschiderea de negocieri Pezeshkian a respins ideea că Iranul ar fi responsabil pentru blocarea strâmtorii, afirmând că SUA „au închis rutele înaintea noastră” și calificând închiderea drept „un răspuns natural” când accesul Iranului este tăiat. El a susținut că ruta ar putea fi redeschisă pentru transportul comercial dacă negocierile ar duce la încheierea războiului. Separat, într-un material video NewsFeed al aceleiași publicații, Al Jazeera notează că declarațiile lui Pezeshkian au venit cu puțin timp înainte ca Donald Trump să respingă propunerea Iranului privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz în șapte zile. [...]

Ruperea legăturilor economice dintre SUA și China ar avea costuri mari pentru ambele economii și pentru economia globală, într-un context în care rivalitatea geopolitică se intensifică, dar interdependența rămâne puternică în tehnologie, comerț, energie și lanțuri de aprovizionare, potrivit Digi24 . Textul preia o analiză din Foreign Policy și argumentează că o „decuplare” totală este mai puțin realistă decât o formă de „interdependență gestionată”. De ce contează: „decuplarea” totală nu seamănă cu Războiul Rece Analiza pleacă de la ideea că analogia cu Războiul Rece are limite: SUA și Uniunea Sovietică erau în mare parte separate economic, tehnologic și cultural, în timp ce SUA și China sunt „profund interconectate”. În acest cadru, o ruptură amplă ar presupune costuri semnificative nu doar pentru Washington și Beijing, ci și pentru restul economiei mondiale, având în vedere legăturile multor state cu China în materie de produse, materii prime, componente și capacități de producție. Exemple de interdependență cu efecte directe în economie Materialul indică două situații care ilustrează cum competiția nu exclude cooperarea sau efectele indirecte între cele două economii: Securitate cibernetică și inteligență artificială: după atacul asupra platformei americane Hugging Face , compania a ajuns să folosească un model chinezesc (GLM-5.2, dezvoltat de Z.ai) pentru a înțelege incidentul, după ce modelele americane au refuzat să ajute din cauza mecanismelor de siguranță care nu distingeau suficient între investigație și atac. Piața petrolului: în contextul războiului SUA cu Iranul, au existat estimări că prețul petrolului ar putea urca puternic (unele prognoze indicând 150 de dolari/baril). Analiza susține că un factor care a contat în evitarea acestui scenariu a fost reducerea importurilor de petrol ale Chinei cu aproximativ 4 milioane de barili pe zi , decizie luată din propriile considerente. Dependențe strategice: medicamente, materii prime, cipuri Un punct sensibil rămâne faptul că interdependența poate fi folosită ca instrument de presiune. În zona farmaceutică, Organizația nonprofit United States Pharmacopeia estimează că aproximativ 41% dintre materiile prime esențiale utilizate pentru medicamentele aprobate în SUA provin exclusiv din China. Sunt menționate și date citate de Brookings privind dependențe importante la antibiotice și materii prime pentru medicamente precum statinele, antidepresivele și tratamentele pentru hipertensiune. În paralel, Beijingul este prezentat ca fiind preocupat de dependența de tehnologia americană, inclusiv de cipurile necesare dezvoltării inteligenței artificiale. Ce propune analiza: „interdependență gestionată”, nu rupere generalizată În locul unei decuplări ample, analiza atribuită lui Fareed Zakaria avansează ideea de „interdependență gestionată”: cartografierea legăturilor economice, reducerea dependențelor considerate inacceptabile prin diversificare și alternative, dar păstrarea relațiilor care aduc beneficii ambelor părți fără riscuri majore de securitate. Miza, în această logică, este delimitarea zonelor în care competiția este inevitabilă, unde dependența devine vulnerabilitate și unde menținerea legăturilor poate preveni ca un conflict sectorial să se transforme într-o criză generalizată. [...]

Președintele ucrainean Volodîmîr Zelenskiy spune că Rusia ar putea primi încă 10.000 de militari nord-coreeni , într-un nou pas care ar adânci implicarea Phenianului în război și ar complica suplimentar calculele de securitate pentru regiune, potrivit Reuters . Zelenskiy a afirmat că pe teritoriul Rusiei se află deja „peste 8.000” de soldați nord-coreeni și că sunt în desfășurare pregătiri pentru dislocarea altor 10.000. El a invocat „date noi” și a spus, într-o postare pe X, că militarii „sunt selectați pentru instruire și dislocare ulterioară în Rusia”. Contextul estimărilor și miza operațională În august, Zelenskiy declara că până la 50.000 de soldați nord-coreeni ar putea fi trimiși să lupte de partea Rusiei și cerea Coreei de Sud sprijin pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei. Seulul a anunțat în iulie un pachet de ajutor de 100 milioane de dolari (aprox. 450 milioane lei), care a exclus armele letale. Potrivit estimărilor ucrainene și sud-coreene citate de Reuters , Coreea de Nord a trimis din 2024 între 14.000 și 15.000 de militari pentru a sprijini Rusia, majoritatea fiind desfășurați în regiunea Kursk, pentru a ajuta la respingerea unei incursiuni ucrainene. Tensiuni Kiev–Seul pe tema prizonierilor Declarațiile lui Zelenskiy vin pe fondul unei dispute între Kiev și Seul, după ce liderul ucrainean a anunțat săptămâna trecută că Ucraina a transferat în Coreea de Sud doi soldați nord-coreeni capturați. Seulul și-a exprimat regretul, invocând un acord de confidențialitate privind transferul, și a protestat față de ceea ce a numit o declarație falsă a administrației prezidențiale ucrainene, care ar fi negat existența unui astfel de acord. Sprijin militar nord-coreean dincolo de trupe Reuters mai notează că Phenianul ar fi furnizat Rusiei milioane de proiectile de artilerie și mortar, precum și rachete balistice, sisteme de artilerie cu rază lungă și lansatoare multiple de rachete, potrivit evaluărilor ucrainene și independente. Informațiile privind noi dislocări rămân, în acest stadiu, la nivel de declarații și estimări prezentate de partea ucraineană, însă ele indică o posibilă creștere a sprijinului nord-coreean pentru efortul de război al Rusiei. [...]