GOOGL$343.84-3.24%

Google testează dacă poate rula hardware AI pe orbită, un pas care ar putea schimba pe termen lung ecuația costurilor și a limitărilor energetice pentru centrele de date, potrivit Mobilissimo. În cadrul Project Suncatcher, compania trimite „în zilele următoare” un prim prototip în orbita joasă a Pământului, prin misiunea SpaceX Transporter-18, pentru a verifica dacă procesoarele TPU (cipuri specializate pentru inteligență artificială) rezistă în condiții reale de spațiu.

Miza operațională este directă: dacă testul reușește, Google ar putea valida o direcție de infrastructură în care o parte din calculul necesar AI se mută în spațiu, unde energia solară ar fi mai abundentă, dar unde răcirea componentelor devine o problemă critică.

Ce verifică Google în acest prim test

Satelitul de test este gândit ca o etapă intermediară față de planurile anunțate în noiembrie 2025, când Google vorbea despre trimiterea a două prototipuri în spațiu până la începutul lui 2027. Acum, compania accelerează cu un test „mai devreme”, tocmai pentru a vedea ce funcționează în practică.

Condițiile pe care hardware-ul trebuie să le suporte, conform articolului:

• Lansarea până în orbita joasă durează aproximativ 10 minute, interval în care satelitul poate suporta accelerații de până la 10 g, iar componentele individuale pot ajunge la 50–100 g. Google spune că a simulat lansarea în laborator, „scuturând” hardware-ul pe trei axe.
• Radiația: TPU-urile Trillium au fost testate cu protoni la Crocker Nuclear Laboratory (UC Davis), în timp ce rulau sarcini AI. Google afirmă că au rezistat unei doze totale de radiație ionizantă mai mari decât cea estimată pentru o misiune orbitală de cinci ani.

De ce energia nu e totul: răcirea devine „gâtul de sticlă”

Motivația din spatele proiectului ține de presiunea tot mai mare pe consumul energetic al centrelor de date pentru AI. În spațiu, Google estimează că un panou solar plasat pe o orbită potrivită poate produce de până la 8 ori mai multă energie decât unul similar instalat pe Pământ.

Problema majoră nu este însă producția de energie, ci disiparea căldurii. În vid, căldura nu se evacuează prin convecție (nu există aer), astfel că Google experimentează cu heat pipe-uri (tuburi termice care transferă căldura) și radiatoare care să ducă energia termică departe de TPU-uri și să o radieze în spațiu. Articolul indică răcirea drept una dintre validările-cheie ale acestui prim satelit.

Ce urmează, dacă testul confirmă ipoteza

În 2027, Google ar vrea să trimită pe orbită doi sateliți care să comunice între ei prin legături laser de mare viteză, ca parte a unei arhitecturi în care mai mulți sateliți ar funcționa împreună într-un „cluster” (grup de unități care lucrează coordonat). Compania compară precizia necesară pentru menținerea legăturii laser cu „lovirea unei ținte de dimensiunea unei monede de la kilometri distanță”, în timp ce ambele obiecte se mișcă.

Până atunci, Transporter-18 nu înseamnă „un centru de date Google” în sensul clasic, ci un test de bază: dacă hardware-ul AI poate fi ținut funcțional suficient de mult pe orbită încât să merite construirea restului infrastructurii.