Știri
Știri din categoria Bănci
Amenda Consiliului Concurenței pe cazul ROBOR nu se traduce automat în bani pentru fiecare debitor, iar eventualele despăgubiri ar presupune procese individuale cu probe și calcule distincte, potrivit unei analize citate de Profit. Mesajul vine după decizia Consiliului Concurenței de amendare a băncilor cu 3,7 miliarde de lei și pe fondul apariției unor îndemnuri publice către clienți să ceară despăgubiri.
Reprezentantul FinBan, Murgulescu, susține că se „vinde speranță procedurală ambalată ca certitudine” înainte ca decizia motivată să fie publică și înainte ca instanțele să se pronunțe, iar confuzia între amendă și despăgubire ar fi întreținută „voit” și „complet neetic/fals”.
„Prima mare confuzie care trebuie clarificată este aceasta: o amendă aplicată de Consiliul Concurenței nu înseamnă automat că fiecare client are bani de primit.”
Argumentul central este de natură juridică și ține de efectele unei sancțiuni administrative: amenda se plătește la bugetul de stat și nu stabilește, prin ea însăși, existența unui prejudiciu pentru fiecare client cu credit legat de ROBOR.
„Amenda este o sancțiune administrativă. Ea se plătește la bugetul de stat. Nu se împarte clienților. Nu se transformă automat în despăgubiri.”
În consecință, chiar dacă ar exista temei pentru despăgubiri, acestea nu ar rezulta „în bloc” din amendă, ci ar trebui stabilite separat.
Potrivit aceleiași analize, un demers de recuperare a banilor ar presupune demonstrarea, pentru fiecare caz, a elementelor clasice ale răspunderii: fapta, prejudiciul, legătura de cauzalitate și cuantumul prejudiciului.
„Trebuie dovedite separat fapta, prejudiciul, legătura de cauzalitate și cuantumul prejudiciului.”
Cu alte cuvinte, miza se mută din zona unei sancțiuni aplicate de autoritate în zona probelor concrete: cât a pierdut efectiv fiecare client și în ce măsură pierderea ar fi fost cauzată direct de conduita sancționată.
Murgulescu mai afirmă că în spațiul public se amestecă noțiuni diferite – „contact, coordonare, cartel și manipulare” – și amintește declarațiile președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, potrivit cărora băncile nu ar fi făcut un cartel pentru stabilirea nivelului indicelui, ci s-ar fi influențat între ele.
În această logică, întrebarea-cheie nu ar fi dacă a existat contact între bănci (participarea la mecanismul de piață pentru stabilirea indicelui fiind impusă de lege), ci dacă schimburile de informații au redus incertitudinea competitivă și, mai ales, dacă au produs un efect concret asupra ROBOR.
Chirițoiu a declarat că procesul de fixing al ROBOR ar fi fost „viciat” cu „fracțiuni” de procent. Analiza citată insistă însă că, pentru o acuzație de manipulare, trebuie răspuns la întrebarea: care ar fi fost nivelul „corect” al indicelui în absența conduitei sancționate – solicitare pe care, potrivit textului, ar fi formulat-o și BNR către Consiliul Concurenței.
În același material se arată că evoluția ROBOR trebuie citită în contextul macroeconomic al ultimilor ani (inflație ridicată, criză energetică, război la graniță, deficite mari, creșterea dobânzii de politică monetară). În acest cadru, „costul banilor crește” ca mecanism economic, nu ca rezultat automat al unei „conspirații”, susține Murgulescu.
Profit notează și datele invocate în analiză: ROBOR la 3 luni a urcat de la circa 2% la peste 8% pe an, în timp ce inflația a ajuns aproape de 17% pe an în 2022. Chirițoiu ar fi spus, totodată, că nu au fost găsite devieri mai mari ale ROBOR în perioada de maximă creștere.
La nivel operațional și de piață, concluzia imediată pentru debitori este că o eventuală „recuperare” nu poate fi tratată ca un drept automat derivat din amendă, ci ca o dispută care depinde de motivarea deciziei, de testul instanțelor și de demonstrarea efectului concret asupra fiecărui contract de credit.
