Știri
Știri din categoria Apărare
Administrația Trump pregătește o vânzare militară către Turcia de peste 700 de milioane de dolari (aprox. 3,2 miliarde lei), vizând zeci de motoare produse de General Electric pentru programul avionului de luptă Kaan, în pofida rezervelor exprimate de membri ai Congresului, potrivit Adevărul, care citează Reuters.
Motoarele ar urma să fie folosite în programul Kaan, descris ca primul avion de luptă dezvoltat integral de Turcia, proiect lansat în 2016 în cadrul eforturilor Ankarei de a-și consolida industria proprie de apărare.
Reuters notează că tranzacția ar putea fi finalizată în zilele următoare, iar Departamentul de Stat ar urma să trimită ulterior notificarea oficială către Congres. În etapa informală de evaluare, congresmanul democrat Gregory Meeks, membru de rang înalt al Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanților, și-a exprimat rezervele față de vânzare.
Departamentul de Stat a refuzat să comenteze informațiile, potrivit aceleiași surse.
Posibila aprobare vine într-un moment în care relațiile Washington–Ankara sunt prezentate ca îmbunătățite în timpul administrației Trump, dar rămân marcate de tensiuni legate de excluderea Turciei din programul F-35 și de sancțiunile impuse după achiziția de către Ankara a sistemelor rusești S-400. Washingtonul susține că S-400 reprezintă un risc pentru securitatea alianței și pentru tehnologia militară occidentală.
În același timp, anunțul este plasat cu puțin înaintea summitului NATO găzduit de Turcia pe 7 și 8 iulie, într-un context de dezbateri privind cheltuielile de apărare și rolul aliaților în crizele de securitate.
Recomandate
Turcia încearcă să limiteze riscurile de escaladare regională după semnarea acordului trilateral de apărare de la Mecca cu Arabia Saudită și Pakistan, insistând că pactul nu vizează Iranul, potrivit Al Jazeera . Mesajul vine pe fondul întrebărilor despre cum ar funcționa în practică o clauză de apărare mutuală de tip „Articolul 5” și cum va reacționa Teheranul. Acordul – „ Mecca Joint Defence Agreement ” – a fost semnat vineri de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman și premierul pakistanez Shehbaz Sharif. Documentul prevede că un atac armat asupra uneia dintre cele trei țări ar fi considerat un atac asupra tuturor. Ministrul turc de Externe, Hakan Fidan , a declarat sâmbătă că pactul nu identifică Iranul sau orice alt stat drept „amenințare comună” și că țările care nu atacă semnatarii nu ar trebui considerate ținte. Cum ar urma să funcționeze clauza de apărare mutuală Fidan a descris angajamentul drept „tehnic” similar cu Articolul 5 al NATO, dar a subliniat că răspunsul ar depinde de circumstanțe. Potrivit explicațiilor sale, statul atacat ar trebui să ceară asistență și să precizeze tipul de sprijin necesar, care ar putea include: informații (intelligence) și logistică; muniție; desfășurarea de unități militare. Acordul prevede și crearea unor comitete politice și militare – cu miniștri de externe și ai apărării, precum și șefi militari – plus un secretariat permanent în Arabia Saudită. Turcia spune că cele trei state vor lucra la instruire comună, schimb de informații, logistică, evaluări de risc și interoperabilitate militară (capacitatea forțelor de a opera împreună). Industrie de apărare și calendarul negocierilor Cooperarea în industria de apărare este prezentată ca o componentă importantă a pactului. Fidan a spus că liderii au discutat inclusiv despre modul în care cele trei țări ar putea beneficia de tehnologiile militare ale celorlalți. Tot el a afirmat că pregătirile pentru acord au durat aproape doi ani și opt luni, sugerând că înțelegerea nu a fost redactată doar ca reacție la tensiunile actuale în care este implicat Iranul. Reacția Iranului și miza extinderii În pofida asigurărilor Ankarei, oficiali iranieni au pus sub semnul întrebării acordul și au avertizat Arabia Saudită să nu se bazeze pe noii parteneri pentru securitate. Mahmoud Nabavian, membru al Comisiei pentru securitate națională și politică externă din parlamentul Iranului, a spus că o cooperare cu Turcia și Pakistan nu ar garanta securitatea saudiților, iar un alt membru, Ebrahim Rezaei, a catalogat pactul drept un „acord pe hârtie”. Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, nu a menționat direct acordul într-un mesaj publicat vineri pe X, însă a cerut statelor din regiune să se bazeze pe propriile forțe și să urmărească „o fraternitate adevărată”, subliniind totodată „forța și pregătirea” armatei iraniene. Pe partea turcă, Fidan a prezentat acordul ca parte a unui demers mai amplu de a crește responsabilitatea regională pentru securitate și a criticat rolul „hegemonilor externi”, despre care a spus că agravează problemele. El a indicat că Ankara vrea extinderea aranjamentului și a afirmat că Egiptul ar putea adera după rezolvarea unor chestiuni tehnice. În acest stadiu, rămân neclare detalii-cheie despre coordonarea militară într-o criză, însă arhitectura propusă – comitete, secretariat și accent pe interoperabilitate și industrie de apărare – sugerează că pactul este gândit să depășească nivelul unei simple declarații de apărare mutuală. [...]
Planul administrației Trump de a construi 15 cuirasate nucleare ar putea ajunge la 275 de miliarde de dolari (aprox. 1.265 miliarde lei) , iar șantierele navale americane s-ar putea să nu aibă capacitatea necesară pentru un asemenea volum, potrivit unui raport al Biroului pentru Buget al Congresului (CBO), relatat de HotNews . Costul total estimat vizează 15 nave de luptă de suprafață cu propulsie nucleară, cu un preț „în jur de” 18 miliarde de dolari (aprox. 83 miliarde lei) pe unitate, ceea ce le plasează în aceeași categorie de cost cu portavioanele din „clasa Ford”, cele mai scumpe nave militare construite până acum. Cât ar costa, concret, programul și cum se compară cu alte nave În planul de construcții navale pentru 2027, publicat în mai, Marina SUA a indicat că intenționează să achiziționeze 15 cuirasate cu un deplasament de 35.000 de tone în perioada 2028–2056. CBO estimează că prima navă ar costa 23,4 miliarde de dolari (aprox. 108 miliarde lei), iar cele construite ulterior aproximativ 18 miliarde de dolari (aprox. 83 miliarde lei) fiecare. Raportul notează că aceste valori sunt peste estimările anterioare: 15,1 miliarde de dolari pentru prima unitate și 10,2 miliarde de dolari pentru a doua și a treia. Diferența este pusă, în raport, pe faptul că estimarea inițială viza o navă cu propulsie convențională, nu una cu propulsie nucleară. Ca repere de comparație, CBO indică: portavionul „USS Gerald R. Ford”, intrat în serviciu în 2017, a costat 13,3 miliarde de dolari (aprox. 61 miliarde lei), iar versiunile mai noi din „clasa Ford” sunt estimate la circa 22 de miliarde de dolari (aprox. 101 miliarde lei) fiecare; viitoarele submarine purtătoare de rachete balistice din „clasa Columbia” sunt estimate la aproximativ 10 miliarde de dolari (aprox. 46 miliarde lei) bucata. Capacitatea industrială, a doua constrângere majoră Dincolo de finanțare, CBO avertizează că șantierele navale din SUA ar putea să nu poată susține volumul de muncă necesar. Noile cuirasate ar urma să fie de peste trei ori și jumătate mai mari decât distrugătoarele cu rachete ghidate din „clasa Arleigh Burke”, care domină în prezent construcția navelor de luptă de suprafață pentru Marina SUA. „Până în 2035, planul Marinei (…) ar urma să crească mai mult decât dublu volumul total, exprimat în tonaj, al navelor mari de luptă de suprafață pe care constructorii navali ar trebui să le producă (…). Adaptarea la o asemenea creștere semnificativă a producției de nave mari de luptă de suprafață ar putea reprezenta o provocare pentru industria construcțiilor navale”, se arată în raportul CBO. Raportul plasează această problemă într-un context mai larg al industriei, descrisă ca fiind afectată frecvent de întârzieri și depășiri de costuri. În acest sens, este citată o declarație din anul precedent a fostului secretar al Marinei, John Phelan, potrivit căreia cel mai performant program de construcții navale avea o întârziere de șase luni și depășise bugetul cu 57%. „Toate programele noastre sunt un dezastru”, a declarat el în fața Congresului. Context: ce ar urma să includă noile cuirasate Administrația de la Washington a anunțat proiectul în decembrie anul trecut, președintele SUA afirmând că navele vor fi echipate cu „tunuri și rachete la cel mai înalt nivel”, arme hipersonice, tunuri electromagnetice, rachete de croazieră și „cele mai sofisticate lasere din lume”. Ulterior, Marina SUA a precizat că aceste cuirasate vor transporta rachete de croazieră cu focoase nucleare, ceea ce le-ar transforma în cele mai puternice nave din arsenalul american, după submarinele cu rachete balistice. [...]
SUA mențin pe agendă o posibilă producție de interceptoare Patriot pentru Ucraina , deși președintele Donald Trump și-a exprimat recent rezervele față de un astfel de acord, potrivit Agerpres , care citează patru surse familiarizate cu discuțiile. Miza este una operațională: Kievul caută urgent rachete PAC-3, printre puținele capabile să intercepteze rachete balistice, într-un context în care Ucraina susține că a rămas fără interceptoare Patriot. Discuțiile vizează inclusiv varianta ca Ucraina să producă unele componente, iar asamblarea finală să aibă loc în altă parte a Europei. O opțiune menționată de surse este trimiterea componentelor în Germania pentru asamblare finală. Contextul politic rămâne însă volatil. Luna trecută, Trump i-a spus lui Volodimir Zelenski, la o întâlnire la Ankara, că SUA ar urma să acorde o licență pentru fabricarea rachetelor PAC-3, dar săptămâna trecută a declarat presei că SUA nu au fost de acord să permită Ucrainei să construiască rachete Patriot și că Washingtonul trebuie să fie „foarte atent” când permite altora să le producă. Potrivit a două surse, schimbarea de ton a venit după o întâlnire „dificilă” cu Zelenski la Casa Albă. Ce opțiuni sunt analizate Potrivit celor patru surse citate, pe masă sunt mai multe variante, între care: fabricarea de componente Patriot în Ucraina și asamblarea lor în Germania; includerea Ucrainei într-un program americano-european existent pentru interceptoare Patriot; permisiunea ca Ucraina să construiască o versiune mai ieftină a PAC-3. Emisarul Washingtonului la NATO, Matthew Whitaker , conduce eforturile de a ajunge la un acord și a fost la Kiev luna trecută pentru discuții cu oficiali ucraineni și directori din industria de armament. Una dintre surse a precizat că „nu a fost dat niciun ordin de oprire a discuțiilor”. Casa Albă a refuzat să comenteze. Limitarea-cheie: livrările nu ar veni rapid Chiar dacă se ajunge la un acord, Ucraina nu ar începe să primească rachete noi mai devreme de un an, potrivit sursei. Pentru nevoile imediate, Kievul îndeamnă aliații să transfere o parte din propriile stocuri. În paralel, fosta ambasadoare a Ucrainei în SUA, Olga Stefanișîna, a declarat că Kievul explorează achiziții pe termen lung de PAC-3 și un schimb de livrări cu alte țări pentru a primi rachete mai devreme; ea a mai spus că Lockheed Martin este implicată și ar urma să trimită o echipă în Ucraina. Compania nu a răspuns solicitărilor de comentarii, conform materialului. Pe fundal, oficiali americani citați indică faptul că licențierea producției de arme americane în Europa este discutată activ din 2022, dar avertizează că deschiderea de noi linii de producție nu este simplă, iar producția începe de obicei la trei până la șapte ani după semnarea unui acord de licență. Totodată, stocurile globale de rachete de ultimă generație ar fi scăzut după războiul din Iran, iar interceptoare Patriot destinate Ucrainei ar fi fost redirecționate către armata americană și aliații SUA din Golf, potrivit sursei. [...]
Epuizarea rapidă a rachetelor americane de precizie cu rază lungă în războiul de cinci luni cu Iranul ridică semne de întrebare privind capacitatea SUA de a susține operațiuni similare și de a descuraja alți adversari, potrivit unei analize publicate de The Jerusalem Post , care citează Reuters și surse familiarizate cu datele interne. Potrivit a trei persoane care cunosc situația, Armata SUA a consumat o mare parte din stocul de muniții de precizie cu rază lungă, în principal rachete sol-sol ATACMS (Army Tactical Missile Systems) și PrSM (Precision Strike Missiles). Două dintre surse afirmă că SUA au folosit „practic toate” aceste arme, fără a preciza câte mai rămân. Munițiile respective, care costă peste 1 milion de dolari bucata (aprox. 4,6 milioane lei), sunt esențiale pentru lovituri de la distanță, reducând riscul pentru piloți și platforme. În contextul în care PrSM este generația mai nouă destinată să înlocuiască ATACMS, scăderea stocurilor poate influența opțiunile operaționale ale Washingtonului dacă ar relua atacuri la scară mare asupra Iranului, inclusiv printr-o dependență mai mare de misiuni cu avioane pilotate, considerate mai riscante. Ce înseamnă pentru pregătirea militară și descurajare Sursele citate spun că diminuarea stocurilor ar putea limita capacitatea SUA de a răspunde la alte crize și de a descuraja adversari precum Rusia și China. Un al patrulea interlocutor afirmă că US Central Command (CENTCOM) a ajuns aproape să epuizeze rachetele terestre pe care le avea înainte de război, dar a reușit să se reaprovizioneze din stocuri americane din alte regiuni ale lumii. În paralel, în interiorul administrației Trump au avut loc discuții tensionate, în ultima săptămână, despre cât timp pot continua loviturile asupra Iranului fără ca stocurile să scadă la niveluri care ar afecta reacția la alte situații. Casa Albă a transmis o declarație a președintelui Donald Trump, potrivit căreia SUA au „mult mai multe muniții decât oricine din lume” și „mult mai mult decât avem nevoie”, adăugând că industria de apărare produce mai mult și își extinde capacitățile. Producția crește, dar riscul unui deficit rămâne Analiștii citați în material apreciază că producția unor muniții (inclusiv obuze de artilerie și mai multe tipuri de rachete) este la niveluri record, dar avertizează că ar putea să nu acopere necesarul unui război prelungit. Lockheed Martin, producătorul ATACMS și PrSM (și al sistemului THAAD), nu a răspuns imediat solicitărilor privind nivelul stocurilor sau declarațiile lui Trump. Nici Raytheon, producătorul rachetelor Tomahawk și al interceptorilor Patriot, nu a oferit un răspuns imediat. Purtătorul de cuvânt-șef al Pentagonului, Sean Parnell, a declarat că armata SUA „are tot ce îi trebuie” pentru a acționa „la momentul și în locul ales de președinte” și că a derulat operațiuni în mai multe comandamente, menținând în același timp un „arsenal profund” de capabilități. Și munițiile defensive se reduc: Patriot, THAAD și Tomahawk Un raport al Center for Strategic and International Studies (CSIS) publicat săptămâna trecută estimează că între februarie și iulie au fost consumate aproximativ 65% din interceptoarele Patriot, iar stocul de interceptori THAAD ar fi cu cel puțin 38% mai mic decât la începutul războiului. Reuters precizează că nu a văzut datele de stoc, însă două surse spun că aceste estimări corespund datelor interne. În plus, una dintre surse afirmă că SUA au consumat „puțin sub jumătate” din stocul global de rachete de croazieră Tomahawk de la începutul războiului, o cifră pe care Reuters spune că nu a putut să o verifice independent. În acest context, Raytheon (divizie a RTX) ar fi ajuns la un acord preliminar multianual cu Pentagonul pentru creșterea producției de Tomahawk, ca parte a efortului de refacere a stocurilor. Context politic: autoritatea de a purta război fără Congres Conflictul a alimentat dezbaterea privind autoritatea lui Trump de a desfășura ostilități împotriva Iranului fără autorizare din partea Congresului. Potrivit materialului, nu a fost înaintată nicio cerere pentru o declarație de război sau pentru o autorizare de folosire a forței militare. În paralel, două surse spun că lideri militari au avertizat de săptămâni că stocurile de arme defensive se reduc. Mai multe instituții media au relatat recent că Trump ar fi renunțat la o nouă ofensivă majoră în Iran, parțial din cauza acestor avertismente; un oficial american a contestat relatările, susținând că decizia a fost influențată de presiuni din partea statelor din Golf. [...]
Autoritățile au emis un nou RO-Alert în Tulcea după detectarea unei ținte aeriene la graniță. Potrivit Mediafax , sistemele de supraveghere ale Ministerului Apărării Naționale (MApN) au identificat în noaptea de sâmbătă spre duminică o țintă aeriană în apropierea frontierei cu Ucraina, iar populația a fost avertizată prin mesaj RO-Alert. Drona a fost identificată la ora 23:35, iar Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru emiterea mesajului. Conform mesajului publicat de MApN pe Facebook, RO-Alert a fost transmis începând cu ora 00:22. „Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea, care a transmis un mesaj RO-Alert începând cu ora 00:22.” Alertă limitată în timp și fără pătrundere în spațiul aerian național Măsurile de alertare au fost menținute până la ora 00:48, când alerta aeriană a încetat. Autoritățile au precizat că ținta a dispărut de pe sistemele radar, a evoluat în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina și nu a intrat în spațiul aerian al României. „Ținta aeriană a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar. Aceasta a evoluat în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina și nu a pătruns în spațiul aerian național. Alerta aeriană a încetat la ora 00:48.” Context: avertizări repetate în 2026 Nu este primul episod de acest tip în județul Tulcea. Mediafax notează că marți a mai fost emisă o avertizare privind „posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian”, iar duminica trecută au fost transmise două mesaje RO-Alert după detectarea, în două rânduri, a unor ținte aeriene în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina. În 2026, autoritățile au emis 61 de mesaje de avertizare, potrivit datelor transmise de ISU Tulcea. [...]
Rusia își întărește protecția bazelor de submarine prin plase anti-dronă , un semnal că amenințarea sistemelor fără pilot a ajuns să influențeze direct postura operațională inclusiv la facilități strategice aflate departe de frontul din Ucraina, potrivit TWZ . Imagini satelitare recente arată că Marina rusă folosește plase pentru a proteja submarinele de atacuri cu drone la baza Rybachiy, pe Peninsula Kamceatka (Extremul Orient rus). În paralel, apar indicii de măsuri noi și la baza Novorossiysk, la Marea Neagră, pentru a reduce vulnerabilitatea submarinelor la amenințări aeriene fără pilot. Rybachiy: plase peste submarinele strategice ale flotei din Pacific Publicația notează că a obținut imaginile cu plasele de la compania Vantor, iar Business Insider a relatat primul despre aceste imagini (link în lista de referințe a materialului). Rybachiy este portul de bază pentru marea majoritate a submarinelor nucleare rusești purtătoare de rachete balistice din clasele Borei și Borei-A aflate în serviciu, dar găzduiește și alte submarine de atac și cu rachete ghidate ale Flotei Pacificului. Imagini Vantor din 4 august 2026 arată mai multe tipuri de submarine acoperite complet cu plase. Conform analizei, aspectul este în linii mari similar cu plasele folosite de forțele ruse în și în jurul Ucrainei ca măsură de protecție împotriva dronelor kamikaze, inclusiv împotriva amenințărilor de la suprafața apei. Tot din imagini reiese că instalarea ar fi început încă din mai, iar la montaj ar fi fost folosite barje cu macarale pentru a ridica și fixa plasele deasupra navelor aflate la cheu. Separat, la Rybachiy se văd și bariere plutitoare (boom-uri) întinse în jurul cheurilor – o măsură devenită obișnuită la baze navale rusești, care poate crea un obstacol suplimentar pentru amenințări la suprafață sau aproape de suprafață, inclusiv ambarcațiuni fără pilot încărcate cu explozivi. Novorossiysk: „cuști” anti-UAS și submarine parțial scufundate în port În cazul bazei Novorossiysk, Ministerul Apărării din Regatul Unit a publicat imagini Vantor din 13 iunie, în care apar submarine de atac din clasa Kilo parțial scufundate în port. Trei dintre ele par să aibă montate ecrane/cadre de protecție („cuști”) deasupra turnului de comandă (conning tower), ca măsură anti-UAS (sisteme aeriene fără pilot). Evaluarea britanică citată de TWZ susține că: „Flota rusă a Mării Negre a echipat trei din cele patru submarine din clasa Kilo cu cuști anti-UAS care acoperă turnurile de comandă. Aceasta a fost aplicată ca măsură preventivă, ca răspuns la capacitatea crescută a Ucrainei de a lovi ținte mai departe de linia frontului.” Aceeași evaluare afirmă că imaginile comerciale din 13 iunie 2026 ar indica faptul că trei submarine și-au slăbit legăturile de la cheu și s-au scufundat în bazin, cu turnurile de comandă rămase deasupra apei – ceea ce ar explica nevoia acestor protecții. Pentru al patrulea submarin, care nu ar fi avut montată o astfel de cușcă, evaluarea britanică sugerează o posibilă „de-prioritizare” față de celelalte trei. TWZ notează că a obținut direct de la Vantor și o imagine din 17 iunie, în care submarinele apar la suprafață, la cheu, ceea ce ridică întrebări dacă scufundarea temporară a fost o reacție la un atac/alertă sau parte dintr-un exercițiu de pregătire. De ce contează: măsuri ieftine, efect operațional imediat Unghiul principal al acestor evoluții este operațional: Rusia pare să adopte rapid măsuri fizice relativ simple (plase, ecrane, bariere plutitoare) pentru a reduce riscul atacurilor cu drone asupra unor active navale critice, inclusiv în locații considerate anterior mai puțin expuse. TWZ leagă extinderea acestor măsuri de proliferarea amenințărilor fără pilot – atât aeriene, cât și de suprafață – și de faptul că Ucraina își extinde raza de acțiune cu drone kamikaze și rachete de croazieră, iar în Marea Neagră sunt raportate frecvent prezențe ale ambarcațiunilor fără pilot. Publicația subliniază și că apariția plaselor la Rybachiy, aflată la mii de mile de Ucraina, indică o extindere a preocupărilor privind atacurile cu drone dincolo de proximitatea frontului. În concluzie, întărirea protecției la Rybachiy și Novorossiysk sugerează o schimbare de „postură de protecție a forței” (force protection) la nivel de bază navală, iar astfel de soluții ar putea continua să apară și în alte armate, pe măsură ce barierele de intrare pentru atacuri cu drone rămân scăzute și capabilitățile cresc. [...]
