Știri
Știri din categoria Apărare
Lansarea în Filipine a unei rachete japoneze antinavă, în cadrul exercițiului Balikatan 2026, adâncește miza militară a cooperării Japonia–Filipine și riscă să accelereze repoziționarea de securitate a Tokyo dincolo de doctrina sa tradițională „exclusiv defensivă”, potrivit Global Times.
Japonia a tras pe 6 mai 2026 o rachetă antinavă Type 88 în timpul exercițiului comun SUA–Filipine Balikatan 2026, desfășurat în Filipine. China Media Group a descris evenimentul drept prima lansare în străinătate a unor „rachete ofensive” de către Japonia de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, iar Ministerul de Externe al Chinei a criticat acțiunea ca pe un nou semnal de „remilitarizare accelerată” și depășire a limitelor politicii japoneze orientate exclusiv spre apărare.
Potrivit relatării preluate de Global Times dintr-o postare ABS-CBN News pe X, racheta a lovit o țintă – nava scoasă din uz BRP Quezon a Marinei Filipine – în aproximativ șase minute, la circa 75 km de țărm, în zona Paoay, Ilocos Norte. Aceeași postare a menționat că Japonia a trecut anul acesta de la statutul de observator la participare activă în exercițiile anuale.
Global Times susține că Balikatan 2026 (20 aprilie–8 mai) a devenit un indicator al intensificării cooperării militare dintre Japonia și Filipine. Publicația citează relatări de presă potrivit cărora exercițiile includ trageri cu muniție reală în nordul insulei Luzon (în proximitatea Strâmtorii Taiwan) și în Palawan (cu deschidere către Marea Chinei de Sud).
În paralel cu exercițiul, Reuters (citat de Global Times) a relatat că ministrul japonez al apărării, Shinjiro Koizumi, și secretarul apărării naționale din Filipine, Gilberto Teodoro Jr., au asistat la lansare.
Ministerul chinez de Externe a afirmat că acțiunea ar reprezenta o încălcare repetată a orientării „exclusiv defensive” și a unor reguli relevante din dreptul intern și internațional, iar purtătorul de cuvânt Lin Jian a legat momentul de responsabilitățile istorice ale Japoniei în Asia de Sud-Est. În același context, Global Times notează marcarea a 80 de ani de la deschiderea Tribunalului de la Tokyo.
Publicația mai arată că, în timp ce presa filipineză a distribuit rapid imaginile, presa japoneză „mainstream” ar fi acordat inițial puțină atenție lansării. The Japan Times este citat ca descriind evenimentul drept încălcarea unui nou „tabu postbelic” și menționând că Taiwanul se află la aproximativ 400 km nord de zona exercițiilor.
Pe fundalul lansării, Global Times descrie o agendă mai largă de cooperare în materie de echipamente:
În plus, Global Times notează că guvernul japonez a revizuit la finalul lunii aprilie „cele trei principii privind transferul de echipamente și tehnologii de apărare” și ghidurile de implementare, pentru a permite vânzări externe de arme, inclusiv cu capacități letale, în pofida protestelor interne relatate de presa locală.
Expertul chinez Song Zhongping, citat de Global Times, afirmă că Type 88 ar fi fost dezvoltat pe baza rachetei americane Harpoon și că tehnologia este relativ depășită, fără viteză hipersonică și fără elemente de „invizibilitate” (stealth), ceea ce i-ar limita capacitatea de penetrare. În același timp, el susține că semnificația principală a lansării este politică și operațională: un pas către exercitarea „autoapărării colective” și o erodare a restricțiilor postbelice privind folosirea forței în afara teritoriului.
Global Times mai notează că, potrivit aceluiași expert, Japonia nu a adus la exerciții rachete antinavă mai avansate (Type 12 și Type 17), sugerând o strategie de promovare a echipamentelor mai vechi către state din Asia de Sud-Est, în timp ce își păstrează sistemele de vârf pentru propriile forțe.
Recomandate
Posibila extindere a retragerilor de trupe americane din Europa crește presiunea pe planificarea NATO , după anunțul privind scoaterea a 5.000 de militari din Germania, iar Italia apare acum ca următoarea țară vizată, potrivit Newsweek . Miza este una operațională: orice reducere sau relocare poate afecta rotațiile, exercițiile și postura de descurajare pe flancul estic, într-un moment în care aliații încearcă să anticipeze direcția administrației Trump. Informația se bazează pe relatări atribuite unor surse citate de Bloomberg , care spun că diplomați de rang înalt din statele NATO se așteaptă la noi reduceri ale prezenței SUA pe continent. Evaluările ar porni din declarațiile publice ale lui Donald Trump și din discuții între oficiali NATO și omologii americani despre planurile viitoare privind Alianța. Italia, menționată explicit de Trump Newsweek notează că, într-un interviu telefonic acordat publicației italiene Corriere della Sera , Trump a spus că SUA „încă ia în considerare” retragerea trupelor și din bazele din Italia. În același context, el a refuzat să comenteze despre redistribuirea din Germania și a afirmat că SUA au sprijinit întotdeauna Italia, în timp ce „Italia nu a fost acolo când am avut nevoie de ea”. Ce tip de măsuri sunt discutate Pe lângă retrageri, în discuție ar fi și alte ajustări ale posturii militare americane în Europa, inclusiv: renunțarea la un plan elaborat sub administrația Joe Biden de a desfășura rachete cu rază lungă de acțiune în Germania; retragerea SUA din anumite exerciții militare; relocarea unor trupe din țări față de care Washingtonul este nemulțumit către state considerate mai „loiale” lui Trump. Publicația mai arată că ideea retragerii de trupe din Europa datează din primul mandat al lui Trump, când a luat în calcul și desfășurări suplimentare în Polonia. Dimensiunea prezenței SUA și incertitudinile de implementare În prezent, 85.000 de soldați americani sunt staționați în Europa, deși numărul fluctuează în funcție de rotații și întăriri pentru exerciții, potrivit informațiilor citate. NATO nu ar fi fost informat încă ce unități specifice urmează să fie retrase din Germania, însă oficialii ar crede că SUA analizează opțiuni pentru o retragere rapidă. În același timp, oficiali NATO și diplomați de rang înalt apreciază că „constrângerile Congresului” și dependența strategică a SUA de Europa ar putea limita capacitatea lui Trump de a produce schimbări ample, ceea ce lasă deschisă întrebarea dacă scenariile discutate se vor materializa integral sau doar parțial. [...]
Demisia ministrului apărării din Letonia expune o vulnerabilitate operațională în apărarea antidrone pe flancul estic NATO , după ce două drone ucrainene au intrat în țară dinspre Rusia și au lovit instalații de stocare a petrolului, potrivit Reuters . Andris Spruds a demisionat duminică, după ce premierul Evika Silina i-a cerut retragerea, motivând că sistemele antidrone „nu au fost desfășurate suficient de rapid”. Silina l-a numit în funcția de ministru al apărării pe colonelul Raivis Melnis din armata letonă. Incidentul a avut loc joi, când cele două drone au trecut granița dinspre Rusia și au explodat la o facilitate de stocare a petrolului din Letonia. Pe fondul acestui episod, Letonia și Lituania au cerut NATO să își consolideze apărarea aeriană în regiune. Ce spune Ucraina despre drone și ce urmează Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, a afirmat duminică, pe platforma X, că dronele erau ucrainene și au ajuns în Letonia ca urmare a „războiului electronic rus”, care ar fi deviat intenționat dronele de la țintele lor din Rusia. Ca reacție la incidentele cu drone, Ucraina ia în calcul trimiterea unor experți pentru a ajuta la întărirea securității aeriene deasupra statelor baltice, a mai spus Sybiha vineri. [...]
Europa își reorientează rapid bugetele de apărare către armament „consumabil” și ieftin , pe fondul lecțiilor din Ucraina și al incertitudinilor privind sprijinul SUA în NATO, iar miza imediată este capacitatea de producție locală și viteza achizițiilor publice, potrivit Antena 3 . UE a promis 800 de miliarde de euro pentru apărare în patru ani, într-un context în care războiul din Ucraina a accelerat trecerea către roiuri de drone ieftine, adesea autonome, și către muniții ghidate mai accesibile, folosite pe scară mai largă decât generațiile anterioare. În paralel, presiunea politică pentru creșterea cheltuielilor militare este alimentată și de pozițiile fluctuante ale lui Donald Trump față de alianța NATO, notează materialul, care citează The Guardian. De ce contează: economia războiului se mută spre „low-cost” și producție în serie Un exemplu central este diferența de cost dintre atac și apărare: dronele iraniene Shahed folosite de Rusia ar costa aproximativ 30.000 de dolari (aprox. 135.000 lei), în timp ce multe sisteme NATO folosesc interceptori de „sute de mii” de dolari, iar în cazul Patriot, „milioane” de dolari. În acest context, startup-uri europene încearcă să reducă drastic costul interceptării: Skycutter spune că cele mai ieftine interceptoare sol-aer ale sale ajung la circa 2.000 de dolari (aprox. 9.000 lei), iar startup-ul Frankenburg indică pentru rachetele sale anti-drone un cost „în zona inferioară a cinci cifre” în dolari. Schimbarea nu este doar tehnologică, ci și operațională: războiul din Ucraina a impus un ritm de adaptare continuă (bruiaj, contramăsuri, actualizări rapide), iar armatele sunt împinse să cumpere mai mult echipament „sacrificabil” sau „consumabil”, nu doar platforme scumpe, cu cicluri lungi de livrare. „Suveranitatea” în apărare: bani către producători locali și lanțuri de aprovizionare controlabile Materialul descrie un accent nou pe „suveranitatea în apărare”, definită ca abilitatea de a produce și utiliza armament fără a depinde de o Americă „pe care nu te mai poți baza”. Asta înseamnă și control asupra componentelor: Regatul Unit consultă industria privind ponderea de conținut local necesară pentru ca un produs să fie considerat „suveran”, iar riscul dependenței de piese din țări care pot deveni adversare – în special China – este menționat explicit. În acest val, mai multe companii europene din tehnologia de apărare își extind producția. Tekever , producător de drone fondat în Portugalia, este prezentat ca ajuns la o evaluare de un miliard de dolari (aprox. 4,5 miliarde lei), cu 1.200 de angajați și fabrici noi în Regatul Unit și Franța. Sunt menționate și alte companii europene (Helsing, Quantum Systems, Stark Defence), precum și competitori americani (Shield AI, Saronic Technologies, Epirus), în timp ce Palantir și Anduril sunt descrise ca având o expansiune în Europa care atrage un scrutin politic mai intens. Blocajul practic: achizițiile publice și finanțarea nu țin pasul cu ritmul tehnologic Un risc major semnalat este decalajul dintre ambițiile politice și implementare. În Regatul Unit, deși există o revizuire strategică ce cere utilizarea mult mai largă a dronelor, un plan de investiții în apărare întârzie „de luni de zile”, blocat de Trezorerie, iar BAE Systems ar fi avertizat că lucrările la un avion de luptă de generație nouă se vor opri în iunie dacă nu se alocă fonduri suplimentare. În același timp, companii precum Skycutter susțin că lipsa unui plan de investiții și întârzierile de finanțare le pot împinge să se relocheze, în condițiile în care cererea și ofertele din alte țări cresc pe fondul războiului și al reînarmării accelerate. Ce urmează Din informațiile prezentate, direcția este o creștere a producției europene de drone și sisteme anti-drone cu cost redus, însă viteza cu care această tranziție se va vedea în contracte și livrări depinde de capacitatea guvernelor de a adapta achizițiile la un ciclu tehnologic mult mai rapid și de a transforma promisiunile bugetare în finanțare efectivă. [...]
Extinderea rapidă a complexului Alabuga indică o creștere structurală a capacității Rusiei de a produce drone de atac , cu efect direct asupra ritmului și volumului loviturilor aeriene din războiul din Ucraina, potrivit Adevărul , care citează imagini satelitare și o analiză Radio Liberty. Imagini satelitare realizate în mai 2026 arată că zona economică specială Alabuga , din Tatarstan, s-a extins cu aproximativ 340 de hectare într-un singur an. În perimetru au apărut hangare industriale noi, clădiri de producție și cămine pentru muncitori străini recrutați pentru fabricarea dronelor „Geran”, versiunea rusească a dronelor iraniene de tip Shahed. Un nou perimetru industrial lângă autostrada M-12 „Vostok” Datele analizate indică faptul că, în aprilie 2026, autoritățile ruse au început construcția unui nou perimetru industrial de aproximativ 450 de hectare, la sud de autostrada federală M-12 „Vostok”. Noua platformă ar urma să fie conectată de complexul principal printr-un drum dedicat, aflat deja în construcție. Experții citați în analiză apreciază că amploarea lucrărilor sugerează intenția Kremlinului de a transforma Alabuga într-un centru de producție militară pe termen lung, capabil să susțină un volum mai mare de drone de atac. De la import de tehnologie la posibil furnizor pentru Iran Complexul Alabuga este prezentat ca principalul centru de producție pentru dronele „Geran”, dezvoltate inițial pe baza tehnologiei iraniene Shahed. Sursele citate susțin că modificările și îmbunătățirile aduse de inginerii ruși ar fi ajuns la un nivel la care unele versiuni sunt reexportate în Iran, pentru a sprijini operațiunile militare ale Teheranului în Orientul Mijlociu. Dacă această informație se confirmă, ea ar indica o schimbare de rol în relația militară Moscova–Teheran: Rusia nu ar mai fi doar beneficiar al tehnologiei iraniene, ci ar începe să devină furnizor. Forță de muncă recrutată din străinătate și legături cu FSB Investigația citată mai arată că Rusia ar fi folosit în 2025 organizații asociate grupului BRICS și influenceri de pe rețelele sociale pentru a recruta tinere de 18–22 de ani din Africa de Sud, state asiatice și alte țări africane. O parte dintre acestea ar fi fost atrase cu promisiuni de joburi în construcții sau ospitalitate, dar ar fi ajuns să lucreze pe liniile de asamblare ale fabricii. Jurnaliștii de investigație spun că au identificat peste 2.000 de angajați în complex și au descoperit legături directe între conducerea fabricii și FSB, principalul serviciu de securitate al Federației Ruse. Directorul complexului, Timur Șagivaleev, inculpat în lipsă de Serviciul de Securitate al Ucrainei, a descris Alabuga drept „cea mai mare” și „cea mai secretă” fabrică de drone din lume. Ce înseamnă pentru războiul din Ucraina Potrivit estimărilor citate, fabrica din Tatarstan ar putea produce în 2026 de până la nouă ori mai multe aparate decât în 2024. În contextul în care dronele de la Alabuga sunt descrise drept unul dintre principalele instrumente folosite de Rusia în atacurile aeriene asupra Ucrainei, extinderea accelerată sugerează o strategie bazată pe producție masivă și utilizare pe termen lung a dronelor kamikaze în conflict. [...]
Europa își mută rapid bugetele de apărare spre drone și muniții „consumabile”, iar miza devine capacitatea de producție locală , pe fondul războiului din Ucraina și al incertitudinilor legate de sprijinul SUA, potrivit The Guardian . Schimbarea are implicații directe pentru industrie: de la contracte mari, rare și lente, către producție în serie, iterată continuu, unde lanțul de aprovizionare și viteza de adaptare contează la fel de mult ca performanța tehnică. Într-un atelier din East Midlands, startup-ul britanic Skycutter proiectează arme pentru Ucraina, folosind imprimante 3D pentru fuselajul dronelor interceptoare și asamblare manuală pentru componente precum motoare și cipuri de navigație. Același proces se repetă „de sute de mii de ori pe lună” în fabrici partenere din Ucraina, semn al industrializării rapide a unui tip de armament care, în războiul actual, a devenit consumabil. De ce contează: economia războiului favorizează armele ieftine, produse în masă Publicația descrie cum roiurile de drone ieftine, adesea autonome, au schimbat deja lupta: trupele trebuie să se miște constant pentru a evita atacurile aeriene, iar orașele sunt lovite de rachete ghidate mai ieftine, deci mai ușor de folosit pe scară largă. În acest context, statele europene accelerează investițiile în drone pentru aer, uscat, mare și sub apă, fără a renunța complet la infanterie sau la platforme grele (tancuri, artilerie, nave). Gen. Sir Roly Walker, șeful Statului Major al armatei britanice, a rezumat anul trecut o nouă logică de înzestrare: 20% echipamente „supraviețuitoare” (cu oameni la bord), 40% „attritable” (pierderi acceptabile) și 40% „consumabile” (de unică folosință). În termeni operaționali și bugetari, asta împinge cererea către produse mai ieftine, livrabile rapid și în volume mari. „Suveranitatea apărării” ajunge și în lanțul de aprovizionare În paralel, crește presiunea pentru „suveranitate” – capacitatea de a produce și utiliza armament fără dependență de o Americă percepută ca mai puțin predictibilă. The Guardian notează că UE a promis cheltuieli de 800 mld. euro (aprox. 4.000 mld. lei) pe patru ani, iar în Regatul Unit premierul Keir Starmer a promis, la rândul său, alocări mai mari, însă cu întârzieri în planificarea investițiilor. Discuția despre suveranitate se extinde la componente și materiale. În Marea Britanie există consultări privind cât dintr-un produs trebuie să provină din țară pentru a fi considerat „suveran”, iar producătorii sunt avertizați că nu se pot baza pe piese din state care ar putea deveni adversari – în special China. Start-up-urile câștigă teren, dar promisiunile rămân parțial nevalidate O parte importantă din bani se îndreaptă către companii europene nou-înființate, bine finanțate, care susțin că pot depăși producătorii tradiționali prin agilitate și ritm de inovare, deși multe promisiuni sunt încă neprobate, potrivit articolului. Cazul Tekever ilustrează dinamica: compania portugheză (fondată în 2001) a ajuns anul trecut la o evaluare de „unicorn” (1 mld. dolari, aprox. 4,6 mld. lei) și are 1.200 de angajați, inclusiv fabrici noi în clusterul britanic de drone din Swindon și în Cahors, în sud-vestul Franței. Directorul general Ricardo Mendes spune că a existat „o transformare radicală” a modului în care se construiește tehnologia de apărare, cu pariuri pe cererea viitoare, nu doar pe contracte pe termen lung. În Europa sunt menționați și alți „unicorni” din tehnologia de apărare, precum Helsing (Germania, susținută de fondatorul Spotify Daniel Ek), Quantum Systems și Stark Defence. Stark și Helsing au câștigat recent comenzi de la armata germană pentru drone de atac, iar toate, cu excepția Quantum, investesc în fabrici din Marea Britanie. Presiune pe achiziții: ritmul tehnologic depășește procedurile statului Un fir roșu al analizei este decalajul dintre viteza de schimbare de pe front și capacitatea guvernelor de a cumpăra rapid. Skycutter spune că adaptarea este un joc continuu „de-a șoarecele și pisica” cu bruiajul, iar Tekever afirmă că a făcut peste 100 de iterații ale produsului principal în primii trei ani ai războiului, cu actualizări software și integrarea celor mai noi senzori și soluții de propulsie. În Regatul Unit, The Guardian notează tensiuni între ambiții și finanțare: un plan de investiții în apărare este întârziat de luni, blocat de Trezorerie, iar BAE Systems a avertizat public că lucrările la un avion de vânătoare de generație următoare s-ar opri în iunie fără fonduri suplimentare. ADS, grup de lobby din aerospațial și apărare, spune că Marea Britanie a fost mai lentă decât majoritatea în creșterea cheltuielilor. Pentru companii, întârzierile pot însemna relocare. Un director Skycutter afirmă că firma a bătut la ușa Ministerului Apărării, dar „nu era interesat la momentul respectiv”, iar acum compania ia în calcul dacă rămâne în Marea Britanie sau pleacă, pe fondul lipsei unui plan de investiții. Ce urmează: investițiile cer semnale pe termen lung, nu comenzi punctuale Mesajul industriei, așa cum reiese din articol, este că modelul vechi – termene de livrare de ani și achiziții ocazionale – nu mai funcționează într-un război dominat de drone și contramăsuri. Mike Armstrong, directorul Stark în Marea Britanie, susține că apărarea modernă depinde de producție susținută, la scară industrială, iar „semnalele pe termen lung” privind cererea și achizițiile sunt esențiale pentru ca firmele să investească și să își extindă capacitatea. În lipsa acestor semnale, riscul este ca banii promiși să se transforme în întârzieri, iar capacitatea de producție – în special pentru sisteme ieftine și consumabile – să se mute acolo unde contractele apar mai repede. [...]
Armata Canadei accelerează recrutările pe fondul majorării bugetelor și al presiunilor geopolitice , într-o schimbare de ritm care poate reduce deficitul cronic de personal, potrivit HotNews , care citează BBC. În urmă cu doi ani, un fost ministru al apărării avertiza că forțele armate canadiene intrau într-o „spirală a morții”, pe fondul unei crize severe de recrutare. Acum, armata ar înregistra cel mai mare număr de recruți din ultimii 30 de ani, într-un ritm de creștere descris ca nemaivăzut de decenii, cu potențialul de a corecta lipsa de personal. Schimbarea vine într-un context extern mai tensionat: conflicte armate majore și incertitudine geopolitică, în paralel cu decizia Canadei de a aloca miliarde de dolari pentru fonduri militare după ani în care nu și-a îndeplinit obligațiile asumate în NATO. Ce împinge recrutările în sus O explicație invocată este așa-numitul „efect Trump”, după ce președintele SUA, Donald Trump, s-a referit la Canada ca la „al 51-lea stat”, remarci interpretate de mulți ca o amenințare la adresa suveranității. Totuși, potrivit cercetătoarei Charlotte Duval-Lantoine (Institutul Canadian pentru Afaceri Globale), cererile de înrolare începuseră să crească încă din 2022, odată cu invazia Rusiei în Ucraina. „Când oamenii văd că lumea nu mai este la fel de sigură, că țara lor ar putea fi în pericol… tindem să vedem oameni care se înrolează în armată” Pe lângă factorii de securitate, sursa indică și motive economice: șomajul în rândul tinerilor din Canada a fost „aproape 14%” în martie, iar stabilitatea locului de muncă și salariile mai mari ar fi devenit argumente mai puternice după ce premierul Mark Carney a anunțat cea mai mare creștere salarială pentru personalul militar „dintr-o generație”. Miza bugetară: pragul NATO și angajamentele viitoare De la preluarea mandatului anul trecut, Mark Carney a făcut din armată o prioritate, cu un plan „ambițios” de modernizare și extindere rapidă a Forțelor Armate Canadiene. În martie, Carney a anunțat că Canada a atins oficial ținta NATO de 2% din PIB pentru apărare, pentru prima dată de la sfârșitul anilor 1980, cu cheltuieli de peste 63 de miliarde de dolari canadieni (aprox. 211 miliarde lei) într-un singur an. Totodată, el s-a alăturat angajamentului NATO de a cheltui până la 5% din PIB pentru apărare până în 2035. În acest cadru, creșterea recrutărilor devine un test operațional: bugetele mai mari și obiectivele de modernizare au nevoie de personal suficient pentru a fi puse în practică, iar ritmul actual ar putea indica o schimbare structurală față de blocajul de acum doi ani. [...]
