Știri
Știri din categoria Apărare
Franța testează cu succes folosirea rachetelor Hellfire de pe drone pentru a doborî drone, mizând pe costuri mai mici decât în cazul interceptoarelor aer-aer consacrate, potrivit Focus. Miza operațională și bugetară este reducerea prețului pe interceptare într-un context în care țintele (dronele) sunt adesea mult mai ieftine decât muniția folosită pentru a le neutraliza.
Testul a fost realizat de Forțele Aeriene Franceze, care au tras dintr-o dronă o rachetă asupra unei alte drone, folosită ca țintă ce simula un adversar. Armata franceză a evaluat exercițiul drept un succes și un pas înainte în „lupta cu drone”, cu potențial de creștere a eficienței costurilor, notează publicația, citând postul francez BFM.
Pentru test, o dronă MQ-9 Reaper a fost echipată cu o rachetă AGM-114 Hellfire. Deși Hellfire a fost concepută inițial pentru lovirea țintelor la sol (fiind folosită în special ca armă antitanc), o adaptare permite acum utilizarea ei și împotriva țintelor aeriene, conform articolului.
Publicația trece în revistă câteva caracteristici tehnice ale rachetei: este dezvoltată de Lockheed Martin și se află în serviciu din 1984; poate atinge 1.530 km/h (Mach 1,3) și are o rază de acțiune între 500 de metri și 8 kilometri. Ghidajul se face cu laser sau radar cu unde milimetrice, iar încărcătura de luptă este de 9 kg.
Argumentul central invocat este costul. Până acum, pentru a contracara drone mai mari, Franța ar fi folosit inclusiv rachete Mica (aer-aer), cu un cost de aproximativ 600.000 euro (aprox. 3,0 milioane lei) pe unitate. În comparație, o rachetă Hellfire ar costa în jur de 100.000 euro (aprox. 500.000 lei) bucata.
Diferența devine relevantă și prin raportarea la prețul țintelor: o dronă iraniană Shahed ar costa între 20.000 și 40.000 euro (aprox. 100.000–200.000 lei), ceea ce face ca o Mica să fie de circa 20 de ori mai scumpă, în timp ce o Hellfire ar ajunge la un multiplu de aproximativ 3–5 ori, potrivit aceleiași surse.
Ministerul francez al Apărării a salutat rezultatul testelor și a susținut că integrarea și extinderea utilizării muniției s-au făcut rapid, la trei luni după introducerea Hellfire pe platforma Reaper.
„Spiritul de inovație al forțelor aeriene și spațiale a permis, la doar trei luni după intrarea în serviciu a Hellfire pe Reaper, extinderea utilizării acestei muniții, inițial destinată țintelor la sol”, se arată în comunicare, care vorbește despre „o nouă capacitate operațională de apărare împotriva amenințării dronelor”.
În context, Focus notează că presiunea pentru soluții mai ieftine de interceptare crește și în alte teatre de operațiuni, inclusiv pentru SUA, care caută modalități de a contracara drone ieftine cu costuri mai bine calibrate.
Recomandate
Franța își mută rapid o misiune navală din Indopacific în Atlantic , semnalând o prioritizare a reacției în proximitatea Europei și a zonelor de interes direct pentru NATO, potrivit focus.de . Misiunea „Jeanne d’Arc 2026”, planificată inițial ca voiaj de instruire, devine o deplasare cu rol operațional, după ce portelicopterul amfibiu „Dixmude” și fregata „Aconit” își întrerup traseul spre Asia. Schimbarea de curs este descrisă ca una de ultim moment: gruparea navală, plecată din Toulon, urma să aibă o rută lungă, cu escale în Mediterană, Marea Roșie, Oceanul Indian și Pacific, în cadrul unei instruiri de câteva luni pentru 160 de cadeți ofițeri francezi și străini. În schimb, navele sunt redirecționate către Atlantic, iar „Dixmude” capătă un rol mai pronunțat de platformă de intervenție. Ce a declanșat repoziționarea Publicația notează că situația s-a schimbat după acțiunea militară comună a SUA și Israelului împotriva Iranului, la 28 februarie. În acest context, forțele franceze au reținut temporar „Dixmude” și „Aconit” în nordul Mării Roșii, invocând motive de securitate și o situație evaluată drept tot mai greu de anticipat. De ce contează: semnal de prioritizare a apărării în vecinătatea Europei Redirecționarea către Atlantic este prezentată ca o decizie menită să protejeze mai bine „zonele de interes imediat pentru Franța și NATO” și să întărească capacitatea de reacție în apropierea Europei. Observatori citați în material interpretează mișcarea ca un indiciu că Parisul pune mai mult accent pe reacție rapidă în proximitate și mai puțin pe demonstrații de prezență la distanță mare. „Dixmude”, nava care permite schimbări rapide de misiune Kursul ar fi fost posibil datorită profilului flexibil al portelicopterului amfibiu „Dixmude”, descris în relatări franceze drept „un mic giuvaer tehnologic” și „un briceag elvețian” al marinei — o referință la versatilitatea sa în misiuni diferite, de la instruire la utilizare operațională. [...]
Eurofighter Typhoon a testat cu succes o muniție ghidată cu laser, prezentată ca soluție mai ieftină pentru interceptarea dronelor , într-un moment în care raportul cost–efect în războiul aerian este tot mai puternic influențat de aparate fără pilot ieftine, potrivit focus.de . BAE Systems spune că este vorba despre sistemul de ghidare laser APKWS (Advanced Precision Kill Weapon System), descris drept o soluție „eficientă și accesibilă” pentru neutralizarea amenințării reprezentate de drone. Testul ar fi fost realizat la centrul de încercări în zbor din Warton (Anglia), folosind un avion al Royal Air Force, care a lovit o țintă terestră pe un poligon militar. De ce contează: răspuns la „drona de sute de dolari” versus avionul de milioane Miza este una operațională și de cost: materialul pornește de la ideea că dronele de tip „kamikaze”, cu costuri de producție de ordinul sutelor de dolari, pot scoate din luptă platforme mult mai scumpe, inclusiv avioane de vânătoare evaluate la zeci sau sute de milioane de dolari. În acest context, industria de apărare caută muniții și sisteme care să reducă prețul per interceptare și să permită angajarea rapidă a țintelor mici și numeroase. Publicația leagă această schimbare de experiențele recente din Ucraina și Orientul Mijlociu, unde utilizarea pe scară largă a dronelor a împins armatele să caute soluții de apărare mai „cost-eficiente” decât rachetele clasice. Ce aduce nou APKWS pe Eurofighter Conform BAE Systems, integrarea APKWS pe Eurofighter ar extinde opțiunile de angajare a țintelor, inclusiv împotriva sistemelor aeriene fără pilot. În articol se menționează că sistemul ar permite atât misiuni aer–sol, cât și aer–aer. „Acest test al kitului de ghidare laser APKWS pe Eurofighter Typhoon demonstrează o capacitate revoluționară, precum și o soluție eficientă din punct de vedere al costurilor, care ar extinde și mai mult gama deja impresionantă de sisteme de armament”, a declarat Richard Hamilton, director general pentru operațiuni aeriene în divizia de aviație a BAE Systems. Context: platformă comună europeană, utilizată și în Orientul Mijlociu Eurofighter Typhoon este un program multinațional (Marea Britanie, Germania, Italia, Spania), cu un consorțiu industrial format din Airbus, BAE Systems și Leonardo. Pe lângă utilizatorii europeni, aparatul este operat și de forțe aeriene din Orientul Mijlociu (Arabia Saudită, Kuweit, Qatar, Oman), ceea ce face ca orice „upgrade” relevant pentru contracararea dronelor să aibă potențial de interes pentru mai multe piețe. Ce urmează și ce nu e încă lămurit Articolul nu oferă detalii despre calendarul de introducere în serviciu, volumul achizițiilor sau costul pe utilizare al muniției în configurația pentru Eurofighter. De asemenea, testul descris vizează o țintă terestră; capacitatea efectivă în scenarii aer–aer împotriva dronelor rămâne, din informațiile prezentate, la nivel de potențial operațional, nu de validare completă în condiții de luptă. [...]
Un armistițiu poate opri temporar atacurile, dar nu și ritmul de reînarmare al Iranului , avertizează o analiză din The Jerusalem Post , care susține că procesele tehnologice și rețelele de aprovizionare din spatele programelor iraniene de rachete și drone vor continua să funcționeze chiar și în absența luptelor. Iran tratează rachetele balistice și dronele ca proiecte strategice pe termen lung, dezvoltate de-a lungul a aproape o jumătate de secol, inclusiv în perioade de relativă acalmie. Potrivit analizei, această orientare este legată și de constrângeri structurale: forțele aeriene iraniene sunt îmbătrânite și limitate, iar sancțiunile au restricționat accesul la aeronave moderne și piese; în plus, o parte dintre aparatele existente ar fi fost lovite în primele zile ale războiului. În acest context, Teheranul a investit masiv în capabilități care îi permit să proiecteze forță și să descurajeze adversarii fără a se baza pe aviație. De ce armistițiul nu oprește industria militară Analiza argumentează că, odată ce presiunea operațională imediată scade, resursele pot fi redirecționate către testare, integrare și îmbunătățiri incrementale. În cazul Iranului, programele de rachete și drone ar fi continuat să avanseze „în precizie, supraviețuire și capacitate de reacție” în pofida sancțiunilor și a conflictelor intermitente, iar un armistițiu poate crea condiții care accelerează această dinamică. Înaintea celui mai recent război, publicația notează că existau estimări potrivit cărora Teheranul ar fi putut produce 10.000 de drone pe lună, alături de „mii” de rachete balistice. În război, aceste platforme relativ ieftine au lovit mii de ținte, iar o parte au fost interceptate cu sisteme costisitoare (THAAD, Patriot, Arrow, David’s Sling, Iron Dome). Analiza mai susține că munițiile cu submuniții (cluster) montate pe rachete balistice iraniene au produs pagube pe o arie mai largă, iar sistemele israeliene – în special David’s Sling – „nu au putut gestiona” acest tip de amenințare. Cât a fost distrus și cât poate fi refăcut În paralel cu intrarea în armistițiu, SUA și Israel au afirmat că au lovit „mii de ținte” în Iran, în special baza industrială de apărare. Șeful Statului Major al IDF, lt.-gen. Eyal Zamir, a descris rezultatele ca fiind „fără precedent și istorice”, susținând că Iranul este „mult mai slab” decât înainte de război. La rândul său, președintele Statului Major Întrunit al SUA, gen. Dan Caine, a declarat: „Atacurile SUA au distrus baza industrială de apărare a Iranului și capacitatea lor de a reconstitui aceste capabilități pentru anii care vin. Am atacat, împreună cu partenerii noștri, aproximativ 90% din fabricile lor de armament. Fiecare fabrică ce produce drone Shahed de atac unidirecțional a fost lovită. Fiecare fabrică ce produce sistemele de ghidaj care intră în aceste drone a fost lovită.” Totuși, analiza pune sub semnul întrebării cât de definitiv este acest efect, amintind că declarații similare au fost făcute după „Războiul de 12 zile” din iunie anul trecut, iar nouă luni mai târziu ar fi existat încă „mii de ținte” în Iran pentru ambele armate. Concluzia este că, în lipsa unei evaluări complete și verificabile, rămân deschise întrebările despre cât a fost cu adevărat distrus, cât a rămas și cât de ușor se poate reînarma Iranul. Lanțuri de aprovizionare și sprijin extern: fereastra de refacere Un punct central al analizei este că armistițiile influențează direct lanțurile de aprovizionare și rețelele de achiziții. Programele iraniene ar combina producția internă cu componente importate (electronice și materiale) care pot fi obținute și prin canale comerciale. În acest cadru, publicația afirmă că state precum China continuă livrările către Iran și ar putea ajuta la refacerea industriei militare, inclusiv prin furnizarea de unelte de precizie și componente pentru ghidaj (de tip giroscoape și accelerometre), precum și substanțe chimice precursoare pentru rachete. Implicația operațională pentru Israel și SUA Analiza susține că armistițiul oferă timp și Israelului și SUA să își ajusteze postura tehnologică: investiții în apărare antidrone și antirachetă, actualizări software, integrare de date și adaptări doctrinare. După războiul din iunie, Israel ar fi făcut actualizări la Iron Dome și David’s Sling și „probabil” va repeta procesul, pentru a integra lecțiile recente. În același timp, textul notează că sistemele statice de apărare aeriană devin ținte importante și ar necesita măsuri suplimentare de protecție sau camuflare. În final, mesajul analizei este unul de risc operațional: armistițiul reduce pericolul imediat pentru civili, dar deschide o etapă de adaptare tehnologică de ambele părți. Iar în cazul Iranului, „laboratoarele, atelierele, facilitățile de instruire și rețelele de achiziții” ar continua să funcționeze, cu efecte care s-ar vedea abia la reluarea ostilităților – „peste două săptămâni, două luni sau doi ani”. [...]
Zece state din Nordul și Estul Europei pregătesc un cadru comun pentru evacuări transfrontaliere în criză , cu planificare din timp pentru transport, controale la frontieră și capacități de primire, potrivit Focus . Miza este una operațională: stabilirea unor proceduri care să permită mutarea rapidă a populației „peste granițe” în cazul unei crize majore sau al unui război. Memorandumul invocat într-un comunicat al guvernului suedez ar urma să reglementeze „deplasarea persoanelor peste granițe în caz de criză”. Documentul a fost semnat la o întâlnire digitală în februarie, pe fondul lecțiilor desprinse din războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, când milioane de oameni au fost relocați temporar în alte regiuni sau țări. Cine participă și ce se pregătește concret În acord sunt implicate: Suedia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia și Polonia. Conform comunicării citate, planurile vizează, în avans, elemente de execuție care devin critice într-o evacuare de amploare: organizarea transporturilor; modul de derulare a controalelor la frontieră; construirea/activarea structurilor de primire; stabilirea unor coridoare speciale de evacuare; proceduri de înregistrare a persoanelor după sosire. Prioritate pentru grupurile vulnerabile O atenție separată este acordată persoanelor care se pot descurca greu singure într-un dezastru: copii, vârstnici și persoane cu dizabilități, potrivit publicației poloneze Forsal , citată de Focus . În planificare intră și pacienții din spitale și rezidenții din centre de îngrijire, pentru care sunt prevăzute vehicule speciale, personal medical și sprijinul organizațiilor umanitare. Polonia, plan național separat: rute, capacități și comunicare publică Pe lângă cadrul regional, Polonia lucrează la un concept detaliat de evacuare în masă pe teritoriul propriu, relatează Forsal. Autoritățile regionale ar urma să stabilească din timp ce spații pot fi folosite ca adăpost (inclusiv spitale și cămine), precum și ce autobuze sau trenuri pot fi mobilizate, iar rutele rutiere și feroviare utilizabile ar fi predefinite în funcție de starea infrastructurii și de posibile avarii. În paralel, planul include măsuri de informare rapidă a populației din zonele expuse – prin sirene, mesaje în media, pliante și notificări electronice – cu obiectivul de a limita răspândirea zvonurilor și a dezinformării. Familiile ar urma să fie relocate, pe cât posibil, împreună, iar pentru fiecare persoană sunt menționate necesități de bază (hrană, apă potabilă, îmbrăcăminte, produse de igienă și medicamente esențiale). Totodată, autoritățile poloneze recomandă, potrivit Forsal, ca bagajul personal să fie redus la strictul necesar pentru aproximativ 72 de ore. [...]
Evaluarea serviciilor americane sugerează că Iranul își păstrează capacitatea de lovire prin infrastructura subterană , ceea ce complică obiectivul Washingtonului de a stabiliza armistițiul și de a securiza Strâmtoarea Ormuz , potrivit Adevărul , care citează o analiză relatată de The Wall Street Journal. Informațiile provin de la oficiali americani familiarizați cu evaluarea și apar într-un moment în care SUA încearcă să consolideze armistițiul, să asigure redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz și să protejeze forțele americane și statele din regiune de noi atacuri. Pe acest fond, unii oficiali americani se tem că Teheranul ar putea folosi pauza în ostilități pentru a-și reface capacitățile militare, inclusiv arsenalul de rachete. Potrivit evaluărilor citate, deși mai mult de jumătate dintre lansatoarele iraniene ar fi fost distruse, avariate sau blocate în subteran, o parte dintre cele rămase ar putea fi reparate sau repuse în funcțiune prin scoaterea lor din complexele subterane. În paralel, stocurile de rachete ale Iranului ar fi fost reduse la aproximativ jumătate în timpul conflictului, însă țara ar păstra încă mii de rachete balistice cu rază scurtă și medie, care pot fi desfășurate din adăposturi sau facilități subterane, potrivit unor oficiali americani și israelieni. Ce indică evaluarea despre capabilitățile rămase Pe lângă rachetele balistice, sursele citate susțin că Iranul ar mai avea: mai puțin de jumătate din capacitatea inițială de drone de atac , după ce multe au fost folosite în conflict, iar instalațiile de producție au fost lovite de atacuri americane și israeliene; posibilitatea de a compensa pierderile prin achiziții externe , inclusiv din Rusia; un stoc limitat de rachete de croazieră , care ar putea fi utilizate împotriva navelor din Golful Persic sau a forțelor americane din regiune. De ce contează: presiune pe sancțiuni și controlul exporturilor Analiștii citați arată că limitarea capacităților militare viitoare ale Iranului nu depinde doar de eventuale noi acțiuni militare ale SUA și Israelului, ci și de menținerea sancțiunilor și a regimului de control al exporturilor (măsuri care restricționează accesul la tehnologii și echipamente sensibile). În același timp, printre condițiile Teheranului pentru încheierea conflictului s-ar număra ridicarea tuturor sancțiunilor , inclusiv a celor secundare, care vizează statele ce fac comerț cu Iranul. Contextul este legat de armistițiul de două săptămâni anunțat pe 8 aprilie de președintele american Donald Trump, mediat de Pakistan, precum și de eșecul negocierilor de duminică din Pakistan, unde părțile nu ar fi ajuns la un acord de pace durabil. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth , a avertizat anterior că SUA ar putea relua atacurile dacă Iranul ar încerca să profite de armistițiu pentru a-și regrupa forțele. [...]
Rusia își proiectează o capacitate de reînarmare pe termen lung prin creșterea producției de tancuri T-90 , însă țintele interne descrise în documente scurse rămân, cel puțin parțial, greu de verificat și posibil nerealiste, potrivit unei analize prezentate de Defense Romania , care citează evaluări ISW și informații OSINT. Miza pentru Europa este că Moscova încearcă să-și refacă rezervele blindate și să creeze condiții pentru a rămâne o amenințare militară relevantă pentru NATO mult după încheierea războiului din Ucraina. Ținte de producție „aspiraționale” pentru T-90 și o nouă variantă Organizația ucraineană OSINT Frontelligence Insight a publicat documente interne atribuite Uralvagonzavod (UVZ), principalul producător de tancuri din Rusia, care ar indica intenția de a crește producția de T-90 cu 80% până în 2028 față de nivelurile din 2024 și de a lansa o nouă variantă, T-90M2 (Project 188MS), denumită și Ryvok-1 (Dash-1). Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) arată că a analizat documentele, dar nu le poate verifica independent. Conform acestor planuri, UVZ ar estima pentru 2026 o producție proiectată de 10 tancuri T-90M2 și ar urmări un vârf de 428 de tancuri T-90M și T-90M2 în 2028. Tot între 2027 și 2029, UVZ ar intenționa să producă în total 1.118 tancuri T-90M și T-90M2 noi și modernizate. În contrapunct, oficiali ucraineni au evaluat anterior că UVZ poate produce aproximativ 60–70 de tancuri T-90 pe an „în condiții perfecte”, iar producția probabilă ar fi de trei până la șase tancuri pe lună. Separat, un blogger militar rus a susținut că UVZ ar fi produs între 540 și 630 de tancuri T-90M din 24 februarie 2022 (o medie estimată de 13–15 pe lună) – o afirmație care, în material, nu este prezentată ca fiind verificată independent. Blocajele industriale: forță de muncă, automatizare și mașini-unelte Analiza indică faptul că, pentru a atinge creșterea planificată, industria rusă ar putea fi nevoită să-și extindă capacitatea prin automatizare și mașini-unelte de înaltă precizie, în condițiile unui deficit de forță de muncă și al pierderilor tot mai mari în Ucraina. În acest context, UVZ ar fi lansat în martie 2025 un program de instruire pentru operatori de mașini cu comandă numerică (CNC – echipamente controlate de calculator, folosite la prelucrări de precizie), pentru a-și extinde capacitatea de producție. Totodată, materialul reține că Rusia s-a bazat pe aliați pentru a obține mașini-unelte de înaltă precizie prin eludarea sancțiunilor. Direcția Principală de Informații Militare din Ucraina (GUR) a raportat la 1 septembrie că UVZ ar continua să producă motoare de tanc cu mașini CNC fabricate în Europa, obținute prin scheme de evitare a sancțiunilor. De ce contează pentru NATO: stocare, rezerve și „Faza Zero” Chiar dacă țintele din documentele scurse sunt descrise ca „aspiraționale”, planurile ar indica o încercare de reînarmare care ar putea susține o amenințare pe termen lung la adresa NATO. Frontelligence ar evalua că obiectivele UVZ de a moderniza flota blindată rusă cu peste 2.000 de tancuri T-90M, T-90M2 și T-72B3M între 2026 și 2036 ar fi suficiente pentru a completa flota de tancuri a Rusiei pentru un alt război la scară largă, pe lângă producția din 2024 și 2025. În paralel, urmărirea din surse deschise ar indica scăderea pierderilor de tancuri rusești până în 2025, iar un oficial militar finlandez de rang înalt a declarat pe 27 aprilie că Rusia nu ar trimite aproape niciunul dintre tancurile nou produse pe linia frontului din Ucraina, ci le-ar stoca pentru utilizare ulterioară. ISW mai argumentează că Rusia ar putea reprezenta o amenințare semnificativă pentru NATO chiar mai devreme de 2036 și fără reconstituirea completă a flotei de tancuri, invocând activități de sabotaj și recunoaștere cu drone împotriva bazelor militare și infrastructurii critice din Europa – semnale ale unei „Faze Zero”, adică o etapă informațională și psihologică de pregătire a condițiilor pentru un posibil conflict viitor. Context: recondiționarea T-72 și scăderea rezervelor Pe termen mai scurt, analiza notează intensificarea recondiționării tancurilor T-72. O sursă de socializare care urmărește depozitele militare ruse prin imagini satelitare ar fi raportat că rezerva totală de tancuri a Rusiei a scăzut de la 3.106 la 2.478 în trei-patru luni (din iunie sau iulie 2025), iar rezerva de T-72A ar fi scăzut de la 900 la 461. Aceeași sursă ar fi sugerat că Rusia ar scoate T-72A din baze de stocare anterior neatinse pentru recondiționare și că ar „canibaliza” tancurile T-64 rămase. În evaluarea citată, Rusia ar mai avea în rezervă, între altele, 141 de tancuri T-54/55, 885 T-62, 611 T-64 și „zero” tancuri T-90. Ce urmează Concluzia operațională a evaluării este că Rusia își poate reconstitui forța ofensivă în pofida pierderilor și ar putea avea o putere de luptă semnificativă disponibilă la câteva luni după încheierea luptelor active din Ucraina, cu potențial de desfășurare rapidă pe flancul estic al NATO. În același timp, o parte din datele invocate (documente scurse, afirmații din mediul online) rămân dificil de verificat independent, ceea ce face ca amploarea exactă a reînarmării să fie, deocamdată, incertă. [...]
