Știri
Știri din categoria Apărare
Uniunea Europeană riscă să rămână cu un gol operațional în apărarea anti-dronă până în 2030, în condițiile în care doar aproximativ o treime dintre programele aflate acum în dezvoltare ar urma să devină operaționale până la finalul deceniului, deși investițiile au crescut accelerat, potrivit Antena 3, care citează un raport confidențial al UE consultat de Euronews.
Raportul anual din 2026 privind gradul de pregătire pentru apărare, realizat de Agenția Europeană de Apărare (EDA), arată că investițiile în capacități anti-dronă și în apărare aeriană cu rază foarte scurtă de acțiune au crescut de șase ori între 2024 și 2025, ca răspuns la amenințarea tot mai mare a sistemelor fără pilot. Totuși, documentul avertizează că ritmul livrărilor rămâne mult sub nevoile operaționale.
În evaluarea EDA, flancul estic al UE – de la Marea Baltică la Marea Neagră – se confruntă cu o presiune în creștere din partea dronelor, inclusiv prin incidente care depășesc zona de război din Ucraina. În acest context, decalajul dintre investiții și capacitatea efectiv disponibilă devine o problemă de securitate, dar și una de planificare: sisteme care intră târziu în dotare pot ajunge să fie depășite tehnologic chiar înainte de utilizare.
Statele membre investesc, cumulat, 18,9 miliarde de euro (aprox. 94,5 miliarde lei) în tehnologii cu drone în perioada 2024–2029, potrivit EDA. Majoritatea programelor vizează drone pentru supraveghere, recunoaștere și identificarea țintelor, în timp ce alte tipuri de aparate fără pilot primesc mai puțină finanțare, deși rolul lor pe câmpul de luptă crește.
Raportul notează, în același timp, că persistă „lipsuri importante de capacitate” și „dependențe externe” care afectează nivelul general de pregătire al Europei.
Documentul indică mai multe blocaje care încetinesc trecerea de la proiecte la sisteme funcționale:
EDA apreciază că acoperirea acestor lipsuri ar costa relativ puțin comparativ cu alte capabilități de apărare, dar ar necesita finanțare constantă și o abordare mai flexibilă și coordonată.
„Capacitatea industrială nu a ajuns încă la nivelul și viteza de reacție necesare pentru operațiuni de mare intensitate desfășurate pe termen lung, în timp ce ritmul inovației tehnologice depășește ciclurile tradiționale de achiziție, ceea ce creează un risc permanent ca echipamentele să devină depășite înainte de a putea fi folosite.”
Spania, Danemarca, Croația, Letonia și Țările de Jos conduc un proiect comun prin care UE urmărește achiziții la comun de drone și sisteme anti-dronă, plus crearea unui centru tehnologic pentru testare și inovare.
În paralel, raportul susține că programele în derulare trebuie însoțite de doctrine clare de utilizare și de programe de pregătire, pentru ca sistemele cumpărate să poată fi integrate rapid în operațiuni.
EDA mai arată că a identificat peste 200 de companii din UE care produc drone și tehnologii anti-dronă, un sector descris ca dinamic, dar fragmentat, care ar putea crește cu până la 140% până anul viitor – condiționat de existența unui cadru potrivit de investiții.
Recomandate
Coreea de Sud a făcut publice primele imagini dintr-un test reușit al unui vehicul hipersonic de tip boost-glide , un pas care, dacă va fi transformat într-o capabilitate operațională, ar putea complica semnificativ apărarea antiaeriană a Coreei de Nord și ar extinde opțiunile Seulului pentru lovituri rapide asupra țintelor bine protejate, potrivit Twz . Testul a fost anunțat de Biroul Prezidențial sud-coreean (Cheong Wa Dae/„Blue House”) într-un comunicat în limba coreeană publicat „ieri”, iar imaginile au fost încărcate ulterior pe site-ul instituției. Înregistrări video îl arată pe președintele Lee Jae Myung urmărind testul dintr-o sală de conferințe de la poligonul Anheung, din provincia Chungcheong de Sud, pe coasta vestică a țării. Testările de la Anheung sunt gestionate de Agenția pentru Dezvoltare în Domeniul Apărării (ADD) . Ce s-a testat și ce a fost confirmat oficial Galeria de imagini include atât secvențe cu lansarea rachetei de pe o platformă aflată în larg, cât și cadre cu vehiculul hipersonic lovind apa la finalul zborului. Numele oficial al sistemului nu a fost făcut public. În comunicatul citat de publicație (traducere automată), Biroul Prezidențial spune că lansarea a urmărit verificarea, „pentru prima dată”, a unor tehnologii-cheie într-un mediu de zbor hipersonic, între care: performanța materialelor rezistente la temperaturi foarte înalte; capabilitățile de ghidare și control; abilitatea de a executa manevre neregulate la altitudini joase. Potrivit aceleiași surse, vehiculul s-a separat cu succes după urcarea la altitudinea țintă și a urmat traiectoria planificată „fără probleme”. De ce contează operațional: ținte greu de apărat, timp de reacție mai mic Twz explică faptul că un vehicul hipersonic boost-glide (nepropulsat după separarea de booster) este ridicat inițial la altitudine și viteză cu ajutorul unui propulsor de tip rachetă, după care planează prin atmosferă pe o traiectorie relativ joasă, la viteze hipersonice (în general, peste Mach 5), putând manevra pe parcurs. Combinația dintre viteză, traiectorie și manevrabilitate îl diferențiază de o rachetă balistică tradițională și creează dificultăți distincte pentru apărare: detectare și urmărire mai complicate, fereastră de reacție mai scurtă și, în general, o interceptare mai dificilă. Publicația notează și un efect secundar relevant: vitezele foarte mari din faza terminală pot aduce beneficii și în scenarii de tip „bunker-busting” (lovirea țintelor fortificate). Ce nu se știe încă: distanță, viteză, ghidaj Autoritățile sud-coreene nu au publicat, până la momentul redactării articolului Twz, detalii precum distanța parcursă până la impact sau viteza maximă atinsă. Rămân neclare și aspecte esențiale pentru o utilizare militară reală, inclusiv modul de ghidare în fazele de mijloc și terminală ale zborului, pe care testul descris nu pare să le fi lămurit. Publicația mai observă că simplul fapt că vehiculul a rămas intact până la impact este, în sine, notabil, având în vedere complexitatea tehnică a acestor sisteme. Legătura posibilă cu arsenalul existent și contextul regional Imaginile cu lansarea sunt de rezoluție redusă, iar Twz spune că nu se poate stabili dacă racheta și/sau lansatorul (TEL – vehicul de transport, ridicare și lansare) sunt modele sud-coreene existente sau derivate din acestea. În același timp, Coreea de Sud are deja o familie de rachete balistice produse intern care ar putea servi drept punct de plecare pentru un astfel de sistem. Președintele Lee a fost fotografiat inspectând un TEL pentru Hyunmoo-5 la Anheung; publicația precizează însă că nu există o legătură explicită confirmată între Hyunmoo-5 și testul hipersonic. În plan mai larg, Twz plasează testul în dinamica unei curse a înarmării pe peninsulă, menționând și dezvoltări paralele ale Seulului (inclusiv o rachetă de croazieră hipersonică cu motor care „respiră” aer) și faptul că Phenianul a anunțat recent două teste cu presupuse sisteme hipersonice. La final, publicația notează că testul public al Seulului indică o extindere a opțiunilor de lovire împotriva țintelor bine apărate, dar rămâne deschisă întrebarea când ar putea fi introdusă o capabilitate operațională completă. [...]
Revenirea Arcticii în centrul planificării NATO riscă să fragmenteze resursele militare disponibile , iar România trebuie să-și calibreze așteptările privind sprijinul aliat în funcție de această nouă „geometrie” strategică, potrivit unei analize publicate de Adevărul , bazată pe explicațiile generalului (r) Dorin Toma, fost comandant de divizie NATO. Generalul argumentează că Groenlanda nu a devenit brusc importantă: și în Războiul Rece insula conta pentru avertizarea timpurie și pentru controlul Atlanticului de Nord, inclusiv în raport cu Rusia. Diferența de azi, în opinia sa, ține de creșterea valorii strategice a întregii regiuni arctice, pe fondul accesibilității mai mari a Oceanului Arctic și al suprapunerii tot mai strânse dintre securitate și economie. De ce contează Groenlanda în arhitectura NATO În analiză este menționat un nou acord de securitate semnat de SUA, Danemarca și Groenlanda, care extinde posibilitățile de prezență militară americană și leagă mai clar apărarea insulei de arhitectura NATO din Atlanticul de Nord și zona arctică. În această logică, generalul Dorin Toma susține că apărarea Alianței nu mai poate fi privită doar prin prisma flancului estic, ci ca un sistem integrat „de la Polul Nord până la Marea Neagră”. Pe acest fundal, Rusia rămâne, în evaluarea sa, principalul actor militar arctic, cu Flota Nordului și componenta nucleară, iar în ultimii ani și-ar fi refăcut și extins infrastructura militară din zonă. În paralel, China își caută acces la rute maritime, resurse și infrastructură în Arctica, iar cooperarea ruso-chineză ar avea și implicații militare pentru postura NATO de descurajare și apărare. Analiza notează și schimbarea de echilibru adusă de aderarea Finlandei și Suediei: șapte dintre cele opt state arctice sunt acum membre NATO, singura excepție fiind Rusia. Tot în acest context este amintită lansarea operației NATO „Arctic Sentry”, pe fondul intensificării activității militare ruse și al interesului în creștere al Chinei pentru regiune. Implicația directă pentru România: competiția pentru capabilități „rare” Miza pentru București, potrivit generalului, nu este o legătură geografică directă, ci una de alocare a resurselor. Dacă NATO trebuie să acopere simultan Arctica, Atlanticul de Nord, Marea Baltică și Marea Neagră, apare riscul „dispersării resurselor” între mai multe spații strategice, din perspectiva unui planificator militar. În acest cadru, România și Groenlanda sunt descrise ca „două extremități ale aceluiași spațiu strategic”, iar întrebarea practică devine cum vor distribui SUA și aliații europeni capabilități militare critice și limitate între aceste direcții. Generalul enumeră explicit astfel de capabilități: ISR (culegere de informații, supraveghere și recunoaștere); AWACS (avioane de avertizare timpurie și control aerian); apărare antirachetă; transport strategic; sateliți. Concluzia sa este că România a privit în ultimii ani securitatea europeană mai ales dinspre Marea Neagră și s-a așteptat ca NATO să o privească similar, însă „centrul de greutate” al securității transatlantice se poate modifica. În consecință, așteptările privind sprijinul SUA și al aliaților ar trebui ajustate, iar evaluarea capabilităților pe care România trebuie să și le asigure singură devine, în această perspectivă, esențială. [...]
Debutul public al tancului-robot rusesc „Șturm” a scos la iveală limite operaționale , după ce vehiculul a pierdut repetat legătura de comandă și a rămas blocat în noroi în timpul exercițiului „ Țentr 2026 ”, în fața lui Vladimir Putin , potrivit Focus . Incidentul a avut loc pe poligonul Cebarkul, în regiunea Celeabinsk, unde Rusia a prezentat la final de septembrie și început de octombrie noi vehicule de luptă fără echipaj. „Șturm” urma să fie demonstrat ca vehicul de asalt telecomandat, însă demonstrația nu s-a desfășurat conform planului. Ce s-a întâmplat la „Țentr 2026” Publicația notează că, înainte de blocarea în teren, vehiculul a avut întreruperi repetate ale conexiunii de control, informație relatată de portalul de specialitate Defence Blog. Potrivit publicației finlandeze Tekniikka & Talous, au cedat în mod repetat legăturile de comandă și de direcționare. În încercarea de a salva momentul, organizatorii ar fi introdus un șofer-mecanic în vehicul, pentru ca acesta să se poată deplasa sub observația lui Putin. Nici această soluție nu a rezolvat problema: șenilele și partea frontală s-au „îngropat” în sol, iar tancul a rămas blocat într-un șanț noroios. De ce contează: dependența de comunicații și raza scurtă de operare „Șturm” este construit pe un șasiu de T-72 modificat și a fost dezvoltat de Uralvagonzavod. Conceptul prevede un „pachet” format dintr-un vehicul de luptă fără echipaj și un vehicul de control cu echipaj, tot pe platformă de tanc, din care operatorii îl comandă. Limitarea-cheie, potrivit articolului, este că vehiculul de control trebuie să rămână la doar 3–4 kilometri și să păstreze linie directă de vizibilitate pentru a putea opera. Focus citează și o evaluare critică a expertului rus în tancuri Andrei Tarasenko, care consideră că dependența de un punct de comandă aflat la 3–4 kilometri, în vizibilitate directă, este o vulnerabilitate, în lipsa unor comunicații „de tip Starlink sau ceva comparabil”. Tot el indică și alte probleme tehnice: compartimentul motor și plafonul turelei ar fi aproape neprotejate — zone pe care dronele le lovesc frecvent în războiul din Ucraina, potrivit aceleiași surse. Configurații și armament: platformă grea, mai multe variante Rusia a prezentat „Șturm” drept o platformă grea de atac robotizată. Varianta principală ar avea o versiune scurtată a tunului de 125 mm, destinată luptelor urbane, plus lamă de buldozer și protecție suplimentară împotriva armelor antitanc. Conform Tekniikka & Talous, platforma este planificată în mai multe versiuni, inclusiv: cu tun principal scurtat de 125 mm D-414; cu două tunuri automate de 30 mm 2A42; cu lansatoare de rachete pentru arme termobarice (presiune și căldură). Potrivit Defence Blog, Uralvagonzavod ar fi început proiectul în jurul anului 2018, iar un prim vehicul de test a fost observat în iulie 2025 la uzina din Nijni Tagil, atunci încă cu echipaj. În forma în care a fost văzut la „Țentr 2026”, episodul indică faptul că maturitatea operațională a conceptului depinde critic de comunicații stabile și de capacitatea de a funcționa în teren dificil — exact punctele unde demonstrația a eșuat. [...]
Alegerea numelui F-47 pentru viitorul vânător american de generația a șasea este folosită ca semnal politic și de maturitate a programului , nu doar ca etichetă tehnică, potrivit unei analize publicate de Focus . Mesajul implicit: SUA vor să proiecteze ideea că aeronava este mai aproape de un sistem „aproape gata” decât de un concept îndepărtat, deși nu ar urma să zboare înainte de 2028. De ce „F-47” iese din tipar și de ce contează În mod normal, din 1962, Pentagonul folosește un sistem unificat de denumire pentru aeronavele militare: litera indică rolul (de exemplu, „F” pentru „fighter”, adică avion de vânătoare), iar numărul arată, în principiu, ordinea din serie. În această logică, după F-35 ar fi fost de așteptat o numerotare precum F-36 sau F-37. Faptul că Forțele Aeriene ale SUA au ales „F-47” este, tocmai de aceea, un semnal deliberat. Focus citează portalul francez de specialitate Forum Militaire , care susține că administrația americană a ieșit intenționat din succesiunea obișnuită pentru a transmite o mesajare politică. Legături simbolice invocate și semne de întrebare asupra lor Potrivit articolului, denumirea „F-47” a fost anunțată public în martie 2025 de președintele Donald Trump , „personal în Biroul Oval”. Oficial, cifra ar avea mai multe trimiteri: avionul P-47 Thunderbolt din Al Doilea Război Mondial; anul 1947, anul înființării Forțelor Aeriene americane ca armă independentă; al 47-lea președinte al Statelor Unite. În același timp, Focus menționează că, potrivit National Security Journal , au apărut ulterior documente care sugerează că această justificare ar fi fost „asamblată” după luarea deciziei, pentru a-i da o ancorare istorică. Semnalul operațional: fără prefix „X” sau „Y”, deși nu va zbura înainte de 2028 Un detaliu cu greutate pentru percepția externă este că aeronava este numită „F-47” fără prefixe precum „X” sau „Y”, care în SUA indică, de regulă, modele experimentale sau prototipuri. În interpretarea prezentată, această alegere face ca programul să pară mai avansat decât ar sugera calendarul: deși avionul nu ar urma să zboare înainte de 2028, denumirea îl poziționează ca pe un „model de serie” în devenire, nu ca pe un proiect aflat departe de utilizare. Context: numerotarea „F” a mai avut excepții Articolul amintește că seria „F” a mai avut abateri și goluri de-a lungul deceniilor, inclusiv: eliminarea numărului 13 din superstiție; dispariția numărului 19 după presiuni ale producătorului Northrop; cazul F-20, ales pentru a se distanța de MiG-19; F-117 Nighthawk, o numerotare care nu ar fi rezultat din schema standard, folosită, potrivit Forum Militaire, pentru a-i masca rolul. Este menționat și cazul F-35, care nu urmează logic F-22; una dintre explicațiile oficiale invocate este păstrarea numărului prototipului X-35, iar o altă poveste circulată de ani este că numele ar fi rezultat dintr-o „scăpare” la o anunțare publică, rămasă ulterior necorectată. Ce urmează Din informațiile prezentate, miza imediată nu este o specificație tehnică, ci modul în care SUA își calibrează comunicarea strategică: printr-un nume care sugerează continuitate istorică și un program mai matur decât ar indica termenul „nu înainte de 2028”, Washingtonul încearcă să proiecteze credibilitate și determinare în competiția militară globală. Limitarea importantă: articolul discută în principal semnificația denumirii și a convențiilor de numire, nu oferă detalii tehnice despre capabilitățile viitorului avion. [...]
Bulgaria își extinde apărarea antiaeriană cu încă cinci sisteme IRIS-T finanțate prin SAFE , într-o mișcare care leagă direct investiția militară de mecanismele europene de creditare și de achizițiile comune menite să reducă costurile, potrivit Economica . Premierul Radev a spus că se așteaptă ca „în câteva săptămâni” să existe un contract pentru noile sisteme, care „să garanteze protecția teritoriului nostru și să contribuie la capacitățile integrale de apărare ale NATO”. „Sper că în câteva săptămâni vom avea un contract care să garanteze protecţia teritoriului nostru şi să contribuie la capacităţile integrale de apărare ale NATO.” Finanțare prin SAFE și integrare în „Scutul Cerului” european Conform declarațiilor citate, achiziția ar urma să fie finanțată cu ajutorul împrumuturilor contractate prin mecanismul european SAFE. Totodată, sistemele IRIS-T ar urma să fie integrate în Inițiativa Scutul Cerului European (European Sky Shield Initiative – ESSI) , la care participă circa 20 de țări și care urmărește să faciliteze cumpărarea de echipamente militare și să diminueze costurile prin achiziții comune. Context: Bulgaria are deja un contract IRIS-T și invocă riscuri în Marea Neagră Bulgaria a contractat deja un sistem IRIS-T SLM în urmă cu doi ani, la un preț de 182 de milioane de euro (aprox. 910 milioane lei). Versiunea SLM este destinată apărării aeriene cu rază medie și poate fi folosită împotriva avioanelor, elicopterelor, rachetelor de croazieră și dronelor. Anunțul vine la o zi după ce două nave comerciale au fost lovite de drone în Marea Neagră, în zona economică exclusivă a Bulgariei. Nava Alfa Watan (pavilion Togo) s-a scufundat după avarii majore, iar echipajul – zece marinari sirieni – este dat dispărut; autoritățile bulgare au suspendat operațiunile de căutare după ce nu au găsit supraviețuitori. Cealaltă navă, Able (pavilion Palau), a luat foc după ce a fost lovită la aproximativ 70 de mile marine (aprox. 130 km) de coasta bulgară; cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați, însă doi sunt grav răniți. Autoritățile bulgare au transmis că navele au fost lovite de drone aeriene și maritime, iar originea acestora nu a fost încă stabilită. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a atribuit Rusiei atacurile, însă premierul bulgar a evitat să indice un responsabil până la clarificarea faptelor, în timp ce ambasada Rusiei la Sofia a negat că navele ar fi fost ținte rusești. [...]
NATO își mută accentul pe arme care funcționează și fără GPS , după ce războiul din Ucraina a arătat cât de ușor pot fi degradate loviturile la distanță prin bruiaj și întreruperea legăturilor de comunicații, potrivit Antena 3 . Miza operațională este directă: sisteme de lovire care își ating țintele în medii de război electronic intens și pot fi folosite „la scară largă”, inclusiv în scenarii de blocare a activității pe aerodromuri. În acest context, NATO a organizat recent o competiție pentru companii ucrainene și occidentale, cerând soluții care ar putea forma roiuri în jurul unui aerodrom și ar împiedica inamicul să opereze acolo. Competiția este descrisă ca prima axată pe capabilități de lovire de când Alianța a început astfel de „provocări” în urmă cu aproape un deceniu. De ce contează: rezistența la bruiaj devine cerință, nu opțiune Un producător european de armament a explicat pentru Business Insider că loviturile ucrainene în profunzime au evidențiat nevoia ca dronele să poată zbura și lovi în condiții de război electronic intens. În paralel, în rândul armatelor occidentale și al industriei de apărare crește conștientizarea că armele cu rază lungă trebuie să funcționeze și atunci când sunt „deconectate” de operatori, altfel își pierd relevanța într-un conflict modern. Martina Tauberová, responsabilă de relații guvernamentale și strategice la compania cehă LPP Holding , susține că armatele nu se pot baza exclusiv pe sisteme care depind de menținerea legăturilor de comunicații cu operatorii: când accesul este blocat, aceste arme „nu își ating adesea obiectivele”. Exemplul LPP: dronă folosită de Ucraina, navigație optică bazată pe inteligență artificială LPP Holding spune că a câștigat competiția NATO deoarece dronele sale cu rază lungă, folosite de Ucraina pentru lovituri în interiorul Rusiei, pot opera în medii în care GPS-ul nu este disponibil. Potrivit companiei, Ucraina folosește de aproximativ 18 luni drona MTS-40, care ar costa 90.000 de dolari bucata (aprox. 405.000 lei) și poate parcurge peste 290 de kilometri peste graniță, utilizând navigație optică bazată pe inteligență artificială pentru zbor autonom. Tauberová afirmă că NATO a transformat capacitatea de a trece prin bruiajul inamicului într-o cerință, urmărind sisteme rezistente la războiul electronic, eficiente din punct de vedere al costurilor și potrivite pentru atacarea aerodromurilor inamice, cu obiectivul de a „refuza” constant capacitatea adversarului de a desfășura operațiuni. „Arme ieftine în cantități mari”: logica roiurilor versus rachete scumpe Un alt mesaj operațional din competiție este orientarea către muniții mai ieftine, produse în serie. Tauberová spune că războiul din Ucraina a demonstrat importanța armelor ieftine în cantități mari, care pot fi lansate sistematic împotriva țintelor. În scenariul aerodromului, roiurile de drone ar putea urmări și lovi: aeronave; piste; clădiri; stații de alimentare cu combustibil. Ea compară această abordare cu utilizarea unei singure rachete scumpe (exemplul dat: Tomahawk, „care costă milioane de dolari”), argumentând că roiurile ieftine ar putea fi mai eficiente pentru a copleși apărarea antiaeriană. Ce urmează: teste în Europa de Est și ținta de contracte NATO NATO a anunțat cei trei finaliști la începutul lunii septembrie: LPP pe primul loc, startupul polonez Supercluster pe locul al doilea (cu un balon de mare altitudine care poziționează sisteme autonome planatoare pentru lovituri la distanță) și o companie ucraineană nenumită pe locul al treilea (cu un sistem de autonomie bazat pe inteligență artificială pentru aeronave fără echipaj). Pentru LPP, următorul pas este testarea dronei în Europa de Est, alături de ceilalți finaliști. Compania spune că urmărește validarea NATO, vizibilitate mai mare, contracte cu armatele statelor NATO și extinderea producției. Separat, LPP dezvoltă și o rachetă de croazieră cu motor turboreactor, „MTS Narwhal”, proiectată tot pentru operare fără GPS; compania testează un prototip și speră ca racheta să intre în luptă pentru prima dată mai târziu în acest an. [...]
