Politică07 mai 2026
Armata Letoniei investighează două drone prăbușite pe teritoriul țării, una lângă o instalație petrolieră din Rēzekne - originea aparatelor rămâne neclară, iar autoritățile au activat temporar apărarea antiaeriană
Mai multe drone au intrat în spațiul aerian al Letoniei, iar autoritățile au activat apărarea antiaeriană și au suspendat cursurile în est , pe fondul unei situații încă neclare privind originea aparatelor, potrivit Bild . Armata letonă spune că a identificat cel puțin două drone care s-au prăbușit pe teritoriul țării, iar cel puțin una ar fi venit din direcția Rusiei. Incidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 3:00, când dronele ar fi pătruns în spațiul aerian leton. Autoritățile au activat apărarea antiaeriană mobilă, au transmis alerte prin SMS în mai multe localități și au cerut populației să țină ferestrele și ușile închise. În estul Letoniei, cursurile au fost suspendate pentru ziua de joi. Una dintre drone ar fi căzut într-o instalație petrolieră din orașul Rēzekne (estul țării). Postul public leton LTV a relatat că poliția a intervenit în jurul orei 3:30 după ce a fost semnalat fum la o astfel de instalație, iar pompierii au confirmat mai multe apeluri privind un posibil incendiu. La fața locului nu au fost observate flăcări; echipele au răcit preventiv un rezervor și au verificat zona cu camere cu termoviziune. Originea dronelor rămâne neconfirmată Publicația notează că nu este încă stabilit dacă dronele au fost rusești sau ucrainene. Șeful adjunct al poliției, Andris Zellis, a declarat la televiziunea letonă că există indicii privind două drone prăbușite: fragmente au fost găsite pe terenul instalației petroliere din Rēzekne, iar al doilea loc de impact este încă în căutare. Ulterior, armata letonă a transmis că amenințarea imediată în spațiul aerian s-a încheiat. Nu au fost raportate victime, iar poliția a deschis o anchetă. Premierul Evika Siliņa a convocat pentru dimineață o ședință de criză. [...]