Keir Starmer caută soluții pentru deficitul de finanțare în apărare - Dilema între cheltuieli sociale și creșterea bugetului militar afectează politica britanică

Keir Starmer caută o soluție „din bucăți” pentru finanțarea apărării, după ce opțiunile mari – reformarea asistenței sociale, taxe mai mari sau împrumuturi – sunt politic blocate , iar planul de investiții al armatei întârzie în disputele dintre Ministerul Apărării și Trezorerie, potrivit Politico . Presiunea a crescut în ultimele zile după ce George Robertson, fost secretar general NATO și fost ministru britanic al apărării, a acuzat „complezența corozivă” a conducerii politice pe tema riscurilor de securitate și a criticat întârzierile repetate ale Defence Investment Plan (DIP) – documentul care ar trebui să stabilească alocarea finanțării militare pe următorul deceniu. Planul este descris ca fiind blocat într-un joc de pase între Ministerul Apărării, care cere mai mulți bani, și Trezorerie, care insistă pe disciplină bugetară. În final, decizia de prioritizare îi revine premierului. Starmer le-a spus parlamentarilor luna trecută că DIP este pe biroul său și că el trebuie să rezolve ecuația finanțării. Problema este că spațiul de manevră s-a îngustat: guvernul a tăiat deja ajutorul extern și a încercat fără succes să reducă cheltuielile cu asistența socială, declanșând o revoltă în propriul partid. De ce nu poate Londra să „închidă” rapid gaura de finanțare Articolul descrie mai multe căi care, practic, sunt aproape închise pentru Starmer: reforme ample ale asistenței sociale : influenți actori din zona de securitate cer o regândire a cheltuielilor sociale (care au crescut după pandemie), însă parlamentari laburiști spun că nu există apetit pentru o reformă majoră, iar după alegerile locale din mai presiunea politică ar putea crește dinspre stânga (inclusiv din partea Verzilor); taxe mai mari : nivelul deja ridicat al taxelor a atras critici, ceea ce face improbabile noi creșteri de venituri; împrumuturi : cancelarul Rachel Reeves se opune schimbării regulilor de împrumut, concepute pentru a menține încrederea piețelor. Politico notează și că guvernul a tratat până acum cu rezerve idei alternative, precum aderarea la o bancă pentru apărare, securitate și reziliență sau emiterea de „obligațiuni pentru inovație”. Ce soluție se conturează: economii dispersate între ministere În lipsa unei decizii mari, varianta anticipată de mai mulți parlamentari este o soluție de tip „make do and mend”: finanțarea suplimentară pentru apărare ar urma să fie obținută din economii și realocări din mai multe „pungi” bugetare , răspândite între departamente, tocmai pentru că nu există o singură sursă politică ușor de folosit. Pe fond, miza este și una de credibilitate externă. Un fost consilier citat de Politico spune că i-ar fi „foarte greu” lui Starmer să proiecteze forță pe scena internațională fără un plus de cheltuieli militare, iar cercetătoarea Sophia Gaston (King’s College London) argumentează că premierul nu poate aborda relația cu SUA sau participa la summitul NATO din iulie fără „o creștere majoră” a bugetului apărării. Calendarul politic împinge deciziile spre iunie Politico arată că Starmer nu poate face un anunț în perioada de restricții pre-electorale privind comunicările politice. Asta îi lasă o fereastră îngustă în săptămâna Discursului Regelui (13 mai), după care parlamentul se suspendă pentru o săptămână, ceea ce ar împinge orice declarație în iunie . Guvernul respinge ideea de „stază”, susținând că Starmer a acționat pentru a crește cheltuielile de apărare și că elaborarea DIP este un exercițiu „de mult timp necesar”. Un purtător de cuvânt afirmă că strategia este susținută de „cea mai mare creștere susținută” a cheltuielilor de apărare de la Războiul Rece încoace, cu „peste 270 de miliarde de lire” investiți pe durata actualului legislativ (aprox. 1.580 miliarde lei, la un curs orientativ de 5,85 lei/liră). În esență, articolul descrie o dilemă bugetară cu impact direct asupra capacității operaționale a armatei britanice: promisiunea de reînarmare rămâne, dar finanțarea pare să depindă de compromisuri interne și de o arhitectură de economii fragmentate, într-un calendar politic strâns. [...]