Știri
Știri din categoria Știință
O explicație „naturală” pentru disparițiile din Triunghiul Bermudelor ar putea ține de busole dereglate de magnetit, un mineral foarte magnetic identificat în rocile din zonă, potrivit Libertatea. Ipoteza mută discuția din registrul legendelor către un posibil risc operațional: erori de navigație generate de anomalii locale ale câmpului magnetic.
Triunghiul Bermudelor este descris ca o zonă aproximativ triunghiulară din Atlantic, între Insulele Bermude, Puerto Rico și Fort Lauderdale (Florida), cu o suprafață de circa 1,2 milioane km². De-a lungul timpului, regiunea a fost asociată cu dispariții de nave și aeronave și cu teorii care merg până la fenomene paranormale.
Explicația este prezentată într-un documentar difuzat de postul britanic Channel 5, „Secrets of the Bermuda Triangle”, menționat în material ca fiind citat de Daily Star. În documentar, Nick Hutchings, prospector de minerale, spune că ar fi găsit magnetit în mostre de rocă prelevate din zonă.
Magnetitul este descris drept „cel mai magnetic material natural de pe Pământ”. Într-o demonstrație prezentată în documentar, Hutchings arată cum un ac de busolă trecut deasupra unei bucăți de rocă se mișcă haotic, ceea ce ar indica influența unui câmp magnetic local.
Miza practică a ipotezei este că astfel de roci ar putea deruta instrumentele de navigație ale navelor care trec prin zonă, crescând riscul de erori de orientare, mai ales în condiții dificile pe mare. Materialul punctează și dimensiunea istorică a problemei, printr-o observație despre cât de greu ar fi fost pentru marinarii din vechime să navigheze în apropiere de Bermuda.
În același context, este amintit cazul navei americane de transport SS Cotopaxi, dispărută în decembrie 1925; epava a fost identificată oficial în 2020, ceea ce a închis acel episod, dar nu și discuția mai largă despre cauzele unor dispariții atribuite Triunghiului Bermudelor.
Articolul prezintă ipoteza ca explicație posibilă și o leagă de un documentar TV și de observațiile unui prospector de minerale. În lipsa unor detalii suplimentare despre o cercetare publicată și evaluată științific (care nu apar în sursă), concluzia rămâne una de tip „plauzibil”, nu o confirmare definitivă.
Recomandate
Descoperirea unui tunel subteran de mari dimensiuni în Ierusalim complică planificarea unui nou cartier , după ce săpăturile preventive au scos la iveală o structură a cărei origine și funcție nu pot fi, deocamdată, stabilite, potrivit Mediafax . Tunelul a fost identificat în timpul lucrărilor realizate de Autoritatea pentru Antichități din Israel , înainte de demararea amenajării unui nou cartier planificat de Autoritatea Funciară din Israel . Mediafax notează că informația este atribuită publicației Daily Galaxy. Ce au găsit arheologii și de ce e greu de încadrat Elementul care a atras atenția cercetătorilor este tocmai lipsa indiciilor care, în mod normal, permit datarea și interpretarea: nu au fost descoperite artefacte, materiale databile sau indicii clare privind scopul tunelului. În plus, mai multe secțiuni sunt blocate de prăbușiri, ceea ce limitează evaluarea completă a sitului. Accesul în complex se face printr-o scară săpată în piatră, care coboară spre intrarea în tunel. În interior au fost observate straturi compacte de pământ acumulate treptat, pe o perioadă îndelungată. Dimensiuni și urme de lucru, dar fără autor identificabil Potrivit unei declarații a Autorității pentru Antichități din Israel, citată în material, săpăturile de probă indică faptul că pasajul ajunge până la 5 metri înălțime și aproximativ 3 metri lățime. Pereții păstrează urme de tăiere intenționată, iar aspectul relativ neted și geometria regulată i-au determinat pe cercetători să considere că este vorba despre un proiect planificat de excavare, nu despre o cavitate naturală. Chiar și așa, nu există dovezi care să arate cine a realizat lucrarea. Ipoteze de lucru: carieră subterană sau proiect abandonat O ipoteză inițială a legat tunelul de un sistem antic de alimentare cu apă către o sursă subterană, însă această variantă și-a pierdut credibilitatea pe parcursul analizei. Arheologii iau în calcul că scopul ar fi putut fi atingerea unui strat de cretă potrivit pentru producția de var sau pentru extragerea de materiale de construcție. Interpretarea este susținută de existența unui puț vertical săpat în tavan, asociat frecvent cu ventilația în spații de lucru subterane, precum și de resturi de carieră identificate pe porțiuni ale podelei. Un alt scenariu menționat este abandonarea proiectului înainte de finalizare, ceea ce ar putea explica absența urmelor care ar fi indicat mai clar utilizarea planificată. Ce urmează: datarea rămâne blocată de lipsa probelor Datarea tunelului este, în acest stadiu, imposibilă pe baza dovezilor disponibile: nu au fost recuperate fragmente de ceramică, unelte, monede sau resturi organice care ar putea fixa un interval de timp. În lipsa acestor repere și cu porțiuni încă inaccesibile din cauza prăbușirilor, evaluarea completă a structurii rămâne deschisă. [...]
NASA va face public pe 9 iunie echipajul „ Artemis 3 ”, un pas-cheie pentru validarea andocării lunare cu echipaj , într-un anunț programat la Centrul Spațial Lyndon B. Johnson din Houston, potrivit IT之家 . Evenimentul este stabilit pentru 9 iunie, ora 11:00 (ora Coastei de Est a SUA), respectiv 23:00 ora României, iar după prezentarea noutăților despre misiune, astronauții desemnați vor răspunde întrebărilor presei. Miza operațională a „Artemis 3” este testarea capabilității de „întâlnire și andocare” (rendezvous & docking) între capsula Orion și un sistem comercial de aselenizare cu echipaj — o etapă critică pentru transferul astronauților din orbită către suprafața Lunii și pentru validarea tehnologiilor necesare unor misiuni lunare de durată mai mare. Ce știm despre arhitectura misiunii Conform informațiilor publicate, „Artemis 3” ar urma să fie lansată de la Centrul Spațial Kennedy din Florida, cu: 4 astronauți la bord; capsula Orion ; racheta SLS (Space Launch System), care va plasa nava în spațiu. NASA nu a comunicat în materialul citat alte detalii despre calendarul complet al misiunii sau despre configurația exactă a sistemului comercial de aselenizare, urmând ca actualizările și numele echipajului să fie anunțate în cadrul evenimentului din 9 iunie. [...]
Explozia unui meteorit deasupra nord-estului SUA a generat un boom sonic resimțit la sol , un tip de eveniment rar în regiune, care a produs vibrații raportate inclusiv către autorități, potrivit HotNews . Fenomenul a avut loc sâmbătă, puțin după ora locală 14:00 (aprox. 21:00 în România), la o altitudine de 40 de mile (aprox. 64 km), deasupra nord-estului statului Massachusetts și a sud-estului statului New Hampshire. Obiectul a intrat în atmosferă cu peste 120.000 km/h și s-a dezintegrat, iar energia eliberată la fragmentare a fost estimată la echivalentul a aproximativ 300 de tone de TNT, ceea ce explică bubuiturile puternice. Ce spun NASA și monitorii de meteori NASA a transmis, prin Jennifer Dooren (adjunctul șefului departamentului de presă), că „mingea de foc” nu a fost asociată cu vreun curent activ de meteori și că a fost un obiect natural, nu reintrarea unor resturi spațiale sau a unui satelit, într-o declarație pentru AFP. Robert Lunsford, monitor al programului Societății Americane de Meteori, a spus că organizația a primit zeci de relatări dintr-o arie extinsă, de la Delaware până la Montreal. Martorii au descris o dublă explozie, zguduirea pământului sau observarea bilei de foc, iar Lunsford a apreciat că obiectul a fost „cu siguranță mai mare decât o minge de foc obișnuită”, cu o lățime de aproximativ un metru. Impact la sol: vibrații raportate către USGS Locuitorii din mai multe state au relatat pe rețelele sociale că au simțit unda de șoc, iar unii au spus că bubuiturile au fost atât de puternice încât „casele se zguduiau”. În paralel, mai multe persoane au sesizat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS) cu privire la vibrațiile resimțite, iar purtătorul de cuvânt al agenției, Steve Sobie, a confirmat că tremurul a fost înregistrat la Centrul Național de Informații despre Cutremure. În privința posibilității ca meteoritul să fi ajuns la sol, Lunsford a indicat că este puțin probabil, precizând că ar fi nevoie de mai multe date despre traiectorie și viteză pentru o concluzie sigură; în scenariul în care nu ar fi ars complet, ar fi putut ajunge în ocean. De ce contează Deși atmosfera este intersectată zilnic de corpuri spațiale, oficialii NASA au subliniat că un eveniment izolat de o asemenea intensitate, vizibil în timpul zilei și capabil să producă un boom sonic resimțit la sol, este considerat rar pentru această regiune. Contextul e relevant și operațional: un astfel de episod poate genera alerte în lanț (raportări de „cutremur”, apeluri către autorități) și necesită confirmări rapide din partea agențiilor științifice pentru a elimina ipoteze precum reintrarea de resturi spațiale. [...]
Testele la sol ale Japoniei pentru zbor hipersonic mută miza pe certificare și costuri , după ce Japan Aerospace Exploration Agency (JAXA) a validat funcționarea unui motor de tip statoreactor (ramjet) pentru o aeronavă experimentală vizată la viteze de ordinul Mach 5, potrivit Antena 3 . Pasul următor luat în calcul este testarea în condiții reale, ceea ce ar deschide discuția despre fezabilitatea operațională a transportului de pasageri la astfel de viteze, nu doar despre performanța tehnică. Testul a fost realizat de JAXA împreună cu Waseda University, University of Tokyo și Keio University, în cadrul unui program de cercetare care urmărește integrarea controlului dintre structură și sistemul de propulsie pentru vehicule hipersonice. Ce s-a testat și de ce contează pentru exploatarea comercială Experimentul a avut loc într-o instalație specială pentru motoare statoreactoare, la centrul spațial Kakuda din prefectura Miyagi, unde cercetătorii au recreat condiții similare zborului la Mach 5 (de cinci ori viteza sunetului, pragul oficial al regimului hipersonic). Au fost evaluate, în principal: rezistența la temperaturi extreme și eficiența protecției termice; comportamentul suprafețelor de control la regim hipersonic; funcționarea motorului în condiții specifice Mach 5. La astfel de viteze, temperatura din jurul aeronavei poate ajunge la aproximativ 1.000°C. Conform informațiilor prezentate, sistemul de protecție termică a menținut interiorul la valori apropiate de normal, astfel încât echipamentele electronice să poată funcționa. Integrarea motor–structură, o condiție pentru trecerea de la laborator la zbor Sursa arată că, spre deosebire de avioanele convenționale, vehiculele hipersonice cer o integrare „foarte strânsă” între structură și motor, deoarece fluxul de aer și funcționarea propulsiei se influențează reciproc: undele de șoc schimbă aerul care intră în motor, iar tracțiunea afectează stabilitatea aerodinamică. În practică, această interdependență complică proiectarea, testarea și, ulterior, certificarea pentru utilizare repetată. În paralel, au fost măsurate temperaturile gazelor evacuate de un motor alimentat cu hidrogen, inclusiv pentru a evalua impactul asupra mediului al acestor tehnologii, mai notează materialul. Ce urmează: testare în condiții reale și scenariul „două ore” Japonia–SUA Aeronava a fost construită într-un proiect comun finanțat de Japan Society for the Promotion of Science, cu obiectivul de a dezvolta o platformă de testare hipersonică ce ar putea fi lansată cu rachete de tip „sounding” (rachete suborbitale folosite pentru experimente). În etapa următoare, se ia în calcul testarea în condiții reale, cu aeronava montată pe o rachetă sau alt vehicul de lansare, pentru a demonstra zborul la Mach 5. Potrivit JAXA, aplicațiile viitoare ar putea include zboruri între Japonia și Statele Unite în aproximativ două ore și, separat, contribuții la dezvoltarea unor avioane spațiale capabile să ajungă la altitudini de circa 100 km, aproape de limita spațiului. Materialul nu oferă un calendar sau costuri pentru aceste scenarii, astfel că rămân, deocamdată, la nivel de potențial tehnologic. [...]
Explozia unei rachete Blue Origin a avariat singura rampă de lansare a companiei, riscând să împingă cu luni de zile calendarul misiunilor lunare ale NASA , într-un moment în care SUA vizează revenirea oamenilor pe Lună până în 2028, potrivit Mediafax , care citează Politico. Incidentul a avut loc la Cape Canaveral , în noaptea de joi spre vineri, când una dintre rachetele Blue Origin a explodat pe platforma de lansare. Miza este operațională: explozia a produs „daune mari” la rampa de lansare, iar experții citați estimează că reparațiile ar putea dura luni, ceea ce ar amâna următoarele lansări. De ce contează: blocaj de infrastructură într-un program cu termene strânse Blue Origin este una dintre companiile pe care NASA se baza pentru a ajunge pe Lună, iar avarierea singurei rampe de lansare a companiei creează un punct unic de vulnerabilitate (un „single point of failure”) pentru ritmul testelor și al zborurilor planificate. În acest context, incidentul este descris drept un eșec major pentru Blue Origin, compania spațială fondată de Jeff Bezos, aflată în competiție directă cu SpaceX, compania lui Elon Musk. Ce urmează: NASA ar putea muta accentul către SpaceX Potrivit informațiilor citate, explozia ar putea „da peste cap” planurile care vizează întoarcerea oamenilor pe Lună până în 2028 și construirea unei baze lunare înaintea Chinei. NASA ar putea să se orienteze mai mult către SpaceX. Agenția își propune, totuși, să testeze anul viitor module de aselenizare de la ambele companii, ceea ce sugerează că strategia de redundanță (mai mulți furnizori) rămâne, cel puțin deocamdată, în picioare. [...]
Eșecul rachetei New Glenn riscă să împingă NASA spre o dependență și mai mare de SpaceX , pentru că blochează, pe termen nedefinit, testele necesare pentru landerul lunar Blue Moon și complică planificarea misiunilor Artemis, potrivit Ars Technica . De ce nu e ușor de „mutat” Blue Moon pe altă rachetă În teorie, Blue Moon Mark 1 ar putea fi lansat spre Lună cu alte rachete grele, precum Falcon Heavy (SpaceX) sau Vulcan (United Launch Alliance), care „probabil” au capacitatea de a trimite vehiculul către Lună. În practică, opțiunile sunt limitate: Vulcan este și ea indisponibilă în acest moment și are „o coadă lungă” de încărcături utile ale Space Force, ceea ce reduce șansele de a prelua rapid un program suplimentar. Pentru Falcon Heavy , publicația notează posibile probleme de compatibilitate : Mark 1 folosește motorul BE-7 (hidrogen lichid și oxigen lichid), iar etajul superior al rachetei Falcon este alimentat cu kerosen. Ars Technica precizează că aceste incompatibilități nu sunt confirmate . În plus, este „puțin probabil” ca Blue Origin să colaboreze astfel cu un rival direct , SpaceX. Efectul în lanț: întârzieri la „Moon Base” și presiune pe Artemis Dacă Mark 1 rămâne blocat, consecința imediată este fie întârzierea semnificativă , fie restructurarea fazelor timpurii ale programului de bază lunară („Moon Base”), arată analiza. Un exemplu: roverele lunare dezvoltate de Astrolab și Lunar Outpost au o masă de circa 1 tonă , iar, potrivit publicației, doar Mark 1 și Starship ar avea capacitatea de livrare necesară pentru astfel de încărcături. Impactul major este însă asupra misiunilor cu echipaj din programul Artemis: Artemis III : NASA a modificat recent misiunea astfel încât capsula Orion să se întâlnească pe orbită joasă cu unul sau ambele sisteme de aselenizare dezvoltate de Blue Origin (Blue Moon) și SpaceX (Starship). NASA „pare hotărâtă” să lanseze misiunea în 2027 și intenționează să anunțe cei patru astronauți „în câteva săptămâni”. Totuși, Ars Technica susține că este „aproape sigur” că un lander Blue Moon nu va fi gata în următoarele 18 luni , ceea ce obligă NASA să aleagă între a aștepta Blue Origin sau a merge înainte doar cu Starship. Artemis IV : eșecul „complică și mai mult” planul. Publicația spune că este greu de imaginat un scenariu în care un Blue Moon „certificat pentru echipaj” să fie gata în 2028 , mai ales că Blue Origin trebuie să zboare misiuni de test cu Mark 1, iar acestea sunt acum suspendate pe termen nedefinit . În interiorul NASA, unii oficiali ajunseseră să vadă drept opțiune principală pentru Artemis IV o versiune „subțiată” a landerului Mark 2, care nu ar necesita realimentare în spațiu . În contextul actual, concluzia analizei este că NASA — „ca o mare parte din industria spațială americană” — devine și mai dependentă de capacitatea SpaceX de a livra cu Starship . Notă: Ars Technica precizează că articolul a fost editat pentru a clarifica posibilele probleme de interoperabilitate dintre Blue Moon Mark 1 și Falcon Heavy. [...]
