Știri
Știri din categoria Apărare
Armata israeliană susține că Hezbollah a folosit un spital guvernamental din Bint Jbail ca infrastructură militară, după ce militarii Brigăzii Givati au găsit acolo un depozit de arme și au identificat combatanți care trăgeau din ferestrele clădirii, potrivit The Jerusalem Post. Miza operațională a informației este că un astfel de tipar, dacă este confirmat, complică direct regulile de angajare și crește riscul pentru civili în zonele de luptă.
Militarii au acționat sub comanda Diviziei 98, iar armata a transmis că a ucis un număr nespecificat de „teroriști” care operau în interiorul spitalului, precum și „aproximativ 20” în zona din apropiere. Conform relatării, după un schimb de focuri, trupele au percheziționat clădirea și au descoperit un „cache” de arme (depozit ascuns) aparținând Hezbollah.
Armata israeliană afirmă că spitalul și împrejurimile sale ar fi fost folosite „sistematic și continuu” pentru nevoi militare, „într-o încălcare gravă a dreptului internațional”. În detaliu, IDF susține că:
IDF mai afirmă că a transmis autorităților libaneze că utilizarea spitalelor în acest scop „trebuie să înceteze”.
Informația apare pe fondul unor relatări din presa israeliană potrivit cărora IDF ar fi instituit un asediu asupra orașului Bint Jbail, unul dintre cele mai mari centre de populație de partea libaneză a frontierei. Scopul măsurii ar fi, potrivit sursei, să împiedice combatanții Hezbollah din oraș să se poată retrage sau să primească întăriri.
Asediul ar include, conform articolului, baraje rutiere, posturi de observație în jurul localității și utilizarea aeronavelor pentru culegere de informații. Publicația notează și că ar avea loc „atacuri pe scară largă” în interiorul orașului, citând Walla.
Ofițeri ai Comandamentului de Nord al IDF au mai susținut că Hezbollah ar fi construit în Bint Jbail o infrastructură militară extinsă, incluzând poziții de luptă, centre de comandă, depozite de muniție și stocuri subterane de arme și lansatoare de rachete.
Recomandate
Dronele ieftine schimbă raportul cost-eficiență în război , iar armatele își adaptează rapid tacticile pentru a lovi ținte de mare valoare cu mijloace tot mai precise, potrivit unui episod de podcast al The Jerusalem Post , centrat pe evoluția tehnologiei dronelor de la platforme tactice la capabilități apropiate de rachetele de înaltă precizie. În discuție, Menahem Landau – managing partner la CAVERET VENTURES și fost profesionist în cadrul Directoratului israelian pentru Cercetare și Dezvoltare în Apărare – descrie cum dronele au devenit un instrument dominant în conflictele recente, inclusiv în războiul din Ucraina și în tensiunile din Orientul Mijlociu. Mesajul principal: sistemele fără pilot, inclusiv cele mici și relativ ieftine, pot produce efecte disproporționate pe câmpul de luptă. De ce contează: eficiență mai mare, dependență mai mică de trupe la sol Landau susține că dronele tactice, cu cost redus, s-au dovedit „foarte eficiente” împotriva unor ținte militare scumpe. Această dinamică mută accentul de la confruntarea clasică, bazată pe platforme mari și costisitoare, către lovituri punctuale și adaptabile, cu risc mai mic pentru personal. În același timp, utilizarea extinsă a dronelor indică o schimbare de doctrină: precizia și capacitatea de a acționa rapid devin mai importante, iar nevoia de a angaja trupe la sol poate scădea în anumite tipuri de operațiuni, pe măsură ce sistemele autonome și semi-autonome preiau o parte din misiuni. Context regional: Israel–SUA și integrarea inovației în strategii militare Un alt fir al discuției este consolidarea parteneriatului dintre Israel și SUA în tehnologia de apărare. Landau afirmă că inovațiile israeliene sunt integrate în strategiile de apărare americane, pe fondul unei tendințe mai largi de colaborare pentru întărirea securității. Podcastul mai notează posibilitatea apariției unor noi alianțe după Acordurile Abraham , ceea ce ar putea amplifica rolul tehnologiei de apărare israeliene în cooperarea internațională. Materialul nu oferă însă detalii operaționale sau calendar privind astfel de evoluții. [...]
Portavionul chinez Fujian ar urma să atingă capacitatea completă de luptă în 2026, iar trecerea la exerciții în larg ar extinde raza operațională a marinei Chinei , potrivit Global Times , care citează canalul militar al CCTV News și comentatori militari chinezi. Fujian, al treilea portavion al Chinei, este prezentat ca intrând în 2026 într-o etapă „critică”, de tranziție de la capacitate operațională inițială la capacitate completă, cu antrenamente în mări îndepărtate („far-sea training”) așteptate să urmeze modelul stabilit de Shandong , care și-a făcut primul antrenament în larg în Pacificul de Vest în aprilie 2023. Ce se schimbă operațional în 2026 Potrivit materialului, criteriul practic pentru „capacitate completă” ține de încărcarea și operarea completă a grupului aerian de la bord și de capacitatea de a lansa și recupera aeronave pe întregul punții. Comentatorul militar Wei Dongxu, citat de CCTV, descrie un parcurs în doi pași pentru antrenamentul în larg: mai întâi, portavionul trebuie să poată opera ca parte a unui grup de lovire (carrier strike group), iar apoi, după ce coordonarea sistemului de luptă al grupului ajunge la un nivel ridicat, urmează operarea în ape îndepărtate. În același context, Wei avertizează că mediul din larg este mai complex și poate include „interferențe externe”, precum supraveghere din partea aeronavelor sau navelor altor țări, ceea ce ar impune reacții rapide și precise și o pregătire solidă pentru situații de urgență. Capacități și ritm de dezvoltare Fujian este descris ca primul portavion chinez dotat cu sistem electromagnetic de lansare a aeronavelor (EMALS) , proiectat și construit „independent”. Nava a încheiat primul test pe mare, de opt zile, la 8 mai 2024, când au fost testate propulsia și sistemele de energie, iar rezultatele au atins țintele așteptate, potrivit articolului. Portavionul a fost pus oficial în serviciu la 5 noiembrie 2025, ceea ce, conform relatării, a marcat intrarea marinei Armatei Populare de Eliberare într-o „eră a trei portavioane”. La scurt timp după intrarea în serviciu, Fujian ar fi desfășurat primul antrenament „de luptă” pe mare, cu exerciții de lansare și aterizare pentru mai multe tipuri de aeronave de bord (J-35, J-15T, J-15DT și KJ-600), precum și navigație în formație și misiuni coordonate de căutare și salvare. De ce contează exercițiile în larg, în logica prezentată de experți Wang Yunfei, expert militar citat de Global Times, susține că ritmul de trecere de la construcție la dezvoltarea capabilităților a fost rapid și că, după punerea în serviciu din noiembrie 2025, antrenamentul de bază ar fi fost în mare parte finalizat, iar capacitatea inițială de luptă ar fi fost atinsă, inclusiv instruire în patru tipuri de condiții meteo (zi/noapte, simplu/complex). În argumentația sa, exercițiile în larg ar fi necesare pentru: validarea maturității și fiabilității portavionului în condiții mai dure decât cele de coastă, unde există sprijin mai ușor de la infrastructura de la sol (radar, comunicații, navigație, avertizare timpurie); valorificarea „reală” a rolului unui portavion în mări îndepărtate, inclusiv pentru misiuni non-combat (ajutor în caz de dezastre, contraterorism, sprijin medical, logistică în larg); protejarea intereselor maritime, inclusiv în zone economice exclusive și pe rute maritime. Materialul mai notează că, pentru a fi considerată capabilitate autentică de luptă în larg, pregătirea trebuie să construiască o capacitate „sistemică” la nivelul întregului grup de lovire, iar, din perspectiva încărcăturii aeriene, contează nu doar numărul de aeronave, ci completitudinea tipurilor, suportul tehnic pentru ciclul operațional și participarea unui număr cât mai mare de piloți pentru acumularea de experiență. [...]
Un armistițiu poate opri temporar atacurile, dar nu și ritmul de reînarmare al Iranului , avertizează o analiză din The Jerusalem Post , care susține că procesele tehnologice și rețelele de aprovizionare din spatele programelor iraniene de rachete și drone vor continua să funcționeze chiar și în absența luptelor. Iran tratează rachetele balistice și dronele ca proiecte strategice pe termen lung, dezvoltate de-a lungul a aproape o jumătate de secol, inclusiv în perioade de relativă acalmie. Potrivit analizei, această orientare este legată și de constrângeri structurale: forțele aeriene iraniene sunt îmbătrânite și limitate, iar sancțiunile au restricționat accesul la aeronave moderne și piese; în plus, o parte dintre aparatele existente ar fi fost lovite în primele zile ale războiului. În acest context, Teheranul a investit masiv în capabilități care îi permit să proiecteze forță și să descurajeze adversarii fără a se baza pe aviație. De ce armistițiul nu oprește industria militară Analiza argumentează că, odată ce presiunea operațională imediată scade, resursele pot fi redirecționate către testare, integrare și îmbunătățiri incrementale. În cazul Iranului, programele de rachete și drone ar fi continuat să avanseze „în precizie, supraviețuire și capacitate de reacție” în pofida sancțiunilor și a conflictelor intermitente, iar un armistițiu poate crea condiții care accelerează această dinamică. Înaintea celui mai recent război, publicația notează că existau estimări potrivit cărora Teheranul ar fi putut produce 10.000 de drone pe lună, alături de „mii” de rachete balistice. În război, aceste platforme relativ ieftine au lovit mii de ținte, iar o parte au fost interceptate cu sisteme costisitoare (THAAD, Patriot, Arrow, David’s Sling, Iron Dome). Analiza mai susține că munițiile cu submuniții (cluster) montate pe rachete balistice iraniene au produs pagube pe o arie mai largă, iar sistemele israeliene – în special David’s Sling – „nu au putut gestiona” acest tip de amenințare. Cât a fost distrus și cât poate fi refăcut În paralel cu intrarea în armistițiu, SUA și Israel au afirmat că au lovit „mii de ținte” în Iran, în special baza industrială de apărare. Șeful Statului Major al IDF, lt.-gen. Eyal Zamir, a descris rezultatele ca fiind „fără precedent și istorice”, susținând că Iranul este „mult mai slab” decât înainte de război. La rândul său, președintele Statului Major Întrunit al SUA, gen. Dan Caine, a declarat: „Atacurile SUA au distrus baza industrială de apărare a Iranului și capacitatea lor de a reconstitui aceste capabilități pentru anii care vin. Am atacat, împreună cu partenerii noștri, aproximativ 90% din fabricile lor de armament. Fiecare fabrică ce produce drone Shahed de atac unidirecțional a fost lovită. Fiecare fabrică ce produce sistemele de ghidaj care intră în aceste drone a fost lovită.” Totuși, analiza pune sub semnul întrebării cât de definitiv este acest efect, amintind că declarații similare au fost făcute după „Războiul de 12 zile” din iunie anul trecut, iar nouă luni mai târziu ar fi existat încă „mii de ținte” în Iran pentru ambele armate. Concluzia este că, în lipsa unei evaluări complete și verificabile, rămân deschise întrebările despre cât a fost cu adevărat distrus, cât a rămas și cât de ușor se poate reînarma Iranul. Lanțuri de aprovizionare și sprijin extern: fereastra de refacere Un punct central al analizei este că armistițiile influențează direct lanțurile de aprovizionare și rețelele de achiziții. Programele iraniene ar combina producția internă cu componente importate (electronice și materiale) care pot fi obținute și prin canale comerciale. În acest cadru, publicația afirmă că state precum China continuă livrările către Iran și ar putea ajuta la refacerea industriei militare, inclusiv prin furnizarea de unelte de precizie și componente pentru ghidaj (de tip giroscoape și accelerometre), precum și substanțe chimice precursoare pentru rachete. Implicația operațională pentru Israel și SUA Analiza susține că armistițiul oferă timp și Israelului și SUA să își ajusteze postura tehnologică: investiții în apărare antidrone și antirachetă, actualizări software, integrare de date și adaptări doctrinare. După războiul din iunie, Israel ar fi făcut actualizări la Iron Dome și David’s Sling și „probabil” va repeta procesul, pentru a integra lecțiile recente. În același timp, textul notează că sistemele statice de apărare aeriană devin ținte importante și ar necesita măsuri suplimentare de protecție sau camuflare. În final, mesajul analizei este unul de risc operațional: armistițiul reduce pericolul imediat pentru civili, dar deschide o etapă de adaptare tehnologică de ambele părți. Iar în cazul Iranului, „laboratoarele, atelierele, facilitățile de instruire și rețelele de achiziții” ar continua să funcționeze, cu efecte care s-ar vedea abia la reluarea ostilităților – „peste două săptămâni, două luni sau doi ani”. [...]
Zece state din Nordul și Estul Europei pregătesc un cadru comun pentru evacuări transfrontaliere în criză , cu planificare din timp pentru transport, controale la frontieră și capacități de primire, potrivit Focus . Miza este una operațională: stabilirea unor proceduri care să permită mutarea rapidă a populației „peste granițe” în cazul unei crize majore sau al unui război. Memorandumul invocat într-un comunicat al guvernului suedez ar urma să reglementeze „deplasarea persoanelor peste granițe în caz de criză”. Documentul a fost semnat la o întâlnire digitală în februarie, pe fondul lecțiilor desprinse din războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, când milioane de oameni au fost relocați temporar în alte regiuni sau țări. Cine participă și ce se pregătește concret În acord sunt implicate: Suedia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia și Polonia. Conform comunicării citate, planurile vizează, în avans, elemente de execuție care devin critice într-o evacuare de amploare: organizarea transporturilor; modul de derulare a controalelor la frontieră; construirea/activarea structurilor de primire; stabilirea unor coridoare speciale de evacuare; proceduri de înregistrare a persoanelor după sosire. Prioritate pentru grupurile vulnerabile O atenție separată este acordată persoanelor care se pot descurca greu singure într-un dezastru: copii, vârstnici și persoane cu dizabilități, potrivit publicației poloneze Forsal , citată de Focus . În planificare intră și pacienții din spitale și rezidenții din centre de îngrijire, pentru care sunt prevăzute vehicule speciale, personal medical și sprijinul organizațiilor umanitare. Polonia, plan național separat: rute, capacități și comunicare publică Pe lângă cadrul regional, Polonia lucrează la un concept detaliat de evacuare în masă pe teritoriul propriu, relatează Forsal. Autoritățile regionale ar urma să stabilească din timp ce spații pot fi folosite ca adăpost (inclusiv spitale și cămine), precum și ce autobuze sau trenuri pot fi mobilizate, iar rutele rutiere și feroviare utilizabile ar fi predefinite în funcție de starea infrastructurii și de posibile avarii. În paralel, planul include măsuri de informare rapidă a populației din zonele expuse – prin sirene, mesaje în media, pliante și notificări electronice – cu obiectivul de a limita răspândirea zvonurilor și a dezinformării. Familiile ar urma să fie relocate, pe cât posibil, împreună, iar pentru fiecare persoană sunt menționate necesități de bază (hrană, apă potabilă, îmbrăcăminte, produse de igienă și medicamente esențiale). Totodată, autoritățile poloneze recomandă, potrivit Forsal, ca bagajul personal să fie redus la strictul necesar pentru aproximativ 72 de ore. [...]
Franța testează cu succes folosirea rachetelor Hellfire de pe drone pentru a doborî drone, mizând pe costuri mai mici decât în cazul interceptoarelor aer-aer consacrate, potrivit Focus . Miza operațională și bugetară este reducerea prețului pe interceptare într-un context în care țintele (dronele) sunt adesea mult mai ieftine decât muniția folosită pentru a le neutraliza. Testul a fost realizat de Forțele Aeriene Franceze, care au tras dintr-o dronă o rachetă asupra unei alte drone, folosită ca țintă ce simula un adversar. Armata franceză a evaluat exercițiul drept un succes și un pas înainte în „lupta cu drone”, cu potențial de creștere a eficienței costurilor, notează publicația, citând postul francez BFM. Ce s-a testat: Reaper + Hellfire, adaptată pentru ținte aeriene Pentru test, o dronă MQ-9 Reaper a fost echipată cu o rachetă AGM-114 Hellfire . Deși Hellfire a fost concepută inițial pentru lovirea țintelor la sol (fiind folosită în special ca armă antitanc), o adaptare permite acum utilizarea ei și împotriva țintelor aeriene, conform articolului. Publicația trece în revistă câteva caracteristici tehnice ale rachetei: este dezvoltată de Lockheed Martin și se află în serviciu din 1984; poate atinge 1.530 km/h (Mach 1,3) și are o rază de acțiune între 500 de metri și 8 kilometri. Ghidajul se face cu laser sau radar cu unde milimetrice, iar încărcătura de luptă este de 9 kg. De ce contează: ecuația costurilor la interceptarea dronelor Argumentul central invocat este costul. Până acum, pentru a contracara drone mai mari, Franța ar fi folosit inclusiv rachete Mica (aer-aer), cu un cost de aproximativ 600.000 euro (aprox. 3,0 milioane lei) pe unitate. În comparație, o rachetă Hellfire ar costa în jur de 100.000 euro (aprox. 500.000 lei) bucata. Diferența devine relevantă și prin raportarea la prețul țintelor: o dronă iraniană Shahed ar costa între 20.000 și 40.000 euro (aprox. 100.000–200.000 lei), ceea ce face ca o Mica să fie de circa 20 de ori mai scumpă, în timp ce o Hellfire ar ajunge la un multiplu de aproximativ 3–5 ori, potrivit aceleiași surse. Reacția Ministerului Apărării: „o nouă capacitate operațională” Ministerul francez al Apărării a salutat rezultatul testelor și a susținut că integrarea și extinderea utilizării muniției s-au făcut rapid, la trei luni după introducerea Hellfire pe platforma Reaper. „Spiritul de inovație al forțelor aeriene și spațiale a permis, la doar trei luni după intrarea în serviciu a Hellfire pe Reaper, extinderea utilizării acestei muniții, inițial destinată țintelor la sol”, se arată în comunicare, care vorbește despre „o nouă capacitate operațională de apărare împotriva amenințării dronelor”. În context, Focus notează că presiunea pentru soluții mai ieftine de interceptare crește și în alte teatre de operațiuni, inclusiv pentru SUA, care caută modalități de a contracara drone ieftine cu costuri mai bine calibrate. [...]
Evaluarea serviciilor americane sugerează că Iranul își păstrează capacitatea de lovire prin infrastructura subterană , ceea ce complică obiectivul Washingtonului de a stabiliza armistițiul și de a securiza Strâmtoarea Ormuz , potrivit Adevărul , care citează o analiză relatată de The Wall Street Journal. Informațiile provin de la oficiali americani familiarizați cu evaluarea și apar într-un moment în care SUA încearcă să consolideze armistițiul, să asigure redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz și să protejeze forțele americane și statele din regiune de noi atacuri. Pe acest fond, unii oficiali americani se tem că Teheranul ar putea folosi pauza în ostilități pentru a-și reface capacitățile militare, inclusiv arsenalul de rachete. Potrivit evaluărilor citate, deși mai mult de jumătate dintre lansatoarele iraniene ar fi fost distruse, avariate sau blocate în subteran, o parte dintre cele rămase ar putea fi reparate sau repuse în funcțiune prin scoaterea lor din complexele subterane. În paralel, stocurile de rachete ale Iranului ar fi fost reduse la aproximativ jumătate în timpul conflictului, însă țara ar păstra încă mii de rachete balistice cu rază scurtă și medie, care pot fi desfășurate din adăposturi sau facilități subterane, potrivit unor oficiali americani și israelieni. Ce indică evaluarea despre capabilitățile rămase Pe lângă rachetele balistice, sursele citate susțin că Iranul ar mai avea: mai puțin de jumătate din capacitatea inițială de drone de atac , după ce multe au fost folosite în conflict, iar instalațiile de producție au fost lovite de atacuri americane și israeliene; posibilitatea de a compensa pierderile prin achiziții externe , inclusiv din Rusia; un stoc limitat de rachete de croazieră , care ar putea fi utilizate împotriva navelor din Golful Persic sau a forțelor americane din regiune. De ce contează: presiune pe sancțiuni și controlul exporturilor Analiștii citați arată că limitarea capacităților militare viitoare ale Iranului nu depinde doar de eventuale noi acțiuni militare ale SUA și Israelului, ci și de menținerea sancțiunilor și a regimului de control al exporturilor (măsuri care restricționează accesul la tehnologii și echipamente sensibile). În același timp, printre condițiile Teheranului pentru încheierea conflictului s-ar număra ridicarea tuturor sancțiunilor , inclusiv a celor secundare, care vizează statele ce fac comerț cu Iranul. Contextul este legat de armistițiul de două săptămâni anunțat pe 8 aprilie de președintele american Donald Trump, mediat de Pakistan, precum și de eșecul negocierilor de duminică din Pakistan, unde părțile nu ar fi ajuns la un acord de pace durabil. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth , a avertizat anterior că SUA ar putea relua atacurile dacă Iranul ar încerca să profite de armistițiu pentru a-și regrupa forțele. [...]
