Știri
Știri din categoria Apărare
Atacul cu drone asupra ambarcațiunilor care păzeau podul Kerci indică o presiune operațională tot mai mare asupra securității ruse în strâmtoare, un punct critic pentru controlul accesului în Crimeea și pentru logistica militară din Marea Neagră, potrivit Adevărul.
Marina Ucraineană a anunțat că, joi dimineața, 30 aprilie, a atacat în zona strâmtorii Kerci ambarcațiuni rusești folosite la „securizarea trecerii și combaterea sabotajului”. Într-un comunicat publicat pe Telegram, Marina a transmis că „forțele și mijloacele” sale au provocat pagube flotei ruse în zonă.
Potrivit informațiilor citate de Kyiv Post, loviturile au vizat:
În același comunicat, Marina Ucraineană susține că, în urma atacului, „inamicul a suferit pierderi irecuperabile și sanitare”, fără a detalia amploarea acestora. Publicația ucraineană menționează și existența unei scurte înregistrări video care „pare să arate” momentul atacului, dar precizează că nu a putut verifica independent ora sau locația filmării.
Conform Marinei Ucrainei, navele lovite sunt „unități cheie” ale Gărzii de Coastă a Serviciului de Frontieră al FSB și ale Marinei Ruse, folosite pentru paza podului Kerci și pentru contracararea operațiunilor de sabotaj. În termeni operaționali, afectarea acestor capabilități poate însemna o vulnerabilizare a dispozitivului de protecție din jurul unui obiectiv strategic, într-o zonă unde Rusia încearcă să mențină controlul traficului și al accesului către Crimeea.
Materialul mai notează că, pe 29 aprilie, Statul Major General al Ucrainei a raportat un atac cu drone navale asupra petrolierului Marquise, aflat sub sancțiuni, în apropiere de Tuapse, pe coasta rusească a Mării Negre. Nava, sub pavilion camerunez, ar fi avut o capacitate de peste 37.000 de tone și ar fi plutit în derivă fără marfă, la aproximativ 210 km de Tuapse, cu sistemul automat de identificare (AIS) dezactivat; pagubele ar fi fost încă în evaluare, după ce impactul a lovit pupa și ar fi provocat o explozie în zona elicei și a camerei motoarelor.
Tot ca element de context, la începutul lunii aprilie, agenția de informații militare ucraineană (HUR) a anunțat distrugerea feribotului Slavyanin, descris drept „ultimul feribot feroviar” al Rusiei din strâmtoarea Kerci, folosit pentru aprovizionarea trupelor din Crimeea ocupată, inclusiv cu combustibil, arme, muniții și echipamente militare. Operațiunea ar fi avut loc în primele ore ale zilei de 6 aprilie, iar nava fusese vizată și anterior, inclusiv într-o operațiune din martie și într-un atac din 23 iulie 2024, în portul Kavkaz, potrivit informațiilor prezentate.
Recomandate
Ministerul chinez al Apărării evită să confirme zvonurile despre un portavion nuclear , insistând că planurile privind portavioanele sunt decise „în funcție de nevoile de securitate națională și de evoluția tehnologiei”, potrivit IT Home . Mesajul vine pe fondul speculațiilor declanșate de un material de promovare al Marinei, interpretat de unele publicații ca indiciu pentru o a patra navă – posibil cu propulsie nucleară. Declarația a fost făcută joi, 30 aprilie, la o conferință de presă periodică a Ministerului Apărării. Întrebat despre interpretările apărute după difuzarea clipului „Spre ocean” („向大洋”), purtătorul de cuvânt Zhang Xiaogang a spus că autoritățile „iau în considerare în mod cuprinzător” construcția de portavioane, fără să confirme existența unui program pentru primul portavion cu propulsie nucleară. El a adăugat, referitor la clip, că „o mie de cititori văd o mie de Hamlet”, mulțumind pentru interes. De unde au pornit speculațiile În materialul „Spre ocean”, apare un recrut de 19 ani numit He Jian, iar o parte a presei a interpretat detaliul ca un indiciu despre „prima navă cu propulsie nucleară”. IT Home notează că filmul folosește nume de personaje ca aluzii la cele trei portavioane aflate deja în serviciu: „Liao Ning” – aluzie la Liaoning; „Shan Dong” – aluzie la Shandong; „Fu Jian” – aluzie la Fujian . În același registru, recrutul „He Jian”, cu vârsta de 19 ani, a fost asociat de unii comentatori cu ideea unei „a patra” nave, în continuitate cu numerele de bord 16, 17 și 18 ale portavioanelor existente. Context: „era celor trei portavioane” și ce știm oficial Publicația amintește că China se află deja în „era celor trei portavioane”, enumerând navele și câteva repere operaționale: Liaoning (bord 16) : primul portavion, intrat în serviciu în 2012; are rol de instruire și luptă; în 2024 ar fi parcurs aproape 30.000 de mile marine. Shandong (bord 17) : primul portavion construit în China, intrat în serviciu în 2019; în ultimii doi ani, numărul de decolări ale aviației de pe portavion ar fi depășit totalul cumulat al primilor patru ani anteriori. Fujian (bord 18) : primul portavion echipat cu sistem de catapultare electromagnetică; ar fi intrat oficial în serviciu în noiembrie 2025; ar fi realizat decolări prin catapultare pentru mai multe tipuri de aeronave (inclusiv J-35, J-15T și KJ-600). Din răspunsul Ministerului Apărării, singura concluzie fermă este că Beijingul nu validează public, în acest moment, interpretarea potrivit căreia clipul ar anunța un portavion nuclear, menținând linia că deciziile privind portavioanele depind de evaluări de securitate și de maturitatea tehnologică. [...]
Creșterea arsenalului nuclear nord-coreean riscă să depășească apărarea antirachetă a SUA , într-un moment în care sistemul american GMD (apărare la mijlocul traiectoriei, bazată la sol) a fost proiectat pentru un atac „limitat”, nu pentru salve multiple, potrivit Adevărul . Miza este una de capacitate și cost: Washingtonul a cheltuit aproximativ 65 de miliarde de dolari în ultimii 30 de ani pe un sistem descris ca „deja inadecvat”, în timp ce Phenianul își extinde și modernizează rapid mijloacele de livrare. Unde se rupe „plafonul” scutului american Sistemul GMD are 44 de interceptoare desfășurate în Alaska și California, cu opțiunea de a adăuga încă 20. Limitarea practică, conform materialului, este că pentru fiecare țintă ar fi necesare cel puțin două interceptoare. Consecința operațională este directă: dacă ar fi lansate simultan aproximativ 24 de rachete balistice intercontinentale (ICBM), stocul de interceptoare s-ar epuiza. Estimările privind numărul de lansatoare ICBM nord-coreene diferă: analistul Van van Diepen (38 North) indică posibilitatea a 48 de lansatoare; Ankit Panda (Carnegie Endowment for International Peace) estimează 24 de lansatoare ICBM în funcțiune, presupunând continuarea producției. În paralel, Agenția de Informații a Apărării (DIA) din cadrul Departamentului Apărării al SUA a prezentat anul trecut proiectul Golden Dome , cu o ipoteză de lucru de „doar 10” rachete balistice intercontinentale, cifră pe care experții o consideră posibil subestimată. Ritmul de creștere al focoaselor și modernizarea rachetelor Coreea de Nord ar avea în prezent aproximativ 50 de focoase nucleare, iar comunitatea de informații estimează că a acumulat suficiente materiale fisile pentru a rivaliza cu cele ale Israelului, stat care „nici nu confirmă, nici nu neagă” oficial deținerea de arme nucleare. Președintele sud-coreean Lee Jae-myung a declarat la finalul lunii ianuarie că Phenianul poate produce materiale pentru 20 de focoase pe an. Dacă ritmul se menține, până în 2035 arsenalul ar ajunge la 290 de focoase, nivelul Franței, potrivit articolului. Pe partea de livrare, Kim Jong-un trece la ICBM cu combustibil solid (Hwasong-15, -17, -18 și -19), care nu necesită realimentare îndelungată înainte de lansare, fiind mai greu de detectat și lovit preventiv. Tot anul acesta, Coreea de Nord a testat rachete cu focoase cu grupare și momeli, concepute pentru a deruta interceptoarele americane și sud-coreene. Costuri și limitări: Golden Dome și incertitudinile tehnice În timp ce SUA lucrează la Golden Dome, implementarea ar urma să coste peste 1 trilion de dolari (aprox. 4,6 trilioane lei), potrivit estimărilor citate. În același timp, materialul notează limitări fundamentale ale programului nord-coreean, inclusiv: rachetele nu au fost testate niciodată cu focoase reale, astfel că nu se știe dacă rezistă la reintrarea în atmosferă și dacă pot lovi cu precizie ținte de pe teritoriul american; numărul real de ICBM este contestat, cu estimări între 10 și 48. Context geopolitic: Ucraina și finanțarea prin relația cu Rusia Un element separat de risc, potrivit articolului, este că rachetele balistice cu rază scurtă transferate Rusiei pentru utilizare în Ucraina au trecut printr-un „test real de luptă”, oferind Coreei de Nord date despre performanța sistemelor occidentale de interceptare în condiții de război. Totodată, alianța militară cu Rusia, încheiată în 2024, este prezentată ca o sursă de venituri noi pentru finanțarea programului nuclear nord-coreean. Ce urmează: presiune pe descurajare și pe opțiunile aliaților În plan diplomatic, Joel Wit, fost trimis al Departamentului de Stat al SUA implicat în negocierile cu Phenianul, avertizează că reluarea discuțiilor „de unde au rămas în 2019” ar fi o greșeală, deoarece Coreea de Nord „nu mai este la fel ca atunci”. În plan strategic, creșterea puterii nucleare nord-coreene, combinată cu îndoieli privind fiabilitatea „umbrelei nucleare” americane, împinge țări precum Suedia și Coreea de Sud să ia în calcul dezvoltarea propriilor arme nucleare, conform textului. [...]
Contractul de 2,6 miliarde de euro (aprox. 12,9 miliarde lei) pentru 232 de blindate Lynx va lăsa în afara producției din România componenta cea mai scumpă, turela , ceea ce limitează în practică „localizarea” la pragul minim asumat, de 40%, potrivit informațiilor prezentate de HotNews . Ministrul Apărării, Radu Miruță , spune că vehiculul va fi realizat local „mai puțin turela”, iar obligația contractuală vizează demonstrarea valorii produse în România, nu lista exactă de subansamble. La nivel de program, România urmează să contracteze prin SAFE (Security Action For Europe) 232 de vehicule șenilate de luptă KF-41 Lynx pentru circa 2,598 miliarde de euro (aprox. 12,9 miliarde lei), cu producție la Automecanica Mediaș (deținută de Rheinmetall ) și un grad de localizare de minimum 40%. Prețul calculat per vehicul este de 11,2 milioane de euro (aprox. 55,8 milioane lei). Ce se produce la Mediaș și ce rămâne în afara țării Întrebat ce înseamnă concret „40% produs în România”, ministrul Apărării a indicat că limitarea majoră este turela, care reprezintă aproximativ jumătate din valoarea unui Lynx și pentru care „tehnica” de producție nu poate fi realizată în România. În consecință, producția locală ar urma să acopere „aproape 100% din restul vehiculului”, astfel încât, la nivel de valoare, să fie atins pragul minim de 40%. „Jumătate din valoarea Lynx-ului este turela, iar tehnica pentru a produce turela nu poate fi făcută în România. Și atunci este o obligație pentru ei de a face aici aproape 100% din restul vehicului. Per ansamblu este minim 40%”, a spus ministrul Radu Miruță. În context, HotNews amintește că Rheinmetall anunța anterior extinderea producției locale și construirea unei rețele de furnizori din România, orientată spre producția locală a vehiculului Lynx la Rheinmetall Automecanica, cu dependență redusă de furnizori externi (detalii în comunicarea companiei: Rheinmetall ). De ce a crescut prețul față de varianta inițială O diferență față de lista inițială SAFE este valoarea totală cerută acum spre aprobare: pentru 298 de vehicule, estimarea a urcat la 3,33 miliarde de euro (aprox. 16,6 miliarde lei), față de circa 3 miliarde de euro (aprox. 15 miliarde lei) anterior, adică o creștere de 12%, potrivit informațiilor prezentate Parlamentului. Din cele 298, doar 232 de vehicule ar urma să fie contractate prin fonduri SAFE (circa 2,6 miliarde de euro), iar diferența de 66 de vehicule ar urma să fie contractată post-2030 din alte surse de finanțare. Ministrul Apărării a explicat creșterea prin cerințe suplimentare, în special includerea rachetelor ghidate antitanc Spike, care nu erau în cererea inițială. El a mai susținut că, raportat la prețurile practicate de Rheinmetall în alte țări, România ar plăti sub media calculată intern de MApN pentru același produs. Context: pachetul SAFE și concentrarea contractelor la Rheinmetall Parlamentul a aprobat sumele și companiile pentru contracte de achiziții militare de 8,33 miliarde de euro (aprox. 41,5 miliarde lei) din SAFE. Din această sumă, un pachet de 7 programe, în valoare totală de 5,69 miliarde de euro (aprox. 28,3 miliarde lei), urmează să fie semnat cu Rheinmetall. Pe lângă contractul Lynx, în pachet sunt menționate și alte achiziții care merg către grupul german, inclusiv proiecte navale și sisteme de apărare antiaeriană, cu valori mai mari decât estimările inițiale, conform informațiilor din documentele transmise Parlamentului și sintetizate de HotNews. Ce urmează și de ce contează pentru industria locală Miza operațională imediată este înlocuirea MLI-84M „Jderul”, ajunse la final de viață, cu o platformă modernă. Din perspectiva industriei, însă, detaliul-cheie este că „localizarea” de 40% este construită în jurul valorii adăugate, nu al fabricării integrale: componenta dominantă ca preț – turela – rămâne în afara țării, iar producția locală se concentrează pe restul vehiculului și pe lanțul de furnizori asociat. În lipsa altor detalii publice despre structura exactă a lucrărilor și subansamblelor, nu este încă clar ce capacități industriale noi vor fi dezvoltate efectiv în România dincolo de asamblare și integrare. [...]
Armistițiul fragil din războiul cu Iranul riscă să fie urmat de noi operațiuni militare care ar putea afecta din nou Strâmtoarea Ormuz și, implicit, fluxurile globale de energie , potrivit informațiilor publicate de HotNews . Președintele SUA, Donald Trump, urmează să fie informat joi de șeful Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), Brad Cooper, despre noi planuri pentru o eventuală acțiune militară împotriva Iranului. Briefingul este relatat pe baza unor surse citate de Axios și Reuters, iar la discuție este așteptat să participe și generalul Dan Caine, președintele Comitetului șefilor de stat major al SUA. Potrivit Axios, Washingtonul ar urmări să facă Iranul „mai flexibil” la masa negocierilor pe tema dosarului nuclear. În prezent, este în vigoare un armistițiu descris ca „fragil”, care durează de trei săptămâni. Trei opțiuni discutate, cu miza Ormuz în prim-plan Una dintre variantele pregătite de CENTCOM ar viza o serie de lovituri „scurte și puternice” asupra Iranului, care „ar include probabil” ținte de infrastructură, conform surselor publicației citate. În context, HotNews notează că Trump a amenințat anterior cu distrugerea infrastructurii civile a Iranului, iar experți în drept internațional avertizează că astfel de atacuri pot constitui crime de război; Convențiile de la Geneva din 1949 interzic atacurile asupra obiectivelor esențiale pentru civili. A doua opțiune menționată în material ar urmări preluarea controlului asupra unei părți din Strâmtoarea Ormuz pentru a redeschide traficul comercial, o operațiune care „ar putea implica forțe terestre”, potrivit raportului citat. A treia variantă care ar putea fi discutată este o operațiune a forțelor speciale pentru a securiza stocul de uraniu puternic îmbogățit al Iranului, potrivit Axios. De ce contează: risc de presiune pe energie și transport Materialul subliniază că războiul cu Iranul a „zguduit piețele” și a crescut prețurile petrolului, în condițiile în care conflictul a fost aproape să blocheze traficul prin Strâmtoarea Ormuz. Prin această rută treceau aproximativ 20% din transporturile globale de petrol și gaze naturale lichefiate, ceea ce face ca orice operațiune militară în zonă să aibă potențial de impact imediat asupra lanțurilor de aprovizionare și a costurilor energetice. În paralel, războiul rămâne nepopular în SUA, potrivit aceleiași surse, iar Trump a repetat că vede programul nuclear al Iranului drept o „amenințare iminentă”. Ce decizie va rezulta din briefing nu este precizat în material; informațiile indică, deocamdată, doar că sunt pregătite și discutate mai multe scenarii. [...]
China a ajuns la paritate militară cu SUA, iar asta mută presiunea pe capacitatea industrială și pe protecția bazelor , avertizează The War Zone , citând declarațiile lt. gen. Stephen Sklenka , generalul care coordonează zona de instalații și logistică în cadrul United States Marine Corps . Sklenka respinge ideea că Beijingul ar fi doar un „aproape egal” („near peer”) și susține că este un „egal” („peer”), pentru că „rivalizează cu noi în aproape fiecare măsură a influenței naționale”. Mesajul central: într-un conflict viitor, diferența nu va fi dată doar de platforme și tehnologii, ci de capacitatea de a proiecta și susține forțe – iar aici China ar avea avantaje structurale. De ce contează: industria și logistica devin factorul decisiv Generalul leagă direct riscul militar de baza economică și industrială a Chinei, pe care o descrie ca fiind pe „picior de război”. În evaluarea sa, în ultimii 10–15 ani, capacitatea de producție a Chinei a depășit-o pe cea a SUA, inclusiv pe segmente critice pentru un război de durată: nave, oțel, minerale, sateliți și muniții. Un exemplu invocat de Sklenka este construcția navală: capacitatea de șantier a Chinei ar fi „raportată” ca fiind de 230 de ori mai mare decât cea a Statelor Unite. El mai afirmă că Beijingul și-a „mai mult decât dublat” construcția de submarine cu propulsie nucleară și își extinde rapid arsenalul de rachete balistice și de croazieră, în timp ce stocul nuclear ar fi „cel mai rapid în creștere din lume”. Lecțiile din conflictul cu Iran: bazele nu mai sunt „sanctuare” Sklenka folosește drept referință operațiunile militare americane din cadrul „Epic Fury”, arătând că, deși SUA au putut introduce forțe într-un teatru de operații cu cer și mare în mare parte necontestate, Iranul a reușit totuși să provoace pierderi și să lovească bazele cu „sute” de drone și rachete balistice, afectând și aliați din regiune. El adaugă că impactul nu este doar militar, ci și economic, prin „închiderea în curs” a Strâmtorii Hormuz , un punct-cheie pentru transportul global de energie. În acest context, generalul avertizează că o confruntare cu China „ar fi mult mai rea”, inclusiv pentru că Beijingul are o putere economică net superioară și o traiectorie de modernizare militară mai accelerată. Următoarea lovitură ar putea fi non-cinetică: rețele, energie, dezinformare O parte importantă a avertismentului vizează vulnerabilitatea instalațiilor militare americane, inclusiv pe teritoriul SUA (CONUS). Sklenka susține că primele acțiuni într-un conflict major ar putea să nu fie lansate cu rachete sau bombardiere și nici să nu înceapă în Marea Chinei de Sud sau în Strâmtoarea Taiwan, ci prin: atacuri cibernetice asupra rețelelor electrice ale bazelor; campanii de dezinformare care vizează familiile militarilor; atacuri cu roiuri de drone lansate din proximitatea instalațiilor. În acest cadru, el cere tratarea bazelor ca „platforme de luptă”, cu accent pe soluții anti-dronă (contra UAS – sisteme împotriva aeronavelor fără pilot), energie rezilientă, infrastructură întărită și rețele „dure” (mai greu de perturbat). Ce urmează: investiții și implicarea industriei Sklenka spune explicit că este nevoie de „ajutorul industriei” pentru apărarea integrată a bazelor și sugerează o schimbare de doctrină: în unele cazuri, forțele americane nu vor lupta doar „din” baze, ci „pentru” baze. În logica sa, fără mobilizare și desfășurare funcționale – adică fără instalații capabile să reziste atacurilor și să mențină operațiunile – nici creșterea stocurilor de muniții, nici introducerea de noi sisteme de armament sau progresele în inteligență artificială nu ar conta decisiv. [...]
Marea Britanie își consolidează postura navală în nordul Europei printr-o forță comună cu nouă state europene, gândită să funcționeze ca „un complement al NATO”, într-un context în care Londra indică Rusia drept principala amenințare de securitate și vorbește despre o „frontieră maritimă deschisă” în nord, potrivit Stirile Pro TV . Inițiativa este legată de Forța Expediționară Comună (JEF) , un format de cooperare militară care reunește 10 membri. Șeful Marinei Regale, generalul Sir Gwyn Jenkins, a spus că statele participante au semnat săptămâna trecută o declarație de intenție pentru crearea unei „forțe maritime multinaționale”, menită să crească nivelul de pregătire și capacitatea de reacție. Ce se schimbă operațional: o structură de pregătire și luptă „imediată” Noua forță ar urma să se antreneze și să se pregătească împreună, iar, „dacă este necesar”, să fie comandată de la cartierul general militar al Regatului Unit din Northwood (nord-vestul Londrei). Jenkins a descris conceptul ca fiind orientat către disponibilitate rapidă, cu „capacități reale” și „planuri de război reale”. În același timp, generalul a recunoscut implicit presiunea asupra resurselor Marinei Regale, menționând că, în debutul conflictului cu Iran, marina a avut dificultăți în a pune la dispoziție o navă de război. Fără SUA în structură, pe fondul tensiunilor legate de Ormuz Potrivit informațiilor prezentate, forța nu ar include Statele Unite. Contextul este o relație bilaterală tensionată pe tema strâmtorii Ormuz , în condițiile în care SUA ar fi cerut sprijin pentru a forța trecerea, iar Washingtonul ar fi criticat discuțiile britanice și franceze privind patrule defensive după încheierea războiului. Jenkins a afirmat că, deși criza din Orientul Mijlociu rămâne în prim-plan, „Rusia rămâne cea mai gravă amenințare la adresa securității noastre”. Cine sunt partenerii și ce justificare invocă Londra JEF include Țările de Jos, cele cinci state nordice și cele trei state baltice, iar Marea Britanie este cel mai mare membru militar al grupului. Canada ia în considerare aderarea, potrivit aceleiași surse. În planul justificării, Londra indică o intensificare a activităților rusești în proximitatea apelor britanice. La începutul lunii, Marea Britanie a anunțat că a urmărit submarine spion rusești care ar fi desfășurat ceea ce părea a fi supraveghere secretă a infrastructurii submarine din jurul țării. Jenkins a spus că „incursiunile rusești în apele noastre au crescut cu aproape o treime în ultimii doi ani”. Modernizare: drone maritime lângă navele de război Separat de noua forță, Jenkins a mai declarat că „navele de escortă fără echipaj” (drone maritime de mari dimensiuni) ar urma să navigheze alături de navele de război britanice în următorii doi ani, ca parte a unui efort de creștere a capacității militare la costuri mai mici decât în trecut. Un alt element menționat este aplicarea sancțiunilor: deși Marea Britanie a amenințat că va confisca petroliere din „flota fantomă” a Rusiei (care exportă petrol supus sancțiunilor), nu a făcut acest lucru, în timp ce alte țări europene ar fi reușit. [...]
