Știri
Știri din categoria Apărare
Un atac cu un proiectil neidentificat asupra Aeroportului Internațional Regele Khalid din Riad a declanșat un incendiu, într-un incident care ridică din nou riscuri operaționale pentru traficul aerian și infrastructura critică din capitala Arabiei Saudite, potrivit Economica.
Generalul Turki Al-Malki, purtătorul de cuvânt al coaliției, a spus într-un comunicat de presă că ținta a fost „terminalul de pasageri numărul 4”, iar atacul a provocat un incendiu.
Într-o a doua comunicare, publicată pe rețeaua socială X, Al-Malki a afirmat că apărarea antiaeriană a „interceptat și distrus o rachetă de croazieră” în vecinătatea Aeroportului Internațional Regele Khalid.
Articolul nu oferă detalii despre autorii atacului, amploarea pagubelor, eventuale victime sau impactul imediat asupra zborurilor, astfel că dimensiunea efectelor operaționale rămâne neclară pe baza informațiilor disponibile.
Recomandate
Rebelii houthi susțin că au lovit infrastructură critică din Arabia Saudită, inclusiv o rafinărie Aramco, ceea ce menține riscul operațional pentru transport și energie în regiune , potrivit Economica , care citează informații transmise de Agerpres. Purtătorul de cuvânt militar al rebelilor, Yahya Saree, a afirmat într-un comunicat că forțele houthi au desfășurat „trei operațiuni militare calitative” folosind „un număr mare de rachete balistice, rachete de croazieră și drone” împotriva Arabiei Saudite și că toate „și-au atins obiectivele”. Ținte declarate: aeroportul din Riad și rafinăria Aramco din Rabigh Conform declarațiilor citate, prima operațiune ar fi vizat Aeroportul Internațional Regele Khalid din Riad, despre care Saree susține că a fost lovit „direct și precis”, cu efect de „perturbare a traficului aerian”. A doua operațiune ar fi vizat rafinăria Aramco din Rabigh, pe coasta Mării Roșii, unde houthi afirmă că ar fi produs „un impact direct și precis” și „un incendiu la fața locului”. Informațiile sunt prezentate ca revendicări ale houthi în textul citat și nu includ o confirmare independentă în materialul sursă. Avertisment pentru companiile aeriene și extinderea țintelor în sudul regatului Saree a mai spus că a treia operațiune ar fi vizat aeroportul din Abha, baza aeriană din Khamis Mushait, o tabără din Aqifa (în Asir) și „alte situri sensibile” din Najran și Jizan, în sudul Arabiei Saudite, susținând din nou „impacturi precise”. Totodată, purtătorul de cuvânt a reiterat un avertisment către „toate companiile aeriene internaționale” care folosesc spațiul aerian saudit să nu își continue zborurile, cu excepția spațiului aerian „sacru” din Mecca și Medina. Context: justificarea invocată de houthi Houthi, descriși în text ca fiind sprijiniți de Iran, susțin că atacurile ar fi un răspuns la „agresiunea saudită” în Yemen. Saree a afirmat că Arabia Saudită ar fi lansat „60 de atacuri aeriene și cu rachete” în ultimele 24 de ore asupra Sanaa și a mai multor guvernorate, provocând victime civile, inclusiv „femei și copii”, conform aceleiași surse. [...]
NATO și statele europene caută un răspuns coordonat la intensificarea sabotajelor atribuite Rusiei , pe fondul temerilor că „războiul hibrid” – acțiuni ostile sub pragul unui conflict deschis – poate produce victime și poate forța decizii rapide, cu risc de escaladare, potrivit Digi24 . Miza, dincolo de securitate, este una operațională: cum își protejează Europa infrastructura critică și cum stabilește „consecințe” credibile, fără să reacționeze disproporționat. Analiza citată de Digi24, publicată de The New York Times , descrie o campanie mai amplă de presiune asupra statelor NATO, menită – potrivit oficialilor și analiștilor occidentali – să slăbească sprijinul pentru Ucraina și să alimenteze diviziuni în interiorul alianței. Oficialii europeni nu consideră iminentă o invazie rusă de amploare asupra unui stat NATO, însă se confruntă cu creșterea numărului și a periculozității incidentelor. Ce înseamnă „război hibrid” în practică În plan operațional, Rusia ar folosi mijloace „greu de atribuit”, suficient de serioase încât să conteze, dar calibrate pentru a evita declanșarea unui război de amploare, potrivit lui David Cattler, fost oficial al serviciilor de informații ale NATO, citat în material. Printre incidentele recente atribuite direct Rusiei sau despre care se crede că ar fi fost ordonate de Moscova sunt menționate: atacuri asupra infrastructurii feroviare din Polonia; lansarea unor rachete de semnalizare de către o fregată rusă spre un elicopter danez; acte de sabotaj la fabrici; incursiuni ale dronelor rusești de recunoaștere; presupuse comploturi pentru asasinarea unor directori din companii europene din industria de armament. În multe cazuri, atribuirea responsabilității este dificilă. Totuși, autoritățile de la Berlin au indicat Moscova drept responsabilă pentru un incident în care o dronă încărcată cu explozibili, dar defectă, a fost găsită pe aeroportul Leipzig-Halle, în apropierea unor avioane de transport ucrainene. Strategia de răspuns: de la atribuiri publice la „costuri” pentru Moscova Europa încearcă să-și consolideze descurajarea în fața acestor acțiuni, printr-o strategie în trei pași, prezentată în material: denunțarea publică a atacurilor și atribuirea explicită a responsabilității; creșterea gradului de conștientizare și întărirea protecției infrastructurii și a obiectivelor vulnerabile; impunerea unor consecințe pentru Rusia – prin măsuri vizibile sau operațiuni discrete – însoțite de mesaje clare către Vladimir Putin. Linas Kojala, de la Centrul de Studii Geopolitice și de Securitate din Lituania, susține că fiecare atac ar trebui corelat cu o măsură concretă de răspuns și avertizează că simpla protecție lasă inițiativa în mâinile Rusiei. În aceeași logică, sunt invocate măsuri care să vizeze rețelele ce organizează și facilitează operațiunile: identificarea și punerea sub acuzare a ofițerilor de informații ruși și blocarea recrutării/remunerării intermediarilor locali. Unde intră NATO și care este blocajul european NATO își consolidează deja descurajarea convențională, inclusiv prin exerciții militare mai numeroase și mai ample la frontiera cu Rusia, însă contracararea războiului hibrid este descrisă ca fiind mai puțin avansată și mai puțin vizibilă. În paralel, unele state – Danemarca, Finlanda și Polonia – își pregătesc populația pentru posibilitatea unui conflict armat, prin avertismente și campanii publice. Materialul menționează și obiectivul NATO de alocare a 5% din PIB pentru apărare până în 2034, în care pot fi încadrate astfel de eforturi. O problemă structurală rămâne lipsa unei „voci unice” europene care să transmită rapid și coerent mesaje către Moscova. În acest context, Ivo Daalder, fost ambasador al SUA la NATO, spune că Europa are nevoie de un plan de acțiune stabilit din timp, nu doar de mecanisme de consultare, iar NATO ar fi mai bine poziționată decât UE să elaboreze o listă de răspunsuri colective prestabilite, având deja o structură de comandă. În esență, dilema descrisă este una de management al riscului: Europa trebuie să arate că sabotajele și operațiunile atribuite Rusiei au consecințe, dar fără ca fiecare incident să devină declanșatorul unei escaladări militare pe care nu o poate controla. [...]
Producătorii europeni de armament își cresc costurile și procedurile de securitate pentru a-și proteja conducerile, după avertismente ale serviciilor occidentale că Rusia își intensifică eforturile de asasinare a directorilor din industria de apărare, potrivit G4Media , care citează Financial Times. Directorii din sector sunt în alertă încă din 2024, după descoperirea unui complot rusesc care îl viza pe Armin Papperger , directorul general al Rheinmetall. În paralel, mai mulți manageri din industrie au spus publicației că, în ultimele șase luni, și-au consolidat măsurile de protecție apropiată, la recomandarea expresă a serviciilor guvernamentale de securitate, iar unii recurg la astfel de măsuri mai ales când călătoresc în afara țării. De ce contează pentru companii: securitatea devine o linie de cost și un risc operațional Pe lângă riscul direct pentru persoane, extinderea protecției pentru directori și pentru obiective industriale poate deveni o povară financiară, în special pentru companiile nou-înființate, avertizează sursa citată. Un director a declarat că firma sa a mutat recent unul dintre centrele de producție din Europa de Vest pentru a-l proteja de amenințările rusești, semn că riscul de securitate începe să influențeze decizii de amplasare și continuitate a producției. Experți în securitate spun că primesc tot mai multe solicitări de la companii din industria de apărare, dar și din infrastructură critică și energie, privind protejarea angajaților din Europa. Claudine Fry, partener la Control Risks (consultant în informații strategice și securitate), afirmă că riscurile de asasinat au urcat „mult mai sus” pe lista preocupărilor și că există interes crescut pentru măsuri concrete de gestionare a acestui risc. Ce spun serviciile: ținte mai multe, metode adaptate și componentă „psihologică” Financial Times notează că a discutat cu oficiali din cinci servicii europene de informații, care avertizează că directorii generali și alți angajați de rang înalt ai companiilor de apărare sunt vizați, inclusiv în firme mai mici, mai ales cele implicate în fabricarea dronelor sau a componentelor. Un oficial european de rang înalt din domeniul informațiilor a declarat: „Nivelul amenințării a crescut în Europa. Atât în ceea ce privește bunurile materiale, cât și oamenii.” În Germania, serviciul de informații interne (BfV) și-a intensificat contactele cu companiile de apărare și a recomandat inclusiv utilizarea unor echipe private de protecție apropiată. Sinan Selen, șeful BfV, a avertizat în fața parlamentarilor germani: „Rusia se angajează în planificarea deliberată a unor acte de violență împotriva unor persoane, prin intermediul unor actori statali sau controlați de stat.” „Observăm o evoluție suplimentară a acestor acțiuni în ceea ce privește țintele, metodele și actorii implicați, inclusiv utilizarea structurilor de criminalitate organizată.” Potrivit sursei, responsabilitatea pentru astfel de comploturi revine în mare parte GRU (serviciul de informații militare al Rusiei), iar metodele ar fi fost adaptate: colaborare mai strânsă cu grupări de criminalitate organizată, rețele transfrontaliere și împărțirea sarcinilor între celule diferite. Un element-cheie, spun oficiali citați, este că tentativele nici nu trebuie duse la capăt pentru a produce efecte. Un oficial din serviciile de informații a explicat: „Din perspectiva Rusiei, obiectivul principal rămâne unul psihologic.” „Este suficient să-i facă pe oameni să simtă că ar putea fi ținte pentru ca aceste acțiuni să-și producă efectul. Rușii vor ca oamenii să se gândească de două ori înainte de a face afaceri cu Ucraina.” Cazul Rheinmetall și un exemplu recent din Suedia În cazul complotului din 2024, serviciile de informații americane și germane ar fi descoperit o operațiune care îl viza pe Armin Papperger, descris ca susținător vocal al înarmării Ucrainei. Papperger a declarat că beneficiază de protecție apropiată permanentă, 24 de ore din 24, printr-o combinație de agenți de securitate privați și polițiști. Într-un alt episod menționat, doi tineri turiști ruși au fost arestați în Suedia după ce și-au instalat un cort în apropierea proprietății lui Micael Johansson, directorul general al Saab, și au fost eliberați la scurt timp. În ansamblu, avertismentele serviciilor și reacția companiilor indică o schimbare de regim de risc pentru industria europeană de apărare: securitatea personală a conducerii și protecția facilităților tind să devină parte din costurile recurente și din planificarea operațională, nu doar măsuri excepționale. [...]
Uniunea Europeană riscă să rămână cu un gol operațional în apărarea anti-dronă până în 2030 , în condițiile în care doar aproximativ o treime dintre programele aflate acum în dezvoltare ar urma să devină operaționale până la finalul deceniului, deși investițiile au crescut accelerat, potrivit Antena 3 , care citează un raport confidențial al UE consultat de Euronews. Raportul anual din 2026 privind gradul de pregătire pentru apărare, realizat de Agenția Europeană de Apărare (EDA), arată că investițiile în capacități anti-dronă și în apărare aeriană cu rază foarte scurtă de acțiune au crescut de șase ori între 2024 și 2025, ca răspuns la amenințarea tot mai mare a sistemelor fără pilot. Totuși, documentul avertizează că ritmul livrărilor rămâne mult sub nevoile operaționale. Miza: flancul estic și riscul de expunere până la livrări În evaluarea EDA, flancul estic al UE – de la Marea Baltică la Marea Neagră – se confruntă cu o presiune în creștere din partea dronelor, inclusiv prin incidente care depășesc zona de război din Ucraina. În acest context, decalajul dintre investiții și capacitatea efectiv disponibilă devine o problemă de securitate, dar și una de planificare: sisteme care intră târziu în dotare pot ajunge să fie depășite tehnologic chiar înainte de utilizare. Cât investește UE în drone și unde se duc banii Statele membre investesc, cumulat, 18,9 miliarde de euro (aprox. 94,5 miliarde lei) în tehnologii cu drone în perioada 2024–2029, potrivit EDA. Majoritatea programelor vizează drone pentru supraveghere, recunoaștere și identificarea țintelor, în timp ce alte tipuri de aparate fără pilot primesc mai puțină finanțare, deși rolul lor pe câmpul de luptă crește. Raportul notează, în același timp, că persistă „lipsuri importante de capacitate” și „dependențe externe” care afectează nivelul general de pregătire al Europei. De ce nu se transformă investițiile în capacitate: achiziții fragmentate și industrie sub presiune Documentul indică mai multe blocaje care încetinesc trecerea de la proiecte la sisteme funcționale: achiziții fragmentate la nivel național; interoperabilitate insuficientă între sisteme (capacitatea de a lucra împreună); capacități prea reduse de testare; dificultatea industriei europene de a crește rapid producția, mai ales pentru drone înarmate. EDA apreciază că acoperirea acestor lipsuri ar costa relativ puțin comparativ cu alte capabilități de apărare, dar ar necesita finanțare constantă și o abordare mai flexibilă și coordonată. „Capacitatea industrială nu a ajuns încă la nivelul și viteza de reacție necesare pentru operațiuni de mare intensitate desfășurate pe termen lung, în timp ce ritmul inovației tehnologice depășește ciclurile tradiționale de achiziție, ceea ce creează un risc permanent ca echipamentele să devină depășite înainte de a putea fi folosite.” Ce încearcă UE să facă: achiziții comune și un centru de testare Spania, Danemarca, Croația, Letonia și Țările de Jos conduc un proiect comun prin care UE urmărește achiziții la comun de drone și sisteme anti-dronă , plus crearea unui centru tehnologic pentru testare și inovare. În paralel, raportul susține că programele în derulare trebuie însoțite de doctrine clare de utilizare și de programe de pregătire, pentru ca sistemele cumpărate să poată fi integrate rapid în operațiuni. EDA mai arată că a identificat peste 200 de companii din UE care produc drone și tehnologii anti-dronă, un sector descris ca dinamic, dar fragmentat, care ar putea crește cu până la 140% până anul viitor – condiționat de existența unui cadru potrivit de investiții. [...]
Coreea de Sud a făcut publice primele imagini dintr-un test reușit al unui vehicul hipersonic de tip boost-glide , un pas care, dacă va fi transformat într-o capabilitate operațională, ar putea complica semnificativ apărarea antiaeriană a Coreei de Nord și ar extinde opțiunile Seulului pentru lovituri rapide asupra țintelor bine protejate, potrivit Twz . Testul a fost anunțat de Biroul Prezidențial sud-coreean (Cheong Wa Dae/„Blue House”) într-un comunicat în limba coreeană publicat „ieri”, iar imaginile au fost încărcate ulterior pe site-ul instituției. Înregistrări video îl arată pe președintele Lee Jae Myung urmărind testul dintr-o sală de conferințe de la poligonul Anheung, din provincia Chungcheong de Sud, pe coasta vestică a țării. Testările de la Anheung sunt gestionate de Agenția pentru Dezvoltare în Domeniul Apărării (ADD) . Ce s-a testat și ce a fost confirmat oficial Galeria de imagini include atât secvențe cu lansarea rachetei de pe o platformă aflată în larg, cât și cadre cu vehiculul hipersonic lovind apa la finalul zborului. Numele oficial al sistemului nu a fost făcut public. În comunicatul citat de publicație (traducere automată), Biroul Prezidențial spune că lansarea a urmărit verificarea, „pentru prima dată”, a unor tehnologii-cheie într-un mediu de zbor hipersonic, între care: performanța materialelor rezistente la temperaturi foarte înalte; capabilitățile de ghidare și control; abilitatea de a executa manevre neregulate la altitudini joase. Potrivit aceleiași surse, vehiculul s-a separat cu succes după urcarea la altitudinea țintă și a urmat traiectoria planificată „fără probleme”. De ce contează operațional: ținte greu de apărat, timp de reacție mai mic Twz explică faptul că un vehicul hipersonic boost-glide (nepropulsat după separarea de booster) este ridicat inițial la altitudine și viteză cu ajutorul unui propulsor de tip rachetă, după care planează prin atmosferă pe o traiectorie relativ joasă, la viteze hipersonice (în general, peste Mach 5), putând manevra pe parcurs. Combinația dintre viteză, traiectorie și manevrabilitate îl diferențiază de o rachetă balistică tradițională și creează dificultăți distincte pentru apărare: detectare și urmărire mai complicate, fereastră de reacție mai scurtă și, în general, o interceptare mai dificilă. Publicația notează și un efect secundar relevant: vitezele foarte mari din faza terminală pot aduce beneficii și în scenarii de tip „bunker-busting” (lovirea țintelor fortificate). Ce nu se știe încă: distanță, viteză, ghidaj Autoritățile sud-coreene nu au publicat, până la momentul redactării articolului Twz, detalii precum distanța parcursă până la impact sau viteza maximă atinsă. Rămân neclare și aspecte esențiale pentru o utilizare militară reală, inclusiv modul de ghidare în fazele de mijloc și terminală ale zborului, pe care testul descris nu pare să le fi lămurit. Publicația mai observă că simplul fapt că vehiculul a rămas intact până la impact este, în sine, notabil, având în vedere complexitatea tehnică a acestor sisteme. Legătura posibilă cu arsenalul existent și contextul regional Imaginile cu lansarea sunt de rezoluție redusă, iar Twz spune că nu se poate stabili dacă racheta și/sau lansatorul (TEL – vehicul de transport, ridicare și lansare) sunt modele sud-coreene existente sau derivate din acestea. În același timp, Coreea de Sud are deja o familie de rachete balistice produse intern care ar putea servi drept punct de plecare pentru un astfel de sistem. Președintele Lee a fost fotografiat inspectând un TEL pentru Hyunmoo-5 la Anheung; publicația precizează însă că nu există o legătură explicită confirmată între Hyunmoo-5 și testul hipersonic. În plan mai larg, Twz plasează testul în dinamica unei curse a înarmării pe peninsulă, menționând și dezvoltări paralele ale Seulului (inclusiv o rachetă de croazieră hipersonică cu motor care „respiră” aer) și faptul că Phenianul a anunțat recent două teste cu presupuse sisteme hipersonice. La final, publicația notează că testul public al Seulului indică o extindere a opțiunilor de lovire împotriva țintelor bine apărate, dar rămâne deschisă întrebarea când ar putea fi introdusă o capabilitate operațională completă. [...]
Revenirea Arcticii în centrul planificării NATO riscă să fragmenteze resursele militare disponibile , iar România trebuie să-și calibreze așteptările privind sprijinul aliat în funcție de această nouă „geometrie” strategică, potrivit unei analize publicate de Adevărul , bazată pe explicațiile generalului (r) Dorin Toma, fost comandant de divizie NATO. Generalul argumentează că Groenlanda nu a devenit brusc importantă: și în Războiul Rece insula conta pentru avertizarea timpurie și pentru controlul Atlanticului de Nord, inclusiv în raport cu Rusia. Diferența de azi, în opinia sa, ține de creșterea valorii strategice a întregii regiuni arctice, pe fondul accesibilității mai mari a Oceanului Arctic și al suprapunerii tot mai strânse dintre securitate și economie. De ce contează Groenlanda în arhitectura NATO În analiză este menționat un nou acord de securitate semnat de SUA, Danemarca și Groenlanda, care extinde posibilitățile de prezență militară americană și leagă mai clar apărarea insulei de arhitectura NATO din Atlanticul de Nord și zona arctică. În această logică, generalul Dorin Toma susține că apărarea Alianței nu mai poate fi privită doar prin prisma flancului estic, ci ca un sistem integrat „de la Polul Nord până la Marea Neagră”. Pe acest fundal, Rusia rămâne, în evaluarea sa, principalul actor militar arctic, cu Flota Nordului și componenta nucleară, iar în ultimii ani și-ar fi refăcut și extins infrastructura militară din zonă. În paralel, China își caută acces la rute maritime, resurse și infrastructură în Arctica, iar cooperarea ruso-chineză ar avea și implicații militare pentru postura NATO de descurajare și apărare. Analiza notează și schimbarea de echilibru adusă de aderarea Finlandei și Suediei: șapte dintre cele opt state arctice sunt acum membre NATO, singura excepție fiind Rusia. Tot în acest context este amintită lansarea operației NATO „Arctic Sentry”, pe fondul intensificării activității militare ruse și al interesului în creștere al Chinei pentru regiune. Implicația directă pentru România: competiția pentru capabilități „rare” Miza pentru București, potrivit generalului, nu este o legătură geografică directă, ci una de alocare a resurselor. Dacă NATO trebuie să acopere simultan Arctica, Atlanticul de Nord, Marea Baltică și Marea Neagră, apare riscul „dispersării resurselor” între mai multe spații strategice, din perspectiva unui planificator militar. În acest cadru, România și Groenlanda sunt descrise ca „două extremități ale aceluiași spațiu strategic”, iar întrebarea practică devine cum vor distribui SUA și aliații europeni capabilități militare critice și limitate între aceste direcții. Generalul enumeră explicit astfel de capabilități: ISR (culegere de informații, supraveghere și recunoaștere); AWACS (avioane de avertizare timpurie și control aerian); apărare antirachetă; transport strategic; sateliți. Concluzia sa este că România a privit în ultimii ani securitatea europeană mai ales dinspre Marea Neagră și s-a așteptat ca NATO să o privească similar, însă „centrul de greutate” al securității transatlantice se poate modifica. În consecință, așteptările privind sprijinul SUA și al aliaților ar trebui ajustate, iar evaluarea capabilităților pe care România trebuie să și le asigure singură devine, în această perspectivă, esențială. [...]
