Știri
Tag: uniunea bancara

Comisia Europeană vrea să reducă barierele pentru fuziuni și activitate bancară transfrontalieră , într-un pachet de măsuri care urmărește să scoată sectorul din fragmentarea pe linii naționale și să-i crească capacitatea de finanțare a economiei, potrivit Economica . Miza este formarea unor bănci europene „cu forță și amploare” care să poată susține investițiile în inovare, tranziția curată și apărare, fără a slăbi stabilitatea financiară. De ce intervine Comisia: trei probleme care limitează creditarea și competitivitatea Executivul UE identifică trei blocaje principale care reduc capacitatea băncilor de a sprijini eficient economia: fragmentarea pe criterii naționale , care îngreunează extinderea și câștigurile de eficiență la nivel transfrontalier; transpunerea standardelor Basel III (set de reguli internaționale privind capitalul și riscurile bancare) care „nu reflectă întotdeauna” particularitățile pieței europene și ar trebui să funcționeze mai bine atât pentru bănci mari, cât și pentru cele mici; complexitatea și povara administrativă a cadrului de reglementare (inclusiv interacțiunea dintre reguli microprudențiale, macroprudențiale și de rezoluție, plus cerințe de raportare), pe care Comisia vrea să le simplifice. Ce măsuri sunt pe masă: capital mai mobil în UE și un nou mecanism pentru depozite Una dintre direcțiile centrale este eliminarea barierelor prudențiale și neprudențiale care frânează activitatea bancară transfrontalieră, astfel încât grupurile bancare să poată atinge dimensiuni comparabile cu rivalii globali. În acest cadru, grupurile transfrontaliere ar urma să poată folosi capitalul și lichiditatea mai eficient în interiorul UE , inclusiv prin redirecționarea fondurilor excedentare către zone unde pot fi „mai productive”, fără a afecta finanțarea economiilor locale, conform documentului citat. Pe zona de încredere și stabilitate, Comisia anunță intenția de a propune un mecanism comun de protecție a depozitelor , „mai simplu și mai eficace”, în cadrul uniunii bancare. Acesta ar urma să înlocuiască propunerea din 2015 privind sistemul european de asigurare a depozitelor și să se bazeze pe plasele de siguranță centrale și naționale existente, menționate ca fiind finanțate integral. Totodată, Comisia indică o monitorizare mai atentă a cadrului UE de combatere a spălării banilor și a regulilor de protecție a consumatorilor, precum și a aplicării lor la nivel național, cu efect așteptat de facilitare a serviciilor transfrontaliere. Recalibrarea Basel III și simplificarea regulilor: ce ar putea schimba pentru bănci UE își menține angajamentul față de standardele internaționale, dar vrea să le aplice ținând cont de „proporționalitate” și de specificul pieței europene. Printre măsurile menționate se află: reevaluarea modului de implementare a unor standarde internaționale care, în unele cazuri, pot limita capacitatea de creditare a băncilor din UE; posibile revizuiri ale unor norme prudențiale și de guvernanță corporativă pentru a reflecta mai bine diferențele de dimensiune, modele de afaceri și activități. Pe simplificare, Comisia indică reducerea complexității „inutile” și creșterea predictibilității cerințelor, inclusiv prin măsuri precum simplificarea „stivei de capital”, armonizarea amortizoarelor macroprudențiale, standardizarea cerințelor privind capitalul de rezoluție și ajustarea criteriilor pentru „instituțiile mici și cu un grad redus de complexitate”. Ce urmează Comisia prezintă direcțiile într-o „comunicare” care, potrivit instituției, este un pilon al strategiei privind uniunea economiilor și investițiilor. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a legat pachetul de obiectivul de a menține fluxul de capital către economie: „Comunicarea de astăzi face un pas clar în această direcţie, recalibrând abordarea noastră faţă de risc şi permiţând creşterea economică şi inovarea, menţinând în acelaşi timp stabilitatea financiară.” [...]

Consolidarea cadrului de rezoluție bancară devine o condiție practică pentru pașii României către Uniunea Bancară și, implicit, către adoptarea euro, argumentează un text de opinie publicat de Libertatea . Miza nu este una teoretică: un mecanism credibil de gestionare a falimentelor bancare reduce riscul ca șocurile din sectorul financiar să se transforme în costuri bugetare și instabilitate economică. Autorul plasează discuția în logica post-criză 2008–2009, când arhitectura prudențială europeană s-a extins dincolo de supravegherea „instituție cu instituție”. În această nouă paradigmă, rezoluția bancară (proceduri și instrumente pentru administrarea ordonată a unei bănci aflate în dificultate) apare alături de politica macroprudențială, tocmai pentru a limita riscul sistemic și contagiunea. De ce contează: protecția contribuabilului și disciplina de piață Un punct central este că rezoluția bancară urmărește gestionarea dificultăților unor instituții de importanță sistemică fără transferarea costurilor către contribuabili. În acest cadru, principiul este ca acționarii și creditorii să suporte cu prioritate pierderile, ceea ce, în interpretarea autorului, reduce „hazardul moral” (tendința de a-ți asuma riscuri mai mari dacă te aștepți la sprijin public automat). În același timp, rezoluția nu este prezentată doar ca „plan de criză”, ci ca parte structurală a stabilității financiare, cu rol în menținerea încrederii în sistem și în funcționarea economiei reale (creditare, transmisia politicii monetare, plăți). Cum se leagă de Uniunea Bancară și zona euro Textul susține că, în arhitectura europeană actuală, adoptarea monedei unice presupune și aderarea la Uniunea Bancară, ceea ce face ca gradul de pregătire al autorităților și al băncilor pentru acest cadru să devină un criteriu „implicit și de substanță” al convergenței către euro. În plan intern, autorul descrie colaborarea din cadrul BNR între funcțiile de: supraveghere microprudențială, politică macroprudențială, autoritate de rezoluție, în baza cadrului legislativ transpus din BRRD (Directiva europeană privind redresarea și rezoluția bancară) și a protocoalelor operaționale de cooperare și schimb de informații. Totodată, este menționată necesitatea separării operaționale a funcțiilor, pentru a evita conflicte de obiective. Context: România și evitarea salvărilor cu bani publici Autorul reamintește că, după criza financiară globală din 2008–2009, România s-a numărat printre puținele state din UE care nu au recurs la bani publici pentru salvarea instituțiilor de credit, performanță pe care o plasează într-un grup restrâns de țări. În această logică, „activitățile din zona rezoluției bancare” sunt prezentate ca având importanță strategică pentru pregătirea aderării la Uniunea Bancară și convergența spre zona euro, depășind gestionarea riscurilor pe termen scurt. Ce urmează, în termenii textului Direcția indicată este consolidarea continuă a capacității de rezoluție, inclusiv prin elaborarea și actualizarea planurilor de rezoluție pentru instituțiile de credit din România și evaluarea posibilității de soluționare ordonată. Textul furnizează însă mai degrabă argumentul de politică publică și de arhitectură instituțională, fără un calendar sau ținte operaționale detaliate în fragmentul disponibil. [...]