Externe15 apr. 2026
Sondaj Ipsos-Reuters: 51% dintre americani consideră că războiul cu Iranul nu a meritat efortul - Diviziuni în rândul susținătorilor lui Trump privind costurile conflictului
Sprijinul public pentru războiul cu Iranul s-a erodat, iar fisurile din Partidul Republican devin vizibile , potrivit Euronews , care citează un sondaj Ipsos și Reuters, preluat de The New York Times . Doar 24% dintre americani consideră că războiul din Iran „a meritat eforturile și costurile implicate”, arată sondajul publicat marți, 14 aprilie. În același timp, 22% dintre respondenți spun că nu sunt siguri. Rupturi în tabăra republicană, inclusiv în rândul susținătorilor lui Trump Datele indică o divizare inclusiv în interiorul electoratului republican. Potrivit sondajului, 55% dintre republicani au declarat că războiul a meritat costurile și beneficiile, diferență notabilă față de coeziunea de care se bucură Donald Trump în majoritatea celorlalte teme politice. Sondajul a fost realizat după armistițiul negociat între cele două țări, iar rezultatele se adaugă „altor dovezi” privind apariția unor fisuri în Partidul Republican pe tema războiului. Diferențe de vârstă: tinerii republicani, mai sceptici Un alt element relevant este clivajul generațional: tinerii republicani sunt „mult mai puțin înclinați” să aprobe decizia lui Trump de a recurge la acțiuni militare decât republicanii cu vârsta peste 45 de ani, potrivit aceleiași surse. [...]