Piețe financiare18 mai 2026
Piețele financiare globale intră în alertă din cauza inflației - creșterea prețurilor la energie amplifică temerile investitorilor
Piețele globale reacționează la riscul de inflație mai mare și dobânzi mai ridicate , pe fondul scumpirii energiei după izbucnirea războiului din Iran, potrivit Mediafax , care citează Reuters. Investitorii se tem că prețurile ridicate la energie se vor transmite în restul economiei și vor forța băncile centrale să mențină sau să reia ciclul de înăsprire monetară. Obligațiunile, sub presiune: randamente în urcare în SUA Randamentele titlurilor de stat americane au urcat luni dimineață, într-o mișcare care semnalează scăderea prețurilor obligațiunilor (randamentele și prețurile se mișcă invers). Randamentul obligațiunilor SUA pe 10 ani a crescut cu până la 3,6 puncte de bază, până la 4,631%, cel mai ridicat nivel din februarie 2025, după ce săptămâna trecută avansase cu peste 20 de puncte de bază. Și scadențele considerate mai sensibile la așteptările privind inflația și dobânzile au urcat: randamentul pe doi ani a atins 4,105% (maxim al ultimelor 14 luni), iar randamentul pe 30 de ani a ajuns la 5,159% (maxim al ultimului an), mai notează Reuters, citată de Mediafax. Războiul din Iran și energia: canalul prin care revine riscul inflaționist Vânzarea de obligațiuni a fost alimentată de creșterea prețului petrolului, în condițiile în care eforturile de a opri războiul din Iran „par să fi stagnat”, după un atac cu dronă asupra unei centrale nucleare din Emiratele Arabe Unite, relatează Reuters. Pe acest fundal, investitorii încep să evalueze mai apăsat costurile economice ale conflictului, la peste două luni de la debut. Miza pentru piețe este dublă: o inflație mai persistentă, alimentată de energie, și o reacție mai dură a băncilor centrale. Consecințele economice ale conflictului urmau să fie discutate de miniștrii G7 reuniți luni la Paris, potrivit aceleiași surse. Așteptări schimbate pentru Fed și BCE Piețele indică acum o probabilitate de peste 50% ca Rezerva Federală a SUA să majoreze dobânda până în decembrie, potrivit instrumentului FedWatch al CME, menționează Reuters. Înainte de război, investitorii mizau pe reduceri de dobândă în 2026. În zona euro, presiunea s-a văzut și în randamente: titlurile germane pe 10 ani, reperul pentru blocul monetar, au urcat la 3,193%, un maxim pe 15 ani, prelungind creșterea de 14 puncte de bază din săptămâna precedentă. Totodată, piețele văd o probabilitate de 80% ca Banca Centrală Europeană să majoreze dobânzile luna viitoare și evaluează trei astfel de pași până la finalul anului, în condițiile în care, înainte de conflict, se aștepta ca BCE să rămână în așteptare în 2026. „Faptul că acum vedem date care susțin temerile inflaționiste, care au existat pe piață încă de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu, este esențial”, a spus Nick Twidale, analist-șef pentru piețe la ATFX Global. Datele publicate săptămâna trecută au arătat creșteri bruște ale prețurilor de consum și de producție în SUA în aprilie, cu evoluții similare în China, Germania și Japonia, potrivit Reuters. În acest context, investitorii urmăresc dacă scumpirea energiei se va transforma într-un nou val inflaționist, suficient de puternic încât să schimbe traiectoria dobânzilor în principalele economii. [...]