Investiții06 apr. 2026
Ministerul Finanțelor lansează ediția din aprilie a programului Fidelis - dobânzi neimpozabile de până la 7,6% pentru titlurile de stat
Ediția din aprilie a programului Fidelis oferă dobânzi neimpozabile de până la 7,6% , potrivit Mediafax . Ministerul Finanțelor anunță că noua rundă de subscrieri se derulează între 14 și 21 aprilie 2026, pentru persoane fizice cu vârsta peste 18 ani, prin titluri de stat Fidelis listate la Bursa de Valori București. Randamentele diferă în funcție de monedă și scadență (maturitatea titlurilor). Pentru emisiunile în lei, dobânzile ajung până la 7,6% pe an, iar pentru cele în euro până la 6,4% pe an, conform informațiilor transmise de Ministerul Finanțelor. Dobânzile anunțate pentru această ediție sunt: În lei: 6,60% (2 ani), 7,60% (2 ani, tranșă specială pentru donatorii de sânge), 7,10% (4 ani), 7,60% (6 ani) În euro: 4,25% (3 ani), 5,25% (5 ani), 6,40% (10 ani) Tranșa specială în lei, cu scadență la 2 ani, este destinată investitorilor care pot face dovada donării de sânge începând cu 1 noiembrie 2025. Pentru aceștia, dobânda este de 7,6% pe an, iar pragul minim de subscriere este redus la 500 lei, față de nivelul standard de 5.000 lei. „Toate veniturile obținute atât din dobânzi, cât și câștigurile de capital sunt neimpozabile”, anunță reprezentanții Ministerului. Valoarea nominală este de 100 lei pe titlu pentru emisiunile în lei și 100 euro pe titlu pentru emisiunile în euro. Pragul minim de subscriere este de 5.000 lei, respectiv 1.000 euro, cu excepția donatorilor de sânge, pentru care se aplică pragul redus menționat de Minister. [...]