Turcia vrea să construiască „Canal Istanbul” pentru taxe de tranzit - proiect de circa 24 mld. euro, cu capacitate de până la 160 de nave pe zi

Turcia vrea să transforme „ Kanal Istanbul ” într-o nouă sursă de taxe de tranzit , mizând pe faptul că, spre deosebire de Bosfor , o cale navigabilă artificială poate fi tarifată, potrivit Focus . Proiectul ar urma să lege Marea Neagră de Marea Marmara și să ofere Ankarei un instrument economic și geopolitic într-un moment în care rutele maritime sunt tot mai expuse tensiunilor. Canalul planificat ar avea o capacitate de până la 160 de nave pe zi, ceea ce l-ar transforma într-o completare importantă pentru Bosfor și, potențial, într-un factor care poate influența fluxurile comerciale globale. Costul estimat al proiectului este de circa 24 miliarde euro (aprox. 120 miliarde lei), iar obiectivul declarat este obținerea de venituri din taxe de tranzit, după modelul Canalului Suez. De ce contează: diferența juridică dintre strâmtori și canale Miza financiară pornește din dreptul internațional al mării: trecerea prin strâmtori naturale precum Bosforul (sau Strâmtoarea Hormuz) este, în principiu, gratuită, în timp ce canalele artificiale (precum Suez sau Panama) pot percepe taxe. În această logică, „Kanal Istanbul” ar deschide Turciei „spațiu fiscal” nou, printr-un regim de tarifare care nu se aplică rutei naturale existente. Președintele Recep Tayyip Erdogan a descris proiectul încă din 2021 drept un pas „istoric”, invocând și argumente de siguranță pentru navigația pe Bosfor. „Astăzi deschidem un nou capitol în istoria dezvoltării Turciei. Vedem Canalul Istanbul ca un proiect care asigură viitorul Istanbulului… pentru a garanta siguranța vieții și a proprietății pe Bosfor.” Întrebarea-cheie: vor plăti armatorii dacă alternativa rămâne gratuită? Analiza notează că fezabilitatea economică este contestată. Experți citați de publicație atrag atenția că așteptările de venit ar fi semnificativ peste încasările actuale asociate Bosforului, unde se percep doar taxe relativ reduse pentru servicii. Pentru a-și recupera investiția, noul canal ar necesita costuri de tranzit mai mari, însă nu este sigur că operatorii maritimi vor accepta aceste majorări, mai ales dacă ruta existentă rămâne disponibilă. În plus, există incertitudini legate de durata și costurile reale ale construcției. Sunt menționate riscuri de complexitate tehnică (excavări masive, provocări geologice, gestionarea apelor subterane) care pot întârzia proiectul și îl pot scumpi. Conform unor estimări invocate, costurile totale – incluzând infrastructura și proiectele conexe – ar putea ajunge la un multiplu al sumei inițiale. Context: presiunea pe rutele maritime și costurile din lanțurile de aprovizionare Materialul plasează proiectul în contextul nervozității din jurul punctelor de blocaj maritime, cu referire la Strâmtoarea Hormuz și la riscul ca taxe sau controale să afecteze comerțul global. În același tablou, se arată că ocolirile deja prelungesc transporturile dintre Asia și Europa cu până la două săptămâni, iar statele caută alternative, inclusiv prin proiecte discutate în jurul Strâmtorii Gibraltar. Concluzia implicită: pe măsură ce canalele artificiale devin instrumente economice și geopolitice, presiunea se poate transmite în prețuri, timpi de livrare, prime de asigurare și, în final, în costurile lanțurilor globale de aprovizionare. [...]