Bugetul de Stat03 apr. 2026
Ministrul Sănătății Rogobete ia în discuție un troc cu Pfizer - medicamente inovative în locul plății integrale a 700 de milioane de euro pentru doze de vaccin neacceptate
Ministrul Sănătății ia în calcul un troc cu Pfizer , în care România să primească medicamente inovative în locul dozelor de vaccin anti-Covid comandate și refuzate, pentru care statul ar datora circa 700 de milioane de euro, potrivit Adevărul . Declarațiile au fost făcute joi seară, 2 aprilie, la Antena 3 CNN, pe fondul unei decizii recente a unui tribunal din Bruxelles. Alexandru Rogobete a spus că scenariul va fi analizat începând de săptămâna viitoare și că nu exclude o astfel de abordare, inclusiv prin discuții directe cu reprezentanții companiei. „Nu exclud și acest scenariu de negociere”, a afirmat Rogobete, adăugând că intenționează să meargă personal la discuțiile cu reprezentanții Pfizer. În paralel, Ministerul Sănătății discută cu Ministerul Finanțelor despre modul în care ar putea fi achitată suma stabilită de instanța belgiană. Rogobete a indicat că urmează noi întâlniri și că Finanțele pregătesc „2-3 scenarii”, cu obiectivul de a găsi o soluție cu impact cât mai redus asupra bugetului de stat, într-un interval scurt. Litigiul vizează contractul pentru vaccinurile anti-Covid, după ce autoritățile române au refuzat să mai cumpere dozele contractate, invocând scăderea cererii. Tribunalul din Bruxelles a decis că România trebuie să preia dozele refuzate și să achite integral contractul, evaluat la aproximativ 600–700 de milioane de euro; hotărârea este executorie, dar nu definitivă și poate fi contestată. [...]