Marina SUA echipează nouă distrugătoare cu sisteme laser anti-dronă - mizează pe reducerea consumului de rachete și pe protejarea celulelor VLS

Marina SUA mizează pe lasere ca să nu-și consume rachetele pe drone ieftine , iar nouă distrugătoare au fost deja echipate cu astfel de sisteme, arată o trecere în revistă publicată de Interesting Engineering . Miza este una operațională: păstrarea rachetelor pentru ținte cu valoare mare și evitarea epuizării rapide a „magaziei” de la bord în fața atacurilor cu drone și muniții rătăcitoare. Laserele sunt prezentate ca un strat complementar de apărare, nu ca înlocuitor al armelor existente. Contextul care a accelerat interesul este dat de operațiunile susținute ale SUA în Marea Roșie și Orientul Mijlociu, unde distrugătoarele s-au confruntat repetat cu amenințări din partea dronelor și rachetelor. „Fiecare celulă VLS folosită pentru o rachetă defensivă este o oportunitate pierdută pentru o lovitură ofensivă cu rază lungă.” Ce sisteme laser sunt folosite și de ce contează Potrivit materialului, Marina SUA folosește două tipuri de sisteme: HELIOS (High Energy Laser with Integrated Optical-dazzler and Surveillance) – un sistem Lockheed Martin evaluat la peste 60 kilowați , integrat în arhitectura de luptă Aegis și conceput atât pentru „orbirea” senzorilor, cât și pentru angajarea fizică a țintelor (de tip drone și ambarcațiuni mici). ODIN (Optical Dazzling Interdictor Navy) – un sistem orientat spre perturbarea sau orbirea senzorilor optici ai dronelor și platformelor de supraveghere, nu un laser „distructiv” de mare energie. Rațiunea este în primul rând de „anduranță” în luptă: interceptoarele pot costa sute de mii sau milioane de dolari, în timp ce multe drone de atac costă mult mai puțin. În plus, distrugătoarele din clasa Arleigh Burke au 90–96 celule VLS (Vertical Launch System – lansator vertical de rachete), iar după consumarea lor nu pot fi realimentate simplu pe mare în condiții de luptă , notează publicația. Cele nouă distrugătoare identificate cu arme laser Materialul enumeră nouă nave echipate, în baza informațiilor publice: USS Preble (DDG-88) – singurul distrugător menționat ca fiind echipat cu HELIOS . USS Kidd (DDG-100) – ODIN . USS Sterett (DDG-104) – ODIN . USS Dewey (DDG-105) – ODIN ; nava este descrisă ca un „pod” între programele experimentale și implementarea operațională. USS Stockdale (DDG-106) – ODIN . USS Spruance (DDG-111) – ODIN ; publicația menționează că The War Zone a notat nava în legătură cu desfășurări în zona CENTCOM. USS John Finn (DDG-113) – ODIN . USS Gridley (DDG-101) – ODIN . USS Halsey (DDG-97) – ODIN ; homeport în Yokosuka, Japonia, cu operare în Indo-Pacific. Ce urmează, din perspectiva capacității de luptă Concluzia operațională a materialului este că Marina SUA vede laserele ca pe o metodă de a gestiona mai eficient ținte „ieftine” (drone, ambarcațiuni rapide), pentru a conserva interceptoarele destinate amenințărilor cu valoare ridicată și pentru a reduce presiunea asupra numărului limitat de rachete disponibile în celulele VLS. În cazul HELIOS, publicația indică și o direcție de evoluție: trecerea de la perturbarea senzorilor la capabilități de „hard-kill” și, pe termen mai lung, către sisteme cu putere mai mare, inclusiv pentru roluri de apărare antirachetă. [...]