Apărare14 mar. 2026
SUA analizează trimiterea forțelor speciale în Iran – obiectivul ar fi preluarea uraniului îmbogățit
Statele Unite analizează trimiterea forțelor speciale în Iran pentru a prelua stocul de uraniu îmbogățit , într-o operațiune care ar putea implica trupe americane sau israeliene pe teritoriul iranian, în funcție de evoluția războiului, potrivit Axios . Planul este discutat în cercurile militare și politice de la Washington și Tel Aviv și vizează securizarea celor aproximativ 450 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60% deținute de Iran. Specialiștii avertizează că acest material ar putea fi transformat în uraniu de calitate militară în doar câteva săptămâni , suficient pentru producerea a până la 11 arme nucleare . Operațiune militară extrem de riscantă Potrivit surselor citate de Axios, o astfel de misiune ar presupune trimiterea unor unități speciale pe teritoriul Iranului , pentru a ajunge la instalații nucleare fortificate, multe dintre ele situate în tuneluri subterane . În discuțiile interne au fost analizate două scenarii principale: extracția uraniului din Iran , transportat ulterior într-o altă țară; diluarea materialului nuclear la fața locului , cu ajutorul experților nucleari. Operațiunea ar putea implica atât forțe speciale militare , cât și experți nucleari , inclusiv specialiști ai Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA). Ce spun oficialii americani În cadrul unei audieri în Congres, secretarul de stat Marco Rubio a fost întrebat dacă stocul de uraniu al Iranului va fi securizat. Răspunsul său a fost direct: „Cineva va trebui să meargă să-l ia”. Președintele Donald Trump nu a exclus posibilitatea unei astfel de operațiuni. Întrebat dacă trupe americane ar putea fi trimise în Iran pentru a securiza materialul nuclear, el a spus că acest lucru ar putea fi luat în calcul „pentru un motiv foarte serios”. Totuși, oficialii subliniază că nu este vorba despre o invazie clasică, ci despre raiduri limitate ale forțelor speciale , cu obiective precise. Unde se află uraniul iranian Conform informațiilor furnizate de oficiali americani și israelieni, cea mai mare parte a uraniului ar fi depozitată în: complexul nuclear Isfahan , în tuneluri subterane; instalațiile Fordow ; situl nuclear Natanz . Loviturile aeriene ale SUA și Israelului asupra acestor obiective au distrus majoritatea centrifugelor iraniene și au blocat accesul la unele depozite, ceea ce ar fi împiedicat mutarea materialului nuclear. Alte obiective strategice analizate În paralel, administrația americană ar analiza și alte operațiuni strategice. Una dintre ele ar viza insula Kharg , punctul prin care trece aproximativ 90% din exporturile de petrol ale Iranului . Un oficial american citat de Axios a explicat că termenul „trupe la sol” nu înseamnă neapărat o operațiune militară de amploare. În realitate, discuțiile vizează raiduri rapide ale forțelor speciale , nu o campanie militară similară cu intervențiile din Irak. [...]