Știri
Tag: sectiunea 122

Donald Trump a anunțat majorarea taxei vamale globale de la 10% la 15%, imediat după ce Curtea Supremă i-a anulat programul anterior de tarife , potrivit Reuters . Noua cotă reprezintă nivelul maxim permis de legea invocată de administrația americană. Decizia vine la mai puțin de 24 de ore după ce președintele SUA anunțase o taxă generală de 10% pentru importurile din toate țările, în urma unei hotărâri a Curții Supreme care a stabilit că Trump a depășit limitele legale atunci când a impus tarife mai ridicate în baza unei legi privind urgențele economice. Noua măsură se bazează pe așa-numita Secțiune 122, o prevedere rar folosită, care permite impunerea unor tarife de până la 15% pentru o perioadă de maximum 150 de zile. Pentru prelungirea lor este necesară aprobarea Congresului. Experții în comerț sunt sceptici că legislativul, chiar cu majoritate republicană, va susține extinderea măsurii, pe fondul nemulțumirilor publice legate de creșterea prețurilor. Trump a transmis că va folosi intervalul de 150 de zile pentru a identifica alte instrumente legale prin care să continue politica tarifară, inclusiv prin invocarea unor legi ce permit impunerea de taxe pe motive de securitate națională sau practici comerciale incorecte. Unele produse, precum mineralele critice, metalele și energia, sunt exceptate de la noile tarife, potrivit Casei Albe. În paralel, oficiali americani au precizat că acordurile comerciale deja negociate, cu tarife de 19% pentru state precum Malaezia sau Cambodgia, rămân în vigoare. Hotărârea Curții Supreme , redactată de președintele instanței, John Roberts, a fost susținută atât de judecători conservatori, cât și liberali. Trump a criticat dur decizia, însă a promis continuarea „războiului comercial”. Pe fondul apropiatelor alegeri de la jumătatea mandatului, sondajele Reuters/Ipsos indică o scădere a aprobării pentru modul în care președintele gestionează economia, doar 34% dintre respondenți declarându-se mulțumiți. [...]

Donald Trump a anunțat că va impune un tarif global de 10% pentru toate țările, după ce Curtea Supremă i-a blocat vechile taxe vamale , potrivit Axios . Măsura va fi introdusă prin ordin executiv și ar urma să intre în vigoare săptămâna viitoare. Președintele american a precizat că noul tarif va fi aplicat în baza Secțiunii 122 din Legea Comerțului din 1974, o prevedere care permite impunerea unor taxe de până la 15% pentru o perioadă de maximum 150 de zile, fără aprobarea Congresului. Este pentru prima dată când această autoritate este folosită pentru un tarif global. Decizia vine după ce Curtea Supremă a stabilit că administrația nu poate utiliza Legea privind competențele economice de urgență pentru a introduce tarifele anunțate anterior. Noul mecanism ales de Trump este însă limitat atât ca durată, cât și ca nivel al taxei, ceea ce sugerează o soluție temporară. În același timp, administrația a transmis că va continua să folosească și alte instrumente legale, precum secțiunile 232 și 301, utilizate anterior pentru tarifele aplicate Chinei, oțelului și aluminiului. Negociatorul comercial Jamieson Greer a declarat că aceste măsuri sunt „foarte solide din punct de vedere juridic”, iar secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a susținut că veniturile din tarife ar putea rămâne la un nivel similar în 2026. Anunțul arată că, în ciuda eșecului în instanță, Casa Albă nu renunță la strategia de majorare a taxelor vamale, ci încearcă să o adapteze în limitele impuse de lege. [...]