Italia atrage bogații lumii cu un regim fiscal avantajos - Cum stimulentele fiscale transformă țara în noul paradis fiscal european

Italia își consolidează statutul de „magnet fiscal” pentru persoanele cu averi mari , printr-un regim care plafonează impozitul pe venit și oferă scutiri relevante la proprietăți și moșteniri, într-un moment în care instabilitatea geopolitică și schimbările de reguli din alte state împing tot mai mulți bogați să caute alternative, potrivit Antena 3 . Miza economică este competiția între state pentru atragerea rezidenților cu venituri mari și a capitalului asociat acestora. În material este menționat că guvernul francez a criticat Italia pentru folosirea stimulentelor fiscale ca să atragă rezidenți francezi înstăriți și alți rezidenți internaționali, iar războiul din Orientul Mijlociu ar fi făcut Italia și mai atractivă pentru cei bogați, pe fondul riscurilor percepute în statele din Golf. Ce oferă Italia: plafon de impozit și scutiri pe proprietate și moștenire Un exemplu prezentat este cel al unui francez stabilit în Italia, care descrie avantajele fiscale ca parte importantă a „pachetului” de relocare. Printre elementele punctate: taxă anuală fixă pe veniturile din străinătate , indiferent de sumă, pentru persoanele cu averi mari, plus „o serie de alte scutiri” (fără a fi detaliate integral în text); scutire pentru „prima casă” la achiziție, în contrast cu taxele notariale/transfer din Franța; lipsa unui impozit pe avere comparabil cu cel din Franța (în forma sa actuală, axată pe averea imobiliară); fără impozit pe proprietate pentru prima casă , cu mențiunea că există „o taxă mare pentru colectarea gunoiului”; regim favorabil la moștenire : nu există impozit pe moștenire pentru proprietățile deținute în Italia până la 1 milion de euro , iar peste acest prag taxa este de 4% . În Franța, plafonul de scutire menționat este de 100.000 de euro , iar apoi se aplică o scară progresivă până la 45% . Plafonul de 300.000 de euro și „predictibilitatea” fiscală Pentru cei cu venituri foarte mari, elementul central este plafonarea impozitului pe venit: în Italia, fiscul stabilește o limită superioară, iar plafonul este acum de 300.000 de euro (în material se arată că anterior a fost 100.000 de euro și apoi 200.000 de euro). Peter Ferrigno, director al serviciilor fiscale la Henley & Partners (firmă specializată în migrația averii), susține că și la acest nivel „cota unică” rămâne mică pentru cei care câștigă peste 1 milion de euro pe an, comparativ cu alte state europene, și că avantajul major este „predictibilitatea și claritatea fiscală” în interiorul UE. Materialul notează și o limitare importantă: pentru cetățenii americani , mutarea în Italia nu ar rezolva problema fiscală, deoarece aceștia sunt impozitați pe venitul mondial. De ce contează pentru antreprenori: relocarea poate implica și compania Jérôme Barré, avocat fiscalist la Paris, spune că există „întâlniri în fiecare săptămână” cu oameni care ar vrea să plece din Franța, invocând nemulțumirea față de climatul fiscal și politic și teama de înăsprire după alegerile prezidențiale din 2027. Totuși, el precizează că, deocamdată, este vorba mai mult de întrebări decât de mutări efective. Pentru patronii de firme, avertismentul este operațional și de reglementare: relocarea „presupune un angajament total și o structurare atentă”, iar „trebuie să muți sediul companiei” , în condițiile în care în Franța există impozit la ieșire (exit tax), potrivit aceleiași surse citate în material. Context: presiune pe Dubai și competiția pentru „milioanrii în migrație” Pe fondul războiului din Orientul Mijlociu, materialul indică faptul că unii europeni bogați ar putea fi descurajați să se mute în statele din Golf. Anul trecut, Dubai a fost „de departe” destinația numărul unu pentru milionarii în migrație, potrivit Henley & Partners, însă acest număr „va scădea cu siguranță în 2026”, iar Italia ar putea profita de pe urma acestei reorientări. În același timp, Ferrigno avertizează că este prea devreme pentru relocări „în bloc” din Emiratele Arabe Unite, din cauza costurilor personale și profesionale ale mutării, iar pentru cei aflați acolo pentru muncă e puțin probabil să găsească echivalente în Italia. [...]