Externe04 mai 2026
Ministrul francez de Interne oprește un festival rave pe un poligon militar - Măsuri mai dure împotriva adunărilor ilegale, inclusiv pedepse de până la doi ani de închisoare
Franța pregătește înăsprirea sancțiunilor pentru rave-urile neautorizate , după un „teknival” organizat pe un poligon de tragere al Armatei Franceze, unde autoritățile au invocat inclusiv riscul exploziei munițiilor neexplodate, relatează Mediafax . Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez , s-a deplasat duminică în zonă și a survolat locul cu un elicopter al jandarmeriei naționale, după ce evenimentul s-a desfășurat de vineri până duminică, în apropierea orașului său natal. Potrivit Euronews, la petrecerea gratuită au participat între 14.000 și 17.000 de persoane. Miza: transformarea organizării unui rave în infracțiune penală Nuñez a condamnat „neglijența” participanților care „invadează” poligonul și a spus că demersurile organizatorilor întăresc hotărârea guvernului de a acționa mai dur împotriva acestor evenimente, pe care le-a descris drept „sălbatice”. „De acum înainte, organizarea unei petreceri rave va constitui o infracțiune penală pedepsită cu doi ani de închisoare și o amendă de 30.000 de euro (aprox. 150.000 lei)” Ministrul a adăugat că ar urma să fie introdusă și infracțiunea de participare la astfel de evenimente. Totodată, a anunțat că guvernul va continua să promoveze proiectul de lege „Ripost ”, aprobat de Consiliul de Miniștri la finalul lunii martie, care prevede sancțiuni mai severe pentru petrecerile neautorizate. Operațiune de ordine publică și riscuri pe teren militar În timpul plecării participanților, ministrul a avertizat că cei care părăsesc evenimentul vor fi amendați pentru două încălcări: intrarea pe proprietate militară și nerespectarea ordinului prefectului. Autoritățile au desfășurat o operațiune de securitate, iar peste 600 de jandarmi au rămas mobilizați în jurul evenimentului. Conform unui raport provizoriu citat în material, 33 de persoane au primit îngrijiri medicale, dintre care 12 au fost transportate la spital, „parțial din cauza consumului de droguri”. Separat, forțele de securitate au avertizat asupra riscurilor „pirotehnice” din cauza posibilei prezențe a muniției neexplodate pe poligon, folosit până de curând pentru testarea sistemului de artilerie Caesar. Prefectura a raportat găsirea unui obuz lângă un drum local, iar o a doua muniție descoperită ulterior era „în curs de gestionare”, potrivit ministrului. [...]