Petrol și gaze02 apr. 2026
China impune rafinăriilor private să nu scadă producţia de combustibili - măsură pentru contracararea impactului sancţiunilor asupra importurilor de petrol
China le cere rafinăriilor private să mențină producția de combustibili chiar și pe pierdere , potrivit Agerpres. Mesajul ar fi fost transmis la întâlniri organizate la începutul acestei săptămâni de oficiali ai Comisiei Naționale pentru Dezvoltare și Reformă (NDRC), principalul organism de planificare economică din China. Conform surselor citate, NDRC le-a indicat directorilor rafinăriilor independente că prioritatea este aprovizionarea pieței interne, ceea ce ar însemna producție de benzină și motorină în cantități cel puțin egale cu cele de anul trecut, indiferent de costuri. Sursele mai susțin că rafinăriile care își reduc ratele de producție și livrează volume mai mici pe piață riscă diminuarea cotelor de import de țiței în anii următori. China reglementează importurile de petrol ale rafinăriilor independente printr-un sistem de cote. Contextul este presiunea crescută asupra rafinăriilor private, care s-au bazat pe țiței sancționat, mai ieftin, din Iran, Rusia și Venezuela. Aceste volume, evitate de regulă de rafinăriile mari, au ajutat la traversarea unei perioade cu marje de rafinare foarte mici, însă „țițeiul ieftin” ar fi devenit aproape indisponibil după ce SUA au acordat derogări temporare de la restricțiile impuse Teheranului și Moscovei. Potrivit datelor JLC International Ptd Ltd, în ultima săptămână rafinăriile independente chineze au coborât rata de funcționare sub 63% din capacitate, cel mai redus nivel de după august 2025, în timp ce marjele de rafinare au ajuns la cel mai scăzut nivel de după 2024. [...]