Externe05 apr. 2026
Proteste la Tel Aviv împotriva războiului Israel-Iran și Hezbollah - manifestanții solicită dialog și încetarea bombardamentelor
Peste 1.000 de persoane au protestat la Tel Aviv împotriva războiului cu Iranul și Hezbollah , potrivit Le Figaro , care citează AFP. Manifestația a avut loc vineri seară, 4 aprilie 2026, în Piața Habima, în centrul metropolei israeliene. Participanții au cerut autorităților să pună capăt operațiunilor militare ale Israelului împotriva Iranului și a Hezbollah în Liban. În timpul protestului s-au auzit sloganuri precum „Nu bombardați! Negociați!” și mesaje critice la adresa premierului Benjamin Netanyahu, supranumit „Bibi”, inclusiv pancarte care îl acuzau că ar reprezenta „cea mai mare amenințare pentru existența Israelului”, relatează AFP. La scurt timp după începerea adunării, la ora 18:00, poliția a intervenit și a împins manifestanții, pe fondul unor restricții de securitate legate de război. Conform informațiilor transmise, autoritățile permiseseră doar o mobilizare limitată la 150 de persoane, însă în piață s-au strâns peste o mie, înainte ca protestul să fie dispersat. O parte dintre participanți au revenit ulterior în zonă sau s-au așezat pe jos. Alon-Lee Green, codirector al grupului israelo-palestinian Standing Together, care a organizat manifestația, a spus pentru AFP că „poliția încearcă să ne reducă la tăcere”, dar că „este datoria noastră să fim prezenți”. Un alt participant, Cécile, în vârstă de 62 de ani, a declarat că se opune războiului deoarece este „foarte sceptică” în privința motivelor invocate de premier. Potrivit AFP, protestatarii au cerut și încetarea războiului din Gaza, precum și oprirea violențelor din Cisiordania, descrise de organizatori drept „pogromuri”. [...]