Consiliul Concurenței amendează 10 bănci cu 700 de milioane de euro pentru schimb de informații la cotațiile ROBOR - controlul a inclus verificarea telefoanelor dealerilor, iar raportul complet nu este public încă

Amenda de 700 milioane euro (aprox. 3,5 miliarde lei) redeschide problema arhitecturii ROBOR , într-un moment în care Consiliul Concurenței spune că nu a găsit „proba unui cartel”, dar a sancționat totuși 10 bănci pentru un „schimb de informații” care ar fi putut împinge cotațiile peste nivelul justificat de piață, potrivit HotNews . Miza pentru piață nu este doar litigiul, ci dacă un indice bazat pe cotații declarative mai poate fi apărat, ca model, în 2026. Băncile amendate sunt BCR, BRD, Banca Transilvania, ING Bank, Raiffeisen, Exim Banca Românească, CEC Bank, UniCredit, Intesa Sanpaolo și Libra Bank. Ce a verificat Consiliul Concurenței și de ce contează În ziua inspecțiilor, inspectorii au cerut telefoanele mobile ale dealerilor care „cotau efectiv” la fixingul zilnic din care se formează ROBOR, iar verificările ar fi durat circa 8 ore, conform informațiilor din bănci citate de publicație. În acest interval, ar fi fost verificate aplicațiile prin care dealerii ar fi putut comunica între ei. Întrebarea centrală rămasă în piață, așa cum o formulează articolul, este ce anume ar fi fost găsit în aceste telefoane: dacă dealerii au discutat în afara canalelor permise sau dacă schimbul de informații s-a produs în alt mod. Canalele permise: „doar pe Reuters”, cu discuții înregistrate Potrivit materialului, orice comunicare între dealerii care participă la fixing poate avea loc doar pe canalele Reuters, iar discuțiile sunt înregistrate. În acest context, elementul care alimentează disputa este mecanismul prin care „fiecare participant a văzut cotațiile celorlalți” și cum s-a ajuns la concluzia de „schimb de informații” sancționabil. Bogdan Chirițoiu, citat în articol, a spus că instituția nu a găsit proba unui cartel, dar a argumentat sancțiunile prin existența unui schimb de informații care ar fi permis participanților „să se ducă mai sus decât condițiile de piață ar impune”. Apărarea băncilor: „am respectat Norma 4/1995” a BNR Băncile susțin că au urmat regulile în vigoare, invocând art. 5 din Norma 4/1995 a BNR , care prevede obligația instituțiilor participante pe piața monetară interbancară de a afișa permanent, prin sisteme de difuzare a informației (tip Reuters), niveluri orientative ale ratelor dobânzilor. În normă sunt menționate și scadențele care trebuie cotate (de la O/N la 12M), precum și faptul că marja dintre dobânzile la atragere și plasare este „determinată liber pe piață”. Context regional: Polonia schimbă indicele, alții ajustează supravegherea Articolul plasează cazul României în contextul scandalurilor LIBOR și EURIBOR din anii 2010, care au scos în evidență vulnerabilitatea indicilor construiți din cotații „forward looking” (bazate pe estimări), unde există stimulente de distorsionare. Exemplele date: Polonia : elimină WIBOR și îl înlocuiește cu POLSTR , calculat pe baza tranzacțiilor efective; calendarul menționat include produse financiare noi bazate pe POLSTR din 2026 și credite noi din 2027, cu eliminarea completă a WIBOR până în 2027–2028. Cehia : menține PRIBOR, dar schimbă administratorul cu unul independent, după acuzații de posibilă manipulare; Reuters este citată pentru episodul din 2015 în care Ministerul de Finanțe a cerut băncii centrale să investigheze. Ungaria : model BUBOR, cu transparență prin Reuters și analize statistice periodice de conformitate. Pentru România, articolul reamintește că IRCC (Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor) există din 2019 ca alternativă la ROBOR pentru creditele ipotecare noi și este calculat pe baza tranzacțiilor efective din trimestrul anterior, nu pe cotații declarate. Ce urmează: raportul nu e public, iar disputa se mută în instanță Un element-cheie pentru piață este că raportul Consiliului Concurenței nu este disponibil presei și ar urma să poată fi consultat abia „undeva prin toamnă”, potrivit articolului. Până atunci, cazul se va juca în instanță, iar întrebarea de fond rămâne una de reglementare și design de piață: dacă România mai poate funcționa, pentru o parte relevantă a creditării, cu o referință construită din cotații declarative, în condițiile în care există alternative bazate pe tranzacții reale. [...]