Tag: politica monetara bnr

Știri despre „politica monetara bnr

Acasă/Știri/Tag: „politica monetara bnr

Sediul ING Bank România într-un centru comercial modern.
Bănci14 feb. 2026

ING anticipează tăieri de dobândă la BNR din mai - rata cheie ar coborî de la 6,5% la 5,5% până la final

ING a redus la 0,6% prognoza de creștere a României în 2026 , pe fondul unei închideri slabe a anului trecut, potrivit Profit.ro . Economiștii ING Bank România, Valentin Tătaru și Ștefan Posea, arată că economia a încheiat 2025 „cu dificultăți vizibile”, după o contracție trimestrială pronunțată în ultimul trimestru. Datele citate indică o scădere a PIB de 1,9% în T4 2025 față de trimestrul anterior și o creștere anuală de doar 0,1%. Pe întreg anul 2025, avansul economic a încetinit la 0,6%, de la 0,9% în 2024. Economiștii subliniază că, excluzând perioada pandemiei, scăderea din T4 2025 este cea mai mare de după 2012. Revizuirile operate de Statistică au înrăutățit, de asemenea, imaginea de ansamblu. În special, pentru T1 2025, o creștere inițială de 0,1% a fost revizuită la o scădere de 0,6%. În plus, noile date arată că România a trecut printr-o recesiune și în prima parte a lui 2024, după ce T1 2024 a fost revizuit de la 0 la -0,4%, urmat de -0,4% în T2 2024. În lipsa detaliilor complete pentru T4 2025, ING anticipează că principalii factori ai contracției au fost consumul privat și, probabil, investițiile private mai slabe. În același timp, banca consideră că investițiile publice au avut o contribuție pozitivă și au limitat amplitudinea scăderii. Pe acest fundal, ING a tăiat prognoza de creștere pentru 2026 de la 1,4% la 0,6%, invocând un „efect de carry-over” (moștenirea statistică a unui final de an slab) substanțial negativ. Economiștii avertizează că, dacă nu vor mai exista alte revizuiri ale datelor, economia va avea nevoie de un ritm mai bun doar pentru a rămâne pe plus. Principalele elemente evidențiate de ING pentru 2026 includ: consum probabil scăzut o perioadă, pe fondul dinamicii negative a salariilor reale, cu presiune pe cerere cel puțin până la jumătatea anului; așteptări pentru un an record al intrărilor de fonduri europene, cu sprijin pentru investiții, dar cu efect mai vizibil spre finalul lui 2026 și în 2027; posibilitatea unei inflații mai mici decât se anticipa, ceea ce ar putea încuraja BNR să relaxeze mai devreme politica monetară; risc de presiune asupra guvernului pentru a tempera ritmul consolidării fiscale, în contextul încetinirii economice. În ceea ce privește politica monetară, ING își menține scenariul unei reduceri a ratei cheie la ședința BNR din mai și vede dobânda coborând de la 6,5% în prezent la 5,5% la finalul anului. [...]