Marina SUA testează drona subacvatică autonomă „Orca”, dezvoltată cu Boeing - rază de 6.500 mile marine (12.000 km) și rol de minare/escortă în Indo-Pacific

Marina SUA testează drona subacvatică „Orca”, iar miza este extinderea operațiunilor pe distanțe mari în Indo-Pacific , într-un context în care astfel de sisteme pot schimba atât modul de desfășurare a misiunilor, cât și costurile și riscurile pentru flotele cu echipaj, potrivit Focus . Vehiculul, denumit „Orca”, este un submarin fără echipaj de 25 de metri, dezvoltat împreună cu Boeing , care ar putea parcurge până la 6.500 de mile marine (12.000 de kilometri), conform datelor producătorului. În termeni operaționali, autonomia mare îl face potrivit pentru misiuni în zone unde SUA își propune să-și consolideze prezența navală. Ce poate face „Orca” și cum ar urma să fie folosită „Orca” este încadrată ca „Extra Large Uncrewed Undersea Vehicle” (vehicul subacvatic fără echipaj, de dimensiuni foarte mari) și are un spațiu interior „flexibil”, care poate fi configurat cu încărcături diferite în funcție de misiune. Conform National Security Journal, sistemul este gândit să opereze împreună cu submarine cu echipaj și nave de suprafață, cu roluri precum: supravegherea mișcărilor navelor și colectare suplimentară de date, inclusiv alături de submarine din clasa Virginia; recunoaștere subacvatică mai detaliată, inclusiv pentru navigație și cartografierea fundului mării; sprijin pentru grupările navale din jurul portavioanelor, prin avertizare timpurie privind nave sau submarine adverse; posibilă utilizare pentru plasarea de mine marine, inclusiv în strâmtori cu importanță strategică, ceea ce ar extinde opțiunile tactice ale Marinei SUA. Întârzieri, costuri mai mari și o problemă-cheie: comunicarea sub apă Proiectul nu este încă „matur”, iar materialul notează întârzieri și costuri mai ridicate în dezvoltare și achiziție. Cauzele invocate țin de complexitatea conducerii autonome și de sistemul de propulsie necesar pentru un vehicul de asemenea dimensiuni. O dificultate separată este integrarea în formații navale existente, unde comunicarea subacvatică este mai complicată decât la suprafață. Captain Matt Lewis, responsabil de programul pentru sisteme maritime fără echipaj, a explicat pentru The War Zone că interfața dintre aer și apă generează întârzieri în control și în transferul de date: „De îndată ce intri sub apă, trebuie să stăpânești interfața dintre aer și apă.” De ce contează: competiția cu China și riscul de perturbare a comerțului În fundal, Focus plasează programul și în competiția strategică cu China, care lucrează la propriile vehicule subacvatice fără echipaj. Publicația menționează că Beijingul ar pregăti aparent drone de tip AJX002, care ar putea plasa mine de-a lungul așa-numitului „Prim lanț de insule” (Japonia–Taiwan–Filipine). Impactul nu ar fi doar militar: sisteme greu de detectat și suspiciunea existenței unor câmpuri de mine ar putea perturba semnificativ comerțul în regiune, chiar și fără atacuri directe, prin creșterea riscului perceput și complicarea rutelor maritime. [...]