Fonduri europene22 iul. 2026
Parchetul European investighează o posibilă fraudă de circa 4 milioane de euro din PNRR - suspiciuni de buget „umflat” cu aproape 70 de oferte neautentice la achiziții medicale
Parchetul European investighează o posibilă fraudă de 4 milioane de euro din PNRR , un caz care ridică semne de întrebare asupra modului în care sunt construite bugetele pentru achiziții publice finanțate din fonduri europene, potrivit Adevărul . Procurorii europeni au făcut marți șapte percheziții într-un dosar ce vizează suspiciuni de fraudă în achiziții publice și abuz în serviciu. Descinderile au avut loc la un spital și la un consiliu județean din regiunea Muntenia, dar și la sedii ale unor societăți comerciale și la domiciliile unor suspecți, pentru ridicarea de probe fizice și electronice. Ancheta privește un proiect finanțat prin Mecanismul de Redresare și Reziliență al UE, care avea ca obiect achiziția de echipamente și materiale medicale destinate reducerii riscului infecțiilor asociate actului medical. Suspiciunea centrală: buget „umflat” prin oferte neautentice Potrivit procurorilor europeni, există indicii că valoarea proiectului ar fi fost majorată artificial prin manipularea valorii estimate a echipamentelor medicale. EPPO susține că aproape 70 de oferte de preț folosite pentru fundamentarea bugetului nu ar fi autentice. „Conform anchetei, există motive întemeiate să se creadă că bugetul proiectului a fost umflat artificial prin manipularea valorii estimate a echipamentelor. Mai exact, s-a stabilit că un număr semnificativ de oferte de preț – aproape 70 – utilizate pentru fundamentarea bugetului proiectului nu sunt autentice.” Valoarea proiectului investigat este de aproximativ 4 milioane de euro (aprox. 20 milioane lei), fonduri alocate prin PNRR. Cum a ajuns cazul la EPPO și cine a participat la percheziții Parchetul European precizează că dosarul a fost inițial sesizat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) . Ulterior, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a transmis un raport privind suspiciunile de fraudă și a oferit sprijin operațional în cadrul investigației, conform comunicatului Parchetului European . La percheziții au participat, alături de procurorii europeni, structura de sprijin a EPPO din România, Direcția de Operațiuni Speciale a Poliției Române, servicii de investigare a criminalității economice din Cluj și București și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Române. EPPO amintește că toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă a instanței. [...]