Marina SUA desfășoară distrugătoare în Strâmtoarea Ormuz pentru a preveni sprijinul Iranului

Marina SUA a întărit controlul în Strâmtoarea Ormuz , iar traficul comercial a scăzut abrupt , pe fondul presiunilor militare și economice asupra Iranului, potrivit Știrile Pro TV . Miza imediată este securitatea unei rute energetice critice, cu efecte directe asupra fluxurilor de petrol și, implicit, asupra economiei globale. În material se arată că șefii armatei americane au avertizat că, dacă Iranul „nu cade la pace”, SUA sunt gata să reia atacurile militare „în orice moment”. În paralel, distrugătoare americane patrulează în zonă și ar urmări orice navă care încearcă să sprijine Teheranul sau să încarce petrol iranian. Strâmtoarea Ormuz: restricții de facto și trafic mult sub nivelul „de dinainte de război” Comandamentul Central al SUA a anunțat că, în ultimele zile, 13 nave „au făcut cale întoarsă” după somațiile forțelor navale americane staționate la ieșirea din Strâmtoarea Ormuz. În același timp, miercuri ar fi tranzitat strâmtoarea între 6 și 20 de nave (tancuri petroliere și cargoboturi fără legături cu Iranul), față de „măcar 100 de vase comerciale” înainte de război, conform relatării. În context, corespondentul CNN Richard Quest spune că SUA susțin că nu blochează strâmtoarea propriu-zisă și că navele fără legături cu Iranul pot traversa, însă traficul este direcționat pe culoare considerate mai sigure, întrucât una dintre rute a fost desemnată „zonă periculoasă”. Capabilități militare și presiune economică: sancțiuni, soldați și „gesturi de fațadă” Generalul Dan Caine, șeful Statului Major Interarme al armatei americane, descrie distrugătoarele din clasa Arleigh Burke drept „coloana vertebrală” a flotei SUA, cu un deplasament de 9.000 de tone și o dotare extinsă (rachete sol-aer, rachete de croazieră pentru atac terestru, rachete antinavă și antisubmarin, torpile, tunuri navale, sisteme de război electronic și elicoptere). „Distrugătoarele din clasa Arleigh Burke sunt coloana vertebrală a flotei americane. Au un gabarit de câte 9.000 de tone și reprezintă «mașinile de curse» ale Marinei americane. Sunt înarmate până în dinți cu rachete sol-aer, rachete de croazieră pentru atac terestru, rachete antinavă, rachete antisubmarin, torpile, tunuri navale de 5 inci, multiple sisteme de război electronic și elicoptere la bord.” Pe componenta economică, Departamentul Trezoreriei SUA a anunțat noi sancțiuni care vizează industria petrolieră a Iranului, iar o derogare anterioară, valabilă 30 de zile, privind sancțiunile asupra petrolului iranian „nu va fi reînnoită”. Analistul Martin Kelly (EOS Marine) apreciază că blocada este „eficientă” prin faptul că restricționează comerțul maritim al Iranului, dar avertizează că trebuie luată în calcul reacția Teheranului. Riscul extinderii: amenințări în Marea Roșie și rolul Chinei Iranul a amenințat că va bloca traficul în Marea Roșie prin aliații Houthi din Yemen, scenariu descris drept un „dezastru” pentru economia mondială, potrivit analiștilor citați în material. În același timp, BBC, prin analistul Frank Gardner, indică faptul că Beijingul ar fi direct afectat de blocajele din regiune, întrucât China importă cantități mari de energie din Golful Persic, „în special din Iran”, și s-ar fi implicat „în culise” pentru a împinge Iranul spre discuții. Negocieri și constrângeri politice: fereastra limitată a Casei Albe În plan diplomatic, premierul și șeful armatei din Pakistan ar face „eforturi frenetice” pentru reluarea negocierilor americano-iraniene, aflându-se în regiunea Golfului și făcând naveta între capitale pentru a facilita un acord. În același timp, materialul notează că administrația americană are și constrângeri interne: Casa Albă ar mai avea la dispoziție 13 zile în care poate purta un război fără autorizarea Congresului, în condițiile în care „puterile de război” ale președintelui fără avizul Congresului sunt limitate la 60 de zile. Analistul iranian Kariem Sadjadpour susține că „niciuna dintre tabere nu vrea să reia războiul”, dar descrie o combinație de presiuni militare și economice, pe fondul unei „situații economice dramatice” în Iran și al unei „aprig[e] lupte pentru putere” în interiorul țării. „Cred că niciuna dintre tabere nu vrea să reia războiul. (...) Cred că există multe gesturi de fațadă, folosite drept mijloace de presiune. (...) maschează (...) o situație economică dramatică. În plus, în Iran se duce și o aprigă luptă pentru putere în acest moment”.” În lipsa unor detalii suplimentare despre calendarul negocierilor, concluzia operațională rămâne că Strâmtoarea Ormuz funcționează cu un trafic mult redus, sub presiunea combinată a patrulelor navale, a sancțiunilor și a riscului de escaladare în alte rute maritime. [...]