Constructorii auto chinezi caută fabrici existente în Europa - viitoarele reguli „Made in EU” mută competiția de la taxe vamale la conținut local

Constructorii chinezi își mută ofensiva în Europa de la export la preluarea de capacități de producție , pe fondul unor reguli europene care ar putea condiționa sprijinul public de criterii de tip „Made in EU”, potrivit unei analize Mobilissimo . Miza nu mai este doar evitarea taxelor pentru mașinile importate din China, ci accesul la fabrici, furnizori și forță de muncă din UE, înainte ca cerințele de conținut local să devină mai stricte. Schimbarea de strategie este legată de discuțiile de la Bruxelles despre Industrial Accelerator Act , un pachet aflat în proces legislativ care propune criterii „Made in EU” pentru anumite forme de sprijin și achiziții și urmărește ca investițiile mari în sectoare strategice să lase mai multă valoare în interiorul Uniunii (producție, angajați, furnizori și, în unele situații, tehnologie). Cu alte cuvinte, simpla asamblare în Europa ar putea să nu mai fie suficientă pentru a beneficia de anumite avantaje. De ce fabricile existente au devenit „activul” cheie Într-un material citat de Mobilissimo, Reuters scrie că BYD, Geely, Chery, Dongfeng și alți constructori chinezi caută activ fabrici existente în Europa. Logica este operațională: o uzină funcțională poate fi repornită mai repede decât construirea uneia noi și vine „la pachet” cu elemente greu de replicat rapid — personal calificat, rețea de furnizori, logistică, proceduri și infrastructură. În acest context, Alfredo Altavilla, consilier special BYD pentru Europa, a descris pentru Reuters competiția directă pentru aceleași active industriale: „În aeroporturi ne întâlnim cu toții.” Analiza notează că BYD ar evalua inclusiv opțiuni în Franța și Spania și estimează, în perspectivă, nevoia de trei fabrici auto și una de baterii în Europa. Valencia, precedentul: producție comună și costuri mai mici Un exemplu deja concret este parteneriatul Ford–Geely pentru uzina din Valencia , prezentat ca model de „intrare” în producția europeană fără a ridica o fabrică de la zero. În comunicarea oficială Ford, Ford arată că Ford păstrează 66% din noua structură, iar Geely Auto primește 34%, urmând să fie produse atât automobile Ford, cât și două SUV-uri electrice Geely. Rațiunea industrială invocată este utilizarea mai bună a capacității și reducerea costului pe automobil prin volume comune, detaliată de Ford și aici: Ford . Reuters mai indică, potrivit analizei, că: Chery folosește deja capacități industriale în Barcelona; Leapmotor produce prin infrastructura Stellantis; Dongfeng analizează formule similare. Implicații pentru România: Mioveni, între ciclu de produse și interes extern Mobilissimo plasează uzina Dacia de la Mioveni în această ecuație mai largă, în condițiile în care, la începutul lui septembrie, CEO-ul Dacia, Katrin Adt, a spus că nu are „în acest moment” un nou proiect pentru uzina Mioveni pe care să îl poată comunica (conform Ziarul Financiar ). În paralel, analiza amintește declarații potrivit cărora România a pierdut proiecte industriale în favoarea altor țări din regiune (noul Spring în Slovenia, viitorul Striker în Turcia). În același timp, Mioveni rămâne o uzină cu volum: Renault Group indică o producție de 297.182 de automobile în 2025, în principal Duster și Bigster, cu circa 90% la export, potrivit paginii oficiale a grupului: Renault Group . În logica noilor reguli europene, o astfel de capacitate — cu infrastructură, furnizori și personal — poate deveni mai atractivă pentru jucători care caută „pașaport” industrial în UE. Ce e confirmat și ce rămâne speculație Analiza respinge ideea unei tranzacții confirmate privind vânzarea Dacia sau a uzinei Mioveni către un grup chinez, subliniind că discuția reapărută în spațiul public pornește dintr-o presupunere, nu dintr-o ofertă publică, un proces de verificare (due diligence) sau negocieri confirmate. În plus, este menționat că Renault deține 99,43% din Automobile Dacia, ceea ce ar face improbabilă o tranzacție „discretă”, fără mecanisme de verificare. În schimb, zona „realistă” descrisă de Mobilissimo este cea a parteneriatelor și aranjamentelor industriale, nu neapărat a achizițiilor integrale: joint-venture (precum Valencia); participații minoritare (exemplele Renault–Geely din afara Europei); producție pe platforme/tehnologie ale partenerului în fabrici existente. Riscul pentru UE: să localizeze asamblarea, dar nu și controlul tehnologic Unghiul de fond rămâne unul de politică industrială: Europa poate câștiga sau păstra locuri de muncă și capacități de producție, dar să piardă controlul asupra componentelor care decid competitivitatea pe termen lung — platforme, software, tehnologia bateriilor, semiconductori, sisteme avansate de asistență (ADAS) și proprietate intelectuală. De aici și presiunea pentru reguli care să lege investițiile și sprijinul public de „valoarea creată în UE”, nu doar de adresa fabricii. În această cheie, următoarea etapă nu mai este despre taxe vamale, ci despre condițiile concrete în care producția „în UE” devine, în practică, „Made in EU” — și cât din tehnologie rămâne, de fapt, în Europa. [...]