Știri
Tag: fox business

Donald Trump a anunțat majorarea tarifelor vamale pentru Elveția la 39% , invocând nemulțumirea față de felul în care i s-ar fi adresat un „lider elvețian”. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat Fox Business și au fost însoțite de o confuzie privind structura de conducere a Elveției. Trump a spus că a decis o creștere suplimentară de 9% a tarifelor aplicate Elveției după un apel în care interlocutoarea, Karin Keller-Sutter, membru al Consiliului Federal Elvețian, ar fi avut un ton „repetitiv” și „agresiv”, deși „politicos”. Președintele SUA a numit-o în mod eronat „prim-ministru”, funcție care nu există în sistemul politic elvețian. În relatarea sa, Trump a afirmat că stabilise inițial tarife de 30% și că, în loc să reducă procentul, l-a majorat la 39% din cauza modului în care i s-a vorbit. El a susținut că Keller-Sutter ar fi insistat că Elveția este „o țară mică”, lucru care, potrivit lui, l-a enervat și mai mult. Trump făcuse comentarii similare și cu câteva săptămâni înainte, la Forumul Economic Mondial de la Davos, când a spus că nu știe dacă Elveția are prim-ministru sau președinte și a descris aceeași conversație în termeni asemănători. Elveția nu are prim-ministru sau președinte executiv, fiind condusă de un Consiliu Federal format din șapte membri. În același timp, potrivit informațiilor citate, negociatorii americani și elvețieni ajunseseră în noiembrie la un acord preliminar pentru reducerea tarifului la 15%, iar industria elvețiană s-a angajat să investească 200 de miliarde de dolari în Statele Unite până la finalul lui 2028. [...]

Donald Trump a amenințat cu „represalii majore” țările europene care ar putea vinde active americane , conform Euronews . Declarația a fost făcută de liderul american într-un interviu acordat Fox Business la Forumul Economic Mondial de la Davos. Trump a subliniat că Statele Unite sunt pregătite să riposteze rapid, afirmând că „și noi avem toate cărțile în mână”. Avertismentul lui Trump vine în contextul unor speculații conform cărora Europa ar putea vinde obligațiuni și acțiuni americane ca reacție la presiunile exercitate de Washington. Aceste speculații au fost alimentate de anunțul fondului de pensii danez AkademikerPension, care intenționează să renunțe la titluri de stat americane în valoare de aproape o sută de milioane de euro. De asemenea, fondul de pensii SISA din Groenlanda nu a luat încă o decizie privind investițiile în acțiuni americane, iar fondul suedez Alecta a vândut cea mai mare parte din cele 11 miliarde de dolari investite în obligațiuni ale Trezoreriei SUA pe parcursul anului 2025. Analiștii avertizează că o vânzare masivă de active americane de către Europa ar putea destabiliza piețele de capital și ar crește semnificativ datoria publică a Statelor Unite. George Saravelos de la Deutsche Bank a declarat pentru „La Tribune” că Europa deține o parte semnificativă din datoria americană, estimată la aproximativ 8.000 miliarde de dolari, iar alți jurnaliști sugerează că valoarea ar putea ajunge la 12.500 miliarde de dolari. Christopher Dembik de la Pictet Asset Management a comentat că un astfel de scenariu este „imposibil” deoarece toate părțile implicate ar avea de pierdut. „Nu au niciun interes să vândă toate obligațiunile și acțiunile în același timp”, a concluzionat el. [...]