Externe10 iun. 2026
SUA și Iranul au avansat negocierile pentru un acord nuclear - discuțiile vizau o pauză de 15 ani la îmbogățirea uraniului și închiderea unor facilități, potrivit NYT
Negocierile nucleare dintre SUA și Iran au avansat pe patru teme-cheie, inclusiv o posibilă suspendare pe 15 ani a îmbogățirii uraniului, înaintea recentei escaladări a atacurilor , potrivit The Jerusalem Post , care citează un raport The New York Times bazat pe declarații ale unor oficiali americani. Discuțiile ar fi depășit faza în care accentul era pus pe chestiuni precum deschiderea Strâmtorii Hormuz, diplomații concentrându-se acum pe elemente concrete ale unui posibil acord nuclear. În centrul negocierilor s-ar afla un compromis privind durata opririi îmbogățirii uraniului: administrația Trump ar fi cerut anterior 20 de ani, însă oficiali americani se așteaptă la o înțelegere pentru 15 ani. Ce ar include, în linii mari, un posibil acord Potrivit oficialilor americani citați de The New York Times, principalele puncte discutate ar viza: o pauză de 15 ani în îmbogățirea uraniului de către Iran; diluarea uraniului deja îmbogățit al Iranului; dezafectarea unor facilități nucleare ; extinderea inspecțiilor internaționale , inclusiv prin controale „surpriză” oriunde în Iran. În ceea ce privește infrastructura, SUA ar cere ca Iranul să închidă cele trei facilități nucleare rămase la Natanz , Fordow și Isfahan . De asemenea, diluarea uraniului îmbogățit ar urma să fie supravegheată de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) , conform aceleiași relatări. Escaladarea militară și mesajul Washingtonului: negocierile continuă În pofida atacurilor recente dintre SUA și Iran, mai mulți oficiali americani au transmis către diverse instituții media că negocierile nu ar trebui să fie afectate. Președintele SUA, Donald Trump, a declarat într-o discuție telefonică cu ABC News că se așteaptă în continuare la un „acord foarte bun” după loviturile americane. Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a descris atacurile drept „un răspuns proporțional la agresiunea iraniană nejustificată”, făcând trimitere la doborârea unui elicopter militar american Apache deasupra Strâmtorii Hormuz. În acest stadiu, informațiile despre conținutul negocierilor provin din relatări pe surse ale oficialilor americani, iar calendarul și forma finală a unui eventual acord rămân incerte. [...]