Apărare21 apr. 2026
Iranul demonstrează abilități avansate în războiul cu drone - SUA se confruntă cu costuri ridicate și epuizarea stocurilor de muniție
Dronele iraniene ieftine forțează SUA să cheltuiască miliarde pe interceptare și riscă să golească stocurile de muniție , într-un tip de război aerian pentru care apărarea americană – construită în jurul armelor de înaltă precizie, dar scumpe – nu a fost optimizată, potrivit Adevărul . Miza nu este doar eficiența tactică, ci sustenabilitatea financiară și logistică a apărării antiaeriene în fața valurilor de drone. Iranul a demonstrat că poate exploata un dezechilibru de cost: dronele sale, realizate cu tehnologii comerciale, ar costa aproximativ 35.000 de dolari (aprox. 161.000 lei) bucata, în timp ce doborârea lor se face adesea cu interceptoare sofisticate, mult mai scumpe. În primele șase zile ale conflictului, SUA ar fi cheltuit 11,3 miliarde de dolari (aprox. 52,0 miliarde lei), iar estimările American Enterprise Institute indică un total de 25–35 de miliarde de dolari (aprox. 115–161 miliarde lei), o parte importantă fiind alocată interceptoarelor. Cum se apără SUA de drone și unde apar limitele O parte din răspunsul american a fost să combine mijloace aeriene, navale și terestre, însă fiecare are constrângeri operaționale și de cost. Lovituri aeriene : în scenarii favorabile, dronele sunt detectate de avioane de avertizare timpurie de la sute de kilometri, iar avioane precum F-16 le pot intercepta, inclusiv cu rachete APKWS II, la circa 10 km. Totuși, aceste misiuni nu au fost mereu posibile pe măsură ce conflictul s-a extins, iar Iranul ar fi vizat inclusiv avioanele de avertizare timpurie. Sisteme anti-drone dedicate (Coyote) : pot intercepta la aproximativ 14 km și sunt descrise ca relativ ieftine și eficiente, dar armata americană ar fi cumpărat puține unități. În atacurile milițiilor susținute de Iran din 2023 și 2024, numărul redus ar fi forțat relocarea constantă între baze, potrivit unui raport al Center for a New American Security . Apărare navală de pe distrugătoare : sistemele pot detecta drone de la circa 50 km și le pot doborî cu rachete SM-2, însă protocolul prevede lansarea a cel puțin două rachete per țintă, ceea ce împinge costurile în sus. Aceste sisteme au fost proiectate pentru amenințări mai complexe (avioane, rachete balistice), nu pentru roiuri de drone ieftine. Apărare terestră (Patriot) : poate intercepta drone de la aproximativ 43 km, dar și aici protocolul impune două interceptoare per țintă. Sistemele rămân esențiale pentru protejarea unor active strategice greu de înlocuit, precum un radar de aproape 1,1 miliarde de dolari (aprox. 5,1 miliarde lei) din Qatar sau un senzor de 500 de milioane de dolari (aprox. 2,3 miliarde lei) din Iordania, avariate la începutul conflictului. Artilerie (Centurion C-RAM) : „ultimă soluție” pentru ținte foarte apropiate (sub 1 km). Sistemul poate trage până la 75 de gloanțe pe secundă, iar câteva secunde de utilizare ar costa aproximativ 30.000 de dolari (aprox. 138.000 lei), însă raza foarte scurtă îi limitează utilitatea. În acest context, publicația notează și capacitatea Iranului de a lansa simultan mai multe drone Shahed-136 , cu o rază de până la 2.400 km, ceea ce pune presiune pe sistemele concepute pentru amenințări mai rare și mai „scumpe” per țintă. Problema care apasă mai mult decât factura: stocurile Dincolo de costuri, experții citați avertizează asupra riscului de epuizare a munițiilor : consumul rapid ar putea depăși capacitatea de producție, creând vulnerabilități într-un conflict prelungit. Michael C. Horowitz, fost oficial la Pentagon în administrația Biden, explică faptul că această categorie de lovituri de precizie cu costuri reduse „pur și simplu nu exista” când au fost dezvoltate majoritatea sistemelor americane de apărare aeriană. „Ceea ce mă îngrijorează este că vom rămâne fără aceste echipamente. Nu că nu ne-am permite să le achiziționăm, ci că le vom epuiza înainte de a le putea înlocui.” — Tom Karako, directorul Proiectului de Apărare Antirachetă, CSIS Ce urmează: soluții mai ieftine, dar încă incerte în teren Textul indică drept direcție posibilă dronele interceptoare controlate de inteligență artificială , precum Merops Surveyor, concepute să vâneze drone inamice la distanță mică. SUA ar fi trimis mii de unități în Orientul Mijlociu, însă nu este clar dacă au fost deja folosite în luptă; armata ar fi organizat cursuri de instruire în timpul războiului, potrivit Business Insider. În paralel, armele cu energie dirijată (lasere) rămân în testare, deși investițiile ar depăși un miliard de dolari (aprox. 4,6 miliarde lei). Adevărul notează că aceste sisteme ar costa doar 3 dolari (aprox. 14 lei) pe „lansare” și ar avea o rază de circa 19 km, dar nu au fost încă utilizate pe teren. În esență, lecția operațională cu impact bugetar este că apărarea antiaeriană trebuie recalibrată pentru un adversar care poate produce „masă” la cost mic – altfel, chiar și o armată cu resurse mari riscă să fie împinsă într-un model de uzură financiară și logistică. [...]