Leonardo Badea (BNR) separă „nivelul” de „volatilitatea” cursului leu/euro - intervențiile valutare pot stabiliza piața fără să indice automat supraevaluarea leului

BNR separă discuția despre „curs ținut” de cea despre stabilitate , argumentând că nivelul cursului leu/euro și volatilitatea din piața valutară sunt concepte diferite, cu efecte diferite asupra economiei și care nu ar trebui tratate ca echivalente în dezbaterile publice, potrivit unei analize semnate de prim-viceguvernatorul Leonardo Badea , publicată de Economedia . În contextul episoadelor frecvente de volatilitate pe piețele internaționale și al tensiunilor politice și economice interne din ultimul an, Badea notează că tema cursului de schimb revine recurent în prim-plan, inclusiv prin ipoteze privind „supraaprecierea” leului și prin discuții despre intervențiile băncii centrale. Problema, susține el, este că aceste două subiecte sunt adesea puse în relație de echivalență, deși nu descriu același lucru. De ce contează distincția: efecte diferite în economie, fiscal și finanțe Punctul central al analizei este că nivelul cursului și volatilitatea cursului influențează diferit echilibrele macro-financiare și, implicit, calibrul politicilor economice. Cursul de schimb este descris ca un „nod” de interacțiuni între economia reală, politica fiscală și monetară și sistemul financiar, ceea ce face ca interpretările simplificate să fie riscante. Pentru a discuta despre „nivel”, Badea introduce conceptul de curs real de schimb , care exprimă prețul relativ al bunurilor între două țări, și oferă un exemplu didactic (compararea prețului unui croissant în Franța și România) pentru a arăta cum se poate aproxima această relație. În aceeași logică, el indică cursul real efectiv de schimb (REER) ca indicator utilizat pentru evaluarea competitivității externe, deoarece compară moneda națională cu un coș de valute ale partenerilor comerciali și ajustează diferențele de inflație. Evaluarea „sub/supraaprecierii” nu se face dintr-un singur indicator Analiza trece apoi la ideea de curs de schimb de echilibru , unde sunt menționate mai multe metode din literatura de specialitate, inclusiv: BEER (Behavioural Equilibrium Exchange Rate): abordare empirică ce combină factori fundamentali de lungă durată (productivitate, poziția activelor externe nete, datoria publică etc.) cu factori temporari/ciclici, mai apropiați de dinamica piețelor financiare; FEER (Fundamental Equilibrium Exchange Rate): urmărește un nivel al cursului compatibil simultan cu echilibrul intern (funcționare aproape de PIB potențial) și echilibrul extern (poziție sustenabilă a contului curent pe termen mediu). Badea argumentează că o discuție despre sub/supraapreciere ar trebui să pornească de la comparații între REER și estimări de tip FEER/BEER, înainte de a ajunge la cursul nominal. El preia și un exemplu dintr-o prezentare a FMI („Macroeconomic Balance Approach”), pentru a ilustra că astfel de evaluări depind de ipoteze precum nivelul „de echilibru” al contului curent și elasticități estimate econometric, iar rezultatul surprinde doar o parte a tabloului (dezechilibrul extern). În plus, Badea dă un exemplu de canal fiscal: dacă o parte importantă a datoriei publice este în valută, deprecierea monedei poate deteriora automat situația bugetară, cu efecte ulterioare și asupra contului curent. Intervențiile valutare pot reduce volatilitatea fără să „demonstreze” un curs greșit Pe componenta de volatilitate, Badea citează lucrări care discută rolul intervențiilor băncii centrale în piața valutară din perspectiva stabilizării și a costurilor/beneficiilor de bunăstare (în termeni de consum). Concluzia pe care o extrage este că intervențiile pot fi benefice în anumite circumstanțe , dar nu indică automat că moneda este subevaluată sau supraevaluată față de o monedă de referință. El adaugă că ipotezele despre evaluarea monedei trebuie privite și prin prisma rezervelor internaționale : o reducere semnificativă a rezervelor valutare poate semnala dificultăți în susținerea cursului și creșterea vulnerabilității externe, iar literatura despre crize valutare arată episoade în care diminuarea rezervelor a precedat crize. Convergența economică poate schimba atât nivelul, cât și regimul de volatilitate În cazul economiilor emergente aflate în „catching-up” (recuperare față de economiile dezvoltate), Badea indică relevanța efectului Balassa–Samuelson : pe măsură ce productivitatea și salariile cresc mai repede, cursul real efectiv se poate aprecia, ceea ce poate eroda competitivitatea externă. Ajustarea poate veni ulterior prin deprecierea cursului nominal, fără ca acest lucru să fie, în sine, dovada unei monede „supraevaluate”. În același timp, etapa de convergență poate influența și volatilitatea. Concluzia analizei este că volatilitatea redusă într-o perioadă nu spune, direct, dacă nivelul cursului este „corect” , iar o volatilitate mică nu este echivalentă cu „menținerea artificială” a unui anumit nivel. Din această perspectivă, Badea susține că adecvarea politicii de curs nu poate fi evaluată decât prin abordări riguroase și rezultate robuste, care pot lua în calcul atât nivelul cursului, cât și eventuale intervenții pentru reducerea volatilității. [...]