Știință18 nov. 2026
Sonda NASA Voyager 1 ajunge la distanța de o zi-lumină de Pământ - comunicațiile au acum un timp de răspuns de circa două zile
Voyager 1 a ajuns la o zi-lumină de Pământ, iar întârzierea de două zile a comunicațiilor devine o constrângere operațională majoră , pe fondul scăderii continue a energiei disponibile la bord, potrivit CNN . Pragul înseamnă că un semnal radio trimis de pe Pământ ajunge la sondă în 24 de ore, iar un răspuns mai cere încă 24 de ore înapoi, în condiții ideale. O zi-lumină reprezintă aproximativ 26 de miliarde de kilometri, distanță la care Voyager 1 a ajuns miercuri, puțin după ora 12:16 (ora României), conform articolului. Sonda deține titlul de „cel mai îndepărtat obiect creat de om” din 1998, când a depășit Pioneer 10. Comunicații lente și marje tot mai mici de operare Managerul misiunii Voyager de la Jet Propulsion Laboratory (NASA), Kareem Badaruddin, descrie comunicarea cu sonda ca pe un apel telefonic cu întârzieri inevitabile: 24 de ore până la sondă și încă 24 de ore pentru confirmare sau datele trimise înapoi. William Kurth, cercetător la University of Iowa și coordonator al investigației „Plasma Wave Science”, spune că operarea unui dispozitiv cu timp de comunicare dus-întors de două zile impune „o mentalitate complet diferită”. În acest context, orice incident devine mai greu de diagnosticat și corectat. CNN notează că, „cu doar câteva săptămâni în urmă”, NASA nu a primit semnal de la Voyager 1 timp de două zile, episod care a alimentat temeri că sonda ar fi putut fi pierdută. La final de octombrie, a urmat o altă problemă: o pierdere temporară a comunicației, rezolvată după 48 de ore, dar care a reaprins îngrijorările privind fragilitatea sistemelor. Energia scade anual, iar instrumentele rămase sunt puține Limitarea structurală a misiunii este energia în declin. Voyager 1 folosește trei generatoare termoelectrice pe bază de plutoniu (dispozitive care transformă căldura rezultată din dezintegrarea radioactivă în electricitate). La lansare, acestea furnizau 470 wați, însă sonda pierde aproximativ 4 wați pe an și produce în prezent circa 210 wați. Pe măsură ce energia a scăzut, NASA a oprit treptat instrumente științifice: din cele 10 inițiale, doar două mai funcționează și trimit date: magnetometrul (măsoară câmpuri magnetice); subsistemul de unde de plasmă (analizează densitatea particulelor încărcate). Voyager 1 se deplasează prin spațiul interstelar cu circa 61.155 km/h, după ce a părăsit heliosfera în 2012 (Voyager 2 a făcut-o în 2018). „Big Bang”, o reconfigurare pentru a câștiga timp Pentru a prelungi viața misiunii fără a opri instrumente științifice, echipa a făcut recent o reconfigurare amplă a distribuției de energie, oprind simultan unele componente non-științifice și pornind altele mai eficiente energetic, astfel încât să păstreze căldura necesară funcționării computerelor și să evite înghețarea combustibilului folosit la orientarea sondei (inclusiv pentru menținerea antenei îndreptate spre Pământ). Badaruddin a numit intervenția „Big Bang”, explicând că a adus o economie de 10 wați, echivalentul a aproximativ doi ani și jumătate de funcționare suplimentară. Totuși, el avertizează că episoadele de instabilitate ar putea deveni mai frecvente, pe măsură ce „marjele” se subțiază. Ce urmează și cât mai poate rezista misiunea Potrivit lui Badaruddin, de decenii estimările interne indică o durată rămasă de trei până la cinci ani, dar incertitudinea rămâne ridicată. Voyager 1 se îndreaptă către steaua Gliese 445, aflată la peste 17 ani-lumină, iar apropierea maximă ar urma să aibă loc peste aproximativ 40.000 de ani, când sonda va trece la circa 1,7 ani-lumină de aceasta. În paralel, Voyager 2 ar urma să atingă pragul de o zi-lumină în 2035, însă CNN notează că nu este clar dacă ambele sonde vor mai fi atunci operaționale și în contact cu Pământul. În prezent, NASA comunică cu Voyager prin Deep Space Network, o rețea de antene radio la sol, dar distanța transformă orice comandă și orice verificare într-un proces care se măsoară în zile, nu în minute. [...]